Continuing fraud via issuance of uncovered checks in commercial transactions: sufficiency of evidence and exclusion of civil commercial dispute characterization

Asupra recursului penal de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Maramureș prin sentința penală nr. 471 din 15 septembrie 2009, în temeiul art. 335 alin. (2) C. proc. pen., a desființat sentința penală nr. 176 din 13 iunie 2008 a Judecătoriei Carei, pronunțată în Dosarul nr. 2525/218/2007 și, procedând la judecarea cauzei, l-a condamnat pe inculpatul S.M. (fiul lui G. și M.), pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 904 din 14 iunie 2007 a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 215 din 7 august 2007 a Tribunalului Maramureș, în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare și respectiv 3 ani închisoare, ultimele două pedepse contopite ca urmare a anulării suspendării condiționate a executării acestora, pedepse aplicate prin sentința penală nr. 1912 din 18 octombrie 2006 și, respectiv, prin sentința penală nr. 684 din 11 aprilie 2005, ambele ale Judecătoriei Baia Mare.

A fost descontopită și pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1522 din 26 septembrie 2007 a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 478 din 4 august 2009, în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare și respectiv 3 ani închisoare, ultimele două pedepse contopite ca urmare a anulării suspendării condiționate a acestora, pedepse aplicate prin sentința penală nr. 1912 din 18 octombrie 2006 și respectiv sentința penală nr. 684 din 11 aprilie 2005, ambele ale Judecătoriei Baia Mare.

În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus menționate, în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, dispunându-se ca inculpatul S.M. să execute această pedeapsă, de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă, arestul preventiv începând cu data de 30 mai 2008 la zi.

A fost obligat inculpatul să plătească părților civile, cu titlu de despăgubiri, următoarele sume de bani. Astfel, către:

- SC B. SRL - Baia Mare - suma de 11.300 lei;

- SC F. SRL - Dej - suma de 1.555,70 lei;

- SC Z&G.C. - Baia Mare - suma de 7.839,13 lei;

- SC C. SRL - Baia Mare - suma de 60.208,69 lei;

- SC B.I. SRL - Baia Mare - suma de 21.227,93 lei;

- SC R.P.C. SRL - Năsăud - suma de 13.372,30 lei;

- SC F. SA - București - suma de 54.273,14 lei;

- SC C. SA - Zalău - suma de 28.468,43 lei, cu dobânda legală de la data scadenței și până la plata efectivă;

- SC E. SA - Oradea, prin lichidator G.N. - Oradea, jud. Bihor - suma de 358.305,57 lei;

- SC F. SA - Aleșd, - suma de 112.918,15 lei;

- SC R. SRL – Pietroasa - suma de 9.000 lei;

- SC C. SRL - Tășnad, în solidar cu SC H. SRL, prin lichidator S.Z. - Baia Mare - suma de 10.067,40 lei, cu dobânda legală până la plata efectivă a acesteia.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate V.l. a fost recuperat.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 2.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul M.J.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

SC. C. SRL Baia Mare a avut ca asociat unic și administrator pe martorul D.P.G., singurul care a avut specimen de semnătură în bancă. Potrivit actului adițional din 11 martie 2005, martorul D.P.G. a cesionat societatea către numitul C.V., ocazie cu care a fost schimbat și sediul social în județul Sălaj, comuna Rus.

Începând cu data de 25 aprilie 2005 SC C. SRL Baia Mare a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului Maramureș.

Potrivit declarației martorului D.P.G., în anul 2004 acestuia i-au fost sustrase mai multe documente ale SC C. SRL Baia Mare (carnet cu file CEC, chitanțe, avize de însoțire a mărfii) și ștampila, iar după cesionare, numitul C.V. i-ar fi adus la cunoștință că, în vara anului 2005, o persoană cu care a consumat băuturi alcoolice, i-ar fi sustras toate documentele societății.

Cercetările efectuate în cauză nu au putut stabili, cu certitudine, împrejurările în care filele CEC și alte documente contabile ale SC C. SRL au ajuns în posesia inculpatului S.M.

Acesta, fără a avea vreo calitate la SC C. SRL Baia Mare, a achiziționat marfă în numele societății și a emis instrumente de plată, pe care le-a semnat și ștampilat, care nu au putut fi decontate de către furnizorii mărfii, pentru lipsa de mandat a semnatarului, în condițiile în care inculpatul a valorificat marfa mai departe, fără a plăti prețul furnizorului.

1. Astfel, în luna august 2005, inculpatul S.M. s-a deplasat la SC B. SRL Baia Mare, manifestându-și intenția de a achiziționa material lemnos, în numele SC C. SRL Baia Mare.

Martorul B.C., administrator al SC B. SRL a fost de acord să livreze marfă către societatea pe care inculpatul a susținut că îi aparține, stabilind ca plata să se facă cu file CEC.

Ulterior, la 2 septembrie 2005, inculpatul a revenit, însoțit de martorul C.M.V., acesta din urmă procedând doar la recepționarea și încărcarea mărfii. Cu facturi fiscale, inculpatul a achiziționat pentru SC C. SRL, cherestea și grinzi rășinoase în valoare de 11.300 lei.

La prima livrare inculpatul S.M. a emis două file CEC, pe care le-a semnat, ștampilat și completat la rubrica privind numărul contului și codul fiscal. La ultima livrare din 5 septembrie 2005, martorul B.C. împreună cu inculpatul au stabilit sumele pe care să le treacă pe cele două file CEC și data emiterii acestora, după care martorul a completat filele CEC în prezența inculpatului. Ulterior, la datele de 7 septembrie 2005 și respectiv 29 septembrie 2005 martorul B.C. a introdus spre decontare filele CEC, plata fiind refuzată, cu mențiunea lipsă de mandat a semnatarului. Martorul a încercat să-l contacteze pe inculpat la numărul de telefon primit de la acesta, însă inculpatul nu a răspuns.

Marfa achiziționată de către inculpatul S.M. a fost valorificată de acesta către alte persoane, care i-au achitat contravaloarea, fără însă ca inculpatul să plătească furnizorului sumele datorate.

Întrucât prejudiciul nu a fost recuperat, partea vătămată SC B. SRL Baia Mare s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11300 lei.

2. În baza aceleiași rezoluții infracționale, la data de 29 septembrie 2005, inculpatul S.M. s-a prezentat la SC F. SRL Dej, unde a luat legătura cu administratorul societății, respectiv cu martora S.L., căreia i-a făcut cunoscut că este administratorul SC C. SRL și dorește să achiziționeze faianță, pe care să o achite cu filă CEC scadentă la 7 zile, precizându-i totodată că efectuează lucrări în județul Sălaj și că este mai avantajos să achiziționeze faianță din Dej. Astfel, inculpatul a achiziționat marfă în valoare de 1.555,70 lei, emițând o filă CEC, pe care a semnat-o și ștampilat-o în fața martorei, comunicându-i acesteia să completeze restul rubricilor la depunerea filei la bancă.

La termenul scadent, inculpatul a sunat-o pe martoră, solicitându-i să amâne depunerea filei spre decontare, întrucât la acel moment nu are bani, dar are de încasat contravaloarea unei lucrări și că va plăti în numerar, lucru care însă nu s-a întâmplat. Astfel, la data de 10 octombrie 2005 fila CEC a fost depusă la bancă, iar decontarea a fost refuzată cu mențiunea lipsă de mandat a semnatarului.

Deși la ridicarea mărfii inculpatul S.M. a fost însoțit de martorul C.M.V., acesta din urmă a condus doar autovehiculul în care a fost încărcată marfa, fără a desfășura alte activități.

Ulterior, faianța a fost valorificată de inculpat către persoane neidentificate din Baia Mare, acesta încasând în numerar contravaloarea mărfii vândute.

SC F. SRL Dej a formulat pretenții civile în cauză în sumă de 1.555,70 lei, întrucât nu a recuperat prejudiciul.

