High-risk drug trafficking: Rejection of further mitigation of prison sentences below statutory minimums despite judicial mitigating circumstances and first-time offender status
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by four defendants, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had reduced their sentences for high-risk drug trafficking and confirmed the conditional suspension of sentences for two female co-defendants. The dispute concerned the individualization of penalties and the legality of the first-instance judgment, where defendants argued for further sentence reductions or alternative execution modes based on mitigating circumstances, such as lack of criminal record and cooperation, while also contesting the non-return of cash seized during police raids. The appellate court had previously increased the sentences for three defendants to 4-5 years imprisonment and applied specific accessory penalties and supervision measures for a minor offender, rejecting the prosecution's claim that the lower court failed to impose mandatory supervision for minors. The Supreme Court held that the appellate court correctly exercised its power to individualize penalties under Articles 52 and 72 of the Penal Code, finding that the reduced sentences were sufficient to achieve the preventive and reeducative goals of punishment and that the defendants' requests for further mitigation were unfounded due to the severity of the offenses and the lack of legal basis for the requested financial restitution or procedural error correction.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 76 C. pen, art. 65 C. pen, art. 88 C. pen, art. 350 C. proc. pen; High-risk drug trafficking: Rejection of further mitigation of prison sentences below statutory minimums despite judicial mitigating circumstances and first-time offender status: The dispute concerned the individualization of penalties and the legality of the first-instance judgment, where defendants argued for further sentence reductions or alternative execution modes based on mitigating circumstances, such as lack of criminal record and cooperation, while also contesting the non-return of cash seized during police raids. The appellate court had previously increased the sentences for three defendants to 4-5 years imprisonment and applied specific accessory penalties and supervision measures for a minor offender, rejecting the prosecution's claim that the lower court failed to impose mandatory supervision for minors. The Supreme Court held that the appellate court correctly exercised its power to individualize penalties under Articles 52 and 72 of the Penal Code, finding that the reduced sentences were sufficient to achieve the preventive and reeducative goals of punishment and that the defendants' requests for further mitigation were unfounded due to the severity of the offenses and the lack of legal basis for the requested financial restitution or procedural error correction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis explicitly cited in the dispositive for dismissing the appeals as unfounded.
The procedural basis cited for ordering the deduction of the time spent in pre-trial detention from the applied sentences.
The basis cited for imposing judicial costs on the appellants.
Full text
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 298 din 17 martie 2009, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a dispus următoarele:
1. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul J.C.C. (fiul lui C. și al M.) la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen., s-a dedus timpul prevenției de la 05 august 2008 la zi și în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
2. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.A. (fiul lui G. și al E.) la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Conform art. 88 C. pen., s-a dedus timpul prevenției de la 05 august 2008 la zi și în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut stare de arest a inculpatului.
3. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.A. (fiul lui N. și al R.) la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen. s-a dedus timpul prevenției de la 05 august 2008 la zi și în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut stare de arest a inculpatului.
4. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 C. pen. a fost condamnată inculpata C.M. (fiica lui A. și a M.) la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen. s-a computat timpul prevenției de la 05 august 2008 la 27 august 2008 (conform Deciziei penale nr. 903/R a CAB - vol. IV, fila 191).
5. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 99 și următoarele, art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 C. pen., a fost condamnată inculpata D.F.G. (fiica lui C. și a M.) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 110 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, constituind termen de încercare.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 1101 C. pen. coroborat cu art. 83 C. pen.
6. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 74 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. (fiul lui G. și al A.) la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
7. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.M. (fiul lui N. și al A.) la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. și s-a computat prevenția de la 05 august 2008 la zi și în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea și distrugerea (cu excepția contraprobei) a drogurilor ridicate de la inculpați.
În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații la câte 12.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., întocmit la data de 12 noiembrie 2008 în Dosarul nr. 307D/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților J.C.C. zis O. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 C. pen. alin. (2) C. pen.; M.A. zis B. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.; B.A., zis O. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.; S.M. zis Ț. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri pentru consum propriu, prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen. și în stare de libertate a inculpatelor C.M. zisă L. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., D.F.G. zisă F. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000 cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și B.M. zis Z. pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000.
Prin actul de sesizare s-au reținut, în esență, că inculpatul J.C.C. zis O. a vândut colaboratorului P.M. (nume de cod) două doze de heroină (1,33 grame) la data de 20 martie 2008, o doză de heroină (0,25 grame) la data de 26 mai 2008, două doze de heroină (0,23 grame) la data de 19 iunie 2008, iar la data de 5 august 2008, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, s-a constatat că acesta deținea un număr de 28 de doze heroină (3,40 grame) și 75 comprimate metadonă destinate comercializării.
De asemenea, s-a mai reținut că inculpatul B.A. zis O. a vândut colaboratorului P.M. (nume de cod) un număr de două doze de heroină (0,36 grame) la data de 27 februarie 2008, două doze de heroină (0,39 grame) la data de 11 martie 2008 și 2 doze de heroină (0,36 grame) la data de 15 aprilie 2008, iar inculpatul S.M. zis Ț. a vândut colaboratorului M.S. (nume de cod) un număr de 2 doze de heroină (0,54 grame) la data de 8 februarie 2007, două doze de heroină (0,07 grame) la data de 12 aprilie 2007 cumpărătorului C.C. (nume de cod), iar cu ocazia efectuării percheziției domiciliare s-au găsit la inculpat 0,85 grame heroină și 0,09 grame cocaină destinate consumului propriu și comercializării, precum și 6 comprimate de diazepam pentru consum propriu.
