Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2295/2010 AI generated

Organized fraud via falsified employment documents for bank credits: validity of organized criminal group conviction and sufficiency of evidence for fraud and forgery charges

Case Number Decizia nr. 2295/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed all appeals filed by the civil party and five convicted defendants, thereby upholding the appellate court’s decision and the lower court’s judgment, which imposed substantial prison sentences and civil liability for organized fraud. The case involved an organized criminal group that, between 2005 and 2006, systematically falsified employment contracts, salary certificates, and other documents to deceive banks and commercial entities into granting credit and goods to recruited individuals, who then sold the goods or distributed the funds to the organizers while leaving the debts unpaid. The decisive legal basis included the application of Article 7 of Law 39/2003 for membership in an organized criminal group, Article 215 of the Penal Code for fraud (with aggravated penalties due to high losses), Article 290 for forgery, and Article 291 for use of forgery, with the Court rejecting arguments that sentences were excessive or that procedural errors in summons or civil party status affected the outcome.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 37 lit. b) C. pen, art. 65 C. pen, art. 290 C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 334 C. proc. pen; Organized fraud via falsified employment documents for bank credits: validity of organized criminal group conviction and sufficiency of evidence for fraud and forgery charges: Potrivit art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, de la 21 iunie 2006 și până la data de 04 februarie 2008, când a fost pus în libertate, conform încheierii pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 01 februarie 2008, definitivă prin Decizia penală nr. 148 din 04 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești.

Keywords

AI generated
forgery of documents fraud charges banking documents employment contracts criminal penalty summons

Cited Legislation

AI generated
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art.
art. 37 lit. b) C. pen
39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., fapta din septembrie - octombrie 2005, la 7 ani închisoare.
art. 65 C. pen
Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pentru o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
art. 290 C. pen
În baza art. 290 C. pen.
art. 41 alin. (2) C. pen
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., după schimbarea încadrării juridice conform art.
art. 334 C. proc. pen
pen., după schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale prev.
art. 288 C. pen
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., după schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 1 an închisoare;
art. 25 C. pen
- în baza art. 25 C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 122 din 25 martie 2009, Tribunalul Prahova, secția penală, a condamnat pe inculpatul S.G., după cum urmează:

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., fapta din septembrie - octombrie 2005, la 7 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pentru o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., după schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 1 an închisoare;

- în baza art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., după schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 din art. 25 C. pen. rap. la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. la 1 an închisoare;

- în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prejudiciu total 417.816,4 lei și 14.500 euro, la 11 (unsprezece) ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.(cu excepția dreptului de a alege) pentru o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 11 (unsprezece) ani închisoare.

A aplicat disp. art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege.

Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, pentru o durată de 2 ani începând după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, de la 21 iunie 2006 și până la data de 04 februarie 2008, când a fost pus în libertate, conform încheierii pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 01 februarie 2008, definitivă prin Decizia penală nr. 148 din 04 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești.

A condamnat inculpatul C.M., după cum urmează:

- în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a), b) C. pen., faptă din 2005-2006, la 7 (șapte) ani închisoare.

A aplicat disp. art. 65 C. pen. și art. 64 lit. a), b) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege) pentru 2 ani, după executarea pedepsei.

- în baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a), b) C. pen. faptă din septembrie 2005 - noiembrie 2005, la 5 (cinci) ani închisoare;

- în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a), b) C. pen., după schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen. din infracțiunea prev. de art. 288 C. pen. cu aplicarea. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a), b) C. pen., la 1 (un) an închisoare.

- în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a), b) C. pen., complicitate la infracțiunea de înșelăciune, la: 11 (unsprezece) ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege) pentru o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale;

- în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a), b) C. pen. infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la: 1 (un) an închisoare.

- în baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a), b) C.pen, infracțiune de uz de fals, la 1 (un) an închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 11 (unsprezece) ani închisoare.

A aplicat disp. art. 71 și 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pentru o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 21 iunie 2006 și până la data de 04 februarie 2008,

A condamnat inculpata C. (fostă B.) C.E., după cum urmează:

- în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 7 (șapte) ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pentru o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

- în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., infracțiune de înșelăciune, la 5 (cinci) ani închisoare.

- în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prejudiciu total 402.471,85 lei, la 10 (zece) ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.(cu excepția dreptului de a alege) pentru o durată de 2 ani începând după executarea pedepsei.

- în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., după schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. pen. din infracțiunea prev. de art. 288 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la 1 (un) an închisoare;

- în baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. infracțiune de uz de fals, la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. inculpata a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de10 (zece) ani închisoare.

A aplicat disp. art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pentru o durată de 2 ani, începând după executarea pedepsei principale.

Conform art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii, respectiv 02 mai 2006.

A condamnat inculpatul R.C., după cum urmează:

- în baza art. 215 alin. (1), (2) si (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) și b) C. pen. infracțiune de înșelăciune, la 4 (patru) ani închisoare.

- în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a), b) C. pen., tentativă la infracțiunea de înșelăciune, parte civilă CEC - Sucursala CEC Ploiești, la 2 (doi) ani închisoare.

- în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a), b) C. pen., infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la 1 (un) an închisoare.

- în baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a), b) C. pen. infracțiune de uz de fals, la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani închisoare.

A aplicat disp. art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege.

A condamnat inculpata S.Ș., după cum urmează:

- în baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., infracțiune de înșelăciune, faptă din 21 octombrie 2005, parte civilă B.C.R. Ploiești, la 3 (trei) ani închisoare.

- în baza art. 291 C. pen., infracțiune de uz de fals, faptă din 21 octombrie 2005, la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. inculpata a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.

A aplicat disp. art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege.

A luat act că inculpata este arestată în altă cauză.

A condamnat inculpata B. (fostă O.) V., după cum urmează:

- în baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., infracțiune de înșelăciune, faptă din 23 noiembrie 2005, parte civilă SC B.C.R. SA - Sucursala Prahova, la 3 (trei) ani închisoare.

- în baza art. 291 C. pen., infracțiune de uz de fals, faptă din 23 noiembrie 2005, la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. inculpata a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de: 3 (trei) ani închisoare.

A condamnat inculpata D. (fostă D.) S., după cum urmează:

- în baza art. 215 alin. (1), (2), și (3) C. pen. infracțiune de înșelăciune, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada februarie - martie 2006, părți civile O.T.P.B. Ploiești, SC B. - Sucursala Plopeni, la 3 (trei) ani închisoare.

- în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., faptă din martie 2006, tentativă la infracțiunea de înșelăciune, la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

- în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la 1 (un) închisoare.

- în baza art. 291 C. pen., infracțiune de uz de fals, la 1 (un) an închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. inculpata a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.

A condamnat inculpatul R.I.M., după cum urmează:

- în baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune de înșelăciune, faptă din perioada septembrie 2005 - octombrie 2005, prejudiciu 14.375,25 lei, la 3 (trei) ani închisoare.

- în baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., infracțiune de înșelăciune, faptă din 21 octombrie 2005, parte civilă SC B.R.D. SA Ploiești, prejudiciu 7.000 lei, la 3 (trei) ani închisoare.

- în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., tentativă la infracțiunea de înșelăciune, faptă din septembrie 2005 – octombrie 2005, la 2 (doi) ani închisoare.

- în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la 1 (un) an închisoare.

- în baza art. 291 C. pen., infracțiune de uz de fals, la 1 (un) an închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.

A condamnat inculpata S. (fostă C.) L., după cum urmează:

- în baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., infracțiune de înșelăciune, faptă din 05 ianuarie 2006, la 3 (trei) ani închisoare.

- în baza art. 291 C. pen., infracțiune de uz de fals, faptă din 05 ianuarie 2006, la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpata a executat pedeapsa ce a mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.

A condamnat inculpata Ș. (fostă D.) F., după cum urmează:

- în baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune de înșelăciune, faptă din perioada septembrie - octombrie 2005, la 3 (trei) ani închisoare.

- în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la 1 (un) an închisoare;

- în baza art. 291 C. pen. infracțiune de uz de fals, la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpata a executat, pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.

A condamnat inculpata S.E.A., după cum urmează:

- în baza art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) si (3) C.pen, faptă din septembrie 2005, la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare;

- în baza art. 290 C. pen., infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la 6 (șase) luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. inculpata a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. instigare la infracțiunea de înșelăciune, faptă din 05 ianuarie 2006, parte civilă SC B.C.R. SA Ploiești, a condamnat inculpatul S.F. la 3 (trei) ani închisoare.

A condamnat inculpata B. (fostă I.) G.A., după cum urmează:

- în baza art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) si (3) C. pen. tentativă la infracțiunea de înșelăciune, faptă din luna aprilie 2006, la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

- în baza art. 291 C. pen., infracțiune de uz de fals, la 6 (șase) luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpata a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

A condamnat inculpatul P.C.V., după cum urmează:

- în baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., infracțiune de înșelăciune, faptă din 02 martie 2006, parte civilă SC B.P. - Sucursala Plopeni, la 3 (trei) ani închisoare.

- în baza art. 290 C. pen., infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la 1 (un) an închisoare.

- în baza art. 291 C. pen., infracțiune de uz de fals, faptă din 02 martie 2006, la 1 (un) an închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.

A aplicat pentru toți inculpații, disp.art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Conform art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților B.V., D.S., R.I.M., C.L., S.F., Ș.F., S.E.A., B.G.A. și P.C.V.

