Scope of anti-discrimination jurisdiction over disciplinary measures and procedural time limits for complaints

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 374 din 19 octombrie 2009 a respins acțiunea formulată de reclamantul B.P., în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. având ca obiect contestația formulată împotriva hotărârii pârâtului nr. 167 din 19 martie 2009.

În acest sens instanța a reținut că, prin plângerea înregistrată la C.N.S.C., cu nr. 13153 din 14 octombrie 2008, reclamantul a sesizat acte de hărțuire pe baza convingerilor și abuzuri exercitate împotriva sa de către conducerea Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Mehedinți, constând în efectuarea de controale, cercetări disciplinare, sancțiuni, neacordarea de drepturi salariale și crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare și ofensatoare.

De asemenea s-a mai reținut că, în raport de data introducerii petiției, respectiv 14 octombrie 2008, în mod corect C.N.C.D. a constatat depășirea termenului legal de sesizare de 1 an, prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, pentru fapte invocate, respectiv consecințele produse cu privire la drepturile subiective ale reclamantului, sub aspectul deciziei nr. 52 din 16 septembrie 2005, nr. 55 din 26 septembrie 2005, nr. 56 din 28 septembrie 2005, a cererii nr. 90229 din 17 iunie 2006, anularea deciziei nr. 56/2005 prin efectul sentinței civile nr. 50/CAF din 21 februarie 2006.

Pentru faptele ce se încadrează în termenul legal de sesizare, curtea de apel a constatat că reclamantul a invocat acte de discriminare materializate printr-un comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le-a generat, l-au defavorizat nejustificat și l-au supus unui tratament injust și degradant și a apreciat, observând înscrisurile care au fost solicitate C.N.C.D., că aspectele sesizate, respectiv întocmirea de referate, emiterea deciziilor privind atribuțiile de serviciu, comisiile de disciplină, refuzul eliberării adeverințelor de salariu, refuzul de a răspunde adreselor transmise de reclamant pe linie de serviciu etc. reprezintă acte săvârșite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și nu intră sub incidența art. 2 din O.G. nr. 137/2000,așa cum, în mod corect, a reținut și pârâtul în hotărârea sa.

Sub aspectul acordării salariului de merit, instanța de fond a reținut că dispozițiile O.G. nr. 6/2007 au caracter dispozitiv și, dau naștere numai unei vocații la acordarea acestuia, în cazul îndeplinirii, cumulativ, a mai multor condiții.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, că din probele dosarului rezultă că a fost supus unui tratament discriminatoriu, iar C.N.C.D. nu le-a analizat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru motivele ce urmează a fi arătate în continuare.

Prin Hotărârea nr. 167 din 19 martie 2009 C.N.C.D. a admis excepția de tardivitate a plângerii în privința faptelor din perioada 2005-2006, reținând că celelalte aspecte sesizate de către domnul B.P. nu intră sub incidența prevederilor O.G. nr. 137/2000 și, în consecință a clasat dosarul.

Curtea de Apel Craiova, învestită cu plângerea formulată de reclamant împotriva hotărârii pârâtului, prin sentința civilă nr. 374 din 19 octombrie 2009 a respins-o ca nefondată.

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, judecătorul fondului reținând în deplină consonanță cu prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 că termenul de 1 an prevăzut de textul legal precitat este imperativ și absolut, iar reclamantul a decăzut din dreptul de a supune Consiliului faptele care, potrivit domnului B.P., s-au produs în perioada 2005-2006, sub acest aspect soluția pronunțată de C.N.C.D. fiind corectă. De asemenea, sentința recurată, observă Înalta Curte , este legală și temeinică și în ceea ce privește plângerea referitoare la fapte de discriminare despre care se susține că au fost comise ulterior anului 2006. Pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, prima instanță a concluzionat cu îndreptățire că pretinsele fapte discriminatorii sunt, în realitate, măsuri legale luate de conducerea Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Mehedinți în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Înalta Curte observă că în motivarea recursului nu sunt formulate critici punctuale la adresa hotărârii pronunțate de prima instanță, reclamantul reluând, foarte succint, afirmațiile că a fost supus unui tratament discriminatoriu, fără a indica în concret în ce constă nelegalitatea sentinței pronunțate de judecătorul fondului.

Contrar celor susținute în recurs, Înalta Curte constată că, C.N.C.D. a făcut o amplă analiză a susținerilor din plângerea cu care a fost învestit. De asemenea, Înalta Curte mai constată că și prima instanță a făcut o analiză atentă a hotărârii pronunțate de Consiliu, prin prisma celor semnalate de reclamant în plângerea sa.

Față de cele ce preced ,Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.P. împotriva sentinței civile nr. 374 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.