Restitution appeal allowed; compensation limited to 76 sq m per expropriation decree.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, reclamanta Parohia „Sf. Silvestru" a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România modificarea în parte a art. 3 din Decizia nr. 1531/2007 emisă de aceasta, în sensul acordării de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 102 mp situat în București ce a aparținut Parohiei „Sf. Silvestru" din București, imobil preluat abuziv de către stat.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 1531/2007, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul-teren în discuție, numai pentru suprafața de 76 mp, deși reclamanta a deținut în realitate 102 mp.

Prin încheierea din 22 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cauza la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

La data de 11 martie 2008, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a depus întâmpinare, invocând excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea excepției, pârâta a arătat că deciziile emise de Comisia Specială de Retrocedare, în cadrul procedurii administrative instituite de O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot fi atacate numai în interiorul termenului de 30 de zile de la comunicare, prevăzut la art. 3 alin. (7) din actul normativ menționat, termen care este reiterat și în cadrul art. 7 din dispozitivul deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare.

Prin sentința nr. 2496 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității cererii ca neîntemeiată și a admis acțiunea formulată de reclamanta Parohia „Sf. Silvestru", obligând pârâta să modifice în parte art. 3 din Decizia nr. 1531/2007 emisă de aceasta, în sensul acordării de despăgubiri pentru imobilul-teren în suprafață de 102 mp situat în București sector 2.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, referitor la excepția tardivității formulării cererii de către reclamantă, că Parohia „Sf. Silvestru" a introdus contestația în mai puțin de 30 de zile de la data la care a primit decizia atacată, fiind astfel respectate dispozițiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut în esență, următoarele:

Conform procesului-verbal de carte funciară nr. 16105/1940, partea I și a II-a, Biserica Sf. Silvestru a deținut în proprietate o suprafață de 102 mp.

Faptul că în decretul de expropriere nr. 155/1977 figura la această adresă cu o suprafață de teren expropriată de 76 mp, nu îndreptățește Comisia Specială de Retrocedare să acorde despăgubiri numai pentru această suprafață, întrucât cererea trebuie analizată în raport de probele ce au fost depuse la dosar în vederea retrocedării imobilului în discuție.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile invocând ca temei juridic dispozițiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ.

In opinia recurentei, instanța de fond a dat o interpretare injustă probatoriului administrat în cauză, în contextul prevederilor art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Mai arată recurenta, în motivarea căii de atac că instanța de fond a reținut faptul că „reclamanta a introdus contestația în mai puțin de 30 de zile de la data la care a primit decizia atacată", fără însă să argumenteze și să precizeze data la care reclamanta a luat la cunoștință efectiv de respectiva decizie.

Examinând hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar și cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de retrocedare nr. 4339 din 26 februarie 2003, conexată cu cererile de retrocedare nr. 6945 din 28 februarie 2003 și nr. 682556/C din 15 decembrie 2005, Parohia Ortodoxă Română „Sf. Silvestru" din București a solicitat Comisiei Speciale de Retrocedare restituirea imobilului situat în Municipiul București.

Analizând actele depuse de solicitantă la dosar, Comisia Specială de Retrocedare a apreciat ca având o forță probantă mai mare actele ulterioare de la momentul preluării, față de actele de proprietate de la nivelul anul 1990, în care consemnarea unei suprafețe care se afla în proprietatea unei persoane fizice sau juridice se făcea pe baza declarației acestei persoane și nu în urma unor măsuri riguroase.

În sprijinul afirmației că Parohia Ortodoxă Română Sf. Silvestru din București avea, în proprietate, în realitate, o suprafață mai mică decât cea consemnată în procesul-verbal nr. 16105/1940, respectiv 76 mp, în loc de 102 mp, vine și faptul că aceasta a avut o atitudine pasivă față de actele administrative prin care i-a fost preluată suprafața de teren pe care o avea în proprietate, precum și față de actele administrative prin care i-au fost stabilite și plătite despăgubirile aferente pentru această suprafață, deși avea posibilitatea legală de a le contesta încă de la vremea emiterii lor, sau, cel mai târziu, imediat după schimbarea regimului din 1989.

Cu privire la dovada dreptului de proprietate al solicitantei, Comisia Specială de Retrocedare a constatat faptul că Parohia Sf.Silvestru a fost proprietara respectivului imobil, în temeiul actelor depuse la dosar, care au prezumat existența dreptului de proprietate al acestuia la momentul preluării abuzive.

Pe de altă parte, prezumția dreptului de proprietate al reclamantei-intimate asupra imobilului în discuție s-a fundamentat pe prevederile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/200, potrivit cărora „în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se pronunță a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Astfel, este evident faptul că însuși legiuitorul a acordat prevalentă actelor de la momentul preluării abuzive, în detrimentul unor acte mai vechi.

Motivarea acestei preferințe rezidă în faptul că între momentul actului de proprietate și momentul actului de preluare există posibilitatea ca titularul dreptului de proprietate să dispună de o parte din bunul său, astfel încât, la momentul preluării abuzive, bunul imobil să nu mai aibă întinderea menționată în actul de proprietate anterior.

Prin urmare, este firesc ca, cel puțin din punctul de vedere al acordării măsurilor reparatorii pentru un imobil preluat în mod abuziv de stat, să fie luată în considerare întinderea bunului imobil la momentul preluării și nu cea menționată într-un act de proprietate mai vechi cu 37 de ani.

Astfel, fată de cele menționate se retine că soluția dată de Comisia Specială de Retrocedare este corectă.

Referitor la excepția tardivității cererii, deși prima instanță în mod corect a reținut ca fiind importantă data la care reclamantei i-a fost comunicată decizia pe care a contestat-o, iar nu cea a care o altă persoană juridică, respectiv Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Bucureștilor a primit decizia, nu a precizat data la care în mod efectiv însăși reclamanta a luat la cunoștință această decizie.

Deși instanța de fond a reținut că cererea a fost introdusă înlăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, data la care reclamanta luat cunoștință de decizia atacată nu a fost precizată de aceasta.

Față de cele ce preced, instanța în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul și va casa sentința atacată, respingând pe fond acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței nr. 2496 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.