Citizenship reacquisition delay as unjustified refusal: reasonable timeframe requirement under ECHR Art. 6 and European Convention on Nationality

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 1889 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București a fost admisă în parte acțiunea reclamantului C.S. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, în sensul că pârâtul a fost obligat să stabilească o dată de depunere a cererii și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române. Instanța a anulat ca netimbrată cererea privind despăgubirile solicitate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a adresat cu o primă cerere autorității pârâte la data de 7 decembrie 2006, solicitând fixarea datei în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, iar până la data sesizării instanței a primit înștiințarea că datorită numărului mare de solicitări și a spațiilor limitate în care Ambasada își desfășoară activitatea, reclamantul urmează a fi programat pentru depunerea cererii, urmând a fi înștiințați în legătură cu acest aspect.

Instanța de fond a constatat că termenul care a trecut de la formularea cererii nu poate fi considerat rezonabil, cât timp obligația de soluționare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Recurentul a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și a indicat ca temei al recursului formulat dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Recurentul a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

Recurentul a arătat că a invocat la fond excepția de prescripție a dreptului la acțiune, iar instanța nu a pus în discuție excepția invocată.

Recurentul a arătat, invocând ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, întrucât autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuție, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române.

S-a arătat că nu poate fi reținut un refuz nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea recurentă, iar acesta nu poate fi considerat ca o exprimare a unei restricționări a unui drept.

Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un termen administrativ.

Înalta Curte de Casație si Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte nu poate primi critica formulată de recurent cu privire la faptul că nu a fost pusă în discuție excepția de prescripție a dreptului la acțiune, întrucât din practicaua sentinței atacate rezultă clar că atât excepția de netimbrare, cât și excepția prescripției au fost puse în discuție și reprezentanții părților din proces au pus concluzii în legătură cu acest aspect.

Pe fondul cererii, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetățenii moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva României).

Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că neprimirea cererii formulate de intimatul-reclamant, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei române.

Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată (cauza Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției pârâte este de natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamantul privește cu speranță legitimă.

Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii reclamantului și trebuia să-și ia toate diligențele pentru rezolvarea situației create.

Orice amânare în soluționarea cererii ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele internaționale.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, văzând dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M.Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziții conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Văzând cererea de cheltuieli judiciare formulată de intimatul-reclamant, în temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1889 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.