3. La data de 13 septembrie 2005, inculpatul S.M. s-a prezentat la SC Z&G C. SRL Baia Mare, unde și-a manifestat intenția de a achiziționa piese auto pentru SC C. SRL, susținând că este administratorul acestei societăți, iar plata mărfurilor să se facă cu filă CEC, scadentă la 30 de zile.

Martorul G.G.I. - administratorul SC Z&G C. SRL a fost de acord cu cererea și a livrat către SC C. SRL Baia Mare marfă în valoare de 7839,13 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis o filă CEC completată integral. Inculpatul a valorificat mai departe marfa ridicată, fără a achita contravaloarea acesteia martorului. Ulterior, martorul G.G.I. a girat fila CEC, în favoarea SC R. SRL, care a depus-o la bancă la data de 11 octombrie 2005, însă și de această dată plata a fost refuzată cu aceeași motivare - lipsă de mandat a semnatarului. În această situație martorul a încercat sa ia legătura cu inculpatul, dar nu l-a mai găsit.

SC Z&G C. SRL a formulat pretenții civile în cauză în sumă de 7.839,13 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

4. Inculpatul S.M. și martorul B.R. au fost asociați și administratori la SC A. SRL Baia Mare, societate ce avea ca obiect de activitate comerțul cu material lemnos și materiale de construcții, având cont deschis la B.C. SA Sucursala Baia Mare. Atât inculpatul cât și martorul au avut specimen de semnătură în bancă. Deschiderea contului SC A. SRL s-a efectuat la data de 4 octombrie 2005, inculpatul ridicând trei file CEC. În perioada 4 noiembrie 2005 - 4 noiembrie 2006, conform somației emise de bancă, societatea s-a aflat în incidență bancară de a emite cecuri, iar pentru perioada 4 noiembrie 2005 - 6 decembrie 2006, conform adresei B.N.R. a figurat cu 7 incidente de plată: - 3 file CEC și 4 bilete la ordin - datorită refuzului la plată a acestor instrumente bancare, pentru lipsă totală de disponibil.

La data de 17 octombrie 2005 inculpatul s-a prezentat la SC C. SRL Baia Mare, unde a luat legătura cu administratorul acesteia, martorul P.A., căruia i-a făcut cunoscut că intenționează să achiziționeze plasă sudată și oțel beton, cei doi înțelegându-se ca plata să se facă cu bilet la ordin, scadent la 15 zile de la data livrării. Inculpatul a emis o filă cec pe care a semnat-o, ștampilat-o și înmânat-o martorului, aducându-i la cunoștință că în situația neplății mărfii prin bilet la ordin, să folosească acest instrument de plată.

Potrivit facturilor fiscale emise, SC A. SRL s-a aprovizionat cu materiale în valoare de 61.481,51 lei, marfa fiind ridicată personal de către inculpat. La fiecare livrare inculpatul a emis câte un bilet la ordin, completat integral, semnat și ștampilat de către acesta, cu mențiunea că toate livrările de marfă au avut loc înainte de scadența primului bilet la ordin.

La data de 31 octombrie 2005 martorul P.A. a introdus biletul la ordin cu valoarea de 22.681,70 lei spre decontare, însă B.C. a plătit parțial acest bilet, respectiv suma de 1.272,82 lei, restul de 21.408,88 lei nefiind achitat, cu motivația că nu există disponibil în cont.

Martorul P.A. nu a mai introdus celelalte bilete la ordin și l-a contactat pe inculpat pentru a-i cere explicații, însă negăsindu-l, potrivit înțelegerii avute cu acesta, la data de 1 noiembrie 2005 a completat fila cec și a depus-o spre decontare pentru suma de 60.208,69 lei, însă plata a fost refuzată cu motivația lipsă disponibil.

Marfa achiziționată de inculpat a fost distribuită în județele Sălaj și Cluj, la diverse societăți, dar deși acesta a încasat contravaloarea mărfii ridicate de la SC C. SRL înainte ca primul bilet la ordin să fie scadent, nu a alimentat contul SC A. SRL și nici nu a plătit în alt mod marfa către partea vătămată, astfel că SC C. SRL a formulat pretenții civile în cauză în sumă de 60.208,68 lei.

5. În luna octombrie 2005, inculpatul S.M., însoțit de martorul B.R., s-a prezentat la SC B.I. SRL Baia Mare, manifestându-și intenția de a achiziționa materiale pentru instalații, pentru aceeași societate SC A. SRL Baia Mare. Inculpatul i-a dat martorului B.P.H. (administrator) o copie a certificatului de înregistrare a societății sale, iar martorul a verificat societatea la Centrala Incidentelor Bancare și, constatând că nu sunt incidente de plată, a fost de acord să-i livreze marfă.

Martorul B. și inculpatul s-au înțeles ca plata să se facă cu bilet la ordin, scadent la 30 de zile de la livrarea mărfii, dar și prin emiterea unei file CEC, în eventualitatea în care plata nu se va face în alt mod, sens în care inculpatul a emis o filă CEC semnată și ștampilată. Potrivit facturilor fiscale emise (4 la număr) inculpatul a ridicat în numele SC A. SRL marfă în valoare de 21.227,93 lei, pe care (potrivit declarației sale) a valorificat-o în județul Cluj, încasând contravaloarea în numerar, iar banii i-ar fi împărțit cu martorul B.R. Inculpatul a emis 2 bilete la ordin, completate integral, semnate și ștampilate, pentru plata celor 4 facturi, scadente la 14 noiembrie 2005 și respectiv 15 noiembrie 2005, date la care martorul B.P.H. a introdus biletele la ordin spre decontare, dar acestea au fost refuzate pentru lipsă de disponibil. Martorul a încercat să-l contacteze pe inculpat, fără însă a reuși acest lucru, astfel că, potrivit înțelegerii avute cu acesta, a completat fila CEC și a depus-o la bancă la data de 21 noiembrie 2005, decontarea fiind însă refuzată, pentru lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicție bancară, filă CEC retrasă din circulație.

SC B.I. SRL a formulat pretenții civile în cauză în sumă de 21.227,93 lei, reprezentând prejudiciul cauzat.

6. În luna septembrie 2005 inculpatul S.M. a luat legătura cu martora G.M.L., contabilă la SC R.P.C. SRL Năsăud și i-a făcut cunoscut că dorește să achiziționeze, pentru SC A. SRL, cherestea de stejar. Martora a fost de acord să-i livreze marfă, iar plata să se facă cu filă CEC, însă inculpatul i-a precizat că nu lucrează cu asemenea instrumente de plată, astfel că cei doi au stabilit ca plata să se facă cu bilet la ordin, scadent la 30 de zile.

n

La data de 3 octombrie 2005, inculpatul, însoțit de martorii C.M. și B.R. s-a deplasat la Năsăud și a achiziționat de la SC R. marfă în valoare de 13.372,30 lei, conform facturii fiscale de la acea dată, inculpatul emițând un bilet la ordin, pe care l-a completat integral. Martorul C. a procedat la recepția mărfii, iar martorul B. a asistat la încărcarea acesteia, marfa fiind transportată la Baia Mare de către martorul D.G., contravaloarea transportului fiind achitată de B.R. Ulterior, acesta din urmă a valorificat cheresteaua la o societate din Baia Mare (SC N.C. SRL), administratorul acesteia - martorul S.V. - achitându-i martorului B.R. o parte din contravaloarea mărfii în numerar, iar pentru restul a emis o filă CEC. Deși contravaloarea mărfii achiziționate de la SC R.P.C. SRL a fost încasată, inculpatul nu a plătit-o către societate, astfel că, la data scadenței, martora G.M. a depus biletul la ordin la plată, la data de 3 noiembrie 2005, însă banca a refuzat decontarea cu motivarea lipsei totale de disponibil.

SC R.P.C. SRL Năsăud a formulat pretenții civile în cauză în sumă de 13.372,30 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

7. După ce SC A. SRL Baia Mare a intrat în interdicție bancară, inculpatul S.M., pentru a-și continua activitatea de inducere în eroare a diverselor societăți comerciale, le-a solicitat martorilor S.N. (vărul său) și C.M.V. preluarea societății comerciale SC A.I. SRL Baia Mare, fapt acceptat de aceștia din urmă.

