Jurisdictional competence for public broadcasting service fees: ordinary civil court versus administrative tribunal

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.5 786 din 22 septembrie 2008, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția prematurității și a respins, ca atare, acțiunea formulată de Societatea Română de Radiodifuziune, în contradictoriu cu pârâta SC O.S. & C.O. I. SRL, având ca obiect obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1399,14 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pentru perioada 2005 – 2007 și penalitățile aferente.

Instanța de judecată a reținut, în esență, că litigiul este de natură comercială iar reclamanta nu a făcut dovada că a respectat prevederile art. 7201 C. proc. civ., referitoare la procedura concilierii directe.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei soluții a fost admis de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, care, prin decizia nr. 88 din 14 ianuarie 2009 a casat sentința și a trimis cauza spre soluționare în primă instanță Secției a IX-a de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a invocat prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a calificat litigiul ca fiind de contencios fiscal, întrucât privește o taxă pentru serviciul public, în valoare de până la 500.000 lei.

Prin sentința nr. 1560 din 22 aprilie 2009 Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, invocând calitatea reclamantei, de instituție centrală ce prestează un serviciu public autonom de interes național.

Tribunalul a reținut în esență că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu intră în sfera de aplicare a art. 1 C. proc. fisc. ci îi sunt aplicabile dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994.

La rândul său, prin sentința nr. 4101 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența în favoarea secției similare a Tribunalului București, motivat de obiectul litigiului care se referă la taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii.

În acest sens, Curtea a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, relevantă pentru stabilirea competenței fiind valoarea taxelor iar nu calitatea emitentului actului.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.

Verificând cauza, Curtea constată că, în raport cu natura litigiului, competența materială revine Judecătoriei Sectorului 4, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, conform prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 5 din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, această taxă se încasează de la plătitori prin SC D.F.E.E.E. SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice [alin. (1)] iar persoanele juridice care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct S.R.R. [alin. (2)].

Rezultă din actele dosarului că societatea comercială pârâtă achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu F.D.F.E.E. E.M.S. SA.

Izvorul obligației îl constituie contractul încheiat de pârâtă cu o persoană juridică de drept privat, F.D.F.E.E. E.M.S. SA, care la rândul său acționează în calitate de mandatar al societății reclamante.

În consecință, taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, astfel încât competența soluționării acțiunii, având în vedere și valoarea pretențiilor, aparține judecătoriei, care judecă, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

Înalta Curte constată că, sub aspectul competenței, nu prezintă relevanță calitatea reclamantei, care este autorizată să presteze un serviciu public, de interes național, taxa radio făcându-se venit la bugetul societății reclamante iar recuperarea sumelor datorate efectuându-se potrivit prevederilor contractuale, prin mandatarul său.

Față de cele arătate, constatându-se că instanțele de contencios administrativ nu sunt competente să soluționeze cauza în primă instanță, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.R.R., în contradictoriu cu pârâta SC O.S. & C.O. I. SRL, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.