Recognition of ethnic refugee status: temporal scope of Law No. 189/2000 and evidentiary standards for pre-1940 displacement

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor anularea Hotărârii nr. 14352 din 24 aprilie 2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost nevoit să se refugieze, împreună cu mama sa, începând cu luna martie 1940 până în luna septembrie 1944 din Localitatea Hotar în Localitatea Vârciorog, în urma încheierii Dictatului de la Viena la 30 august 1940.

Prin sentința civilă nr. 162/CA-P.I. din 5 octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului S.A., a dispus anularea Hotărârii nr. 14352 din 24 aprilie 2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 și a obligat pârâta să-i recunoască calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 06 septembrie 1940-01 septembrie 1944.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că din declarațiile notariale date de C.T. și C.D. a rezultat că reclamantul împreună cu mama sa a părăsit locuința familială situată dincolo de granița stabilită în urma Dictatului de la Viena, din motive de securitate, impuse de riscul evident al suportării persecuțiilor, din motive etnice, din partea trupelor de ocupație.

S-a mai reținut că este adevărat că data plecării în refugiu susținută atât de reclamant cât și de cei doi martori audiați în cauză este anterioară datei de 6 septembrie 1940, însă acest aspect nu este de natură a duce la respingerea cererii formulate de către reclamant, întrucât acesta a făcut dovada că s-a refugiat împreună cu mama sa, ci va avea consecință doar asupra perioadei pentru care i se vor recunoaște reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență următoarele:

Sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul aplicării greșite a prevederilor legale în ceea ce privește condițiile de acordare a calității de beneficiar.

Se arată că plecarea în refugiu a contestatorului și a familiei sale s-a făcut anterior perioadei prevăzută de Legea nr. 189/2000, respectiv în luna martie 1940, dată la care nu exista nicio persecuție pe motiv etnic care să determine plecarea acestuia.

În motivarea recursului, a mai arătat că la dosarul cauzei nu există nici un document oficial din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a reclamantului-intimat.

Examinând cauza și sentința atacată, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant S.A. a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale cu martori.

În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, era necesar, ca intimatul-reclamant să dovedească cu acte că a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia sa (mai precis cu mama sa) din localitatea de domiciliu în altă localitate.

Or, simplele declarații ale martorilor din care rezultă că aceștia cunosc situația intimatului, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceștia nu a probat afirmațiile cu acte oficiale.

Simpla mutare a intimatului-reclamant S.A., dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice.

Mai mult decât atât din înscrisul intitulat „Adeverința” cu nr. 370 din 16 martie 2009, eliberată de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Bihor rezultă că numitul S.I. – tatăl intimatului - nu figurează în evidențele deținute de această instituție, referitoare la persoanele refugiate din teritoriul României cedat Ungariei, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940.

Pe de altă parte, așa cum în mod corect a reținut și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, la momentul soluționării cererii intimatului S.A., s-a constatat că plecarea acestuia în refugiu s-a produs în luna martie 1940, anterior perioadei prevăzută de Legea nr. 189/2000, dată la care nu exista nicio persecuție pe motiv etnic.

Or, din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 189/2000 rezultă cu evidență că beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, care în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Așa fiind, având în vedere dispozițiile legale menționate precum și faptul că intimatul-reclamant nu a făcut dovada că ar fi fost refugiat din Localitatea Hotar în Localitatea Vârciorog, în urma Dictatului de la Viena și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul, a modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 162/CA-P.I. din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în tot, sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul S.A., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.