Totodată, s-a mai menționat în actul de inculpare că inculpatul M.A. zis B. a vândut colaboratorului S.R. (nume de cod), un număr de 2 doze de heroină (0,21 grame) la data de 13 aprilie 2008 și o doză de heroină (0,11 grame) la data de 17 aprilie 2008, inculpata C.M. zisă L. a vândut colaboratorului P.M. (nume de cod), un număr de 2 doze de heroină (0,38 grame) la data de 17 martie 2008 și două doze de heroină (0,44 grame) la data de 25 martie 2008, inculpata D.F.G. zisă F. a vândut colaboratorului P.M. (nume de cod), un număr de 2 doze de heroină (0,31 grame) la data de 4 martie 2008, iar inculpatul B.M. zis Z. a vândut la data de 15 aprilie 2008 colaboratorului P.M., (nume de cod), un număr de două doze de heroină (0,23 grame).
Pentru a reține această situație de fapt au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: procese verbale de sesizare din oficiu, procese-verbale de investigații, procese-verbale de transcriere a discuțiilor purtate în mediul ambiental, procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, procese-verbale întocmite de investigatorii acoperiți, procese- verbale de consemnare a declarațiilor colaboratorilor, procese-verbale de constatare a infracțiunilor, procese-verbale de percheziție, rapoarte de constatare tehnico-științifice, declarațiile inculpaților și învinuiților, declarațiile martorilor.
Inculpatul B.A. a recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum acestea au fost reținute prin rechizitoriu, arătând că a procedat astfel deoarece tatăl său era grav bolnav și avea nevoie de bani pentru medicamente. A mai arătat inculpatul că atunci când părinții săi au aflat de „activitatea" sa (în aprilie 2008) a fost alungat de acasă și a încetat aceste activități.
Inculpatul S.M. a declarat că a fost consumator de droguri de aproximativ 9 ani și la 8 februarie 2008 si 19 aprilie 2008 a vândut câte două doze de heroină, iar la percheziția efectuată la domiciliul său au fost găsite alte două doze. A mai declarat inculpatul că era angajat la o firmă de pază, banii necesari procurării drogurilor fiind obținuți în acest mod.
Inculpatul M.A. a declarat că are cunoștință de adevărata identitate a colaboratorului S.R. și că, într-adevăr, a vândut acestuia la datele de 13 aprilie și 17 aprilie 2008 două doze de heroină, respectiv o doză, banii primiți de la cumpărător fiind în același cuantum cu cei dați de inculpat persoanei de la care a procurat drogurile, fără să obțină vreun profit.
Inculpatul J.C.C. a declarat că a fost consumator de droguri, iar la datele menționate în cuprinsul actului de sesizare a cumpărat heroina de la persoane necunoscute, cumpărând atât pentru sine cât și pentru P.M. Inculpatul a mai arătat că metadona-comprimate găsită în locuința sa o cumpărase de la P.M. și că obținea venituri în mod licit, lucrând la D.R., având un salariu de 1300 euro pe lună, bani ce-i permiteau procurarea drogurilor necesare consumului.
Inculpata C.M. (mama inculpatei D.F.) a arătat că la data de 17 martie și 25 martie 2008 a vândut unei persoane necunoscute câte 2 doze de heroină, motivat de faptul că tatăl inculpatului B.A. („ginerele" său) era grav bolnav, heroina pe care a vândut-o fiind primită de la inculpatul B.A., iar banii obținuți din vânzarea drogurilor au fost folosiți pentru medicamentele tatălui acestui inculpat.
Tribunalul București, secția a ll-a penală, analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 26 februarie 2008, organele de poliție din cadrul B.C.C.O. București s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în zona cartierului D. își desfășoară activitatea o rețea de traficanți de droguri care comercializează heroină cu prețuri cuprinse între 50 - 100 lei/doza. Dintre membrii rețelei a fost semnalat un individ cunoscut cu porecla O., care în cursul urmăririi penale a fost identificat ca fiind inculpatul B.A. (vol. I, vol. 9).
La data de 27 februarie 2008, în jurul orelor 12,00, în prezența investigatorului sub acoperire cu nume de cod P.I., colaboratorul P.M. - l-a sunat pe inculpatul B.A. zis O. și l-a întrebat dacă poate să treacă pe la el, iar inculpatul i-a răspuns afirmativ, însemnând că are doze de heroină pentru vânzare. S-a mai menționat faptul că acesta era un mod obișnuit de stabilire a tranzacțiilor cu heroină, având în vedere că inculpatul nu vorbea niciodată la telefon, referindu-se în mod explicit la droguri (fii. 19). Colaboratorul s-a deplasat la locuința inculpatului B.A., situată pe str. O., având asupra sa suma de 100 lei, (înmânată anterior de investigator) și i-a remis-o inculpatului, care a ieșit apoi singur pe holul de pe scara blocului, a revenit în scurt timp și i-a dat colaboratorului două doze, după care colaboratorul a predat cele două doze investigatorului, care îl aștepta în apropiere.
S-a constatat, conform raportului de constatare tehnico-științifică din 28 februarie 2008, că cele două doze procurate de colaborator de la inculpatul B.A. conțineau 0,36 grame de heroină în amestec cu paracetamol, griseofulvin și cofeină (fii. 22).
La data de 4 martie 2008, în jurul orelor 12,30 colaboratorul și investigatorul sub acoperire s-au deplasat din nou pe strada O. sector 3, pentru a efectua o procurare autorizată de droguri de la inculpatul B.A., cu care colaboratorul discutase în seara precedentă și stabiliseră să facă această tranzacție. Investigatorul sub acoperire a rămas în apropiere, iar colaboratorul a sunat la interfon, fiind invitat în locuință de către inculpata D.F.G. zisă F., concubina inculpatului B.A. Colaboratorul a urcat în apartament și a remis acesteia suma de 100 lei, ce îi fusese anterior înmânată de investigator, iar inculpata a intrat într-o cameră a imobilului, unde se afla și inculpatul B.A., de unde a revenit în scurt timp și a dat colaboratorului două doze de heroină. Ulterior colaboratorul a predat cele două doze investigatorului sub acoperire. Cele două doze procurate de colaborator de la inculpata D.F.G. zisă F. conțineau 0,31 grame de heroină, conform raportului de constatare tehnico-științifică din 06 martie 2008, (vol. I, fil. 43).
