Constitutional admissibility of challenging public order and morals offenses as violations of freedom of expression

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1718 din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei Iași, printre alții, a fost condamnat inculpatul T.C. (fiul lui C. și al G.) la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice și de distrugere prevăzută de art. 321 alin. (1) și art. 217 alin. (1) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., iar potrivit art. 88 din același cod s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore din 29 aprilie 2003.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt că, în noaptea de 27/28 aprilie 2003 inculpatul și cu alte persoane condamnate în cauză, au pătruns în incinta barului A.F.G. din comuna Voinești, satul Vocotești, județul Iași, unde era organizată o discotecă, au provocat scandal, au distrus și deteriorat bunuri, i-au insultat și amenințat pe tinerii aflați în interior, au doborât mesele, au spart sticle și i-au lovit cu pumnii și picioarele pe participanți.

Tribunalul Iași, secția penală, prin Decizia penală nr. 19 din 16 ianuarie 2009 a admis apelul declarat de inculpatul T.C. și de alți condamnați din cauză, și a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile art. 71 din același cod.

În contra acestei decizii au declarat recurs inculpatul T.C. și coinculpații condamnați în cauză.

La termenul din 22 aprilie 2010, inculpatul T.C. a invocat, în fața Curții de Apel Iași excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 321 alin. (1) C. pen. susținând că acest text penal încalcă dispozițiile art. 30 alin. (1) și (2) din Constituția României referitoare la libertatea de exprimare.

Prin încheierea din aceeași dată instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu motivarea că excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.C., care însă nu s-a prezentat în vederea motivării și susținerii.

Recursul declarat nu este întemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Potrivit alin. (6) al aceluiași text dacă excepția este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin. (1) instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Din examinarea actelor dosarului se constată că prin încheierea atacată în mod justificat a fost respinsă solicitarea inculpatului de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel în cauză inculpatul a fost trimis în judecată, între altele pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în noaptea de 27/28 aprilie 2003 a provocat scandal într-un local, împreună cu alte persoane, determinând întreruperea activității normale a acestei unități, distrugând și deteriorând bunuri, determinând persoanele prezente să se refugieze în alte imobile din apropiere.

Autorul excepției nu a precizat în ce mod norma penală criticată ar încălca dispozițiile art. 30 din Constituția României prin care s-a statornicit că libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

Libertatea de exprimare așa cum este definitivă de art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.

Or, în prezența acestei dispoziții din legea fundamentală și din convenția arătată la care România este parte, nu se poate stabili o legătură între fapta penală dedusă judecății de ultraj contra bunelor moravuri - care nu reprezintă exprimarea unei opinii, în sensul arătat mai sus și libertatea înscrisă în art. 30 din Constituție.

Întrucât cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional nu întrunește cerințele art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, în mod justificat că a fost respinsă de Curtea de Apel Iași.

Așa fiind, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 142 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.C. împotriva încheierii din 22 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 11665/99/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2010.