Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2432/2010 AI generated

Human trafficking: maintenance of preventive detention based on public danger risk and recidivism under Article 148(f) CPC

Case Number Decizia nr. 2432/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by two defendants, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to maintain their preventive detention; the defendants prevailed in no aspect, as the lower court’s order remains in force. The dispute concerned a challenge to the decision maintaining preventive arrest during the trial phase, where the defendants were charged with human trafficking under Law No. 678/2001 and had already been convicted in the first instance to prison sentences of 7 and 15 years, respectively, with one defendant identified as a recidivist. The Supreme Court affirmed that the statutory requirements for preventive detention under Article 148(f) of the Code of Criminal Procedure remained satisfied, specifically citing that the prescribed penalty exceeded four years and that release would pose a concrete danger to public order, leading to the rejection of the appeals under Article 385(15)(1)(b) and imposing judicial costs on the appellants.

Legislator headnote

AI generated

art. 160b alin. (3) din C. proc. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 160b C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Human trafficking: maintenance of preventive detention based on public danger risk and recidivism under Article 148(f) CPC: Așa fiind, Înalta Curte constată că în mod legal instanța Curții de Apel a menținut starea de arest preventiv a celor doi inculpați în procedura prevăzută de art. 160b C. proc. pen.

Keywords

AI generated
preventive detention human trafficking criminal recidivism code of criminal procedure public danger judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 160b alin. (3) din C. proc. pen
3002 și art. 160b alin. (3) din C. proc. pen.
art. 148 lit. f) C. proc. pen
S-a motivat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani iar inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică.
art. 160b C. proc. pen
Așa fiind, Înalta Curte constată că în mod legal instanța Curții de Apel a menținut starea de arest preventiv a celor doi inculpați în procedura prevăzută de art. 160b C. proc. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile și va obliga pe recurenți la cheltuieli judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 iunie 2010 Curtea de Apel Brașov având de soluționat apelurile inculpaților A.S. și D.G. împotriva sentinței penale nr. 35/2010 a Tribunalului Brașov, în temeiul art. 3002 și art. 160b alin. (3) din C. proc. pen. a dispus menținerea arestării preventive a inculpaților A.S. și D.G.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpaților se mențin.

Astfel, există indicii temeinice că inculpații au comis infracțiuni la Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane. În acest sens este sentința penală nr. 35/S din 26 februarie 2010 a Tribunalului Brașov prin care au fost condamnați la 15, respectiv 7 ani închisoare pentru trafic de persoane.

S-a motivat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani iar inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații A.S. și D.G.

În esență, inculpații solicită casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate.

Recursurile inculpaților sunt nefondate.

Curtea constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin.

Astfel, în cauză există indicii temeinice că inculpații au comis fapte penale pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

În acest sens este sentința penală prin care au fost condamnați de instanța fondului pentru infracțiuni de trafic de persoane la pedepse de 7, respectiv 15 ani închisoare.

Față de modul în care au fost comise faptele și față de datele ce-i caracterizează pe inculpați, între care unul recidivist, în mod corect instanța fondului a reținut că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Nu există nici o împrejurare din care să rezulte că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților s-ar fi modificat.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în mod legal instanța Curții de Apel a menținut starea de arest preventiv a celor doi inculpați în procedura prevăzută de art. 160b C. proc. pen.

Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile și va obliga pe recurenți la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.S. și D.G. împotriva încheierii din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 737/1372/2008.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2010.