În fapt însă, martorul S.N. nu a desfășurat nici o activitate în numele societății.

În acest context, inculpatul S.M., prezentându-se drept S.N., a achiziționat, în două rânduri, în cursul lunii iulie 2006, în numele SC A.I. SRL Baia Mare, marfă, respectiv echipamente de protecție, în valoare totală de 54.273,14 lei de la SC F. SA București, emițând file CEC, fără acoperire.

La scadența filelor CEC, când acestea au fost introduse spre decontare de către martora C.A. din cadrul SC F. SA București, plata a fost refuzată pe motivul lipsei totale de disponibil, client aflat în interdicție bancară, instrument de plată anulat.

SC F. SA București s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 54.273,14 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

8. La începutul lunii iulie 2006, inculpatul S.M. s-a prezentat la SC C. SA Zalău, susținând că se numește S.N. și că intenționează să achiziționeze marfă pentru SC A.I. SRL, al cărei administrator este. Inculpatul a discutat cu martorul C.B., stabilind prețul produselor și modalitatea de plată, astfel că la data de 4 iulie 2006 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, semnat de inculpat. Conform facturilor fiscale emise la date diferite, s-a achiziționat marfă în valoare totală de 28.468,43 lei.

Potrivit înțelegerii, la fiecare livrare, delegatul (respectiv martorul T.L.B.), angajat pentru a efectua transportul de marfă, dădea filele CEC primite de la inculpat, file CEC cu date de scadență diferite (27 iulie 2006, 12 august 2006, 18 august 2006 și 23 august 2006), toate livrările de marfă având loc înainte de scadența primei file CEC. Marfa a fost transportată de martorul Turda la diverse locații indicate de inculpat, care i-a și achitat contravaloarea transportului, fără a-i mai preda acestuia facturile fiscale, întrucât inculpatul i-a spus că nu mai are nevoie de ele.

La datele scadente, când filele CEC au fost introduse la plată, au fost refuzate cu motivarea lipsei totale de disponibil, client aflat în interdicție bancară.

SC C. SA Zalău s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 28.468,43 lei, cu dobânda legală aferentă până la plata efectivă a sumei datorate de inculpat.

9. La data de 20 martie 2006, inculpatul S.M., care preluase SC H. SRL Baia Mare, împreună cu martorul B.R. s-a deplasat la SC E. SA Oradea, unde inculpatul a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, pentru trei utilaje în valoare de 16.499,35 lei, stabilind ca prețul să fie achitat în două tranșe. Inculpatul a plătit bunurile în numerar, prin retragerea sumei din contul curent al SC H. SRL, de la B.R.D., la datele de 31 martie 2006 și 02 mai 2006. De asemenea, în perioada 13 martie 2006 - 13 aprilie 2006, inculpatul s-a aprovizionat de la aceeași societate cu cherestea în valoare totală de 358.305,57 lei, potrivit facturilor fiscale aflate la dosarul de urmărire penală, la fiecare livrare dându-le reprezentanților societății câte o filă CEC semnată și ștampilată. Ulterior, când aceste file CEC au fost introduse spre decontare, plata a fost refuzată cu mențiunea „client aflat în interdicție bancară”.

SC E. SA Oradea, prin lichidatorul G.N. a formulat pretenții civile în cauză în sumă de 358.305,57 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

10. În luna martie 2006 inculpatul S.M. a luat legătura telefonic cu martorul E.F., director comercial la SC F. SA Aleșd, manifestându-și dorința de a achiziționa marfă pentru SC H. SRL, pe care să o achite cu filă CEC, scadentă la 30 de zile. Întrucât părțile au fost de acord, s-au efectuat două livrări de marfă, pentru care s-au emis două file CEC, care s-au decontat la termenele scadente.

Ulterior, începând cu data de 03 aprilie 2006 și până la 02 mai 2006, în baza înțelegerii cu inculpatul (care a delegat diverse persoane), SC F. SA a livrat către SC H. SRL, marfă în valoare de 112.918,15 lei, înțelegere concretizată în contractul de vânzare - cumpărare încheiat la 27 aprilie 2006, pentru fiecare livrare inculpatul emițând câte o filă CEC, semnată și ștampilată, care cu ocazia depunerii spre decontare, la datele scadente, au fost refuzate la plată, cu motivarea lipsei totale de disponibil, client aflat în interdicție bancară, filă CEC retrasă din circulație.

SC F. SA Aleșd a solicitat despăgubiri civile în sumă de 112.918,15 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

11. La sfârșitul lunii martie 2006, inculpatul S.M. a luat legătura telefonic cu martorul P.V. - administrator al SC R. SRL Pietroasa, manifestându-și intenția de a achiziționa cherestea de rășinoase, stabilind ca plata să se facă în numerar, ca și avans, iar pentru restul să se emită filă CEC, scadentă la 30 de zile de la data livrării mărfii.

Astfel, la 1 aprilie 2006, inculpatul s-a prezentat la societatea mai sus-menționată și a achiziționat, în numele SC H. SRL, marfă în valoare de 12.000 lei, achitând în numerar 3.000 lei, iar pentru diferență a emis o filă CEC, care a fost încasată.

Înainte de scadenta acestei file CEC (11 aprilie 2006), inculpatul s-a mai aprovizionat, prin delegat, cu marfă în valoare de 12.000 lei, ocazie cu care s-a achitat în numerar suma de 3.000 lei, iar pentru diferența de 9.000 lei a trimis filă CEC semnată și ștampilată, cu scadență la 11 mai 2006, filă care, la momentul depunerii spre decontare, a fost refuzată cu motivarea lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicție bancară.

SC R. SRL Pietroasa a solicitat despăgubiri civile în sumă de 9.000 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

12. La data de 12 mai 2006, la solicitarea părții vătămate V.I. de a-i procura materiale de construcție, inculpatul S.M. a contactat-o pe aceasta, spunându-i că materialele au sosit și, întrucât nu are bani să le plătească, să-i dea suma de 11.000 lei, ceea ce s-a și întâmplat, inculpatul înmânându-i o filă CEC, emisă în numele SC H. SRL, completată și semnată de el, mai puțin la rubrica „beneficiar”.

Când partea vătămată a introdus fila CEC spre decontare, plata a fost refuzată, pentru lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicție bancară.

În cursul cercetărilor, partea vătămată V.I. a precizat că a recuperat suma de 11.000 lei, astfel că nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

13. În numele aceleiași societăți SC H. SRL (ca stare de fapt reținută de Judecătoria Carei în Dosarul nr. 2625/218/2007 – reunit cu prezenta cauză), în aprilie 2006 inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a cerut martorului G.I., căruia i-a promis că-l va angaja ca director, să ia legătura cu reprezentanții SC C. SRL Tășnad, în vederea achiziționării de blocuri ceramice.

După o serie de discuții telefonice, la data de 18 aprilie 2006, martorul s-a prezentat la SC C. SRL, ca director al SC H. SRL și, în această calitate, a semnat și ștampilat un contract de livrare privind vânzarea-cumpărarea a 50.000 blocuri ceramice, în valoare de 9520,90 lei.

Cu această ocazie, martorul G.I. a înmânat reprezentanților SC C. SRL o filă CEC necompletată, însă semnată de inculpat și ștampilată cu ștampila SC H. SRL, stabilindu-se ca fila CEC să fie completată și introdusă spre decontare la 30 de zile după livrarea mărfii. Acesta nu a făcut afirmații în sensul că emitentul are sau nu provizia necesară și nici administratorul SC C. SRL – respectiv martorul C.M. nu a întrebat asemenea aspecte.

În aceeași zi, SC H. SRL a cumpărat 2.820 blocuri ceramice, în valoare de 5033,70 lei, marfa fiind transportată cu autovehiculul, delegat fiind conducătorul auto M.A.