S-a reținut că această tranzacție a fost înregistrată audio-video în mediul ambiental, în baza autorizației din 28 februarie 2008, emisă de Tribunalul București (vol. I, fii. 49).
La data de 11 martie 2008, în jurul orelor 12,00, colaboratorul și investigatorul sub acoperire s-au deplasat din nou pe str. O., sector 3, pentru a procura încă două doze de heroină de la inculpatul B.A., cu care discutase în seara precedentă. Colaboratorul s-a deplasat la locuința inculpatului, situată pe str. O., sector 3, având asupra sa suma de 100 lei, înmânată anterior de investigator, iar acesta din urmă a rămas în apropiere. Colaboratorul a dat banii inculpatului B.A., acesta a ieșit apoi singur pe holul de pe scara blocului, a revenit în scurt timp și a dat colaboratorului două doze, care ulterior Ie-a predat investigatorului acoperit.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 12 martie 2008, cele două doze procurate de colaborator de la inculpatul B.A. conțineau 0,39 grame de heroină (vol. I, fii. 69).
Această tranzacție a fost înregistrată audio-video în mediul ambiental, în baza autorizației din 28 februarie 2008 emisă de Tribunalul București (vol. I, fii. 75).
La data de 17 martie 2008, în jurul orelor 15,00, în prezența investigatorului sub acoperire, colaboratorul a sunat-o pe inculpata D.F.G. zisă F. la numărul de telefon și a întrebat-o dacă poate să treacă pe la ea, subînțelegându-se că dorește să cumpere heroină. În urma discuției telefonice purtate, colaboratorul s-a deplasat la locuința inculpaților, unde a remis inculpatei C.M. zisă L. (mama inculpatei D.F.G.) suma de 96 lei (înmânată anterior de investigator), iar inculpata a ieșit pe holul scării, de unde a revenit în scurt timp și i-a dat două doze de heroină pe care le ținuse ascunse în gură, ulterior colaboratorul predând investigatorului cele două doze de heroină.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 20 martie 2008, cele două doze procurate de colaborator de la inculpata C.M. zisă L. conțineau 0,38 grame de heroină (vol. l, fii. 82), tranzacția respectivă fiind, de asemenea, înregistrată audio-video în mediul ambiental, în baza autorizației din 28 februarie 2008 emisă de Tribunalul București (vol. I fii. 88).
La data de 20 martie 2008, în jurul orelor 12,15, investigatorul sub acoperire și colaboratorul acestuia s-au deplasat pe str. M.A., sector 3, pentru a procura două doze de heroină de la inculpatul J.C.C. În prezența investigatorului, colaboratorul l-a sunat pe acesta și au stabilit să se întâlnească la locuința inculpatului. Colaboratorul s-a deplasat la bloc, având asupra sa suma de 100 lei înmânată anterior de investigator, sumă pe care a achitat-o inculpatului J.C., acesta remițându-i în schimb 2 doze de heroină, (luate dintr-un raft al bibliotecii), ulterior colaboratorul predând investigatorului sub acoperire dozele de heroină
Raportul de constatare tehnico-științifică din 21 martie 2008 a stabilit că cele două doze procurate de colaborator de la inculpatul J.C. conțineau 0,33 grame de heroină (vol. l, fii. 95), reținându-se că și această tranzacție a fost înregistrată audio-video în mediul ambiental, în baza autorizației din 28 februarie 2008 emisă de Tribunalul București (vol. l, fii. 100).
Prima instanță a mai reținut că la data de 25 martie 2008, în jurul orelor 12,00, același colaborator a apelat-o telefonic pe inculpata D.F.G. și primind asigurarea că se putea deplasa la locuința inculpaților unde se afla și mama acesteia (inculpata C.M.), acesta i-a remis inculpatei C.M. suma de 100 lei suma, care i-a dat în schimb două doze de heroină pe care le ținuse ascunse în gură, raportul de constatare tehnico-științifică din 27 martie 2008 confirmând faptul că cele două doze conțineau 0,44 grame heroină, tranzacția fiind, de asemenea înregistrată cu mijloace audio-video (fii. 113-117).
La data de 15 aprilie 2008, în jurul orelor 12,00, colaboratorul și investigatorul sub acoperire s-au deplasat din nou la adresa sectorul 3 pentru a procura două doze de heroină de la inculpatul B.A. Colaboratorul s-a deplasat la locuința inculpatului B.A., i-a remis suma de 100 lei (dată anterior de la investigatorul sub acoperire), primind două doze de heroină, care conform raportului de constatare tehnico-științifică din 21 aprilie 2008, conțineau 0,36 grame heroină, tranzacția fiind, de asemenea înregistrată cu mijloace audio-video (fii. 148).
De asemenea, prima instanță a mai relevat în cuprinsul hotărârii pronunțate că la data de 14 mai 2008, în jurul orelor 12,00, investigatorul sub acoperire și colaboratorul s-au deplasat la adresa din sectorul 3, pentru a efectua o procurare autorizată de droguri de la inculpatul J.C.C., cunoscând că acesta se mutase recent la locuința unui prieten pe nume B.M., zis Z.
Colaboratorul I-a apelat telefonic pe inculpatul J.C.C. în acest scop, investigatorul sub acoperire a dat colaboratorului suma de 100 lei și a rămas în apropiere, iar colaboratorul s-a deplasat la bloc și I-a sunat din nou pe inculpatul J.C.C., spunându-i că a ajuns. Acesta a ieșit și a deschis ușa din spatele scării, după care I-a invitat pe colaborator în apartamentul de la parter și i-a spus să îi dea banii lui Z. Colaboratorul a dat inculpatului B.M., suma de 100 lei, iar acesta i-a dat în schimb două doze de heroină dintr-o pungă de chipsuri în care mai avea și alte doze ambalate într-o punguță. Ulterior, colaboratorul a predat investigatorului cele două doze de heroină procurate de la inculpatul B.M. S-a constatat că cele două doze procurate de colaborator de la acest inculpat conțin 0,23 grame de heroină și cofeină (vol. I, fii. 168), conform raportului de constatare tehnico-științifică din 20 mai 2008, iar tranzacția a fost înregistrată audio-video, (vol. I, fii. 174).
