Arbitration clause in public works contract invalid as contrary to public order and exclusive administrative jurisdiction

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 7 din 20 noiembrie 2008, Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie și Agricultură Dâmbovița a admis cererea formulată de reclamanta SC R.L.C. SA Târgoviște împotriva pârâtei Primăria Comunei Gura Foii, a obligat pe pârâtă la 89.159,38 lei contravaloarea facturilor emise în executarea contractului din 2007, la 8.281,63 lei penalități de întârziere și la 2.593 lei cheltuieli arbitrale.

Cererea reconvențională a pârâtei și cererea de chemare în garanție au fost anulate ca netimbrate.

Prin acțiunea în anulare exercitată împotriva hotărârii arbitrale, pârâta a susținut că litigiul nu era susceptibil de soluționare pe cale arbitrală întrucât privea executarea unui contract administrativ de achiziții de lucrări publice; tribunalul a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală; hotărârea dată încalcă normele de ordine publică și bunele moravuri; și tribunalul nu a fost legal constituit, arbitrul unic și consultantul arbitral fiind rude de gradul 1.

Curtea de Apel Ploiești, prin sentința nr. 34 din 27 februarie 2009 a admis acțiunea Primăriei Comunei Gura Foii și a anulat sentința arbitrală.

Instanța a reținut în esență că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și achizițiile publice sunt asimilate actelor administrative astfel încât lipsind caracterul comercial al contractului încheiat între părți, soluționarea pe calea arbitrajului nu este posibilă iar clauza penală lovită de nulitate absolută.

Împotriva sentinței astfel pronunțate, reclamanta SC R.L.C. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 și art. 312 C. proc. civ.

Recurenta susține că acțiunea în anulare trebuia anulată ca netimbrată, cererea fiind evaluabilă în bani; clauza compromisorie este încheiată în condițiile art. 341 și art. 343 C. proc. civ. iar Ordonanța nr. 34/2006 reprezintă reglementări pentru conduita internă de atribuire a contractelor de achiziție publică, dar nu poate interzice comercianților care vin în parteneriat cu autoritatea publică stabilirea modului de soluționare a litigiilor.

Instanța nu a avut în vedere Convenția europeană asupra arbitrajului comercial internațional de la Geneva și nici Convenția pentru recunoașterea sentințelor arbitrale străine de la New York.

Greșit instanța a calificat contractul ca având natură administrativă deși părțile prin acord de voință au încheiat un contract, pe care primăria trebuia să îl respecte, prin care au determinat arbitralitatea litigiului. Clauza arbitrală a fost stipulată în contractul de execuție care a generat un litigiu având ca obiect o acțiune în pretenții izvorât dintr-un contract comercial.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

În mod excepțional, prin dispoziții derogatorii de la dreptul comun, legiuitorul a statuat în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, asupra caracterului contractelor încheiate de autoritățile publice care au ca obiect, printre altele, executarea lucrărilor de interes public, definindu-le ca asimilate actelor administrative.

Astfel a fost determinată competența de soluționare a litigiilor izvorâte din raporturile juridice născute în asemenea condiții, ca fiind a instanțelor de contencios administrativ și fiscal; iar prevederile legale atributive de competență, fie chiar stabilite prin norme speciale, sunt imperative și vizează ordinea publică.

Faptul că părțile, încălcând prevederi imperative ale legii, au convenit asupra atribuirii competenței de soluționare a litigiului dintre ele instanțelor arbitrale, nu oferea acestora și dreptul pozitiv de a se adresa jurisdicției alternative. Pacta sunt servanda este dispoziția Codului civil (art. 969) potrivit căreia convențiile au putere de lege între părți, dacă s-au născut în respectul prevederilor legale.

Dispozițiile contractului încheiat după apariția Legii nr. 554/2004, care contravine legii sunt lovite de nulitate, întrucât în fața acordului de voință al părților, prevalează principiul legalității, care a avut în vedere și convențiile internaționale la care România este parte.

Nefondată este și susținerea potrivit căreia acțiunea în anulare introdusă de primărie trebuia timbrată. Art. 17 din Legea nr. 146/1997 exceptează de la plata taxelor de timbru, pentru acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești, printre altele, și pe cele ale instituțiilor publice când au ca obiect venituri publice; în contractul de execuție de lucrări avea în vedere un contract de achiziții publice privind „modernizarea instalațiilor de iluminat public” încheiat în temeiul O.G. nr. 34/2006.

Clauza compromisorie înfrânge normele de ordine publică, astfel cum judicios a stabilit instanța de fond, întrucât legea a asimilat contractele de tipul celui încheiat între părți, actelor administrative.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței 34 din 27 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC R.L.C. SA Târgoviște împotriva sentinței nr. 34 din 27 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.