La data de 22 aprilie 2006, aceeași societate a mai cumpărat de la SC C. SRL, 2.820 blocuri ceramice, cu aceeași valoare, delegat fiind conducătorul auto V.A., care a transportat marfa livrată, cu autovehiculul și care a înmânat reprezentanților societății o filă CEC necompletată, doar semnată de inculpat și ștampilată cu ștampila SC H. SRL.

Cele două file CEC au fost introduse spre decontare la datele de 18 mai 2006, respectiv 20 mai 2006, însă au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicție bancară, file CEC retrase din circulație, din extrasele de cont emise de B.R.D. Baia Mare rezultând că SC H. SRL nu avea provizia care să acopere sumele stipulate în cele două file CEC.

SC C. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.067,40 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul S.M. care, în principal, a solicitat să se dispună achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., susținând în esență că faptele deduse judecății reprezintă în realitate litigii comerciale, nefiind prevăzute de legea penală.

În subsidiar, inculpatul a solicitat ca achitarea sa să fie dispusă în baza art. 10 lit. c) și d) C. proc. pen., infracțiunea continuată de înșelăciune nefiind săvârșită de el, ci de numiții C.M.V. și B.R., iar pe de altă parte, că faptei îi lipsește latura subiectivă, respectiv intenția de a induce în eroare și de a înșela partenerii de afaceri, respectiv furnizorii mărfurilor achiziționate în perioada septembrie 2005 - mai 2006.

La data de 14 decembrie 2009 au fost trimise de către inculpat, din penitenciar, pentru fi depuse la dosar - însă după soluționarea apelului de către Curtea de Apel Cluj la data de 9 decembrie 2009 - concluzii scrise prin care acesta a solicitat, dacă se va trece peste cererea de achitare, aplicarea unei pedepse într-un cuantum de 1 an și 7 luni închisoare, cât a fost privat de libertate până în prezent.

Prin Decizia penală nr. 125/ A din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.M. împotriva sentinței penale nr. 471 din 15 septembrie 2009 a Tribunalului Maramureș.

A fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, arestul preventiv, începând cu data de 30 mai 2008 la zi.

A fost obligat inculpatul să achite statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J. în contul Baroului Cluj.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Cluj a apreciat că, prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză. S-a constatat de asemenea că, persoanele înșelate nu au știut la încheierea tranzacțiilor că inculpatul, prin societățile în numele cărora acționa, nu avea disponibilități bănești, pentru a acoperi sumele înscrise în filele CEC, drept preț, la momentul introducerii acestora în bancă.

Totodată, prima instanță a dat faptelor comise de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare, efectuând o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.M. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul S.M. a susținut, în principal, că ambele instanțe au comis o gravă eroare de fapt, pronunțând soluții fără suport probator, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, solicitând a se dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., vinovați de comiterea faptelor fiind martorii C.M. și B.R.

În subsidiar, inculpatul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, întrucât deși a solicitat efectuarea unei expertize grafologice a filelor CEC, această probă i-a fost respinsă atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel.

Într-un ultim subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicată, în sensul reducerii cuantumului acesteia sub limita anterior stabilită, raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, dar și la circumstanțele sale personale.

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul inculpat și a cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul S.M. este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și, pe întreg cursul procesului penal, să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți.

Orice persoană, beneficiind de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, nici unul dintre aceștia nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția.

Având în vedere apărarea formulată în principal de inculpatul S.M., atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății, în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, Înalta Curte reține că, în jurisprudența C.E.D.O. s-a statuat în sensul că: „principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie făcută, în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului, în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (Plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabordo vs Spania).

Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, pe bază de probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței de judecată.

Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea ca acestea să fie credibile, apte să creeze presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Raportând conținutul recursului declarat de inculpatul S.M., precum și motivele invocate, la actele și probele din dosar, la modul de administrare a acestora, prin prisma principiilor procesual penale enumerate anterior, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat.

Pe toată durata procesului penal inculpatului S.M. i-au fost respectate dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de C.E.D.O. Astfel, cu privire la acest principiu, C.E.D.O. precizează că „exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecăreia o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea, în fiecare caz, la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale” (a se vedea Hotărârea nr. 27 din octombrie 1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).

Mai mult, aceeași Curte Europeană a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate” (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea C.E.D.O. Edwards versus Marea Britanie din 16 decembrie 1992).

Înalta Curte constată că garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate în prezenta cauză, atât din perspectiva dreptului intern, cât și raportat la dispozițiile art. 5 și 6 din C.E.D.O., astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Mai mult, în ședința publică din 4 noiembrie 2009 din fața Curții de Apel Cluj, inculpatului apelant i s-a dat posibilitatea de a studia întreg dosarul de urmărire penală, cel al instanței de fond,cât și cel din apel, la solicitarea acestuia, în vederea pregătirii apărării în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen., soluția de condamnare a inculpatului se pronunță numai dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Din economia acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanța de judecată pronunță condamnarea inculpatului, numai în situația în care probele strânse în cursul urmăririi penale și verificate în cursul cercetării judecătorești, dovedesc în mod cert, că fapta a fost săvârșită de acesta.

Totodată, dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție între probe în ceea ce privește valoarea lor în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l doar forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparțin sau de organul care le-a administrat.

Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 62 și art. 63 C. proc. pen., cu referire la art. 1, art. 200 și art. 289 C. proc. pen., hotărârea prin care se soluționează cauza penală dedusă judecății, trebuie să apară ca o concluzie, susținută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanț deductiv, fără discontinuitate.

Înalta Curte, examinând întreg materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești constată că, acesta dovedește, în mod cert, că autorul infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., este inculpatul S.M.

Ambele instanțe - de fond și apel - au reținut o situație de fapt corectă și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Prima instanță a ascultat, în mod nemijlocit, toți martorii indicați în actul de sesizare, cu excepția martorului C.M.V. - imposibil de audiat, datorită unor împrejurări obiective - în privința căruia a făcut însă aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. Referitor la acest martor, Tribunalul Maramureș a emis mai multe mandate de aducere, care au fost imposibil de pus în executare, deoarece martorul și-a schimbat în timpul procesului, atât domiciliul cât și reședința cunoscute. În aceste condiții, la fila 258 dosar fond există consemnarea din încheierea de ședință a Tribunalului Maramureș din data de 23 iunie 2009, că s-a dat citire declarației martorului C.M.V. din faza de urmărire penală, declarație care a fost avută în vedere la pronunțarea hotărârii.

În fața Curții de Apel Cluj, inculpatul S.M. a solicitat reaudierea martorei C.A. și audierea martorilor C.M.V., D.P., P.A. și L.A., a căror audiere a fost imposibil de realizat în fața primei instanțe, datorită împrejurării că și-au schimbat domiciliul, iar unii au părăsit țara.

Instanța de apel, în mod corect, a apreciat că nu se mai impune reaudierea martorei C.A., aceasta având declarații date atât în faza de urmărire penală, cât și în fața Tribunalului Maramureș.

Referitor la martorul C.M.V. s-a apreciat că este probată împrejurarea că acesta și-a schimbat atât domiciliul, cât și reședința, situație care rezultă din cele șase mandate de aducere ce nu au putut fi executate de către Poliție în fața Tribunalului Maramureș, astfel că instanța de apel a considerat ca fiind judicios procedeul utilizat de prima instanță, respectiv acela de a da citire, conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen., declarației martorului din faza de urmărire penală, ținând cont de aceasta la judecarea cauzei. Pe cale de consecință, nu s-a considerat oportună citarea acestui martor în fața instanței de apel. În privința martorului P.A., s-a probat în fața instanței de fond că nu a locuit niciodată în comuna Bocicoiu Mare, jud. Maramureș, iar în prezent este plecat din țară (dosar instanță fila 183), împrejurarea pe care o putea dovedi inculpatul prin audierea acestui martor fiind relevată de martorii M.M. și B.R. Referitor la martorii D.P. și L.A., instanța de apel a apreciat că elementele probatorii care aceștia le pot releva, au fost percepute în mod nemijlocit de martorii C.A., S.N. și M.E., audiați de Tribunalul Maramureș, astfel că, pentru a nu tergiversa judecarea cauzei, nu s-a dispus ascultarea lor, existând probe la dosar că aceștia nu au fost găsiți la domiciliile indicate în cursul procesului penal.