La data de 26 mai 2008, în jurul orelor 12,15, investigatorul sub acoperire și colaboratorul s-au deplasat din nou la adresa din sectorul 3, pentru a efectua o procurare autorizată de heroină de la inculpatul J.C.C.
Colaboratorul I-a sunat pe inculpatul J.C. și, în urma discuției telefonice s-a deplasat împreună cu investigatorul sub acoperire, cu autoturismul condus de către acesta din urmă, în fața blocului, unde l-au găsit pe inculpat, care a urcat și el în autoturism, iar aici colaboratorul i-a dat suma de 100 lei (primită anterior de la investigator).
Întrucât inculpatul J.C. a relatat că drogurile nu sunt în posesia sa, ci la altă adresă, s-au deplasat toți cu autoturismul, unde inculpatul a coborât și, revenind în foarte scurt timp din scara unui bloc, a dat colaboratorului o doză de heroină, care, ulterior a fost predată investigatorului sub acoperire. S-a constatat că doza procurată de colaborator de la acest inculpat conținea 0,25 grame de heroină, cafeina, griseofulvin și lactoză (vol. I, fii. 185), conform raportului de constatare tehnico-științifică din 20 mai 2008, iar tranzacția a fost înregistrată audio-video, (vol. I, fii. 189).
Prima instanță a mai reținut că la data de 19 iunie 2008, în jurul orelor 13,30 investigatorul sub acoperire și colaboratorul s-au deplasat pe str. F., sector 3, de unde colaboratorul l-a sunat pe inculpatul J.C.C., care între timp, se mutase la un alt prieten pe nume B.G.G. Acesta s-a întâlnit cu inculpatul, care coborâse din bloc, i-a înmânat suma de 100 lei (primită anterior de la investigator), iar inculpatul i-a dat în schimb două doze de heroină, ce au fost ulterior predate investigatorului.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 23 iunie 2008, cele două doze procurate de colaborator de la inculpat conțin 0,23 grame de heroină (vol. I, fii. 217), iar tranzacția a fost înregistrată audio-video (vol. I, fii. 223).
La data de 13 aprilie 2008, în jurul orelor 13,20 investigatorul S.P. (nume de cod) și colaboratorul S.R. (nume de cod) s-au deplasat la adresa din sectorul 3, pentru a procura două doze de heroină de la inculpatul M.A. zis B., cu privire la care existau indicii că se aprovizionează cu droguri de la numita B.O.
S-a mai reținut că inculpatul M.A. a fost sunat de același colaborator care i-a relatat că are „un milion", ceea ce însemna de fapt că dorește să cumpere două doze de heroină. în timp ce investigatorul a rămas în apropiere pentru a verifica zona, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul M. în scara blocului, i-a dat suma de 100 lei (primită anterior de la investigator), iar inculpatul i-a dat în schimb două doze de heroină, care au fost ulterior predate investigatorului sub acoperire.
S-a stabilit că cele două doze procurate de colaborator de la inculpatul M.A. conțineau 0,21 grame de heroină și cofeină (vol. II, fii. 397), conform raportului de constatare tehnico-științifică din 16 aprilie 2008, iar tranzacția a fost înregistrată audio-video .
La data de 17 aprilie 2008, în jurul orelor 18,00, investigatorul S.P. - și colaboratorul S.R. s-au deplasat la aceeași adresă, pentru a procura două doze de heroină de la inculpatul M.A. Colaboratorul l-a sunat pe inculpatul M.A. și a dat inculpatului suma de 100 lei (primită anterior de la investigator), după care s-au deplasat cu un autoturism în cartierul P., unde inculpatul M.A. a intrat într-o scară de bloc și a revenit în scurt timp cu două doze de heroină, dintre care una a dat-o colaboratorului în schimbul banilor primiți, iar pe cealaltă a oprit-o pentru el. Ulterior, colaboratorul a predat doza investigatorului sub acoperire, care a supravegheat vizual toate activitățile descrise anterior.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 29 aprilie 2008, doza procurată de colaborator de la inculpatul M.A. conținea 0,11 grame de heroină (vol. II, fii. 421), iar tranzacția a fost înregistrată audio-video în mediul ambiental, (vol. II, fii. 425).
La data 08 februarie 2007, în jurul orelor 19,00, în prezența investigatorului sub acoperire P.A., colaboratorul M.G. l-a contactat telefonic pe inculpatul S.M. zis Ț., stabilind să se întâlnească lângă Școala Generală, situată în sectorul 3, colaboratorul și investigatorul s-au deplasat în apropierea locului stabilit, unde ultimul a dat primului suma de 200 lei și a rămas în zonă, iar colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul S.M., i-a dat banii, iar acesta din urmă i-a indicat cu mâna o piatră sub care se aflau două doze de heroină. Colaboratorul a luat cele două doze și a plecat, după care s-a întâlnit cu investigatorul și i Ie-a predat, ulterior stabilindu-se, conform raportului de constatare tehnico-științifică din 12 februarie 2007, că cele două doze procurate de colaborator de la inculpatul S. conțineau 0,54 grame de heroină (vol. III, fii. 85).
S-a mai reținut că această tranzacție a fost supravegheată îndeaproape de către polițiști, care au întocmit un proces verbal în acest sens (vol. III, fil.82).
La data de 12 aprilie 2007, în prezența investigatorului sub acoperire P.A., colaboratorul C.C. l-a contactat telefonic pe inculpatul S.M., stabilind să se întâlnească la un salon de jocuri electronice situat la intersecția Bd. T.P. cu str. M., sector 3. în apropierea locului sus-menționat, investigatorul a dat colaboratorului suma de 60 lei și a rămas în zonă, iar acesta din urmă s-a întâlnit cu inculpatul S.M., i-a dat banii și a primit în schimb două doze de heroină pe care le ținuse în gură, după care cei doi s-au despărțit, iar colaboratorul a predat investigatorului cele două doze de heroină.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 16 aprilie 2007, cele două doze procurate de colaborator de la inculpatul S. conțineau 0,07 grame de heroină (vol. III, fii. 75).