Potrivit art. 862 C. pen. termenele de încercare s-au compus din cuantumul pedepsei aplicată fiecărui inculpat, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță de 2 ani, fiind în final de 3 ani și 6 luni pentru inculpatele B.G.A. și S.E.A., și de 5 ani pentru ceilalți inculpați.

Conform art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpații au trebuit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Prahova;

b) să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 864 C. pen. privind efectele măsurii suspendării în cazul săvârșirii altei infracțiuni în cursul termenului de încercare, în caz de neîndeplinire, cu rea credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege, precum și în caz de neîndeplinire a obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 861 alin. (4) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a suspendat și pedeapsa interzicerii unor drepturi.

În baza art. 14, art. 15 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. a obligat inculpatul C.M. la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:

- 6.008,65 RON către L.B. Ploiești, reprezentând prejudiciu neacoperit;

- 1.342,77 RON către R.B. Ploiești, reprezentând prejudiciu neacoperit.

În baza art. 14-15 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. și art. 1003 C. civ., a obligat inculpata C.C.E. în solidar cu inculpatul S.G. și C.M. la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:

- 8.808 RON către R.B. Ploiești reprezentând prejudiciu neacoperit.

- 1.756,6 RON către L.B. Ploiești cu același titlu.

- 16.807,66 RON către B.R.D. Ploiești, reprezentând prejudiciu neacoperit;

În temeiul art. 14 - 15 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., rap.la art. 998 - 999 C. civ. și art. 1003 C. civ., a obligat inculpatul R.C. în solidar cu inculpații S.G. și C.M. la plata de despăgubiri civile după cum urmează:

- 7.341,98 RON către B.R.D. Ploiești, reprezentând prejudiciu neacoperit;

- 12.499,69 RON către L.B. Ploiești reprezentând prejudiciu neacoperit.

A obligat inculpata D.S. în solidar cu inculpații S.G., C.M. și C.C.E. la plata către partea civilă B.C.R. SA Sucursala Prahova și sumei de 11.374,51 lei, din care 7271,14 debit restant către O.T.P.B. și 4.103,3 lei către B.C.R. - Sucursala Prahova.

A obligat inculpata Ș.F. în solidar cu inculpații S.G., C.M. și C.C.E. la plata către partea civilă R.B. Ploiești a sumei de 11.129,72 lei reprezentând debit restant contractat de Ș.F.

A obligat inculpata S.Ș., în solidar cu inculpata C.C.E., la plata către partea civilă B.C.R. SA –Sucursala Prahova, a sumei de 3.925,68 lei, reprezentând debit restant.

A obligat inculpata B.V. în solidar cu C.C.E. la plata către partea civilă B.C.R. SA - Sucursala Prahova a sumei de 2.820,74 RON reprezentând debit restant.

A obligat inculpata C.L. în solidar cu inculpata C.C.E. la plata către partea civilă B.C.R. SA - Sucursala Prahova a sumei de 3.575,83 RON reprezentând debit restant.

A obligat inculpatul R.I.M. în solidar cu inculpații S.G., C.M. și C.C.E. la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:

- 8.819,70 RON către partea civilă B.R.D. reprezentând debit restant;

- 6.652,74 RON RON către partea civilă R.B. Sucursala Prahova reprezentând debit restant.

- 9318,12 RON RON către B.R.D. Sucursala Prahova, reprezentând prejudiciu neacoperit.

A obligat inculpații S.G., C.M., C.C.E., în solidar, la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:

- 10.937,80 RON către B.C.R. SA - Sucursala Prahova, reprezentând debit restant către O.T.P.B., datorat de P.E.

- 10.902,97 RON către B.C.R. SA - Sucursala Prahova, împrumut contractat de P.R.T. de la O.T.P.B. - Sucursala Prahova - debit restant;

- 10.943,76 RON către B.C.R. SA - Sucursala Prahova, debit restant datorat de B.A.L.

- 12.520,16 RON către B.C.R. SA - Sucursala Prahova, debit restant datorat de B.C.E.

- 7.569,52 RON către B.R.D. Ploiești - Sucursala Prahova.

- 7.136,45 RON către partea civilă B.C.R. - Sucursala Prahova, reprezentând debit restant din împrumutul contractat de S.D.G.

- 18.901,48 RON, către partea civilă B.C.R. SA - Sucursala Prahova, din care 6.273,52 RON debit restant din împrumutul contractat de D.A. de la O.T.P.B. și 12.627,96 RON debit restant din împrumutul contractat de la B.C.R. - Sucursala Prahova.

- 13.806,16 RON către partea civilă B.R.D. Ploiești reprezentând debit restant din împrumutul contractat de H.A.M.

- 7.891,46 RON către partea civilă B.C.R. SA - Sucursala Prahova, reprezentând debit restant din împrumutul contractat de R.N. de la O.T.P.B. - Sucursala Prahova.

A obligat inculpații S.G. și C.M., în solidar la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:

- 3.783,78 RON către partea civilă B.C.R. SA - Sucursala Prahova, reprezentând debit restant din împrumutul contractat de B.N. de la B.C.R. - Sucursala Ploiești;

- 4.500, 61 RON către partea civilă B.C.R. SA - Sucursala Prahova, reprezentând debit restant din împrumutul contractat de S.M.L. de la B.C.R. - Sucursala Ploiești.

A obligat inculpata C.C.E. la plata de despăgubiri civile după cum urmează:

- 3.252,71 RON către partea civilă B.C.R. SA Ploiești, reprezentând debit restant din împrumutul contractat de T.V. de la B.C.R. - Sucursala Prahova;

- 3.255,72 RON către partea civilă B.C.R. SA - Sucursala Prahova, reprezentând debit restant din împrumutul contractat de B.N. de la B.C.R. Ploiești.

- 3.720,01 RON către partea civilă B.C.R. SA Sucursala Prahova, reprezentând debit restant din împrumutul contractat de V.V.

- 2.457,86 RON către partea civilă B.C.R. SA - Sucursala Prahova, reprezentând debit restant din împrumutul contractat de L.V.

- 15.477,37 RON către partea civilă B.R.D. - Ploiești, reprezentând debit restant din împrumutul contractat de N.S.M.

- 15.444,70 RON, către partea civilă B.R.D. Ploiești, reprezentând debit restant din împrumutul contractat de S.L.M.

A luat act că părțile civile B.T. Ploiești, R.B. Ploiești, B.P. Plopeni, B.P. Ploiești, F.C. Ploiești, C.I. Ploiești, U. Ploiești, B.R. SA - Sucursala Ploiești, nu s-au constituit părți civile în cadrul procesului penal.

A dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv contracte de muncă falsificate, adeverințele de salariat, mențiunile din cărțile de muncă, care sunt neconforme cu realitatea și cărțile de credit falsificate, filele 60-104 din vol. II ; filele 110-118 - vol. II; filele 147- 159 vol. II; filele 202-224 vol. II; f.297-306 vol. II; filele 67-82 vol. III; filele 1-8 - vol. III; filele 1-23 din vol. IV; filele 1-11 - vol. V; filele 66 - 92 vol. V; filele 100, 103, 126 - vol. V; filele 73 - 95 vol. VI; filele 127 – 132 - vol. IX; filele 147 - 169 - vol. IX; filele 135 - 144 - vol. IX;

A obligat inculpații C.C.E., R.I., Ș.F., R.C., S.Ș., S.F., B.V. și S. (fostă C.) L. la câte 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

A obligat inculpații S.G., C.M., S.A.E., D.S.G., P.C.V. și B.G.A., la câte 1.450 RON, cheltuieli judiciare către stat, onorariile apărătorilor din oficiu fiind avansate din fondurile M.J.L.C.

Instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpații S.G. și C.M., se cunoșteau de aproximativ 10 ani și împreună, în această perioadă, au săvârșit mai multe infracțiuni de furt din locuințe, pentru care au fost condamnați executând împreună pedepse privative de libertate. După ce au fost eliberați din penitenciar, în luna septembrie 2005 întâlnindu-se pe raza municipiul Ploiești, unde ambii își aveau domiciliul, au purtat o discuție pentru a găsi o activitate în urma căreia să poată obține rapid și facil sume de bani necesare traiului, niciunul dintre ei neavând intenția de a presta activități licite pe bază de contracte de muncă. Cu această ocazie, S.G. i-a spus lui C.M. că știe o persoană care are o firmă, persoană ce dorește să găsească oameni pentru a-i trimite la bănci să obțină credite în urma cărora să le revină și lor un profit. În urma acestei discuții, împreună s-au întâlnit cu numitul O.C., pe care S.G. îl cunoștea din penitenciar și care, le-a spus că are o societate SC M.S. SRL, prin intermediul căreia toți trei urmează să recruteze persoane pe care să le angajeze la această firmă, cu contract de muncă înregistrat la I.T.M. Prahova, iar după ce contractul de muncă era înregistrat, deoarece unitățile bancare cereau ca acel angajat să lucreze în cadrul firmei respective de cel puțin trei luni, s-au pus de acord să falsifice respectivele contracte de muncă înainte de a le înainta unităților bancare prin antedatarea perioadei de muncă prestate de solicitant, înscrierea unei calificări necorespunzătoare realității și acordarea unei retribuții cu mult mai mare decăt puterea financiară a firmei și inculpaților, în condițiile în care la firmă niciuna dintre aceste persoane nu presta vreun fel de activitate.