În mod corect, ambele instanțe - de fond și apel - au reținut situația de fapt descrisă anterior, respectiv faptul că inculpatul S.M., în calitate de administrator al unor societăți comerciale, dar și fără a deține această calitate, în anumite cazuri, în perioada anilor 2005 - 2006 a derulat activități, constând în achiziții de bunuri de la diverse persoane juridice, pe care ulterior le revindea, fără să plătească furnizorii și să îndestuleze conturile bancare ale societăților pe care le reprezenta, context în care instrumentele de plată pe care le-a emis au fost refuzate la plată, fie pentru lipsă disponibil, pentru interdicție bancară, pentru lipsă de mandat a semnatarului, fie - în cele mai multe cazuri - pe motiv că fila CEC era retrasă din circulație.

Analizând probele administrate pe tot parcursul procesului penal, Înalta Curte constată că invocarea de către inculpat a nevinovăției în raport de faptele săvârșite, contrazice nesusținut aceste probe.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat - în sensul că vinovați de săvârșirea faptelor sunt martorii C.M. și B.R., care au completat și ștampilat filele CEC - nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Astfel:

- referitor la actul material de înșelăciune comis în dauna SC B. SRL Baia Mare, activitatea infracțională este probată prin declarațiile martorilor D.P.G., B.C., I.M.I., H.B. și C.M.V., probe care se coroborează și cu declarațiile inculpatului de la filele 605-607 și 611-614 dosar. Aceste probe atestă fără echivoc că martorul B.C., împreună cu inculpatul S.M. au stabilit sumele pe care să le menționeze pe cele 2 file CEC și data emiterii acestora, după care martorul B. a completat filele CEC în prezența inculpatului. La datele fixate, împreună cu inculpatul, respectiv la 07 septembrie 2005 și 29 septembrie 2005, martorul B. a introdus filele CEC spre decontare, plata fiind refuzată cu mențiunea „lipsă de mandat a semnatarului”. Martorul B. a încercat să-l contacteze pe inculpatul S.M. la telefonul indicat, dar acesta nu a răspuns.

- în privința actului material de înșelăciune comis în dauna părții civile SC F. SRL Dej, vinovăția inculpatului este dovedită cu declarațiile martorilor S.L., D.P.G., care se coroborează cu declarațiile martorului C.M.V., cu declarațiile inculpatului, cât și cu probele scrise, respectiv fila CEC emisă de către inculpat, refuzul de plată și factura fiscală, ce atestă relația comercială dintre SC F. SRL Dej și SC C. SRL Baia Mare. Toate aceste probe atestă că inculpatul, la data de 29 septembrie 2005 a achiziționat marfă de la partea civilă, iar la livrare a emis o filă CEC pe care a desprins-o, conform declarației martorei S.L., dintr-un carnet cu file CEC, pe care a semnat-o și ștampilat-o în fața martorei, rugând-o pe aceasta să completeze restul rubricilor la depunerea filei la bancă. Aceeași martoră a arătat că, la termenul scadent, inculpatul a sunat-o, cerându-i să amâne depunerea filei spre decontare, întrucât la acel moment nu are bani, dar are de încasat contravaloarea unei lucrări, astfel că va plăti în numerar, lucru care însă nu s-a întâmplat. La 10 octombrie 2005, fila CEC a fost depusă la bancă, iar decontarea a fost refuzată cu mențiunea „lipsă de mandat a semnatarului”.

- referitor la actul material de înșelăciune comis în dauna părții civile Z&G C. SRL Baia Mare, vinovăția inculpatului rezultă din declarațiile martorilor D.P.G. și G.G.I., care se coroborează cu declarațiile inculpatului și cu fila CEC emisă de acesta. Din aceste probe rezultă că inculpatul S.M. s-a prezentat ca administrator al SC C. SRL Baia Mare, societate pentru care dorea să achiziționeze mărfuri. Martorul G.G., administratorul părții civile, a fost de acord cu cererea inculpatului, astfel că a livrat către SC C. SRL Baia Mare marfă, pentru plata căreia inculpatul a emis o filă CEC, pe care a desprins-o dintr-un carnet cu mai multe file CEC și pe care a completat-o integral. Plata a fost refuzată cu mențiunea „lipsă de mandat a semnatarului”. Deși martorul G.G. a încercat să-l contacteze pe inculpat, nu l-a mai găsit;

- referitor la actul material de înșelăciune comis în dauna părții civile SC C. SRL Baia Mare, vinovăția inculpatului este probată prin declarațiile martorilor M.M., B.R. și P.A., filele CEC și biletele la ordin emise de inculpat, precum și cu refuzul decontării acestora. Probațiunea scrisă și testimonială a evidențiat că inculpatul a achiziționat marfă de la partea civilă, respectiv plasă sudată și oțel-beton și, la fiecare livrare, a emis câte un bilet la ordin completat integral, semnat și ștampilat personal de el, cu mențiunea că toată livrările de marfă au avut loc înainte de scadența primului bilet la ordin. La data de 31 octombrie 2005, martorul P.A., administratorul SC C. SRL Baia Mare, a introdus biletul la ordin cu valoarea de 22.681,70 lei spre decontare, iar B.C. a plătit parțial acest bilet, restul nemaifiind achitat, datorită inexistenței disponibilului în cont. Martorul P. nu a mai introdus spre plată celelalte bilete la ordin, încercând să-l contacteze pe inculpat, pe care însă nu l-a găsit.

Ulterior, potrivit înțelegerii avute inițial cu acesta, la data de 1 noiembrie 2005 a completat o filă CEC, pe care a depus-o spre decontare, însă plata a fost refuzată pentru lipsă de disponibil.

- în privința actului material comis în dauna părții civile SC B.I. SRL Baia Mare, vinovăția inculpatului este probată prin declarațiile martorilor B.P. (administratorul societății) și B.R. și cu instrumentele de plată emise de inculpat. Astfel, în luna octombrie 2005, inculpatul S.M. și martorul B.R. s-au prezentat la partea civilă pentru a achiziționa materiale pentru instalații, în numele SC A. SRL. Inculpatul S.M. a predat martorului B.P. o copie a certificatului de înregistrare a societății sale, iar martorul constatând că firma nu este înregistrată la Centrala Incidentelor Bancare, a fost de acord să-i livreze marfă. Inculpatul a emis o filă CEC, semnată și ștampilată, precum și 2 bilete la ordin. La scadență, martorul B. a introdus biletele la ordin spre decontare, acestea fiind însă refuzate cu motivarea „lipsă totală de disponibil”.

- referitor la actul material de înșelăciune comis în dauna SC R.P.C. SRL Năsăud, vinovăția inculpatului este probată prin declarațiile martorilor G.M.L., D.G., S.V.M., C.M. și B.R. și cu instrumentele de plasă emise. Ca și în celelalte cazuri, inculpatul S.M. a emis, pentru plata mărfii achiziționată de la partea civilă, un bilet la ordin, însă banca a refuzat decontarea, cu motivarea „lipsă totală de disponibil”. La sediul părții civile, inculpatul a fost însoțit de martorii C.M. și B.R., martorul C. procedând doar la recepția mărfii, iar martorul B.R. asistând la încărcarea acesteia (cherestea de stejar).

După ce SC A. SRL Baia Mare a intrat în interdicție bancară, inculpatul S.M., pentru a-și continua activitatea de inducere în eroare a societăților comerciale, sub pretextul că, el fiind administratorul unei societăți, nu mai poate deține o altă societate, le-a solicitat martorilor S.N. (vărul său) și C.M.V. să accepte preluarea Societății comerciale SC A.I. SRL Baia Mare, societate cu specific de prelucrare a materialului lemnos, afacere ce le-a fost prezentată celor doi ca fiind una profitabilă. Astfel, prin cererea din 20 iunie 2006, cei doi (C.M.