Această tranzacție a fost înregistrată audio, fiind surprinse atât discuțiile din momentul remiterii banilor, cât și cele din momentul predării dozelor de heroină de către inculpat, (vol. III, fii. 78) și a fost supravegheată îndeaproape de către polițiști, care au întocmit un proces verbal în acest sens (vol. III, fii. 71).
Prima instanță, în considerente, a mai reținut că la data de 05 august 2008,au fost efectuate percheziții domiciliare la locuințele inculpaților, ocazie cu care s-a constatat că la locuința inculpaților B.A., D.F.G. și C.M. au fost găsite și indisponibilizate sumele de 3.350 lei și 2.500 lei care proveneau din vânzarea de droguri, precum și 5 telefoane mobile folosite de inculpații sus-menționați pentru stabilirea tranzacțiilor cu droguri; la locuința inculpatului S.M. au fost găsite: un număr de 4 punguțe din staniol în care se afla o substanță pulverulentă de culoare maronie, precum și două folii din staniol pliate în care se aflau substanțe pulverulente de culoare maronie, două fiole din sticlă ce prezintă urme de substanță maronie arsă și solidificată, 40 de comprimate ambalate în 4 folii inscripționate „Levomepromazin", 6 comprimate de culoare albă ambalate într-o folie inscripționată diazepam.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 05 august 2008 (vol. IV, fii. 21): în cele patru punguțe care constituie proba nr. 1a se aflau 0,76 grame heroină, într-una din cele două folii (proba nr. 1b) se afla cantitatea de 0,10 grame cocaină și fenacetină, iar în cealaltă (proba nr. 1c) se afla cantitatea de 0,09 grame heroină; pe cele două fiole care constituie proba nr. 2 s-a pus în evidență heroină, cele 40 comprimate care constituie proba nr. 3 nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, cele 6 comprimate care constituie proba nr. 4 conțin ca substanță activă diazepam.
Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, lângă ușa de la intrarea în apartamentul inculpatului S.M. a fost depistat numitul B.C.l., iar sub pătura pe care dormea acesta au fost găsite două punguțe din plastic lipite la capăt prin răsucire și ardere care conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie, care s-a stabilit, conform raportului de constatare tehnico-științifică din 05 august 2008, că cele două punguțe conțin 0,42 grame heroină. Numitul B.C.l. a precizat că acolo dormea de obicei, fiind consumator de droguri și își procura dozele prin intermediul inculpatului S.M. (vol. IV, fii. 170).
De asemenea, la locuința inculpatului J.C.C. au fost găsite și ridicate 2 telefoane mobile și un număr de 75 comprimate de sintalgon și 28 de punguțe din celofan în care se afla o substanță pulverulentă de culoare bej, iar conform raportului de constatare tehnico-științifică din 05 august 2008, cele 75 de comprimate conțineau ca substanță activă clorhidrat de metadonă, iar cele 28 punguțe conțineau 3,40 grame heroină (vol. IV, fii. 51).
La locuința inculpatului M.A. au fost găsite, într-o cutie de pantofi, 9 folii ce prezintă urme de materie tăiate rotund, precum și două seringi hipodermice și o fiolă spartă. Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 05 august 2008, pe cele 9 folii și pe fiola spartă s-a pus în evidență heroină (vol. IV, fii. 73).
S-a apreciat de către prima instanță că faptele inculpatului J.C.C., care la data de 20 martie 2008 a vândut colaboratorului P.M. un număr de 2 doze de heroină (0,33 grame); la data de 26 mai 2008 a vândut colaboratorului P.M. o doză de heroină (0,25 grame); la data de 19 iunie 2008, a vândut colaboratorului P.M. un nr. de 2 doze de heroină (0,23 grame); la data de 05 august 2008, (cu ocazia efectuării percheziției domiciliare) s-a constatat că a deținut, fără drept, un nr. de 28 de doze de heroină (3,40 grame și 75 comprimate metadonă destinate comercializării, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele comise de inculpatul B.A., care la data de 27 februarie 2008 a vândut colaboratorului P.M. un număr de 2 doze de heroină (0,36 grame); la data de 11 martie 2008 a vândut colaboratorului P.M. un număr de 2 doze de heroină (0,39 grame); iar la data de 15 aprilie 2008, a vândut colaboratorului P.M. un număr de 2 doze de heroină (0,36 grame), s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele comise de inculpatul S.M., care la data de 08 februarie 2007 a vândut colaboratorului M.G. un număr de 2 doze de heroină (0,54 grame); la data de 12 aprilie 2007 a vândut colaboratorului C.C. un număr de 2 doze de heroină (0,07 grame); la data de 5 august 2008 (cu ocazia efectuării percheziției domiciliare) s-a constat că inculpatul a deținut, fără drept 0,85 grame heroină și 0,09 grame cocaină destinate consumului propriu și comercializării, precum și 6 comprimate de diazepam destinate consumului propriu, s-a considerat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri pentru consum propriu, prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele comise de inculpatul M.A., care la data de 13 aprilie 2008 a vândut colaboratorului S.R. un număr de 2 doze de heroină (0,21 grame) și la data de 17 aprilie 2008 a vândut colaboratorului S.R. o doză de heroină (0,39 grame), s-a reținut că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele comise de inculpata C.M., care la data de 17 martie 2008 a vândut colaboratorului P.M. un număr de 2 doze de heroină (0,38 grame); la data de 25 martie 2008 a vândut colaboratorului P.M. un număr de 2 doze de heroină (0,44 grame), s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta comisă de inculpata D.F.G., care la data de 04 martie 2008 a vândut colaboratorului P.M. un număr de 2 doze de heroină (0,31 grame) s-a relevat de către prima instanță că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 99 și următoarele C. pen.