În realitate O.C. doar a pus la dispoziția inculpaților societatea comercială pe care o deținea și documente aferente acesteia împreună cu ștampilele societății, cei doi inculpați desfășurând activități frauduloase în numele societății comportându-se ca adevărați administratori, nefiind obținute probe din care să rezulte că O.C. ar fi primit vreo sumă de bani de la inculpați, că ar fi recrutat vreo persoană sau că ar fi întocmit vreun document conținând date nereale acesta fiind total dezinteresat de societatea pe care o deținea datorită vârstei înaintate și a stării de sănătate precare.

Pentru a da credibilitate documentelor ce urmau să fie înaintate unităților bancare, la rubrica număr de telefon al societății au trecut numărul de telefon, care nu aparținea SC M.S. Ploiești, ci era numărul de telefon aferent locuinței inculpatului C.M., acesta urmând a confirma unităților bancare la care se solicitau credite sau societăților comerciale care vindeau produse în regim de credit bancar, tip F., A., D., etc. realitatea datelor înscrise în cererile și dosarele de creditare creând impresia falsă de legalitate a datelor înscrise.

De recrutarea persoanelor urmau să se ocupe toți trei, înregistrarea contractelor de muncă, intra în atribuțiile inculpatului S.G., iar falsificarea documentelor în atribuțiile inculpatului C.M., cu toate că, în urma cercetărilor s-a stabilit că adeverințele de salariat erau semnate atât de inculpatul C.M. cât și de inculpatul S.G.

Astfel, în perioada septembrie-octombrie 2005, inculpații S.G. și C.M., promițând că pot obține credite bancare care ulterior nu trebuiau achitate, au recrutat și înregistrat la I.T.M. Prahova contracte de muncă pe numele numiților C.E., D.C., G.G., G.M., M.M., N.A., R.C., M.C., S.E.A., B.N., S.M.F., D.C., S.M.L., din care rezulta faptul că, aceștia erau angajați la SC M.S. SRL, în diferite funcții și cu diferite salarii, cunoscând faptul că înscrisurile ce atestau aceste calități erau neconforme cu adevărul, fiind falsificate.

După înregistrarea contractelor de muncă la I.T.M. Prahova, făptuitorii G.M., M.C., G.G. și D.C., realizând consecințele unei astfel de acțiuni, au refuzat să meargă la unitățile bancare pentru a ridica sumele de bani solicitate în cererea de creditare.

În numele SC M.S. SRL Ploiești au solicitat și obținut credite bancare pe baza contractelor de muncă și adeverințelor de salariat falsificate precum și a cererilor de creditare conținând date nereale, următoarele persoane:

- inculpatul R.C., a solicitat la C.E.C. SA - Sucursala C.E.C. Ploiești,un credit în valoare de 14.000 RON, credit ce i-a fost refuzat de către această unitate în documentele depuse de acesta rezulta că era angajat la SC M.S. SRL Ploiești,în funcția de gestionar,cu o vechime în muncă de 34 ani și 5 luni și un salariu pe lunile iunie, iulie, august 2005 de 1.199,9 RON;

- învinuitul B.N., a solicitat și obținut de la SC S.I. SRL Ploiești bunuri electrocasnice prin creditare, de către B.R.D. în valoare totală de 5916,63 RON și de la SC D. SRL Ploiești,bunuri de uz casnic și personal, prin creditare de către B.C.R., în valoare totală de 3.440,12 RON. în documentele depuse de acesta rezulta că era angajat la SC M.S. SRL Ploiești, în funcția de tinichigiu auto, cu o vechime în muncă de 12 luni și un salariu pe lunile iulie, august, septembrie 2005 de 590,80 RON;

- învinuitul C.E., a solicitat și obținut de la SC Z.P.C. SRL Ploiești, bunuri de uz casnic și personal, prin creditare de către B.C.R., în valoare de 3.523,78 RON. În documentele depuse de acesta rezulta că era angajat la SC M.S. SRL Ploiești, în funcția de tinichigiu auto, cu o vechime în muncă de 6 ani și un salariu pe lunile iunie, iulie, august, 2005 de 737 RON;

- învinuita D.C., a solicitat și obținut de la SC Z.P.C. SRL Ploiești bunuri de uz casnic și personal, prin creditare de către B.C.R., în valoare de 3.466,16 RON. În documentele depuse de acesta rezulta că era angajată la SC M.S. SRL Ploiești, în funcția de agent aprovizionare, cu o vechime în muncă de 5 ani și 8 luni și un salariu pe lunile iunie, iulie, august, 2005 de 639,60 RON;

- învinuitul S.M.L., în prezent arestat într-o altă cauză, a solicitat și obținut de la SC Z.P.C. SRL Ploiești bunuri de uz casnic și personal, prin creditare de către B.C.R., în valoare de 3.347,68 RON. În documentele depuse de acesta rezulta că era angajat la SC M.S. SRL Ploiești,în funcția de tinichigiu auto,cu o vechime în muncă de 5 ani și 10 luni și un salariu pe lunile iunie, iulie, august, 2005 de 627,8 RON;

- învinuitul S.M.F., a solicitat și obținut de la SC S.I. SRL Ploiești bunuri electrocasnice prin creditare, de către B.R.D. în valoare totală de 6.348,71 RON și de la SC Z.P. SRL Ploiești, bunuri de uz casnic și personal,prin creditare de către B.C.R.,în valoare totală de 3.499,09 RON. În documentele depuse de acesta rezultă că este angajat la SC M.S. SRL Ploiești,în funcția de mecanic întreținere, cu o vechime în muncă de 8 ani și un salariu pe lunile iunie, iulie, august, 2005 de 723 RON;

- inculpata S.E.A., a solicitat și obținut de la L.B. Ploiești, un credit în valoare de 4.300 RON, credit ce i-a fost refuzat de către această unitate, ca urmare a faptului că aceasta a fost ridicată din bancă de organele de poliție,fiind cercetată într-un dosar penal pentru acest gen de infracțiuni. în documentele depuse de aceasta rezulta că era angajată la SC M.S. SRL Ploiești, în funcția de vânzător, cu o vechime în muncă de 1 an și un salariu pe lunile iulie, august, septembrie 2005 de 521,10 RON.

- faptuitoarea N.A., a solicitat și obținut de la B.R. Ploiești, un credit în valoare de 8.700 RON, în documentele depuse de acesta rezulta că era angajată la SC M.S SRL Ploiești, în funcția de gestionar, cu o vechime în muncă de 1 an de zile și un salariu de 1.030 lei RON.

Văzând că din aceste activități se pot obține foarte ușor sume importante de bani, inculpatul S.G. a cumpărat SC V. SRL Ploiești, prin intermediul căreia, de comun acord cu inculpatul C.M., a hotărât să recruteze persoane pe care, pe baza unor documente falsificate de către cei doi inculpați,urmau să le trimită la unități bancare și societăți comerciale ce ofereau bunuri de uz casnic și personal pe bază de creditare, urmând a-și însuși o parte din sumele de bani obținute de la bănci de către aceste persoane și o parte din contravaloarea bunurilor achiziționate de către acestea, bunuri ce erau vândute atât de către părți cât și de către inculpați.

Astfel, în perioada septembrie-octombrie 2005, inculpații S.G. și C.M., promițând că pot obține credite bancare pe care ulterior nu este necesar a fi returnate, au recrutat și înregistrat la I.T.M. Prahova contracte de muncă pe numele numiților: R.C., C.M., M.C., M.F., C.C.E., A.V. și P.T.

După înregistrarea acestor contracte de muncă, numiții M.C., M.F., P.T. și A.V., realizând consecințele faptelor lor, au refuzat să meargă la unitățile bancare pentru a solicita credite.

Pe numele SC V. SRL au solicitat și obținut atât credite cât și obiecte de uz casnic și personal de la societăți ce comercializau acest gen de produse pe bază de creditare, următoarele persoane:

- inculpatul R.C., a solicitat și obținut de la SC M. SRL Ploiești bunuri de uz casnic și personal, prin creditare de către B.R.D., în valoare de 5.340,42 RON. De asemenea la data de 09 septembrie 2005 a solicitat și obținut de la L.B. un credit în valoare de 10.400 RON. în documentele depuse de acesta rezulta că era angajat la SC V. SRL Ploiești, în funcția de gestionar,cu o vechime în muncă de 1 an și un salariu pe lunile iunie, iulie, august, 2005 de 890,7 RON;

- inculpata C.C.E., a solicitat și obținut de la L.B. Ploiești, un credit în valoare de 9.800 RON. în documentele depuse de aceasta rezultă că era angajată la SC V. SRL Ploiești, în funcția de gestionară, cu o vechime în muncă de 8 luni și un salariu pe lunile iunie, iulie, august, 2005 de 941 RON;

- inculpatul C.M., a solicitat și obținut de la L.B. Ploiești, un credit în valoare de 5.000 RON. În documentele depuse de acesta rezulta că era angajat la SC V. SRL Ploiești, în funcția de conducător auto, cu o vechime în muncă de 12 luni și un salariu pe lunile iunie, iulie, august, 2005 de 520 RON.

Având în vedere că SC V. SRL era administrată de inculpatul S.G., pentru a îngreuna activitatea organelor abilitate cu atribuții în verificarea legislației muncii precum si a celor cu atribuții de cercetare penală și a da un plus de încredere persoanelor mai sus menționate, în cursul lunilor august și septembrie 2005, după ce se întocmeau contracte de muncă, chiar înainte de a fi înregistrate la I.T.M. Prahova, inculpatul emitea decizii de desfacere a contractelor de muncă conform art. 55 lit. b) C. muncii, iar ulterior obținerii creditelor inculpatul comunica I.M.T. Prahova deciziile de încetare a raporturilor de muncă, nici una dintre persoanele arătate mai sus neprestând nici o oră de muncă în cadrul societății, fiecare dintre acestea cunoscând încă de la început activitatea infracțională pe care urma să o desfășoare.

