Delay in accepting citizenship reacquisition documents; application of the reasonable time principle to administrative procedures under the European Convention on Nationality

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 2505 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta P.N. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la stabilirea datei la care reclamanta să fie invitată pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, precum și obligarea la plata de daune morale în cuantum de 1 leu.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 21/1991, reclamanta a solicitat potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, redobândirea cetățeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chișinău, autoritatea publică competentă având obligația de a înregistra cererea formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzută de dispozițiile Legii nr. 21/1991.

Prima instanță a constatat legală susținerea pârâtului potrivit căreia Legea nr. 21/1991 modificată și republicată, nu prevede un termen de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române și nici o procedură de urgentare sau vreo excepție de la procedura obișnuită.

Pe de altă parte, a apreciat judecătorul fondului, această procedură de acordare sau redobândire a cetățeniei române, prin esență, finalitatea și consecințele sale presupune examinarea unor aspecte de fapt și de drept care se desfășoară într-un interval apreciabil de timp, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozițiilor legale menționate în această procedură sunt implicate și alte organisme ale autorității publice, în afara pârâtului.

Totodată, caracterul rezonabil al termenului de soluționare a cererii trebuie raportat la criterii obiective de apreciere, reținându-se că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat, că legea specială nu prevede un termen de soluționare, iar competența de înregistrare, verificare și înaintare a documentelor necesare revine unei singure secții consulare a statului român.

2. Motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță în termen legal a declarat recurs reclamanta P.N., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale și a fixării pe cale judecătorească a unei programări la o anumită dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, precizând că în speță este vorba despre fixarea unui termen scurt, rezonabil.

Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea primei instanțe și pentru că a nesocotit prevederile Legii nr. 177/1997 pentru ratificarea tratatului dintre România și Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală, publicată în M.Of. nr. 310 din 13 noiembrie 1997 (art. 22) ca și practica CEDO cu privire la nedepășirea termenului rezonabil prevăzut de art. 10 din Legea nr. 369/2002.

In acest sens s-a susținut de către recurentă că amânarea cu peste 2 luni de zile a înregistrării unei cereri este contrară principiilor CEDO după cum motivarea potrivit căreia în Republica Moldova există o singură locație în care se pot primi cereri de redobândire, nu poate constitui o scuză pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare.

3. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând cauza de față, prin prisma motivelor de recurs invocate dar și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele în continuare arătate.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta și-a exprimat intenția de a redobândi cetățenia română, în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, sens în care, în luna decembrie 2008, s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău pentru a depune cerere în acest sens.

Reclamantei i s-a recomandat să facă o cerere scrisă de programare/intenție, prin poștă, recomandat, cu confirmare de primire, pentru a fi programată ulterior în vederea depunerii actelor pentru redobândire cetățeniei române.

Prima cerere scrisă a fost adresată secției consulare în data de 7 ianuarie 2009. Răspunsul Direcției Generale Afaceri Consulare, comunicat în data de 29 ianuarie 2009, a învederat reclamantei numărul foarte mare de cereri care trebuie procesate, spatiile limitate de care dispune ambasada pentru desfășurarea activității cu publicul, urmând a fi invitată pe cale poștală pentru depunerea documentelor.

Prin cererea înregistrată la data de 9 februarie 2009, reclamanta a revenit cu o cerere în sensul soluționării cererii sale inițiale, cerere la care neprimind răspuns, reclamanta a ales calea acțiunii în justiție în vederea realizării dreptului său.

Curtea constată că sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante în sensul că pârâtul-intimat, prin pasivitatea de care a dat dovadă, i-a restricționat, fără temei legal, dreptul de a înregistra o cerere, exclusiv pentru considerente ce țin de organizarea administrativă a serviciului din Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Chiar dacă Legea nr. 21/1991 nu cuprinde prevederi în care să se precizeze un anume termen în intervalul căruia pârâtul să soluționeze cererea reclamantei, nu înseamnă că ministerul poate amâna fără o limitare rezonabilă în timp soluționarea cererilor reclamanților, care tind să-și valorifice drepturile conferite de Legea nr. 21/1991.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M.Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

In ceea ce privește criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente.

Or, din această perspectivă, instanța de fond nu a apreciat corect că trecerea unui termen de peste 1 an de la data primei cereri nu ar fi în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991. în plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.

Drept urmare, reținând temeinicia criticilor formulate cu privire la primul capăt de cerere, instanța de control judiciar, primind recursul de față va casa sentința atacată în sensul că în fond va admite acțiunea reclamantei-recurente și în consecință va obliga pârâtul Ministerul Afacerilor Externe să primească actele necesare de redobândire a cetățeniei române de către aceasta.

Față de cele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul și casând sentința atacată va admite acțiunea reclamantei, în sensul deja arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.N. împotriva sentinței nr. 2505 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Admite acțiunea reclamantei P.N.

Obligă pârâtul ca în termen de 30 de zile să primească actele necesare redobândirii cetățeniei române de către reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.