Fapta comisă de inculpatul B.M., care la data de 14 mai 2008 a vândut colaboratorului P.M. un număr de 2 doze de heroină (0,23 grame) s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea pedepselor Tribunalul București, secția a ll-a penală, a reținut că lipsa antecedentelor penale a inculpaților J.C.C., B.A., C.M., S.M., D.F., B.M., conduita sinceră, cooperantă, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești a inculpaților J.C., M.A., B.A., C.M., S.M. și D.F.G., constituie tot atâtea elemente ce pot fi calificate drept circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., și Ie-a acordat eficiență prin coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Cât privește modalitatea de executare a pedepselor, față de inculpații J.C., B.A., M.A., C.M., B.M. și S.M., prima instanță a apreciat că în raport de multitudinea de acte materiale săvârșite de inculpați, de natura și gravitatea faptelor, de amploarea pe care fenomenul infracțional de acest gen o cunoaște în prezent, privarea de libertate a acestora este de natură a contribui la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, constituind un mijloc eficient de prevenire a săvârșirii de alte fapte, pe viitor, de către inculpați, care pe perioada detenției vor realiza gravitatea faptelor comise și, în cazuri fericite, după executarea pedepsei vor evita locurile, persoanele, împrejurările care au determinat, condus și favorizat săvârșirea faptelor.
În ceea ce o privește pe inculpata minoră D.F., aflată la primul contact cu legea penală, Tribunalul București a făcut aplicarea art. 110 C. pen. privitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei, considerând că privarea de libertate a acesteia și dezvoltarea sa într-un regim penitenciar ar influența nefast evoluția psio-socială a inculpatei raportat la vârsta sa.
Referitor la pedeapsa accesorie și cea complementară (pentru inculpații majori), prima instanță a reținut că natura faptelor săvârșite și urmările acestora conduc la concluzia existentei unei nedemnităti în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a) teza a lI-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora Ie-a fost interzis pe perioada executării pedepsei.
Totodată, prima instanță nu a interzis inculpaților dreptul de a alege, având în vedere exigențele C.E.D.O. reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care Curtea Europeană a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia.
Ori, tribunalul a considerat că fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală sau vreo gravitate specială, astfel că a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații J.C.C., B.A., M.A., S.M. și C.M.
Reprezentantul parchetului a criticat hotărârea pentru nelegalitate, datorită omisiunii aplicării prevederilor art. 71, art. 64 lit. a) și b) și art. 71 alin. (5) C. pen., precum și a prevederilor art. 1101 alin. (1) C. pen., în ceea ce o privește pe inculpata D.F.G.
De asemenea, sentința a fost criticată pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului B.M., ca urmare a reținerii nejustificate a dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. și pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpaților J.C.C., B.A., M.A., C.M. și S.M., urmare reținerii nejustificate a circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că prin admiterea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. 51 din 2007 că pedeapsa accesorie se aplică și în cazul minorilor. Pe de altă parte, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei minore D.F.G., instanța trebuia să facă și aplicarea art. 1101 C. pen., mai precis să dispună ca până la împlinirea vârstei de 18 ani minora să fie supravegheată de o persoană sau de o instituție din cele arătate în art. 103 C. pen., putând stabili una sau mai multe obligații din cele stabilite de art. 103 alin. (3) C. pen., iar după împlinirea vârstei de 18 ani să dispună respectarea de către inculpată a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor prevăzute de art. 863 C. pen.
Referitor la temeinicia sentinței, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a arătat că prima instanță a reținut în mod nejustificat circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., coborând pedeapsa sub minimul special pentru inculpatul B.M., întrucât lipsa antecedentelor penale nu constituie un criteriu unic de apreciere a conduitei bune anterioare săvârșirii infracțiunii, ci reprezintă numai un element ce trebuie coroborat cu altele, cum ar fi existenta unor caracterizări favorabile sau audierea unor martori în circumstantiere, elemente ce nu se regăsesc în cauza de față, așa încât, reținând și faptul că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, instanța nu trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 74, art. 76 C. pen.
De asemenea, în motivarea apelului declarat reprezentantul parchetului a mai susținut că pedepsele aplicate celorlalți inculpați, cu excepția inculpatei D.F.G., au fost prea blânde, având în vedere tipurile de drog traficate (heroină și cocaină), cantitățile de drog, lipsa de ocupație a inculpaților, atitudinea oscilantă în cursul procesului penal, perioada mare de timp în care inculpații s-a ocupat de traficul de droguri, precum și prinderea în flagrant, impunându-se aplicarea unor pedepse mai severe.
Apelanții inculpați au criticat hotărârea pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepselor aplicate de instanța de fond și modificarea modalității de executare prin aplicarea art. 81, art. 82 sau art. 861 C. pen., în raport de circumstanțele personale favorabile, constând, după caz, în lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaștere a faptelor și buna inserție socială.
Totodată, apelanta inculpată C.M. a solicitat aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, susținând că în cursul judecății a formulat un denunț la D.I.I.C.O.T.
Prin Decizia penală nr. 242/ A din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a-ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, examinând cauza sub toate aspectele, în temeiul art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a apreciat că apelurile sunt fondate, fiind incidente și dispozițiile art. 373 C. proc. pen., privind efectul extensiv al apelului în ceea ce-i privește pe intimații inculpați B.M. și D.F.G. și, pe cale de consecință, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații J.C.C., B.A., M.A., C.M., S.M. împotriva sentinței penale nr. 298 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, și a extins efectele apelulului cu privire la inculpații B.M. și D.F.G.
A desființat, în parte, sentința penală nr. 298 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, și rejudecând:
1) În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul J.C.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii și a aplicat dispozițiile art. 71 - art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
2) În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
A aplicat art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
3) În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. art. 76 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale și a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
4) În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat-o pe inculpata C.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii și a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Prin aceeași decizie, instanța de prim control judiciar, conform art. 861 alin. (1) și art. 862 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 8 ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., a obligat inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate de consilierul din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. Conform art. 71 alin. (5) C. pen.a dispus, totodată ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, să se suspende și executarea pedepselor accesorii.
