Adoption procedure: loss of defendant's procedural capacity due to legislative transfer of authority to local directorate

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 aprilie 2003, reclamanții C.F. și C.N. au solicitat obligarea pârâtei A.N.P.C.A. să elibereze decizia de confirmare a adopției pentru minora G.M.E., născută la data de 16 august 2000.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că în mod nejustificat pârâta a refuzat să emită decizia de confirmare a adopției pentru minora care le-a fost încredințată în plasament familial din anul 2001, pentru faptul că aceștia nu au solicitat adopția și pentru sora geamănă a minorei, care este bolnavă de inimă și necesită o intervenție chirurgicală.

Prin sentința civilă nr. 618 din 7 mai 2003, Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu care, la rândul său, prin sentința civilă nr. 74 din 5 septembrie 2003 și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București și pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit, a sesizat Curtea Supremă de Justiție.

Prin decizia nr. 4306 din 2 decembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, cu motivarea că obiectul pricinii nu vizează o cerere de încuviințare a adopției, ci se referă la constatarea refuzului nejustificat al autorității pârâte de a emite decizia de confirmare a adopției minorei G.M.E. de către reclamanți, pentru care sunt aplicabile prevederile legii contenciosului administrativ.

Prin sentința civilă nr. 1185 din 11 mai 2004, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, dar această sentință a fost casată prin decizia nr. 4755 din 6 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a admiterii recursului declarat de reclamanți și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, constatându-se că, față de obiectul acțiunii, nu era obligatorie realizarea procedurii administrative prealabile.

În fond după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 2518 din 11 iunie 2009, prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut că refuzul eliberării deciziei de confirmare a adopției numai pentru minora G.M.E. este justificat, deoarece reclamanții nu au solicitat adopția și pentru sora geamănă a minorei, iar separarea gemenilor nu corespunde interesului superior al copilului.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții și au solicitat casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurenții au susținut că instanța de fond a apreciat eronat că nu au probat interesul superior al minorei pentru care au solicitat încuviințarea adopției, deși au administrat dovezi privind legătura puternică stabilită din anul 2001, când minora le-a fost încredințată în plasament familial. Recurenții au arătat că această situație de fapt nu a afectat relația minorei cu sora ei geamănă, astfel că nu există temei legal pentru respingerea cererii lor adresate autorității intimate.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea nr. 485 din 26 iunie 2002 emisă de Consiliul Județean Giurgiu, Comisia pentru protecția copilului aflat în dificultate s-a stabilit ca măsură de protecție pentru copilul G.M.E., născut la 16 august 2000, încredințarea în vederea adopției către familia C.F. și C.N. pe o perioadă de 3 luni, conform art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/1997, aprobată prin Legea nr. 87/1998.

Prin hotărârea nr. 461 din 19 iunie 2002 emisă de aceeași autoritate publică în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 25/1997, aprobată prin Legea nr. 87/1998, a fost eliberat reclamanților atestatul de familie aptă să adopte.

Prin decizia D.G.A. nr. 1/9629 din 16 ianuarie 2003 Comitetul Român pentru Adopții a respins cererea reclamanților de eliberare a deciziei de confirmare a adopției pentru minora G.M.E., cu motivarea că nu este recomandată separarea fraților, fiind necesar ca Direcția pentru protecția drepturilor copilului Giurgiu să identifice o măsură de protecție, care să nu implice separarea minorelor gemene.

După întocmirea acestor acte întocmite în procedura adopției reglementată prin O.U.G. nr. 25/1997, au intervenit modificări legislative atât în privința procedurii adopției interne, cât și în ceea ce privește autoritatea publică abilitată să elibereze atestatul adoptatorului sau al familiei adoptatoare și să sesizeze instanța de judecată pentru a se încuviința deschiderea procedurii adopției interne.

Astfel, se constată că la data pronunțării hotărârii atacate, A.N.P.D.C. nu mai avea calitatea procesuală pasivă, conform Legii nr. 274/2004 care a prevăzut preluarea atribuțiilor acestei autorități în domeniul protecției copilului și adopție de către Oficiul Român pentru Adopții.

Oficiul Român pentru Adopții, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, s-a înființat prin reorganizarea Comitetului Român pentru Adopții, care s-a desființat, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, republicată.

În noua reglementare privind regimul juridic al adopției, astfel cum a fost adoptată prin Legea nr. 273/2004, Oficiul Român pentru Adopții nu mai exercită în procedura adopției interne atribuțiile pentru exercitarea cărora a fost formulată cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. h), art. 19 și art. 22 din Legea nr. 273/2004, republicată, direcția generală de asistență socială și protecția copilului de la domiciliul adoptatorului, ca instituție publică înființată în subordinea consiliului județean, exercită atribuțiile privind atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare și privind sesizarea instanței judecătorești de la domiciliul copilului, pentru a se încuviința deschiderea procedurii adopției interne.

Constatând că autoritatea publică centrală chemată inițial în judecată nu mai are legitimare procesuală, care a fost transmisă prin actele normative susmenționate unei instituții publice organizate în subordinea consiliului județean, atribuțiile exercitate de aceasta în noua procedură a adopției interne și instanța de judecată competentă să se pronunțe asupra actelor întocmite în procedura respectivă, Înalta Curte va admite prezentul recurs și în baza art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Giurgiu, secția civilă.

Cu ocazia rejudecării cauzei, va fi avut în vedere cadrul procesual determinat de Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, atât în privința calității procesuale pasive a direcției generale județene de asistență socială și protecția copilului, cât și în privința obiectului acțiunii, precizat de recurenții-reclamanți în sensul încuviințării deschiderii procedurii adopției interne și respectiv, încuviințarea adopției minorei G.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.F. și C.N. împotriva sentinței civile nr. 2518 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Giurgiu, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.