Pension house appeal fails: refugee status and benefits upheld for ethnic persecution under Vienna Award

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, anularea hotărârii nr. 5743 din mai 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie 1940 – noiembrie 1944, începând cu data de 16 decembrie 2008.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că s-a refugiat din motive etnice, împreună cu părinții, din localitatea Plopiș, județul Sălaj, în localitatea Zece Hotare, județul Bihor.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, arătând că din înscrisurile anexate la dosar și din declarațiile martorilor audiați, respectiv C.T. și D.A., pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de către autoritățile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 479/2009 din 19 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 5743 din mai 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, în perioada 01 octombrie 1940 – 01 octombrie 1944 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2009.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în cauză fiind vorba de acte juridice - prezentarea la notar cu martori în vederea obținerii calității de refugiat și obținerea de indemnizații în valoare de până la 500 ron, deci aceste acte juridice au o valoare de peste 0,025 ron.

De asemenea, recurenta solicită aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 105/1999, coroborat cu prevederile art. 5, art. 1169 și art. 1191 C. civ., având în vedere practica judiciară, atât în fața organelor de cercetare penală, cât și a instanțelor de judecată, privind declarațiile mincinoase.

Recurenta mai arată că în mod constant, în practica recentă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că schimbarea domiciliului dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român, într-un teritoriu aflat, de asemenea, sub autoritatea statului român, în condițiile în care statul român nu și-a persecutat cetățenii, indiferent de etnia acestora și ca atare mutarea dintr-o localitate în alta din motive de război, nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000; deși este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile ale situației de refugiat, legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestor categorii de persoane.

De asemenea, recurenta arată, referitor la motivele refugiului, faptul că acesta nu a fost determinat de persecuții etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantei, ci de teama ca persecuțiile ce se exercitau în acea vreme asupra țiganilor și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa, astfel că, declarațiile date în cauză nu stabilesc fără putință de tăgadă că reclamanta a fost refugiată pe criterii etnice, astfel că aceasta nu poate beneficia de drepturile pe care le prevede Legea nr. 189/2000.

În cauză, Comisia pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000, modificată și completată, a considerat necesar a fi prezentate și alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuție pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei. Ori în cazul de față documentele solicitate și prevăzute de lege nu au putut fi prezentate de către contestatoare, lipsind aceste acte doveditoare.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art.1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori.

În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta.

Or, în cauză au fost depuse hotărârile din care rezultă că martorii reclamantei s-au aflat în aceeași situație cu aceasta.

Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege, iar situația creată pentru reclamantă și familia, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamanta a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 479 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.