Astfel, contractele individuale de muncă pentru persoanele mai sus menționate au fost înregistrate la I.T.M. Prahova în datele de 07 septembrie 2005 și 12 septembrie 2005, iar deciziile de încetare a contractelor de muncă au fost întocmite în perioada 01 septembrie 2005 - 07 septembrie 2005, acestea din urmă fiind înregistrate la I.T.M. Prahova în data de 27 septembrie 2005, după obținerea creditelor bancare de către aceste persoane.

Atunci când persoanele trimise de către inculpații S.G. și C.M., la unitățile bancare ridicau credite în lei, o parte din acești bani le revenea lor, iar când erau ridicate bunuri în sistem de creditare acestea erau valorificate la un preț mai mic, de obicei la jumătate din preț, iar din banii obținuți inculpații primeau echivalentul a 15% din valoarea de vânzare a bunurilor conform înțelegerii prealabile existe între aceștia și persoanele ce solicitau creditele.

După încetarea activităților infracționale în numele SC V. SRL Ploiești, rămânând fără resurse financiare, inculpatul C.M., chiar dacă personal mai contractase un credit la L.B. în valoare de 5.000 RON, din care nu a achitat până în prezent nici o rată, la data de 11 noiembrie 2005, falsificând personal o adeverință de salariat în numele SC I.F.C. SRL Ploiești, societate cu care nu avea nici un raport civil dar despre care știa că există cunoscându-l pe administratorul acesteia, M.C., aplicând pe aceasta o ștampilă greu lizibilă,a solicitat și obținut de la SC V.M. SRL 2 telefoane mobile marca N., în valoare totală de 998 RON, telefoane obținute printr-un contract de creditare încheiat cu R.B. Ploiești, creditul acordat de această unitate bancară fiind de 1096,80 lei (RON) .După ce a ridicat aceste telefoane,pentru a obține rapid resurse financiare, inculpatul le-a vândut către persoane necunoscute, banii obținuți fiind folosiți în interes personal. Din documentele depuse la unitatea bancară rezulta faptul că, ar fi fost angajat la SC I.F.C. SRL Ploiești,în funcția de faianțar mozaicar, cu un salariu de 790 RON și o vechime în muncă de 3 ani și 6 luni,date ce nu corespundeau realității (f. 39-52, vol. IX). Acest lucru a fost posibil deoarece societatea comercială arătată mai sus nu solicita pentru vânzarea prin creditare a aparatelor telefonice mobile decât adeverință de salariat nu și contract de muncă.

La sfârșitul anului 2005, inculpatul S.G. s-a întâlnit cu învinuitul F.C., zis T., ocazie cu care acesta din urmă s-a arătat interesat să achiziționeze o societate comercială prin intermediul căreia intenționa să angajeze mai multe persoane, care urmau să solicite credite bancare și bunuri în rate pe care ulterior să nu le mai achite.

De asemenea, având în vedere faptul că inculpatul S.G. nu avea unde locui, învinuitul F.C. i-a propus acestuia să se mute într-un imobil în construcție situat în Ploiești, ce aparținea învinuitului.

Ulterior acestei discuții, inculpatul S.G., învinuitul F.C., învinuita Ș.F.A. (concubina învinuitului F.C.), învinuita C.C.E. și inculpatul C.M., au constituit un grup infracțional organizat, foarte bine structurat, având drept scop recrutarea de persoane în vederea obținerii de credite bancare și bunuri de uz casnic și personal prin sisteme de creditare, pe bază de documente false,credite care ulterior nu se mai achitau.

Astfel, în cadrul grupului fiecare membru avea sarcini bine stabilite și anume:

- învinuitul F.C. a fost persoana care a condus întreaga activitate a grupului infracționalei fiind liderul acestuia, și de asemenea el era persoana care împărțea sumele de bani pentru toți membrii grupului. Se ocupa cu obținerea de documente aparținând societăților comerciale pe care le-au folosit, confecționarea ștampilelor, deschiderea de linii telefonice în rețeaua R., pentru societățile respective la locațiile pe care aceștia le foloseau. De asemenea, acesta se ocupa și cu recrutarea de persoane dispuse să obțină astfel de credite. Este o persoană foarte violentă și de aceea s-a impus ca lider al grupului infracțional organizat.

- învinuita Ș.F.A. se ocupa cu recrutarea de persoane dispuse să obțină credite, înregistra contracte de muncă la I.T.M. Prahova și falsifica documentele ce urmau a fi înaintate la unitățile bancare. De asemenea, se ocupa cu identificarea de persoane dispuse să cumpere bunurile ridicate prin creditare.

- inculpatul S.G. se ocupa cu falsificarea de documente, cu înregistrarea contractelor de muncă la I.T.M. Prahova, recruta persoane dispuse să ridice credite și răspundea la numerele de telefon deschise de membrii grupului, în numele societăților comerciale folosite, pentru ca atunci când se efectuau verificări de către reprezentanții unităților bancare de unde urma a fi ridicat creditul, să poată confirma acestora că, în calitate reprezentat al societăților comerciale emitente de adeverințe de salariat, datele înscrise în documentele de creditare erau reale, inducând astfel în eroare reprezentanții băncilor sau societăților ce comercializau bunuri în sistem de creditare creându-le impresia falsă de legalitate.

- inculpatul C.M. se ocupa cu falsificarea de documente,cu înregistrarea contractelor de muncă la I.T.M. Prahova, recruta persoane dispuse să ridice credite și răspundea la numerele de telefon deschise de membrii grupului, în numele societăților comerciale folosite, pentru ca atunci când se efectuau verificări de către reprezentanții unităților bancare de unde urma a fi ridicat creditul, să poată confirma acestora că, în calitate reprezentat al societăților comerciale emitente de adeverințe de salariat, datele înscrise în documentele de creditare erau reale, inducând astfel în eroare reprezentanții băncilor sau societăților ce comercializau bunuri în sistem de creditare creându-le impresia falsă de legalitate.

- inculpata C.C. se ocupa cu falsificarea documentelor pentru persoanele ce urmau a contracta credite și uneori cu înregistrarea contractelor de muncă la I.T.M. Prahova.

La grupul infracțional organizat, în luna ianuarie 2006, au aderat și învinuiții H.A.M. și A.G.S., care erau administratori la diferite societăți comerciale sau au cumpărat pe numele lor astfel de societăți prin intermediul cărora, în perioada ianuarie-mai 2006, au fost angajate persoane care pe bază de documente false au obținut credite bancare sau diferite bunuri de uz casnic si personal prin sistem de creditare.

Astfel, în perioada ianuarie-aprilie 2006, au fost folosite pentru angajarea de persoane, în vederea obținerii de credite și bunuri de uz casnic și personal, prin creditare următoarele societăți: SC R.C. SRL Ploiești, SC S.I. SRL Ploiești, SC M. SRL Ploiești, SC C. SRL Ploiești, SC V.I. SRL Ploiești, SC V. SRL Ploiești, SC A. SRL Ploiești și SC L.I. SRL Ploiești.

În perioada susmenționată, inculpații C.M. și S.G. au recrutat și întocmit în fals documente în vederea obținerii de credite și bunuri de uz casnic și personal pentru următoarele persoane:

- inculpata D.S., care pe baza documentelor falsificate de către inculpați, cu complicitatea membrilor grupului infracțional organizat, care atestau că ar avea funcția de gestionar cu un salariu de 7.900 RON și respectiv ca agent vânzări cu un salariu de 7.900 RON în cadrul SC M. SRL Ploiești și SC L.I. SRL, cu toate că nu a lucrat niciodată la aceste societăți. În perioada februarie-martie 2006 învinuita a contractat la O.T.P.B. Ploiești un credit pentru nevoi persoane în valoare de 2.000 euro și folosind același dosar de creditare conținând documente neconforme cu realitatea a solicitat și obținut de la B.P. Plopeni un credit pentru nevoi personale în valoare de 10.500 RON. De asemenea, în aceeași perioadă a ridicat, prin sistem de creditare de la SC C. Ploiești și SC A. Ploiești, mai multe bunuri de uz casnic și personal,prin creditare de către SC F.C. Ploiești în valoare totală de 8.000 RON. Totodată, a încercat obținerea unor bunuri de uz casnic de la SC I. Ploiești, prin creditare de către B.C.R. însă cererea i-a fost refuzată. Din declarațiile învinuitei rezultă că, documentele au fost completate de către inculpații C.M. și S.G. din dispoziția învinuiților F.C. și Ș.F.A., iar în momentul ridicării creditelor în lei aceasta a fost însoțită de către inc. S.G., personal, pentru a fi siguri că D.S. va da jumătate din valoarea celor creditate membrilor grupului, ceea ce s-a și întâmplat;

- inculpata B.G.A., pe bază de documente false întocmite de membrii grupului infracțional care atestau că ar avea funcția de zugrav vopsitor cu un salariu de 1.280 RON în cadrul SC C. SRL Ploiești, în luna aprilie 2006 a solicitat un credit bancar de la L.B. Ploiești, în valoare de 9.000 RON, credit ce i-a fost refuzat;