și S.N.) au preluat părțile sociale ale SC A.I. SRL Baia Mare, societate având ca obiect comerțul cu ridicata a materialului lemnos, într-un imobil închiriat de inculpat în acest sens. De precizat este faptul că, inculpatul i-a însoțit pe cei doi la O.R.C. dar și la bancă pentru finalizarea operațiunilor de preluare a societății, astfel că martorul C.M. a deținut 40% din acțiunile SC A.I. SRL, iar martorul S.N. 60%. Potrivit declarației martorului S.N., acesta nu a desfășurat în fapt nicio activitate în numele societății, iar după ce a ridicat filele CEC de la bancă, le-a predat inculpatului, nu înainte de a semna mai multe asemenea file CEC, la cererea inculpatului.

Până la data de 20 iulie 2006, inculpatul S.M. a desfășurat activitate în numele SC A.I. SRL, deși nu avea nici o calitate, mai mult, s-a prezentat ca fiind S.N. La data de 20 iulie 2006 inculpatul a hotărât cesionarea părților sociale ale societății către martorul L.A., fiind nemulțumit de faptul că martorul C.M. nu a cooperat la comiterea faptelor de înșelăciune, astfel că prin cererea înregistrată la O.R.C., la data de 26 iulie 2006, martorul L.A. a devenit asociat unic al societății. Martorii M.E. și D.P. au confirmat că L.A. era vizitat de către inculpat.

Potrivit procesului verbal de la fila 294 dosar urmărire penală, SC A.I. SRL s-a aflat în interdicție bancară în perioada 01 august 2006 - 23 august 2007, iar potrivit extrasului de cont curent bancar al societății, în perioada în care inculpatul a desfășurat activitate în numele societății, rulajul a fost mult inferior față de cuantumul sumelor pe care acesta le datora furnizorilor. Astfel, inculpatul S.M. a achiziționat marfă în numele SC A.I. SRL, după cum urmează: La sfârșitul lunii iunie 2006, inculpatul S.M. (care s-a recomandat a fi S.N.) a contactat telefonic SC F.

SA București, discutând cu martora C.A., căreia i-a făcut cunoscut că dorește să achiziționeze echipamente de protecție (bocanci, centuri de siguranță, frânghii). Martora l-a informat că aceste materiale îi pot fi livrate, doar dacă se încheie un contract, iar plata se face cu file CEC. În aceste condiții, inculpatul însoțit de martorul C.M. s-a deplasat la București, unde martorul, potrivit indicațiilor inculpatului, a încheiat contractul de furnizare de produse din 6 iulie 2006, în baza căruia a achiziționat marfă pentru SC A.I.

SRL, în sumă de 20.643,74 lei. Cu acea ocazie, martorul C. i-a înmânat martorei C.A. o filă CEC, filă primită de la inculpat, semnată și ștampilată de acesta, cu scadență la 31 iulie 2006, martora urmând să completeze restul rubricilor. Marfa achiziționată a fost transportată de către inculpat la sediul societății din Baia Mare, unde, după câteva zile, martorul C. a constatat că fusese valorificată. Înainte de scadența filei CEC, inculpatul S.M., după ce în prealabil a solicitat să i se mai livreze marfă, s-a deplasat din nou la sediul SC F.

SA București (prezentându-se și de această dată ca fiind S.N.) și, potrivit facturii fiscale emise la data de 21 iulie 2006 (care la datele privind expediția a fost completată cu numele martorului C.M., deși acesta nu a fost prezent), a achiziționat marfă în valoare de 33.629,40 lei, înmânându-i martorei C. o filă CEC, cu scadență la 15 august 2006, semnată și ștampilată. Martora C.A. a arătat că l-a legitimat pe martorul C., cu ocazia livrării mărfii din data de 6 iulie 2006, însă pe inculpat, care a fost prezent și la acea dată, și la 21 iulie 2006, nu l-a legitimat, acceptând susținerea acestuia că se numește S.N. și că este unul dintre asociații firmei cumpărătoare.

Înainte de scadența primei file CEC, martora a încercat să ia legătura cu S.N. la numerele de telefon indicate, însă nu a reușit, iar la scadența filelor CEC, când acestea au fost introduse spre decontare, plata a fost refuzată, cu motivația lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicție bancară, instrument de plată anulat. Inițial, SC F. SA București a formulat plângere penală împotriva numiților S.N., C.M. și L.A.D., dar în baza probelor administrate s-a stabilit că inculpatul Sima Mircea a comis infracțiunea, folosindu-se de numele martorului S.N.

- referitor la actul material de înșelăciune comis în dauna părții civile SC C. SA Zalău, vinovăția inculpatului este dovedită prin declarațiile martorilor T.L.B. și S.N., cât și prin contractul de vânzare-cumpărare, facturile fiscale și avizele de expediție a mărfurilor către SC A.I. SRL. Probele dosarului atestă că, inculpatul S.M. a susținut în fața părții civile că se numește S.N. și că este administratorul SC A.I. SRL, pentru care vrea să cumpere marfă, astfel că a emis file CEC, care la scadență, fiind introduse la plată, au fost refuzate, cu motivarea lipsă totală de disponibil și client aflat în interdicție bancară.

Totodată, martorul C.B. - reprezentant al SC C. SA Zalău – cel care a discutat cu inculpatul S.M., stabilind prețul produselor și modalitățile de plată, în cursul cercetărilor a confirmat că persoana care s-a recomandat ca fiind S.N. este de fapt cea din fotografia prezentată de organele de poliție și anume S.M.

- în anul 2006 inculpatul S.M. a preluat SC H. SRL Baia Mare, societate al cărui sediu social a fost indicat ca aflându-se într-un imobil aparținând martorei M.V. Martora însă, a precizat că nu a închiriat niciodată acest spațiu și nici nu-l cunoaște pe inculpat, împrejurare ce relevă intenția infracțională a acestuia, întrucât a desfășurat activitate ca reprezentant al acestei societăți, achiziționând marfă de la diverse persoane juridice, pe care a achitat-o cu file CEC fără acoperire. Totodată, SC H. SRL s-a aflat în interdicție bancară, în perioada 05 mai 2006 - 12 iunie 2008, toate filele CEC emise, fiind scadente după data intrării acesteia în interdicție.

În luna februarie 2006, SC E. SA Oradea a intrat în lichidare judiciară și a anunțat prin presă lichidarea stocului de cherestea și a utilajelor. În urma anunțului, în luna martie 2006, inculpatul S.M., însoțit de martorul B.R., a luat legătura cu reprezentanții acestei societăți, respectiv cu martorii S.F. și R.C., manifestându-și intenția de a achiziționa cherestea și alte bunuri. Martorul S. i-a comunicat inculpatului că plata mărfii se poate face numai cu filă CEC, scadentă la 30-40 zile de la data livrării, împrejurare cu care acesta din urmă a fost de acord.

În perioada 13 martie 2006 - 13 aprilie 2006 inculpatul s-a aprovizionat de la această societate cu cherestea în valoare totală de 358.305,57 lei, la fiecare livrare dând reprezentanților societății câte o filă CEC semnată și ștampilată, cu data scadenței începând cu 4 mai 2006 și până la 19 iunie 2006. În total inculpatul a emis 19 file CEC, dar a încetat achiziționarea mărfii înainte de scadența primei file CEC. Când filele CEC au fost introduse spre decontare, plata a fost refuzată cu motivarea lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicție bancară. După refuzul plății primei file CEC, martorul S.F. (în prezent decedat) l-a contactat pe inculpat, iar acesta a promis că va plăti marfa, ceea ce nu s-a întâmplat.

Inculpatul a valorificat o parte din cherestea către SC P. SA Sighetu Marmației și SC F. SRL, care i-au achitat contravaloarea mărfii, fără însă ca acesta să o achite vânzătorului inițial (SC E. SA), vinovăția inculpatului fiind astfel pe deplin dovedită cu privire la actul material de înșelăciune comis în dauna părții civile SC E. SA Oradea (a se vedea în acest sens și declarațiile martorilor B.R., M.V., S.D., S.F., R.C. și N.C.Ș.).

