Suspension of administrative tariff order in forced execution: failure to prove imminent damage under Law 554/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, la data de 31 martie 2009, reclamanta SC M.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, suspendarea executării Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestatorilor de servicii în domeniile de activitate al Inspecției Muncii, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin adresa emisă de B.E.J. „N.E.”, cu referire la dosarul de executare nr. 181/2008, i s-a adus al cunoștință necesitatea avansării sumei de 10 lei, reprezentând tarif perceput de M.M.F.P.S. – Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova pentru furnizarea informațiilor cu privire la situația salariaților, informații necesare realizării executării silite.

S-a mai arătat că dispozițiile ordinului a cărui suspendare se solicită sunt de natură a vătăma interesul creditorului de a obține pe calea executării silite îndeplinirea unor obligații stabilite prin hotărâre judecătorească, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 3732 C. proc. civ.

În final s-a arătat că ordinul nu este publicat în Monitorul Oficial și, prin urmare, nu poate produce efecte juridice, fiind lovit de nulitate.

Prin sentința civilă nr. 209/CA din 19 mai 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008, formulată de reclamanta SC M.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 3732 alin. (3) C. proc. civ., la cererea instanței de executare sau a executorului judecătoresc, instituțiile, băncile și orice alte persoane sunt obligate să comunice de îndată, în scris, datele și informațiile necesare realizării executării silite, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.

A mai constatat că aceeași obligație este stabilită și prin art. 418 alin. (4) din O.U.G. nr. 99/2006, însă, în nici unul din actele menționate nu se prevede prestarea serviciului cu titlu gratuit.

În acest context legal, a apreciat prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca fiind necesare pentru suspendarea executării actului, reținând că nu s-a dovedit existența unei „pagube iminente”, atâta vreme cât toate sumele plătite de către creditor cu ocazia executării silite vor fi în final suportate de debitor.

A concluzionat prima instanță că, în ceea ce privește condiția referitoare la existența unui „caz bine justificat” constând în nepublicarea actului în Monitorul Oficial, aceasta nu se mai impune a fi analizată, având în vedere că nu a fost dovedită cealaltă condiție cumulativă și anume aceea a pagubei iminente.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC M.C. SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs recurenta-reclamantă aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- sentința recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția, astfel că nu se poate verifica modul în care s-a procedat la interpretarea probelor în raport de temeiul de drept invocat și de situația de fapt.

- în mod greșit s-a apreciat de instanța de fond că nu a fost făcută dovada îndeplinirii condițiilor cumulative referitoare la cazul bine justificat și iminența producerii pagubei, pentru a se dispune în cauză suspendarea executării Ordinului nr. 1024/2008.

Se susține că nepublicarea ordinului menționat în Monitorul Oficial al României atrage nelegalitatea acestuia, astfel că, având în vedere această situație, cazul bine justificat a fost dovedit.

Referitor la lipsa dovezii prejudiciului iminent generat de aplicarea actului administrativ contestat se menționează că soluția instanței de fond este greșită.

Raportarea instanței de fond exclusiv la cuantumul taxei de 10 lei este eronată deoarece nu s-a avut în vedere împrejurarea că această taxă nu este singulară în ceea ce privește cheltuielile ocazionate de executarea silită a unui titlu executoriu, astfel că este evidentă paguba încercată de societate ca urmare a impunerii și a altor taxe și tarife de autorități ale statului pentru furnizarea informațiilor necesare executării silite.

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată.

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile art. 3041 C. proc. civ. apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Critica referitoare la faptul că sentința recurată este nemotivată nu poate fi reținută. Din examinarea acesteia rezultă faptul că au fost respectate cerințele prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând toate mențiunile impuse de prevederile legale menționate, instanța de fond arătând care sunt motivele pentru care nu este întemeiată cererea de suspendare.

Critica referitoare la greșita apreciere a instanței de fond cu privire la neîndeplinirea cumulativă a condițiilor necesare admiterii cererii de suspendare este nefondată.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t), potrivit căruia: „cazuri bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

De asemenea, noțiunea de pagubă iminentă este definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Ori, în cauză nu a fost făcută dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor menționate mai sus, sentința recurată fiind legală și temeinică.

Condiția referitoare la “paguba iminentă” astfel cum este definită de legiuitor nu poate fi reținută ca fiind îndeplinită având în vedere justificarea recurentei-reclamante. Ordinul nr. 1024/2008 privind aprobarea Normativului cu tarife pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii, emis de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin instituirea tarifului de 10 lei pentru furnizarea informațiilor solicitate de executorii judecătorești nu creează recurentei-reclamante un prejudiciu iminent, greu de reparat , așa cum acesta este caracterizat și în Recomandarea nr. R (89) 8 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei.

Mai mult, în mod corect instanța de fond a reținut că taxa stabilită prin ordin va fi recuperată cu ocazia executării.

Susținerea potrivit căreia această taxă trebuie analizată în contextul în care îi sunt impuse și alte taxe în ce privește executarea silită a unui titlu executoriu este lipsită de relevanță întrucât la analiza cererii de suspendare instanța poate avea în vedere doar tarifele impuse prin Ordinul nr. 1024/2008 a cărui suspendare se solicită.

De asemenea, în cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unei prejudiciu patrimonial , întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia ca această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că instanța de fond a reținut că în condițiile în care nu este îndeplinită condiția referitoare la „paguba iminentă” este de prisos analiza condiției care vizează „cazul bine justificat”, însă acest fapt nu echivalează cu nemotivarea sentinței recurate.

Chiar dată ar fi fost analizată îndeplinirea condiției “cazului bine justificat”, urmare a faptului că s-a apreciat în mod corect că nu este îndeplinită și cealaltă condiție referitoare la „paguba iminentă”, recurenta-reclamantă tot nu ar fi putut obține o soluție favorabilă cu privire la cererea sa.

În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II, C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC M.C. SRL Constanța, împotriva sentinței civile nr. 209/CA din 19 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.