- inculpatul P.C.V., persoană cu un grad de instrucție foarte scăzut și cu venituri materiale precare, a fost determinat prin promisiuni mincinoase, de către membrii grupului, în luna martie 2006 să preia părțile sociale ale SC M.C. SRL Ploiești, societate care ulterior a fost folosită de către grupul infracțional pentru angajarea fictivă de persoane, în vederea obținerii de credite,învinuitul a predat grupului infracțional atât documentele firmei cât și ștampilele acesteia și nu are cunoștință de activitatea infracțională desfășurată de grupul infracțional prin intermediul acestei firme. La data de 02 martie 2006, cu documente falsificate de către inculpații S.G. și C.M., care atestau că ar avea funcția de faianțar mozaicar cu un salariu de 790 RON în cadrul SC S.I. SRL, a solicitat și obținut de la B.P. Plopeni un credit în valoare de 9.100 RON, din care a primit de la grupul infracțional suma totală de 1.200 RON restul banilor fiind însușiți de grupul infracțional;

- învinuitul Ș.P.D. care, în luna aprilie 2006, pe bază de documente falsificate de către inculpați, prin care se atesta că are funcția de lăcătuș cu un salariu de 1.240 RON în cadrul SC C. SRL Ploiești, a solicitat de la B.P. Plopeni un credit bancar în valoare totală de 13.000 RON, precum și de la O.T.P.B. Ploiești un credit maxim ce poate fi acordat pentru salariul de 900 RON, a cărui valoare nu a fost specificată pe documentele de creditare,ambele solicitări fiind refuzate de către băncile creditoare;

- inculpata Ș.F. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, în perioada septembrie-octombrie 2005, pe bază de documente falsificate de către inculpatul C.M., prin care se atesta că are funcția de director marketing,cu un salariu de 2.060 RON și sporuri cu caracter permanent în valoare de 1.463 RON în cadrul SC V. SRL, a ridicat bunuri de uz casnic și personal de la SC P. SRL, SC D. SRL și SC I. SRL, prin creditare de către B.R.D., R.B. și A.B., în valoare totală de 21.306,68 RON;

- învinuitul C.N.D. care, la data de 09 martie 2006, pe bază de documente false întocmite de membrii grupului infracțional, care atestau că ar avea funcția de lăcătuș mecanic, cu un salariu valoare de 1.280 RON, în cadrul SC M. SRL a solicitat de la B.T. un credit de 10.000 RON, dar acesta nu i-a fost acordat;

- învinuita P.E. care, pe bază de documente false întocmite de către C.M. și S.G. la solicitarea grupului infracțional,care atestau că ar avea funcția de zugrav cu un salariu de 7.900 RON în cadrul SC S.I. SRL Ploiești, pe care contractul de muncă fiind înregistrat de aceștia la I.T.M. Prahova, la data de 21 februarie 2006 a solicitat și obținut de la O.T.P.B. Ploiești un credit în valoare de 3.000 euro. De asemenea, la data de 25 ianuarie 2006, pe baza acelorași documente false a solicitat și obținut de la B.C.R. Băicoi un credit în valoare de 30.000 RON, iar de la SC I.C. SRL Ploiești geamuri termopan, în baza unui credit acordat de R.B. în valoare de 16.265,20 RON.

- învinuitul P.R.T. care, pe bază de documente false întocmite de către inculpați la solicitarea membrilor grupului infracțional, prin care se atesta că ar avea funcția de fierar betonist cu un salariu de 1.240 RON în cadrul SC S.I. SRL Ploiești, la data de 20 februarie 2006 a solicitat și obținut de la „O.T.P.B. Ploiești un credit în valoare de 3.000 euro.

- învinuitul B.A.L. care, pe bază de documente false întocmite de către inculpați la solicitarea membrilor grupului infracțional prin care se atesta că învinuitul avea funcția de dulgher cu un salariu de 1.240 RON în cadrul SC M. SRL Ploiești, la data de 16 martie 2006 a solicitat și obținut de la O.T.P.B. Ploiești un credit în valoare de 3.000 euro. De asemenea la data de 25 ianuarie 2006, pe baza acelorași documente false întocmite de inculpații S.G. și C.M. prin care se atesta că învinuitul are funcția de conducător auto cu un salariu de 890 RON în cadrul SC V.I. SRL Ploiești, a solicitat și obținut de la SC R. SRL Ploiești, bunuri de uz casnic și personal, prin creditare de către SC F.C. SA București în valoare de 3979,70 RON.

- învinuitul I.M. pe bază de documente false întocmite de către inculpați la solicitarea membrilor grupului infracțional prin care se atesta că are funcția de zugrav vopsitor cu un salariu de 1.270 RON în cadrul SC S.I. SRL Ploiești, la data de 16 februarie 2006 a solicitat și obținut de la F.I. Ploiești bunuri de uz casnic și personal, prin creditare de către SC C.I. SRL Ploiești în valoare de 6259,40 RON.

- învinuitul B.C.E. care, pe bază de documente false întocmite de către inculpați la solicitarea membrilor grupului infracțional prin care se atesta că are funcția agent vânzări cu un salariu de 1.280 RON în cadrul SC R.C. SRL Ploiești, la data de 6 februarie 2006 a solicitat și obținut de la B.C.R. Băicoi un credit în valoare de 16.000 RON. La data de 31 ianuarie 2006, folosind aceleași documente false, a solicitat și obținut de la O.T.P.B. - Sucursala Ploiești un credit în valoare de 3.000 euro, iar la data de 11 ianuarie 2006 prin folosirea acelorași documente a solicitat și obținut de la B.R.D. Ploiești un credit pentru nevoi personale în valoare de 6.000 lei(RON).

- învinuitul S.D.G. care, pe bază de documente false întocmite de către inculpați la solicitarea membrilor grupului infracțional prin care se atesta că are funcția de lăcătuș cu un salariu de 1.100 RON în cadrul SC M. SRL Ploiești, la data de 14 martie 2006 a solicitat și obținut bunuri de uz casnic și personal prin creditare de către B.C.R. Ploiești în valoare de 6.326,64 RON. Totodată,a solicitat de la O.T.P.B. Ploiești un credit maxim în euro ce se poate acorda proporțional cu salariul înscris în documente fără a se preciza valoarea creditului, însă acesta nu i-a fost acordat.

- învinuitul B.C. care, pe bază de documente false întocmite de către inculpați la solicitarea membrilor grupului infracțional prin care se atesta că are funcția gestionar de cu un salariu de 1.213 RON în cadrul SC V.I. SRL Ploiești, la data de 26 ianuarie 2006 a solicitat și obținut bunuri de uz casnic și personal de la P.C. SRL Ploiești printr-un credit acordat de F.C. SA Ploiești, în valoare de 5362,70 RON.

- învinuitul G.I. care pe bază de documente false întocmite de către inculpați la solicitarea membrilor grupului infracțional prin care se atesta că are funcția de magazioner cu un salariu de 1.240 RON în cadrul SC C. SRL Ploiești, la data de 20 aprilie 2006 a solicitat și obținut de la B.C.R. - Sucursala Prahova un credit în valoare de 25.000 RON. La data de 20 aprilie 2006, folosind aceleași acte false a solicitat de la O.T.P.B. - Sucursala Ploiești un credit maxim ce se putea acorda proporțional cu salariul înscris în documente care nu a fost precizat, cererea de creditare fiindu-i respinsă.

- învinuitul P.R. care pe bază de documente false întocmite de către inculpați la solicitarea membrilor grupului infracțional prin care se atesta că are funcția de șef depozit cu un salariu de 1.600 RON în cadrul SC R.C. SRL Ploiești, la data de 24 ianuarie 2006 a solicitat și obținut de la B.C.R. Băicoi un credit în valoare de 22.500 RON. De asemenea, folosind aceleași acte false, la data de 26 ianuarie 2006 a solicitat și obținut bunuri de uz casnic și personal de la F. SRL Ploiești printr-un credit acordat de U. SA, în valoare de 3636,13 RON.

- învinuitul D.A. care pe bază de documente false întocmite de către inculpați la solicitarea membrilor grupului infracțional prin care se atesta că are funcția de conducător auto cu un salariu de 1.280 lei(RON) în cadrul SC R.C. SRL Ploiești, la data de 23 ianuarie 2006 a solicitat și obținut de la B.C.R. Băicoi un credit în valoare de 10.700 RON. Folosind documente false întocmite de inculpați prin care se atesta că are funcția de agent vânzări cu un salariu de 790 RON în cadrul SC A. SRL Ploiești la data de 16 februarie 2006, a solicitat și obținut de la O.T.P.B. Ploiești un credit în valoare de 7.860 RON. Tot în luna februarie 2006, cu documente false întocmite de inculpați prin care se atesta că are funcția de conducător auto cu un salariu de 1.280 RON în cadrul SC S.I. SRL Ploiești a solicitat și obținut de la SC F.I. SRL bunuri de uz casnic și personal, în baza unui credit acordat de SC C.I. SRL în valoare de 4.300 RON.

- învinuitul I.N.M. pe bază de documente false întocmite de către inculpați la solicitarea membrilor grupului infracțional prin care se atesta că are funcția de dulgher cu un salariu de 900 RON în cadrul SC S.I. SRL Ploiești, la data de 22 martie 2006 a solicitat de la B.P. Ploiești un credit în valoare de 11.000 RON, dar acesta i-a fost refuzat.

- învinuitul P.G. care, pe bază de documente false întocmite de către inculpați la solicitarea membrilor grupului infracțional prin care se atesta că are funcția de dulgher cu un salariu de 1.240 RON în cadrul SC S.I. SRL Ploiești, la data de 22 martie 2006 a solicitat de la B.P. Ploiești un credit în valoare de 10.000 RON, dar acesta i-a fost refuzat.