- referitor la actul material de înșelăciune comis în dauna părții civile SC F. SA Aleșd, vinovăția inculpatului este probată prin declarațiile martorilor M.V., N.C. și E.F., care se coroborează cu actele emise de SC H. SRL și cu rulajul contului bancar. Inculpatul S.M. a procedat identic, ca și în privința celorlalte acte materiale de înșelăciune, respectiv a achiziționat de la partea civilă plăci de azbociment, emițând file CEC fără acoperire, refuzate la plată, cu motivarea „lipsă de disponibil, client aflat în interdicție bancară”.

În aceste condiții, martorul E.F. - director comercial la SC F. SA Aleșd - a luat legătura telefonic cu inculpatul, care s-a justificat că lipsa fondurilor din bancă se datorează neacordării de către B.R.D. a unui credit bancar, dar, s-a stabilit cu probe că inculpatul a valorificat marfa, a încasat contravaloarea acesteia și nu a alimentat conturile SC H. SRL. Martorul s-a deplasat la Baia Mare, unde inculpatul susținea că are un depozit de materiale de construcție, constatând că această împrejurare nu este reală.

- în ceea ce privește actul material de înșelăciune comis în dauna părții civile SC R. SRL Pietroasa, județul Bihor, vinovăția inculpatului rezultă din declarațiile martorilor P.V. și M.V., cât și din actele emise de SC H. SRL și rulajul contului bancar. Și în privința acestei părți civile, inculpatul a folosit același mod de operare, respectiv a cumpărat marfă, pentru care a emis filă CEC fără a avea disponibil în cont, aceasta fiind refuzată la plată, cu mențiunea „lipsă totală de disponibil”, intenția de inducere în eroare fiind dovedită prin emiterea filei CEC, deși firma SC H. SRL se afla în interdicție bancară.

- în mod similar, inculpatul a procedat și în privința părții vătămate V.I. cu care a intrat în relații comerciale, achiziționând material lemnos pentru construcții. Astfel, la începutul lunii mai 2006, partea vătămată V.I. l-a contactat pe inculpatul S.M., despre care a aflat că are o societate comercială cu obiect de activitate – comerțul cu material lemnos pentru construcții - solicitându-i acestuia să-i aducă materiale de construcție, lucru cu care inculpatul a fost de acord. La data de 12 mai 2006, inculpatul a căutat-o pe partea vătămată, spunându-i că materialele au sosit și, întrucât nu are bani să le plătească, să-i dea suma de 11.000 lei, ceea ce s-a și întâmplat, inculpatul înmânându-i o filă CEC emisă în numele SC H. SRL, completată și semnată de el, mai puțin la rubrica „beneficiar”. La momentul emiterii filei CEC, societatea era deja în interdicție bancară. Inculpatul i-a comunicat părții vătămate că, în situația în care în termen de 7 zile nu va veni cu materialul lemnos, să introducă fila CEC spre decontare, astfel că la data de 19 mai 2006 (întrucât inculpatul nu și-a onorat obligațiile), aceasta a depus-o spre decontare, însă plata a fost refuzată cu motivarea lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicție bancară, filă CEC retrasă din circulație. Vinovăția inculpatului este dovedită prin declarațiile părții vătămate V.I., prin actele emise de inculpat în numele SC H. SRL și prin rulajul contului bancar.

- referitor la actul material de înșelăciune comis în dauna părții civile SC C. SRL, din probele administrate în cauză a rezultat că, la data de 18 aprilie 2006, inculpatul S.M., în calitate de administrator al SC H. SRL, a solicitat SC C. SRL cumpărarea de blocuri ceramice, însă pentru încheierea contractului l-a trimis pe martorul G.I., căruia i-a promis că-l va angaja ca director. În aceste condiții, martorul s-a prezentat la partea civilă ca director al SC H. SRL și, în această calitate, a semnat și ștampilat un contract de livrare a 50.000 blocuri ceramice, pentru plata cărora a înmânat două file CEC necompletate, însă semnate de inculpatul S.M. și ștampilate cu ștampila SC H., file care ulterior, introduse la plată, au fost refuzate pentru „lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicție bancară”.

Din cele expuse mai sus rezultă că, deși inculpatul a negat, în mod constant, comiterea faptelor, afirmând că a fost condamnat pe nedrept și că alte persoane s-ar face vinovate de comiterea acestora, susținerile sale nu au suport probator.

Astfel, reprezentanții tuturor părților civile au învederat că, deși inculpatul S.M. era însoțit de alte persoane la achiziționarea mărfurilor - fie de martorul C.M.V., fie de martorul B.R. - nu au purtat niciodată discuții cu aceștia din urmă, referitor la bunurile ce urmau a face obiectul tranzacțiilor, ci doar cu inculpatul.

Totodată, persoanele care au efectuat transporturile de marfă au precizat că au purtat discuții doar cu inculpatul S.M.

Chiar și în cazul părții civile SC F. SA București, la prima livrare de marfă, în numele SC A.I. SRL - societate în care inculpatul S.M. nu avea nicio calitate - s-a dovedit că martorul C.M. a lăsat doar fila CEC, care era semnată și ștampilată de către inculpat. La cumpărarea mărfii de la partea civilă SC F. SA s-a prezentat doar inculpatul S.M., care și-a atribuit o identitate falsă, în persoana martorului S.N.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 215 alin. (1) C. pen., „infracțiunea de înșelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine ori pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă”, iar obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale de ordin patrimonial a căror naștere și dezvoltare este condiționată de buna credință și încrederea ce trebuie să existe în raporturile juridice care au loc între subiecții acestor raporturi.

Elementul material al infracțiunii de înșelăciune îl constituie acțiunea frauduloasă de amăgire ori de inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, prin denaturarea sau alterarea adevărului, astfel încât să fie aptă să inspire încrederea părții vătămate și să o inducă ori să o mențină în eroare.

În speță, Înalta Curte constată că, în, mod corect, instanța de prim control judiciar a apreciat că inculpatul a acționat în toată perioada infracțională cu intenția evidentă de inducere în eroare a partenerilor comerciali.

Intenția inculpatului S.M. de inducere în eroare a părților civile a rezultat din faptul că:

- în situația în care, într-un interval scurt de timp a achiziționat, în mai multe rânduri, marfă de la aceeași societate, a avut grijă ca instrumentele de plată emise să fie scadente, mult după ultima achiziție de marfă;

- nu a alimentat conturile bancare, cel puțin ale societăților la care deținea calitatea de administrator, sumele obținute din valorificarea mărfurilor achiziționate și care ar fi putut servi la despăgubirea furnizorilor, folosindu-le în alte scopuri;

- rulajul conturilor SC A. SRL și SC H. SRL (firme la care inculpatul a avut calitatea de administrator) în perioada septembrie 2005 - mai 2006, a fost mult inferior față de valoarea facturilor mărfurilor achiziționate.

O altă modalitate de desfășurare a activității infracționale a inculpatului a constat în emiterea unor bilete la ordin, completate integral, precum și emiterea unor file CEC, fără însă ca pentru vreuna din ele să existe acoperirea necesară, nici la momentul emiterii și nici la momentul scadenței.

La achiziționarea de mărfuri s-a dovedit că inculpatul, fie plătea o parte în numerar, iar restul cu filă CEC, pentru care nu avea acoperirea necesară, fie plătea integral marfa achiziționată la prima livrare, iar pentru restul de mărfuri emitea file CEC, fără acoperire, prin această modalitate dând încredere părților civile că are posibilități de plată.

Modalitățile concrete în care inculpatul S.M. a acționat demonstrează faptul că acesta nu a urmărit derularea unor afaceri comerciale, ci doar prejudicierea părților civile, prin însușirea în interes personal a sumelor rezultate din valorificarea mărfurilor.

