Conflict between "birth" and "child" in family allowance eligibility: regulatory definition of multiple births creating discrimination against twins compared to adopted children violates O.U.G. 148/2005
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the Government's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision that declared the exemption of illegality against Article 3(1) of the Methodological Norms approved by Government Decision No. 1025/2006. The dispute concerned the interpretation of "birth" in the context of monthly family support allowances under Emergency Ordinance No. 148/2005, where the plaintiff challenged a provision that defined a birth as resulting in only one child, effectively denying separate allowances for twins or multiples born in a single delivery. The Court held that the contested provision violated Articles 1 and 6(1) of the Ordinance by creating unjustified discrimination between adopted children (where multiple children yield multiple allowances) and biological multiple births, as the Ordinance's text and spirit refer to allowances for "each of the first three births or, as the case may be, the first three children," mandating that multiple births generate corresponding separate benefits.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005; Conflict between "birth" and "child" in family allowance eligibility: regulatory definition of multiple births creating discrimination against twins compared to adopted children violates O.U.G. 148/2005: Recurentul a învederat, de asemenea, că măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile actului administrativ atacat urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 47 din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, invocată de reclamanta D.A.M., în dosarul nr. 2261/120/2009 al Tribunalului Dâmbovița, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de judecată a reținut, în esență, că definiția pe care actul administrativ atacat o dă noțiunii de „naștere” este în contradicție cu dispozițiile ordonanței de urgență în aplicarea căreia a fost emis și creează o discriminare între persoane aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv în acest sens.
Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs Guvernul României, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, instanța de fond apreciind greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale în privința definirii termenului de „naștere”, întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de discriminare.
Recurentul a învederat, de asemenea, că măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile actului administrativ atacat urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului.
Recursul este nefondat și va fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).
Or, definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ iar prin modul în care a fost definită nașterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.
Față de cele arătate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 nu sunt conforme cu dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru aplicarea cărora au fost emise, se constată că sentința atacată este legală și temeinică, recursul declarat împotriva acesteia urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 47 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.