- învinuitul M.G. care, pe bază de documente false întocmite de către inculpați la solicitarea membrilor grupului infracțional prin care se atesta că are funcția de conducător auto cu un salariu de 1.280 RON în cadrul SC V.I. SRL Ploiești, la data de 26 ianuarie 2006 a solicitat și obținut bunuri de uz casnic și personal de la SC P.C. SRL Ploiești printr-un credit acordat de F.C. SA, în valoare de 3901,60 RON.

- învinuitul H.A.M. care, la data de 10 ianuarie 2006 a fost determinat prin promisiuni mincinoase de către membrii grupului infracțional, să preia părțile sociale ale SC R.C. SRL, societate în numele căreia au fost angajate persoane pentru a ridica credite bancare. Actele și ștampilele societății au fost preluate de către membrii grupului infracțional, activitatea infracțională ulterioară fiind desfășurată de aceștia, profitând de naivitatea învinuitului,a gradului de instrucție scăzut și a mijloacelor materiale precare ale acestuia fără a-i comunica nimic în legătură cu activitățile desfășurate urmărind doar ca pe societate să nu figureze numele vreunui membru al grupului infracțional. La data de 14 octombrie 2005, cu documente false întocmite de învinuita C.C.E., prin care se atesta că învinuitul are funcția de vânzător cu un salariu de 330 RON în cadrul SC C. SRL Ploiești, a solicitat și obținut un credit de la B.R.D. Ploiești în valoare de 11.000 RON, iar la data de 14 octombrie 2005 folosind aceleași documente false a solicitat și obținut de la L.B. Ploiești un credit în valoare de 11.000 RON. De asemenea,pe bază de documente false întocmite de C.C.E. prin care se atesta că are funcția de fierar betonist cu un salariu de 1.240 RON în cadrul SC F. SRL Ploiești, la data de 10 octombrie 2005 a solicitat și obținut de la SC D. SRL bunuri de uz casnic și personal prin creditare de către R.B. Ploiești, în valoare de 7441,33 RON.

- învinuitul R.N. care, pe bază de documente false întocmite de către inculpați la solicitarea membrilor grupului infracțional prin care se atesta că are funcția de tâmplar cu un salariu de 1.100 RON în cadrul SC S.I. SRL Ploiești, la data de 14 martie 2006 a solicitat și obținut de la O.T.P.B. Ploiești un credit în valoare de 8.000 RON (f. 295-328, vol. VII). Deși s-a folosit de documente falsificate în vederea obținerii creditului, învinuitul a depus diligentele necesare achitând integral ratele creditului până la data cercetării sale penale.

Având în vedere că la data de 25 martie 2006 învinuiții F.C. și H.A.M. au părăsit teritoriul țării, iar învinuita Ș.F.A., la rândul său a părăsit teritoriul țării la data de 13 iunie 2006, iar grupul infracțional organizat se destrămase, iar inculpații C.M. și S.G. rămăseseră fără surse de venituri, de comun acord, aceștia din urmă, la sfârșitul lunii martie 2006, folosindu-se de SC G.I. SRL Ploiești, societate administrată de S.M., fără a avea vreo înțelegere cu aceasta au obținut date privind denumirea și sediul social al unității, au confecționat o ștampilă cu datele de identificare ale acestei societăți cu scopul continuării activității infracționale în care se specializaseră și care prevedea angajarea de persoane pe bază de documente false în vederea obținerii de credite bancare prin intermediul acestora.

Deoarece nu mai puteau folosi imobilele aparținând învinuiților F.C. și Ș.F.A., inculpații S.G. și C.M., prezentându-se numitului S.G. drept zugravi, au primit de la acesta din urmă, cheile de la imobilul situat în Ploiești, proprietatea numitei D.I.L., care și la acel moment și în prezent era și este plecată în Spania, oferindu-se să finalizeze lucrarea de zugrăvire și fără a obține acordul proprietarului și fără știința lui S.G. au deschis o linie telefonică în apartament, în rețeaua R., la data de 22 martie 2006. Intenția inculpaților era aceea de a avea un imobil și o linie telefonică pe care să le folosească în momentul în care societățile bancare sau care comercializau bunuri în sistem de creditare verificau realitatea datelor înscrise în contractele de creditare care priveau angajați ai SC G.I. SRL Ploiești.

În numele acestei societăți, inculpații C.M. și S.G., în perioada 15 martie 2006-20 aprilie 2006,au înregistrat la I.T.M. Prahova, contracte individuale de muncă pe numele: A.I.C., B.G., B.A.A., B.E., B.V., C.N., D.V., D.C.G., G.F., G.N.I., G.N., I.N.M., I.V., I.A., N.D., O.N.B., P.C., Ș.I., S.C., S.D.L., S.C., Ț.S.N., S.R., Ț.G., V.Ș., V.D. și Z.E.

Cu ajutorul documentelor false întocmite de către inculpații S.G. și C.M. în numele SC G.I. SRL au solicitat și obținut credite bancare și bunuri de uz casnic și personal prin sistem de creditare următoarele persoane:

- Ț.G. care figura în cadrul societății că ar deține funcția de vopsitor cu un salariu de 900 RON a solicitat și a obținut la data de 03 mai 2006, de la B.C.R. Băicoi suma de 8.200 RON.

- V.D. care figura în cadrul societății că ar deține funcția de șofer macaragiu cu un salariu de 1.400 RON a solicitat și a obținut la data de 08 mai 2006, de la B.T. Ploiești suma de 8.000 RON. Folosind aceleași documente false a solicitat la data de 29 martie 2006, la O.T.P.B., un credit în valoare de 8.700 RON, care i-a fost refuzat;

- D.C.G. care figura în cadrul societății că ar deține funcția de vopsitor cu un salariu de 900 RON a solicitat și a obținut la data de 31 iulie 2006, de la R. Ploiești suma de 6.900 RON;

- O.N.B., care figura în cadrul societății că ar deține funcția de vopsitor cu un salariu de 900 RON a solicitat și a obținut la data de 31 iulie 2006, de la R. Ploiești suma de 3.480 RON;

Inculpata C.C.E. l-a cunoscut pe învinuitul F.C., în luna august 2005, acesta propunându-i să solicite un credit bancar, afirmând că deși nu este angajată la nici o societate comercială îi va facilita angajarea,ocupându-se totodată și de întocmirea documentelor necesare obținerii creditului. In urma discuțiilor purtate cu inculpata C.C.E. a fost lămurită să preschimbe buletinul de identitate model vechi,în carte de identitate, fapt ce s-a și întâmplat la data de 09 septembrie 2005. După câteva zile, învinuitul F. Și inculpata C.C.E. s-au întâlnit și împreună au mers la I.T.M. Prahova unde s-au întâlnit cu inculpatul S.G. care a încheiat un contract de muncă pe numele învinuitei pe care la înregistrat la I.T.M. Prahova și care atesta că învinuita avea calitatea de gestionar cu un salariu de 1.280 RON în cadrul SC V. SRL Ploiești, societate administrată de inculpatul S.G. încă de la început F.C. a comunicat inculpatei C.C.E. că din creditul ce urmează a-l obține o treime revine învinuitului.

Astfel, cu documentele falsificate de către inculpatul S.G., la data de 13 septembrie 2005, inculpata C.C.E. a solicitat și obținut un credit pentru nevoi personale in valoare de 9.800 RON, de la L.B. Ploiești, din banii obținuți învinuitei revenindu-i suma de 2.000 RON, restul fiind împărțiți de F.C. și S.G., acesta din urmă comunicând învinuitei că a primit doar suma de 300 RON. La data de 28 septembrie 2005, folosind aceleași acte false, inculpata a solicitat și obținut bunuri de uz casnic și personal, de la SC D. SRL Ploiești, prin creditare de către R.B., în valoare de 6.503,88 RON. Bunurile obținute au fost vândute la valoare mai mică decât prețul de achiziție, banii fiind împărțiți de inculpată cu inculpatul S.G. si învinuiții F.C., Ș.F.A.

Inculpata C.C.E. a fost cooptată de grupul infracțional, aceasta având ca atribuții recrutarea de persoane, falsificarea de documente necesare pentru obținerea unor credite pe numele acelor persoane și înregistrarea contractelor de muncă ce erau întocmite de către inculpații S.G. și C.M. precum și de către învinuita Ș.F.A., la I.T.M. Prahova.

Mai mult decât atât, pe bază de documente falsificate de învinuita Ș.F.A. care atestau că inculpata C.C.E. are funcția de director economic cu un salariu de 1.450 RON în cadrul SC V. SRL Ploiești la data de 20 octombrie 2005 a solicitat și obținut de la R.B. un credit în valoare de 8600 RON. La data de 17 octombrie 2005, folosind aceleași documente false a solicitat și obținut de la B.R.D. Ploiești un credit în valoare de 11.000 RON. Totodată, folosind aceleași documente false, la data de 11 octombrie 2005, a achiziționat de la SC A. SRL Ploiești prin creditare de către B.T. materiale de construcții in valoare totală de 5477,71 RON, ce au fost folosite de către învinuitul F.C. la imobilul din Ploiești.

