Inapplicability of restitution law evaluation procedures where compensation amount is already fixed by a final judicial judgment

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1879 din 5 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta N.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care a solicitat obligarea pârâtei să numească un evaluator pentru evaluarea imobilului din București, și să emită decizie conținând titlul de despăgubire la nivelul stabilit prin raportul de evaluare și obligarea la plata a 50 lei pe zi de întârziere, cu titlu de penalități.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește excepția prematurității invocată de pârâtă prin întâmpinare, aceasta este legată de analiza cererii pe fond, având în vedere și argumentele aduse în susținerea acesteia, nefiind o chestiune de admisibilitate a acțiunii.

Pe fondul cererii, prima instanță a constatat că reclamata se află în posesia unei hotărâri judecătorești definitive prin care se tranșează problema cuantumului despăgubirilor pentru imobilul de la adresa indicată în acțiune, în sensul că despăgubirile sunt stabilite la suma de 77.919 Euro.

A mai reținut că afirmația pârâtei potrivit căreia hotărârea a fost atacată cu recurs nu este dovedită printr-un certificat de grefă și, oricum, în lipsa unei dispoziții exprese, recursul nu este suspensiv de executare.

A concluzionat instanța de fond că în aceste condiții sunt incidente dispozițiile deciziei nr. 52 din 04 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii în sensul că nu se mai procedează la evaluarea reglementată de art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ci despăgubirile se acordă în cuantumul stabilit de instanța de judecată, orice interpretare contrară fiind de natură să aducă atingere autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătorească prin care s-au cuantificat despăgubirile cuvenite reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta N.M., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii.

Se precizează în motivele de recurs că instanța de fond nu a motivat capetele 2 și 3 din acțiunea introductivă, încălcând astfel prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând actele dosarului, motivele de recurs și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reține următoarele:

Prin sentința recurată Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta-recurentă în ansamblul ei.

S-a motivat recursul de către N.M. în sensul că prima instanță nu ar fi motivat capetele 2 și 3 din acțiune, însă prin respingerea cererii.

Curtea de Apel fără posibilitate de tăgadă s-a pronunțat și pe aceste aspecte, deci pe ansamblul acțiunii, constatând că în speță nu sunt aplicabile prevederile Cap. VII din Legea nr. 247/2005 referitoare la emiterea deciziei pe baza evaluării.

Este adevărat că recurenta are o hotărâre definitivă prin care s-a tranșat problema despăgubirilor, acestea fiind stabilite și chiar dacă a fost atacată cu recurs, recursul nu suspendă executarea. Cum în speță, sunt aplicabile dispozițiile deciziei nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – recursul în interesul legii - în sensul că nu se mai evoluează conform art. 16 Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci despăgubirile se acordă în cuantumul stabilit de instanță, nu se poate face o altă interpretare din punct de vedere juridic, astfel încât să se aducă atingere autorității de lucru judecat al hotărârii judecătorești.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat corect că intimata-pârâtă nu este obligată să emită titlul de despăgubire și să numească evaluator, motiv pentru care răspunzând motivat la toate punctele acțiunii introductive, a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de N.M., conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.M. împotriva sentinței civile nr. 1879 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.