Împrejurarea că, în unele situații, inculpatul S.M. a fost însoțit, fie de martorul C.M., fie de martorul B.R. ori că unele mărfuri apar ca fiind valorificate prin intermediul societății martorului B.R., nu este de natură a antrena răspunderea penală a celor doi martori în raport de activitatea infracțională a inculpatului.

Această aserțiune este susținută de împrejurarea că, toți reprezentanții părților civile, acolo unde inculpatul a fost însoțit de către cei doi martori, au confirmat că aceștia doar asistau la discuții, fără a se imixtiona în încheierea contractelor referitoare la achiziționarea de mărfuri ori cu privire la plata acestora, activități realizate în exclusivitate de către inculpatul S.M.

Înalta Curte reține totodată că, nu poate fi primită apărarea inculpatului S.M. privind săvârșirea de către martorul C.M. a actului material de înșelăciune în dauna părții civile SC F. SA București, deoarece s-a stabilit, fără echivoc, din depozițiile martorilor S.N., M.E. și C.A. că inculpatul recurent a fost cel care a stabilit condițiile de achiziționare a mărfurilor și de plată.

Deși martorii C.M. și B.R. au avut calitatea de administratori la SC A.I. SRL și SC A. SRL, aceștia nu au semnat filele CEC, nu au discutat cu părțile civile despre modalitatea de cumpărare și vânzare a mărfurilor și nici nu au beneficiat de banii obținuți din vânzarea mărfurilor.

În cauză nu s-a dovedit, în afara oricărui dubiu, existența unei eventuale înțelegeri între inculpatul S.M. și martorii C.M. și B.R., în sensul prejudicierii furnizorilor de mărfuri, respectiv a părților civile, prin emiterea de CEC-uri fără acoperire.

Ceea ce este relevant în caracterizarea întregii activități infracționale desfășurate de inculpat și stabilirea infracțiunii comise, este că toate mărfurile au fost achiziționate de acesta pentru a fi valorificate către alte persoane, iar banii obținuți i-a folosit pentru plata în numerar a altor mărfuri și pentru acoperirea altor file CEC scadente, și în niciun caz pentru plata furnizorilor, respectiv a părților vătămate constituite părți civile în prezenta cauză.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte reține că, fapta inculpatului S.M. de a induce în eroare părțile vătămate, prin emiterea de file CEC, fără acoperire, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în condițiile în care, dacă cei cu care a contractat ar fi știut acest aspect, nu ar fi încheiat convențiile de vânzare-cumpărare, pricinuindu-le acestora din urmă o pagubă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

Rulajul scăzut al contului debitor-creditor al societăților inculpatului demonstrează că, din punct de vedere subiectiv, acesta știa că nu are bani în cont și că emite file CEC, fără a avea acoperirea necesară.

Totodată, mărfurile achiziționate de inculpat au fost remise de acesta altor persoane, neputându-se pune astfel problema efectuării de către inculpat doar de acte de comerț, din care să se deducă o eventuală intenție de restituire a contravalorii mărfurilor.

Inculpatul S.M., în cadrul „relațiilor comerciale” pe care le-a inițiat, și-a indus în eroare partenerii de afaceri, concepând săvârșirea faptelor în mod ingenios, antrenând în succesiunea derulării așa-ziselor operațiuni comerciale, mai multe societăți, astfel încât să creeze aparența că, nu el, ci intermediarii - respectiv martorii C.M. și B.R. - ar fi cauzat prejudiciile reținute în sarcina sa.

În condițiile în care din probele administrate în cauză, rezultă, fără dubiu, că inculpatul a urmărit inducerea în eroare a reprezentanților părților vătămate - atât cu ocazia încheierii contractelor, când a susținut, în mod expres, că dispune de sumele necesare achitării bunurilor achiziționate, cât și ulterior, când față de unele dintre părțile vătămate a emis bilete la ordin fără acoperire, în unele dintre acestea trecând valori care depășeau sumele datorate și, deși a valorificat mărfurile achiziționate de la părțile vătămate, a refuzat să-și achite datoriile față de acestea, cu sumele de bani obținute, - sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, sub aspectul laturii subiective.

În consecință, activitatea infracțională a recurentului inculpat S.M. fiind probată dincolo de orice dubii, nu sunt aplicabile față de acesta, nici dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen. și nici dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază, totodată, că nu poate fi primită solicitarea recurentului inculpat de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pe considerentul că, în mod nejustificat i-ar fi fost respinsă proba cu expertiză grafologică solicitată, întrucât, raportat la natura infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, administrarea unei astfel de probe a fost corect apreciată de ambele instanțe ca fiind neconcludentă și nepertinentă în cauză.

Totodată, Înalta Curte constată că, atât Tribunalul Maramureș, cât și Curtea de Apel Cluj au reținut corect că în speță sunt incidente dispozițiile alin. (5) al art. 215 C. pen., cât și ale art. 146 C. pen. (modificat prin Legea nr. 456/2001), deoarece este vorba de o pagubă materială mai mare de 6 miliarde lei și de o perturbare deosebit de gravă a activității unora dintre părțile civile.

La încadrarea juridică dată faptei de înșelăciune săvârșită de inculpat, nu trebuie avut în vedere doar criteriul cantitativ valoric, ci și criteriul care vizează perturbarea activității societății prejudiciate, relevat prin volumul activității economice sau prin fondurile de care dispune societatea.

Cu privire la solicitarea recurentului inculpat vizând reindividualizarea pedepsei aplicate, Înalta Curte constată că, prima instanță a făcut o corectă apreciere a pericolului social generat de activitatea infracțională a inculpatului, cât și a elementelor de circumstanțiere personală invocate, stabilind o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de textul sancționator, prin recunoașterea de circumstanțe atenuante judiciare.

Atitudinea adoptată de inculpat de negare a realităților evidente, încercarea de a-și diminua responsabilitatea pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, induc instanței convingerea că, o eventuală diminuare a cuantumului pedepsei, ar împieta asupra realizării scopului pedepsei și ar putea conduce la ideea lipsei de ripostă a societății, în raport de cei care viciază grav relațiile economice normale.

Infracțiunile de acest gen sunt deosebit de nocive, deoarece poluează mediul de afaceri, creând sume de bani care iau, de cele mai multe ori, destinația finanțării altor activități infracționale.

Inculpatul a început și executat un plan bine pus la punct, ce a avut drept consecință inducerea în eroare a 13 părți vătămate și producerea unei pagube de peste 6 miliarde lei, ceea ce obligă instanța la un plus de severitate, deoarece în cauză nu este vorba de un agent economic care a profitat ocazional de lipsa de vigilență a unui partener de afaceri, ci de constituirea unor societăți comerciale în scopul comiterii de acte infracționale.

În atare condiții, a reduce pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a acestuia și a altora la săvârșirea de fapte similare și la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției.

Mai mult, în cursul anilor 2004-2007 inculpatul a desfășurat o activitate infracțională laborioasă, comițând într-o perioadă relativ scurtă de timp multiple infracțiuni de același gen. Astfel, prin sentința penală nr. 684 din 11 aprilie 2005 a Judecătoriei Baia Mare, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen.

Prin sentința penală nr. 1912 din 18 octombrie 2006 a aceleiași instanțe, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată pentru infracțiunile prevăzute de art. 11 lit. c) și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994.

Ulterior, prin sentința penală nr. 904 din 14 iunie 2007 a Judecătoriei Baia Mare inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 și art. 290 C. pen. În baza art. 85 C. pen. a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate prin cele două sentințe penale menționate mai sus (și anume sentința penală nr. 684/2005 și sentința penală nr. 1912/2006, ambele ale Judecătoriei Baia Mare).

Prin sentința penală nr. 1522 din 26 septembrie 2007 a Judecătoriei Baia Mare inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, pedeapsă compusă din câte două pedepse de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 și prev. de art. 292 C. pen.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 125/ A din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 30 mai 2008 la 17 februarie 2010.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 125/ A din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 30 mai 2008 la 17 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2010.