5) În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 99 și următoarele, art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat-o pe inculpata D.F.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc și a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani.
Conform art. 1101 cu referire la art. 110 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 1101 cu referire la art. 863 alin. (1) C. pen., a obligat-o pe inculpată ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate de consilierul din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă.
Totodată, instanța de prim control judiciar a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 1101 alin. (3) C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., s-a mai dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, să se suspende și executarea pedepselor accesorii.
6) În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale și a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
7) În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., instanța de prim control judiciar a stabilit că inculpatul S.M. va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. și a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Prin aceeași decizie instanța de prim control judiciar a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
De asemenea, a menținut starea de arest preventiv a apelanților inculpați, J.C.C., B.A., M.A., S.M. și a dedus prevenția de la 5 august 2008 la zi, pentru fiecare dintre acești apelanți inculpați.
Curtea de Apel București, secția a-ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a mai stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciar și a dispus să se avanseze din fondul M.J. onorariile apărătorilor din oficiu, în sumă de câte 400 lei pentru inculpații J.C.C., M.A. și B.M. și respectiv, în sumă de 100 lei pentru intimata inculpată D.F.G.
Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică, în urma analizei tuturor probelor administrate, aceste aspecte nefiind contestate nici de Parchet și nici de către inculpați.
Cât privește legalitatea probelor administrate, Curtea de Apel București, secția a-ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că în toate cazurile, operațiunile de vânzare-cumpărare a drogurilor au avut loc la solicitarea colaboratorilor, sub supravegherea investigatorilor sub acoperire, însă acțiunile acestora nu s-au circumscris dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. pen., deoarece nu au întrebuințat violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, promisiuni sau îndemnuri și nici nu au determinat pe inculpați să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale.
În considerentele deciziei pronunțată în apel s-a mai relevat că activitatea colaboratorilor s-a limitat la a solicita inculpaților furnizarea de droguri, fără ca investigatorii sau colaboratorii să desfășoare alte acțiuni, de natură a influența hotărârea inculpaților de a săvârși faptele pentru care au fost trimiși în judecată.
De asemenea, instanța de prim control judiciar a mai constatat că instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților nu numai pe baza declarațiilor date de investigatorii sub acoperire și de colaboratorii acestora ci, la stabilirea activității infracționale și a vinovăției inculpaților, prima instanță a avut în vedere, pe lângă probele mai sus menționate, și procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate purtate de inculpați, procesele verbale de interceptare audio-video în mediu ambiental, procesele verbale de percheziție, rapoartele de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor A.V., N.L.F., S.M., C.N., N.G., N.F., C.A.R., B.C.l. și O.C. și, nu în ultimul rând, declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, probe prin care s-a dovedit cu certitudine că inculpații au comis cu vinovăție faptele pentru care au fost condamnați.
Pe cale de consecință, instanța de prim control a apreciat că în speță nu se poate constata incidența art. 64 alin. (2) C. proc. pen. și nici încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ce consacră dreptul la un proces echitabil.
Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a reținut că hotărârea apelată este criticabilă, atât pentru considerente de legalitate - în ceea ce privește omisiunea aplicării pedepsei accesorii pentru inculpata D.F.G. - cât și pentru considerente de temeinicie - în ceea ce privește individualizarea pedepselor.
I. În ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii în cazul inculpatei minore s-a apreciat de către instanța de apel că se impunea din perspectiva dispozițiilor art. 71-64 C. pen., astfel cum au fost interpretate prin decizia în interesul Legii nr. 51 din 2007, potrivit căreia „Pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 raportat la art. 64 lit. a), b) și art. 71 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 64 lit. d) C. pen. este aplicabilă și inculpaților minori, pedeapsă a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani, atunci când minorul urmează să devină major în cursul procesului penal sau în timpul executării pedepsei."
Pe cale de consecință, având în vedere natura și gravitatea faptelor, vârsta inculpatei, reținând că infracțiunile nu sunt de o gravitate deosebită, nu au legătură cu exercitarea drepturilor electorale și nici nu au fost comise în exercitarea vreunei profesii sau a vreunei activități de care inculpata să se fi folosit, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a apreciat că se impune aplicarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
II. Referitor la critica privind omisiunea aplicării art. 1101 C. pen., în ceea ce o privește pe inculpata D.F.G., Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a considerat că nu este vorba despre o chestiune de legalitate, ci de temeinicie, deoarece din interpretarea art. 110 raportat la art. 1101 C. pen. nu rezulta obligația instanței ca, în cazul în care dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate minorului, să încredințeze supravegherea acestuia unei persoane sau instituții până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar ulterior să stabilească în sarcina inculpatului măsuri de supraveghere ori obligații din cele prevăzute în art. 863 C. pen.
În același sens, instanța de apel a mai reținut că dispozițiile art. 1101 C. pen. prevăd posibilitatea pentru instanță de a lua asemenea măsuri, care nu sunt prevăzute cu caracter obligatoriu, întrucât dacă s-ar adera la opinia Parchetului, s-ar ajunge la crearea unui regim sancționator mai sever pentru inculpații minori decât cel aplicabil în cazul inculpaților majori, deoarece pentru aceștia din urmă s-ar putea dispune suspendarea condiționată fără impunerea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor prevăzute de art. 86 C. pen., pe când în cazul inculpaților minori acest lucru nu ar mai fi posibil.
De asemenea, s-a apreciat că, în cauză, se impunea aplicarea art. 1101 C. pen. pentru inculpata minoră D.F.G. întrucât natura infracțiunii reținută în sarcina acesteia, respectiv trafic de droguri de mare risc, determina necesitatea unei supravegheri mai atente a inculpatei în vederea atingerii scopului prevăzut de art. 52 C. pen., însă constatându-se că inculpata a devenit majoră la data de 8 mai 2009, s-a considerat că nu se mai poate dispune încredințarea supravegherii conform art. 103 C. pen., urmând a se lua numai măsurile prevăzute de art. 863 C. pen.
