Nullity of unauthorized asset disposals by a sole administrator of a collective name company lacking express co-administrator consent

Prin sentința nr. 1334 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău s-a respins acțiunea formulată de reclamanta B.M.D. împotriva pârâților C.R., SC C.T. SNC, C.M.G., C.A.P., M.R., H.M.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit contractului de societate, reclamanta și pârâtul C.R. au avut ambii calitatea de administratori ai SC C.T. SNC, astfel încât tranzacțiile încheiate de oricare dintre părți îi erau opozabile și celeilalte, răspunderea lor fiind solidară.

De asemenea, s-a reținut că societatea în nume colectiv este o societate de persoane și nu de capitaluri fiind constituită în considerarea persoanelor care o alcătuiesc, ceea ce presupune o calitate specială a părților, aceea de rude, dispunând de un mandat tacit reciproc în ceea ce privește actele de administrare a firmei.

Totodată, din probele administrate a rezultat că nu se obișnuia ca, la încheierea unei tranzacții să se emită o hotărâre a celor doi asociați, iar, pe de altă parte, nu au fost invocate și dovedite motive de nulitate absolută a facturilor fiscale, care privesc bunuri mobile, în privința cărora devin incidente dispozițiile art. 1909 C. civ., conform cărora posesia de bună-credință valorează titlu de proprietate.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 62 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, sentința a fost schimbată, iar pe fond s-a admis acțiunea, constatându-se nulitatea absolută a actelor de vânzare a bunurilor societății, respectiv a facturilor fiscale din 2006. Intimatul – pârât C.R. a fost obligat la plata sumei de 2.080 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele deciziei, Curtea a reținut că actele de vânzare ale bunurilor din patrimoniul societății, efectuate doar de către unul din administratorii statutari, sunt lovite de nulitate absolută deoarece au caracterul unor acte de dispoziție, iar nu de administrare, consimțământul celuilalt asociat și administrator fiind necesar, iar mandatul tacit operează doar pentru operațiunile de administrare.

S-a reținut că, în mod greșit prima instanță nu a luat în considerare cele de mai sus, precum și dispozițiile art. 78 și art. 80 din Legea nr. 31/1990, pârâtul fiind, de asemenea, de rea-credință prin faptul că a înstrăinat bunurile unor persoane din familia sa și fără a aduce în societate valoarea lor de înlocuire.

Împotriva acestei decizii pârâtul C.R. a declarat recurs, în motivarea căruia susține că instanțele de fond nu au ținut seama de împrejurarea de reclamanta a fost de față și de acord cu vânzările, fapt ce putea fi dovedit prin audierea celorlalți pârâți, care au avut calitatea de cumpărători.

Cu privire la una dintre facturile anulate, recurentul susține că persoana care a dobândit bunul prin cumpărare nu a fost citat și audiat în apel.

Recurentul mai susține că decizia s-a dat în lipsa reclamantei și a apărătorului acesteia, cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantei.

Prin întâmpinare, reclamanta - intimată a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

În apărare, arată că în procesul civil părțile nu pot fi audiate, doar sub forma interogatoriului, care însă nu a fost solicitat de către pârâți, faptul că toate părțile procesului au fost citate, iar dreptul la apărare nu a fost încălcat, iar la ultimul termen de judecată instanța a amânat pronunțarea.

Pe fond, susține că probele administrate au fost concludente în a demonstra conivența recurentului cu ceilalți pârâți la înstrăinarea bunurilor societății comerciale, fără a deține un mandat expres din partea societății, ori o hotărâre a A.G.A., scopul evident fiind fraudarea intereselor reclamantei.

Prin întâmpinările formulate, intimații - pârâți au solicitat admiterea recursului și pe fond, respingerea acțiunii.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta B.M.D. și pârâtul C.R., au înființat în perioada căsătoriei o societate comerciale în nume colectiv, în care ambii aveau calitatea de administratori.

După deteriorarea relațiilor dintre soți și care au culminat cu desfacerea căsătoriei prin divorț, pârâtul a înstrăinat din bunurile societății, iar reclamanta a cerut anularea vânzărilor pe motiv că acordul său nu a existat.

Prima instanță a respins acțiunea pe motiv că în societatea în nume colectiv ar exista un mandat tacit reciproc în ceea ce privește actele de administrare.

În apel s-a reținut că actele în discuție sunt acte de dispoziție, ce necesită consimțământul expres al celuilalt asociat și administrator. În consecință, actele s-au declarat nule.

Criticile recurentului vizând neadministrarea tuturor probelor de către instanțele de fond, respectiv audierea pârâților - cumpărători, pentru dovedirea existenței consimțământului reclamantei la înstrăinare, exced cadrului procesual al prezentului recurs, în condițiile abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., reținându-se totodată că dispozițiile procedurale reglementează cu exactitate modalitatea desfășurării procesului civil, etapele, termenele în care se administrează probele precum și sancțiunile corespunzătoare.

Apoi, cadrul procesual, precum și limitele învestirii instanței de judecată o realizează părțile, potrivit principiului disponibilității. Hotărârea care nu este pronunțată în contradictoriu cu o persoană interesată într-un raport juridic, de principiu, nu îi este opozabilă acesteia.

În fine, dreptul la apărare ocrotește un interes personal, astfel că încălcarea lui trebuie invocată de partea care se pretinde vătămată.

Raportat la speță, nu este întemeiat motivul de recurs prin care pârâtul – recurent invocă încălcarea dreptului la apărare al reclamantei.

Pentru toate aceste considerente, nefiind fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va respinge.

Conform art. 1169 C. civ., cererea intimatei B.M.D. privind acordarea cheltuielilor de judecată se va respinge, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.R. împotriva deciziei nr. 62 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea formulată de intimata - reclamantă B.M.D. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.