Competence for public broadcasting service fees: civil contract vs. administrative tax obligation

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1535 din 21 aprilie 2009, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că reclamanta S.R.R. fiind o instituție centrală a statului, astfel cum rezultă din Legea nr. 41 /1994, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II - a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în cazul litigiilor având ca obiect acte ale autorităților publice centrale sunt competente secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Primind cauza spre soluționare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3373 din 20 octombrie 2009, a admis la rândul său excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, astfel încât, constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului, reținând, în esență, că raportul juridic în virtutea căruia reclamanta a solicitat plata serviciului prestat nu este, prin conținutul său, un raport de drept administrativ, întrucât serviciul public de radiodifuziune nu este prestat în faza unui contract administrativ ci în faza legii, iar suma percepută nu este o taxă în sensul art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă contravaloarea unui serviciu ce face obiectul unui raport juridic civil.

Verificând cauza, Curtea constată că, în raport cu natura litigiului, competența materială revine Judecătoriei Sectorului 2, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, conform prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 5 din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, această taxă se încasează de la plătitori prin SC D.F.E.E.E. SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice [alin. (1)] iar persoanele juridice care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct S.R.R. [alin. (1)].

Rezultă din actele dosarului că societatea comercială pârâtă achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu F.D.F.E.E. E.M.S. SA.

Izvorul obligației îl constituie contractul încheiat de pârâtă cu o persoană juridică de drept privat, F.D.F.E.E. E.M.S. SA, care la rândul său acționează în calitate de mandatar al societății reclamante.

În consecință, taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, astfel încât competența soluționării acțiunii, având în vedere și valoarea pretențiilor, aparține judecătoriei, care judecă, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

Înalta Curte constată că, sub aspectul competenței, nu prezintă relevanță calitatea reclamantei, care este autorizată să presteze un serviciu public, de interes național, taxa radio făcându-se venit la bugetul societății reclamante, iar recuperarea sumelor datorate efectuându-se potrivit prevederilor contractuale, prin mandatarul său.

Față de cele arătate, constatându-se că instanțele de contencios administrativ nu sunt competente să soluționeze cauza în primă instanță, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind S.R.R. și SC E.C. SRL în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.