Folosindu-se de faptul că devenise și ea un membru al grupului infracțional organizat, inculpata C.C.E. l-a adus la domiciliul învinuitei Ș.F.A. și pe fiul său, inculpatul R.I.M., promițându-i obținerea unor sume de bani facile într-un termen scurt. în perioada septembrie 2005 - octombrie 2005, inculpata a întocmit documente false prin care se atesta că R.I.M. ar avea calitatea de gestionar cu un salariu de 1.130 RON în cadrul SC P.E. SRL Ploiești pe baza cărora inculpatul a solicitat și obținut de la SC S.I. SRL Ploiești și SC D. SRL Ploiești bunuri de uz casnic și personal în sistem de creditare de către B.R.D. Ploiești și respectiv R.B. Ploiești, in valoare totală de 13.060 RON. De asemenea inculpatul a declarat că ar fi solicitat astfel de bunuri de la SC D.I. SRL Ploiești și SC Z.P.C. SRL Ploiești și de la B.R.D. Ploiești un credit în valoare de 6.000 RON, însă cererile de credit i-au fost refuzate.

Inculpata C.C.E. a girat pe învinuitul H.A.M., ajuntându-l pe acesta să obțină de la B.R.D. Ploiești un credit pentru nevoi personale in valoare de 11.000 RON. În documentele depuse de inculpata C.C.E. la unitățile bancare se atesta în fals faptul că ar fi fost angajată la SC V. SRL Ploiești în funcția de director economic cu un salariu de 2.060 RON, aspect neconform cu realitatea. În cadrul grupului infracțional organizat inculpata C.C.E. a completat în fals documente in numele SC N.I. SRL, SC G.C. SRL și SC I.F.C. SRL Ploiești pe baza cărora învinuiții N.S.M. și S.L.M. au ridicat credite de la B.R.D. în valoare totală de 32.000 RON.

Având în vedere că banii obținuți din credite se împărțeau între toți membrii grupului infracțional organizat, inculpata C.C.E. obținând avantaje materiale insuficiente pentru nevoile sale personale, aceasta a hotărât să înființeze sau să achiziționeze o societate comercială prin intermedul căreia să recruteze persoane în vederea obținerii de credite. Astfel, inculpata a preluat părțile sociale ale SC C.R. SRL Ploiești în cadrul căreia, fiul său, inculpatul R.I.M. avea calitatea de asociat unic iar inculpata C.C.E. avea calitatea de administrator. În numele acestei societăți comerciale inculpata C.C.E. a înregistrat la I.T.M. Prahova contract individual de muncă doar pentru fiul său, inculpatul R.I.M., însă, a întocmit adeverințe de salariat și cărți de muncă în fals pe baza cărora au obținut credite bancare următoarele persoane:

- inculpata S.S. care, pe bază de documente false întocmite de inculpata C.C.E., prin care se atesta că ar avea calitatea de cameristă cu un salariu de 830 RON în cadrul SC C.R. SRL Ploiești, la data de 21 octombrie 2005 a solicitat și obținut bunuri de uz casnic și personal de la SC B.T. SRL Ploiești printr-un credit acordat de B.C.R. Ploiești, în valoare de 3601,93 RON.

- inculpata B.V. care, pe bază de documente false întocmite de inculpata C.C.E., prin care se atesta că ar avea calitatea de magazioner cu un salariu de 930 RON în cadrul SC C.R. SRL Ploiești, la data de 23 noiembrie 2005 a solicitat și obținut bunuri de uz casnic și personal de la SC Z.P.C. SRL Ploiești printr-un credit acordat de B.C.R. Ploiești, în valoare de 2591,78 RON.

- inculpata C.L. (actualmente S.) care, fiind instigată de concubinul său inculpatul Sultanii Florian, pe bază de documente false întocmite de inculpata C.C.E., prin care se atesta că ar avea calitatea de magazioner cu un salariu de 930 RON în cadrul SC C.R. SRL Ploiești, la data de 05 ianuarie 2006 a solicitat și obținut bunuri de uz casnic și personal de la SC D. SRL Ploiești, printr-un credit acordat de B.C.R. Ploiești, în valoare de 3410,64 RON;

- inculpatul R.I.M. care, pe bază de documente false întocmite de inculpata C.C.E., prin care se atesta că ar avea calitatea de alpinist utilitar cu un salariu de 1.830 RON în cadrul SC C.R. SRL Ploiești, la data de 21 octombrie 2005 a solicitat și obținut de la B.R.D. Ploiești un credit în valoare de 7000 RON;

- învinuitul T.V. care, pe bază de documente false întocmite de inculpata C.C.E., prin care se atesta că ar avea calitatea de mecanic cu un salariu de 730 RON în cadrul SC C.R. SRL Ploiești, la data de 12 decembrie 2005 a solicitat și obținut de la B.C.R. Ploiești un credit în valoare de 3052,5 RON;

- învinuitul V.V. care pe bază de documente false întocmite de inculpata C.C.E., prin care se atesta că ar avea calitatea de electrician cu un salariu de 830 RON în cadrul SC C.R. SRL Ploiești, la data de 12 decembrie 2005 a solicitat și obținut bunuri de uz casnic și personal de la SC D. SRL Ploiești, printr-un credit acordat de B.C.R. Ploiești, în valoare de 3416,04 RON;

- învinuitul L.V.L. care, pe bază de documente false întocmite de inculpata C.C.E., prin care se atesta că ar avea calitatea de alpinist utilitar cu un salariu de 330 RON în cadrul SC C.R. SRL Ploiești, la data de 24 octombrie 2005 a solicitat și obținut bunuri de uz casnic și personal de la SC A.T. SRL Ploiești, printr-un credit acordat de R.B. Ploiești, în valoare de 3830,81 RON. Folosind aceleași documente false,la care salariul înscris în fals reprezenta suma de 1.830 RON, la data de 12 decembrie 2005 a solicitat și obținut bunuri de uz casnic și personal de la SC D. SRL Ploiești, printr-un credit acordat de B.C.R. Ploiești, în valoare de 2256,12 RON.

- învinuitul B.N. care, pe bază de documente false întocmite de inculpata C.C.E., prin care se atesta că ar avea calitatea de electrician cu un salariu de 930 RON în cadrul SC C.R. SRL Ploiești, la data de 02 decembrie 2005 a solicitat și obținut de la B.C.R. Ploiești un credit în valoare de 3052,5 RON.

- învinuitul D.G. care pe bază de documente false întocmite de inculpata C.C.E., prin care se atesta că ar avea calitatea de mecanic cu un salariu de 930 RON în cadrul SC I.F.C. SRL Ploiești, la data de 01 februarie 2006 a solicitat și obținut bunuri de uz casnic și personal de la SC D. SRL Ploiești, printr-un credit acordat de B.C.R. Ploiești, în valoare de 3291,84 RON.

În majoritatea cazurilor, în care pe bază de documente false au fost solicitate și obținute credite sau bunuri în sistem de creditare, persoanele solicitante au întocmit în nume personal cereri de creditare cunoscând consecințele faptelor lor, însă, asumându-și riscurile ce decurgeau din acestea.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, în termen legal, inculpații S.G., C. (fostă B.) C.E., R.I.M., P.C.V., R.C., B. (fostă I.) G.A., B. (fostă O.) V., S. (fostă C.) L., S.F., B. (fostă S.) E.A., D. (fostă D.) S. și partea civilă SC U.T.B. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelanții inculpați C.C.E., R.C., B.G.A., R.I.M., P.C.V., B.V., S.F. și S.L. au invocat netemeinicia hotărârii de condamnare, susținând că pedepsele aplicate sunt prea mari în raport de circumstanțele reale ale comiterii faptei și de cele personale, solicitând reindividualizarea sancțiunilor către minimul special prevăzut de textele încriminatoare.

La rândul său apelantul S.G. a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nu s-a făcut dovada că a obținut împrumuturi bancare prin inducerea în eroare a unităților bancare cu documente false și nu se face vinovat de infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, solicitând achitarea, în baza art. 11 pct. 1 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există iar în subsidiar a susținut că pedepsele aplicate sunt excesiv de mari, cerând reducerea acestora sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea circumstanțelor personale, întrucât a avut o atitudine sinceră și de regret în cursul procesului penal.

Inculpata B. (fostă S.) E.A. a criticat hotărârea de condamnare pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, întrucât citarea s-a făcut la o altă adresă decât cea la care locuiește efectiv, solicitând, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar achitarea sa întrucât nu a avut intenția să inducă în eroare partea civilă.

Inculpata apelantă D. (fostă D.) S. prezentă în instanță și asistată de apărătorul ales, a declarat că își retrage apelul cunoscând consecințele renunțării la calea de atac exercitată.

Apelanta parte civilă U.T.B. SA București, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță pentru susținerea orală a criticilor formulate, arătând în motivele scrise depuse la dosar că a fost citată în cauză în calitate de parte civilă, însă inculpații nu au fost obligați la plata despăgubirilor civile reprezentând prejudiciile cauzate prin infracțiunile comise de aceștia, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței, sub aspectul laturii civile, în sensul că se constituie parte civilă și se subrogă în drepturile societății de asigurare A.T., cerând obligarea inculpaților S.G., C.M. și C.C.E. la plata despăgubirilor civile reprezentând credite acordate și nerestituite precum și la plata dobânzilor aferente până la data plății efective a sumelor.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 110 din 25 noiembrie 2009 a respins, ca nefondate apelurile declarate de partea civilă U.T.B. SA și de S.G., C. (fostă B.) C.E., R.I.M., P.C.V., R.C., B. (fostă I.) G.A., B. (fostă O.) V., S. (fostă C.) L., S.F. și B. (fostă S.) A.E. împotriva sentinței penale nr. 122 din 25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

A luat act că inculpata D. (fostă D.) S. și-a retras apelul declarat împotriva aceleiași hotărâri.

