Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1373/2010 AI generated

Equivalence of Moldovan law degrees contingent on difference exams under bilateral recognition agreement

Case Number Decizia nr. 1373/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of six applicants, thereby upholding the lower court’s decision that rejected their claim against the Ministry of Education. The applicants sought an order compelling the Ministry to issue license equivalence attestates for degrees obtained from a university in the Republic of Moldova, asserting that they had been unjustly refused recognition, although they admitted that a specialized commission had identified a curriculum gap requiring them to pass six difference exams in specific Romanian law subjects. The court held that under the bilateral agreement ratified by Law No. 39/1999 and the implementing rules of Order No. 4022/2008, recognition of foreign degrees is not automatic but conditional upon the completion of difference exams when curricula differ; consequently, the Ministry’s refusal to issue the attestates without the completion of these mandatory examinations was justified and did not constitute an unjustified administrative refusal.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 din Legea nr. 554/2004, art.304 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ; Equivalence of Moldovan law degrees contingent on difference exams under bilateral recognition agreement: Recurenții-reclamanți nu au încadrat motivele de recurs în motivele de casare sau modificare a sentinței prevăzute de art.304 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
equivalence between university degrees foreign law comparable legal status license agreement recognition of vocational training qualifications rule of law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 280/2009 pronunțată la data de 9 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții B.E.L., N.L., P.M., P.D.L., P.E. și T.N.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, acțiunea având ca obiect cererea de obligare a pârâtului la echivalarea studiilor efectuate de aceștia la Universitatea Liber Internațională din Moldova, în sensul emiterii și eliberării atestatelor de echivalare a diplomelor de licență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârât prin întâmpinare aceasta este neîntemeiată, dat fiind că în speță se solicita cenzurarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamanților, caz în care nu este impusă efectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că în privința diplomelor acordate de instituții de învățământ din Republica Moldova, cadrul normativ de echivalare a acestora este dat de Legea nr. 39 din 12 martie 1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice acordate de instituții de învățământ acreditate în România și Republica Moldova, cât și de dispozițiile cuprinse în Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 4022/2008 potrivit cărora în situația existenței unei diferențe de curriculum, echivalarea diplomelor se realizează condiționat de susținerea unor examene de diferență și nu în mod automat.

Cum în cauză, precizează instanța de fond, comisia de specialitate cu atribuții specifice privind sistemul de echivalare a stabilit că reclamanții trebuie să susțină examene de diferențe la materii care nu au fost studiate de aceștia la Universitatea Liber Internațională din Moldova, soluționarea cererii de echivalare a diplomelor formulate de către aceștia nu se poate realiza decât în condițiile susținerii unui examen de diferență.

Conchide instanța de fond că nu a existat un refuz nejustificat din partea pârâtului în soluționarea cererii reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență, prin motivele de recurs formulate, că sunt grav prejudiciați prin nerecunoașterea studiilor făcute în Republica Moldova, studii ce le sunt absolut necesare pentru transformarea posturilor de grefieri pe care le ocupă la instanțele din localitatea Târgu Jiu, din studii medii în studii superioare, iar faptul că nu au putut susține cele 6 examene de diferență solicitate, nu le este imputabil, Facultatea de Drept din cadrul Universității de Stat din Craiova fiind de acord să susțină aceste diferențe dar taxa fixată de 2500 Ron este mult prea mare și ei nu o pot suporta.

Recurenții-reclamanți nu au încadrat motivele de recurs în motivele de casare sau modificare a sentinței prevăzute de art.304 C. proc. civ.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., cauza fiind examinată sub toate aspectele în condițiile art. 3041 C. proc. civ.

Astfel, cum corect reține și instanța de fond, cadrul normativ de echivalare a diplomelor acordate de instituții de învățământ din Republica Moldova este reprezentat de Legea nr. 39 din 12 martie 2009 pentru ratificarea acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, acordate de instituții de învățământ acreditate în România și Republica Moldova, semnat la Chișinău la 20 iunie 1998.

Potrivit art. 5 din Acord, „Diplomele de licență eliberate de instituțiile de învățământ superior din România și diplomele de învățământ superior eliberate de instituțiile similare din Republica Moldova se recunosc reciproc pe teritoriul României”.

Există astfel condiția, pentru recunoașterea diplomelor, de a fi eliberate de instituții similare din cele două state, aspect ce a determinat emiterea Ordinului Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 4022/2008, potrivit căruia este necesară o procedură de evaluare a dosarelor de recunoaștere/echivalare a diplomelor, Centrul Național de Recunoaștere / Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului verificând dacă studiile efectuate de solicitanți sunt compatibile cu programul de studii din România, în caz de constatare a unor diferențe majore propunându-se măsuri compensatorii, cum ar fi examene de diferență.

În speță, așa cum de altfel recunosc și recurenții-reclamanți, Comisia de specialitate care desfășoară atribuții specifice privind sistemul de echivalare, a stabilit ca în vederea echivalării, reclamanții-recurenți trebuie să susțină examen de diferență la materii pe care nu le-au studiat la Universitatea Liber Internațională din Moldova, acestea fiind în număr de șase – drept civil – român (teoria obligațiilor), drept procesual civil român, drept penal român – partea specială, drept procesual penal român, drept comercial român și dreptul muncii.

Deci în cazul existenței unor diferențe de curriculum, echivalarea diplomelor se face condiționat de susținerea unor examene de diferență și nu în mod automat, astfel cum corect motivează instanța de fond.

Faptul că recurenții-reclamanți nu au reușit să susțină până în prezent aceste examene de diferență, impedimentele fiind de natură di ferită - fie nu a fost admisă solicitarea lor (Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu), fie nu și-a dat acordul UE – CNRED pentru că Facultatea de drept respectivă nu era acreditată (Facultatea de Drept Craiova), ori taxele stabilite nu au putut fi suportate de recurenți (Facultatea de Drept din cadrul Universității de Stat din Craiova), nu-i îndreptățește pe recurenții-reclamanți să ceară emiterea și eliberarea atestatelor de echivalare a diplomelor de licență trecându-se peste această condiție obligatorie.

Așadar, în mod corect, instanța de fond a apreciat că în speță nu este un refuz nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea recurenților – reclamanți de echivalare a diplomelor și a respins acțiunea acestora ca neîntemeiată.

Ca o consecință, recursul declarat de reclamanți se va respinge ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ., menținându-se ca legală și temeinică sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții B.E.L., N.L., P.M., P.D.L., P.E. și T.N.L. împotriva sentinței civile nr. 280 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 martie 2010