Shareholder standing to challenge third-party's exercise of preemptive rights in capital increase
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court decisions that had previously rejected the plaintiff's claim and the associated procedural objection. The dispute concerned a shareholder's attempt to use a subsidiary action for legal confirmation to invalidate a third party's exercise of the preemptive right to purchase shares resulting from a capital increase of a commercial society; the material facts established that the plaintiff was not a shareholder at the time the capital increase was registered or when the third party exercised its right, rendering the plaintiff a mere third party to the underlying transaction. Relying on the principles of procedural standing and the subsidiarity of declaratory actions, the Court held that a third party cannot attack a legal relationship established between other parties, and that under the special norms of Law No. 137/2002, specifically Article 12, the essential condition for exercising a preemptive right is shareholder status, which the plaintiff lacked, thereby negating any right to claim violation of personal rights or to trigger preemption.
Legislator headnote
AI generatedart. 12 din Legea nr. 137/2002, art. 26 din Legea nr. 26/1990, art. 12 alin. (7) din Legea nr. 137/2002, art. 312 C. proc. civ; Shareholder standing to challenge third-party's exercise of preemptive rights in capital increase: Potrivit statutului Asociației P.C. durata asociației este de 6 ani cu începere de la data înscrierii în registrul special al persoanelor juridice, respectiv 20 iulie 1995 (art. 5) iar transmiterea acțiunilor se realizează după achitarea valorii acestora fiecărui solicitant (art. 33).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul I.C.D., în calitate de acționar al SC C. SA, a chemat în judecată pe pârâții A.V.A.S., C.C., SC C. SA și Asociația P.C. și a solicitat să se constate inexistența în patrimoniul pârâtului C.C., a dreptului de preferință la cumpărarea acțiunilor A.V.A.S.
Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 8017 din 27 iunie 2008, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea. Instanța de fond a reținut că la data înregistrării majorării capitalului social al SC C. SA la Registrul Comerțului, respectiv 18 ianuarie 2005 și ulterior acestei date, la 2 februarie 2005, când pârâtul C.C. și-a exercitat dreptul de preferință la cumpărarea acțiunilor A.V.A.S., reclamantul nu avea calitatea de acționar, fiind terț față de societatea comercială și de raporturile juridice încheiate de aceasta.
Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 213 din 16 aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului, considerând că la data de 2 februarie 2005, pârâtul C.C. a solicitat acordarea dreptului de preferință pentru cumpărarea acțiunilor A.V.A.S. ca urmare a majorării capitalului social al SC C. SA la data de 18 ianuarie 2005, momente la care reclamantul nu avea calitatea de acționar al societății comerciale și nici calitatea de a ataca raportul juridic încheiat în acea perioadă. Reclamantul avea calitatea de terț iar pentru exercitarea dreptului de preferință (art. 12 din Legea nr. 137/2002) condiția esențială era să fie acționar, așa încât nu putea pretinde încălcarea unui drept propriu.
Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Recurentul susține că hotărârile instanțelor de fond cuprind motive străine de natura pricinii, admițând o excepție care nu are legătură cu fondul, curtea de apel preluând greșeala instanței de fond în privința motivelor cererii de chemare în judecată și încălcând principiul disponibilității s-a referit la existența dreptului de preferință al reclamantului.
Faptul că intimatul – pârât C.C. a depus cerere la A.V.A.S. la data de 2 noiembrie 2005 nu echivalează cu dreptul de preferință al acestuia cu atât mai mult cu cât nu s-a încheiat tranzacția pachetului de acțiuni așa încât și recurentul este îndreptățit la achiziționarea cu preferință a acțiunilor A.V.A.S.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
SC C. SA a început procesul de privatizare în anul 1997 autorul A.V.A.S. înstrăinând 40% din capitalul social al societății, în condițiile în care asupra a două suprafețe de teren nu se eliberase certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Prin contractul de privatizare, autorul A.V.A.S. (F.P.S.) a conferit cumpărătorului Asociația P.C. dreptul de preemțiune pentru cumpărarea unui pachet suplimentar de acțiuni emise ca urmare a majorării capitalului social cu valoarea celor două suprafețe de teren.
Potrivit statutului Asociației P.C. durata asociației este de 6 ani cu începere de la data înscrierii în registrul special al persoanelor juridice, respectiv 20 iulie 1995 (art. 5) iar transmiterea acțiunilor se realizează după achitarea valorii acestora fiecărui solicitant (art. 33).
La data de 18 ianuarie 2005, prin încheierea judecătorului delegat la Registrul Comerțului SC C. SA își majorează capitalul social cu valoarea suprafețelor de teren pentru care a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate iar la data de 5 februarie 2005 (în termenul prevăzut de art. 12 din Legea nr. 137/2002 și ținând cont de regimul înregistrărilor la Registrul comerțului stabilit în art. 26 din Legea nr. 26/1990) pârâtul C.C., acționar al SC C. SA și-a manifestat dreptul de a fi preferat la vânzarea acțiunilor A.V.A.S.
Fără a depăși principiul disponibilității, instanțele de fond au fost nevoite să antameze aspectele de fond ale litigiului pentru a argumenta asupra lipsei calității procesuale a reclamantului. Aceasta întrucât, pentru a stabili calitatea procesuală trebuie stabilită existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului într-un raport juridic.
De aceea raportul juridic născut între pârâții A.V.A.S. și C.C. nu poate fi atacat de un terț prevalându-se de o acțiune în constatare, a cărui caracter este oricum subsidiar.
Recurentul încearcă să inducă ipoteza unui drept personal de preemțiune, ignorând însă termenele prevăzute de norma specială [art. 12 alin. (7) din Legea nr. 137/2002] și care la rândul ei, astfel cum instanțele de fond, judicios au analizat, îi înlătură identitatea de titular al dreptului în raportul juridic litigios.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 213 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul I.C.D. împotriva deciziei nr. 213 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.