A obligat pe apelanta parte civilă U.T.B. SA București și pe apelantele inculpate D.S., B.A.E. și B.G.A. la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe apelanții inculpați S.G., C. (fostă B.) C.E., R.I.M., P.C.V., R.C., B.V., S.L. și S.F. la câte 550 RON cheltuieli judiciare către stat din care câte 400 RON reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu ce se va avansa din fondul M.J.L.C.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri partea civilă U.T.B. SA și inculpații S.G., R.C., B. (fostă S.) A.E., B. (fostă I.) G.A. și C. (fostă B.) C.E., motivele de recurs reiterate și în fața instanței de apel, fiind arătate în practicaua prezentei decizii.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor corespunde situației de fapt reținute, în mod corect stabilind instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpaților sub aspectul infracțiunilor reținute în sarcina acestora.

Probatoriile administrate în cauză, respectiv declarațiile reprezentanților legali ai părților civile, extrase de cont, contracte de credit, adeverințe de venituri, copiile cărților de muncă, adresele I.T.M. Prahova, copiile actelor de identitate, copiile contractelor individuale de muncă, copiile certificatelor de înregistrare a societăților comerciale și adresele emise de O.R.C., procese verbale de percheziție domiciliară, documentele ridicate de la perchezițiile domiciliare efectuate, declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești care se coroborează cu declarațiile inculpaților de recunoaștere a faptelor comise, au fost bine analizate și interpretate de instanțe, când s-a reținut vinovăția inculpatului S.G. pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății. Apărarea inculpatului în sensul că a fost condamnat pe nedrept pentru infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 este nefondată fiind infirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul S.G. împreună cu inculpatele Ș.F.A., C. (fostă B.) C.E., coinculpatul C.M. împreună și cu învinuitul F.C., în baza unei înțelegeri prealabile au constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii de credite bancare și bunuri prin sisteme de creditare pe bază de documente false, credite care ulterior, nu se mai achitau.

Din actele dosarului rezultă că membrii grupului infracțional aveau sarcini bine stabilite, unii se ocupau de recrutarea persoanelor, alții de falsificarea documentelor și de identificarea unor societăți pe care le foloseau la întocmirea documentelor de creditare false.

Astfel, în perioada ianuarie - aprilie 2006 au fost folosite pentru obținerea de credite și bunuri prin creditare societățile SC V. SRL, SC R.C. SRL, SC S.I. SRL, SC V. SRL, SC A. SRL și SC L.I. SRL, SC M.C. SRL.

De asemenea, se constată că vinovăția inculpatului S.G. pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune a fost corect reținută de instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză.

Corect s-a reținut că inculpatul, în baza unei înțelegeri prealabile, prin întocmirea unor documente cu date nereale, a facilitat obținerea de credite bancare și bunuri de uz casnic și personal pentru inculpații C.M., R.C., S.E.A., D.S., B.G.A., P.C.V., C.C.E., precum și pentru numiții B.N., C.E., D.C., S.M.L., S.M.F., Ș.P., C.N.D., P.E., P.R.T., B.A.L., I.N.D., B.C.E., S.D.G., B.C., G.I., P.R., H.A.M., D.C.G. și O.N.B.

În declarațiile date în cursul urmăririi penale persoanele mai sus menționate au arătat că inculpatul S.G., a fost acela care s-a ocupat de înregistrarea la I.T.M. Prahova a contractelor de muncă și a cărților de muncă în care se menționau date false privind atât calitatea lor de angajați cât și salariul de încadrare.

Calitatea de complice a inculpatului la infracțiunea de înșelăciune este atrasă de actele materiale desfășurate de acesta care au constat în racolarea unor persoane prin întocmirea de documente false și prin înregistrarea acestora la I.T.M.

Întrucât prin actele materiale repetate ale inculpatului de falsificare a unor documente în baza cărora s-au obținut credite bancare și diferite bunuri, prejudiciul creat fiind mai mare de 2 miliarde lei, în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului agravanta prevăzută de alin. (5) al art. 215 C. pen.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, instanța de fond având în vedere la individualizarea pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementate de disp. art. 72 C. pen. și anume, gradul de pericol social concret al faptelor comise, limitele speciale ale pedespsei, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, ținându-se cont și de numărul mare al actelor materiale comise, de pluralitatea infracțiunilor, de perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul.

Constatându-se că nu sunt elemente care să justifice reținerea circumstanțelor atenuante și, în consecință reducerea pedepselor sub minimul prevăzut de textele de lege incriminatoare, Înalta Curte va respinge, ca nefondată critica formulată de inculpat în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Pedepsele aplicate inculpaților R.C., B. (fostă I.) G.A. și C. (fostă B.) C.E. au fost, de asemenea, corect individualizate de instanța de fond atât sub aspectul cuantumului cât și sub aspectul modalității de executare, astfel că cererile acestora vizând reducerea pedepselor vor fi respinse ca neîntemeiate.

Se mai constată că inculpații C. (fostă B.) C.E. și R.C. sunt recidiviști, anterior fiind condamnați pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni, împrejurare ce a fost luată în considerare de instanța de fond la individualizarea pedepselor ca și de pericolul social ridicat al faptelor comise, numărul mare al infracțiunilor săvârșite perseverența infracțională și cuantumul prejudiciilor cauzate unităților bancare.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că nu există alte împrejurări care fac posibilă reducerea pedepselor aplicate, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen., referitoare la scopul educativ și preventiv al pedepsei.

Modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanța de fond pentru inculpata B. (fostă I.) G.A., respectiv suspendarea sub supraveghere, în temeiul disp. art. 861 C. pen., este legală și temeinică, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de acest text de lege.

Inculpata B. (fostă S.) A.E., a criticat hotărârea atacată sun aspectul nelegalei sale citări în fața instanței de fond motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță și, în subsidiar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. a solicitat să fie achitată, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât probele administrate în cauză nu dovedesc cu certitudine vinovăția sa pentru infracțiunile ce i-au fost reținute în sarcină, acestea neexistând.

Critica referitoare la nelegala citare a inculpatei în fața instanței de fond este neîntemeiată, urmând a fi respinsă de Înalta Curte. Se constată că au fost respectate normele procedurale de citare prev. de art. 177 C. proc. pen., inculpata fiind citată la adresa de domiciliu, respectiv Ploiești, jud. Prahova.

Susținerea recurentei, potrivit căreia a locuit efectiv la o altă adresă, respectiv la numita T.V. din comuna Dumbrava, sat Ciupelnița, jud. Prahova unde nu a fost citată, nu poate fi primită deoarece aceasta avea obligația să încunoștiințeze instanța de fond de schimbarea adresei așa cum cer disp. art. 177 alin. (3) C. proc. pen. Neprocedând așa, declarația depusă în fața instanței de apel (fila 204 dosar) în sensul că și-a schimbat domiciliul nu poate atrage nulitatea hotărârii de condamnare.

De asemenea, instanța de fond a reținut corect vinovăția inculpatei pentru comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și tentativă la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune pe baza probatoriilor administrate în cauză din care rezultă fără echivoc ca în baza unei înțelegeri prealabile și a documentelor falsificate de inculpații S.G. și C.M., aceasta a solicitat de la L.B. Ploiești un credit în valoare de 43.000 RON, credit ce i-a fost refuzat, fiind cercetată într-un dosar penal pentru același gen de infracțiune și a fost ridicată de organele de poliție chiar, din sediul băncii de la care solicitase creditul.

Ca atare, criticile inculpatei sunt nefondate, încadrările juridice stabilite de instanța de fond sunt legale și corespund faptelor comise.

Și recursul declarat de partea civilă U.T.B. SA București este nefondat, motivele invocate în sensul că a avut calitatea de parte civilă în cauză, dar instanța de fond nu i-a protejat interesele, respectiv nu a obligat inculpații la plata despăgubirilor civile echivalente cu valoarea creditelor ridicate și a dobânzilor aferente, sunt neîntemeiate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă într-adevăr că recurenta a fost citată calitate de parte civilă, în apel, dar aceasta nu s-a constituit parte civilă în cursul urmăăririi penale filele 222-236 volumul 111 și nici în fața instanței de fond, deși a fost legal citată față de apelanții C.C.E. (pentru suma de 5447,71 RON) și S.G. întrucât prejudiciul a fost acoperit de S.A.A.T., cum ea însăși a precizat în cererea de apel.

Ca atare, cererea de constituire de parte civilă formulată per prima dată în fața instanței de apel este inadmisibilă, întrucât constituirea de parte civilă se poate face până la citirea actului de sesizare, potrivit art. 15 alin. (2) C. proc. pen.

Și cererea de subrogare în drepturile asigurătorului A.T. București se privește ca fiind neîntemeiată câtă vreme subrogarea nu este consimțită de asigurător neexistând o dovadă în acest sens.

Neexistând alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursurile declarate în cauză, ca nefondate.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă U.T.B. SA și inculpații S.G., R.C., B. (fostă S.) A.E., B. (fostă I.) G.A. și C. (fostă B.) C.E. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Constată că inculpatul S.G. este arestat în altă cauză.

Obligă recurenții inculpați S.G., R.C. B. (fostă I.) G.A. și C. (fostă B.) C.E. la plata sumei de câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Obligă recurenta inculpată B. (fostă S.) A.E. la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2010.