III. Instanța de apel a mai constatat că reținerea circumstanțelor atenuante judecătorești este justificată, dar pedepsele aplicate inculpaților nu au fost just individualizate, impunându-se aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus decât cele stabilite de instanța de fond, reținând că în cauză au fost aplicate prevederile art. 74 lit. a) și c) C. pen., în favoarea inculpaților J.C.C., B.A., C.M., D.F.G. și S.M., instanța de fond relevând, în acest sens, lipsa antecedentelor penale și atitudinea de recunoaștere a inculpaților; prevederile art. 74 lit. a) C. pen., în favoarea inculpatului Bătrâneanu Marian, reținându-se lipsa antecedentelor penale, precum și prevederile art. 74 lit. c) C. pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul M.A., reținându-se atitudinea sa de recunoaștere.
Instanța de fond a motivat reținerea acestor circumstanțe din perspectiva scopului pedepsei și necesității adaptării sancțiunilor penale la pericolul concret al faptelor, dar și la circumstanțele personale ale făptuitorilor, pentru o corectă individualizare a pedepsei, argumente pe care instanța de apel și Ie-a însușit, considerând justificată aplicarea dispozițiilor art. 74 raportat la art. 76 C. pen.
S-a mai relevat că, potrivit art. 74 C. pen., acordarea de circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru instanțele de judecată decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor și cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și respectiv art. 72 C. pen.
În speță, instanța de prim control judiciar a considerat că pericolul social abstract al infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este unul ridicat, fiind evidențiat în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv de la 10 la 20 de ani închisoare.
De asemenea, instanța de apel a mai apreciat că, în concordanță cu art. 72 C. pen., în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avut în vedere gradul de pericol social concret, așa cum este conturat de toate elementele ce definesc și particularizează faptele comise de inculpați, or datorită aspectelor ce caracterizează faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, aceasta a remarcat că gradul de pericol social concret este mult mai redus decât cel abstract.
S-a mai constatat, astfel cum a rezultat din probele administrate, că faptele nu au fost comise într-o perioadă îndelungată de timp și că inculpații au traficat o cantitate relativ redusă de droguri (inculpatul J.C. - 4 gr. de heroină; B.A. - 1,10 gr.; M.A. - 0,32 gr.; C.M. - 0,85 gr.; S.M. - 1,5 gr.; B.M. - 0,23 gr. și D.F. - 0,3 gr.), iar drogurile le-au vândut aceleiași persoane, pe care o cunoșteau (în toate cazurile fiind vorba despre colaboratori ai poliției) și, cu toate că s-a avansat ideea săvârșirii de către inculpații S., J. și M. și a altor acte materiale, inculpații nu au fost trimiși în judecată pentru operațiuni de vânzare de droguri către alte persoane și, de asemenea, nu s-a dovedit că vreunul dintre inculpați au comis infracțiunea în mod organizat, cu caracter de permanență și de stabilitate, ca o activitate aducătoare de beneficii materiale, ceea ce s-a apreciat că limitează efectele sociale negative ale activității lor infracționale.
Cât privește persoana inculpaților, așa cum a reținut și prima instanță, instanța de prim control judiciar a constatat că J.C.C., B.A., C.M., D.F.G., B.M. și S.M. nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, toți inculpații având o atitudine de recunoaștere a faptelor, cu excepția inculpatului B.M., care s-a sustras urmăririi penale și cercetării judecătorești.
De asemenea, s-a mai reținut, așa cum a rezultat din înscrisurile și declarațiile martorilor (probe încuviințate în circumstanțiere la solicitarea inculpaților) că: inculpatul J.C.C. are în întreținere un copil minor, este divorțat, până în anul 2006 a lucrat cu carte de muncă și este caracterizat ca o persoană serioasă, preocupată de creșterea copilului și de obținerea veniturilor în mod licit (fila 62, fila 78-79 din dosarul instanței de fond); inculpata C.M. are un copil minor cu probleme de sănătate, desfășura activități lucrative aducătoare de venituri și este caracterizată ca o persoană liniștită și muncitoare (fila 93 și urm. și 122 din dosarul instanței de fond și 202-205 din dosarul instanței de apel); inculpatul M.A. a absolvit cursurile Școlii de arte și meserii A.S. fiind calificat ca electrician constructor și a lucrat cu carte de muncă până în anul 2007 (fila 104 și urm. din dosarul instanței de fond); inculpatul S.M. are o stare de sănătate precară, cu ocazia încarcerării s-a stabilit dependența de heroină, dar a urmat tratament medical în penitenciar (fila 33 și urm. din dosarul instanței de apel).
Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori si de familie, a mai considerat că nici forma continuată a infracțiunii reținută în sarcina inculpaților J.C.C. (4 acte materiale), B.A. (3 acte materiale), M.A. (2 acte materiale), C.M. (2 acte materiale) și S.M. (3 acte materiale) nu poate conduce la concluzia că pentru reeducarea acestora se impune aplicarea unei pedepse cel puțin egală cu minimul special, de 10 ani închisoare, raportat la aceste circumstanțe personale, cu atât mai mult, cu cât, inculpații B.M. și D.F. nu erau cunoscuți cu antecedente penale și au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unui singur act material constând în vânzarea unor cantități extrem de reduse de heroină (0,23 respectiv, 0,30 gr.), conchizând că aplicarea unor pedepse de cel puțin 10 ani închisoare apare ca excesivă și disproporționată, relativ la circumstanțele reale și personale, astfel cum au fost evidențiate.
Numărul actelor materiale, cantitățile de droguri traficate, precum și sustragerea de la urmărire penală și judecată a inculpatului B.M. s-a reținut că au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei, influențând măsura în care aceasta este redusă, raportat la minimul special.
Față de cele expuse, Curtea de Apel București, secția a-ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a apreciat că nu se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante judecătorești, astfel cum au fost reținute de către instanța de fond, însă, având în vedere criteriile de individualizare a pedepsei, reevaluând circumstanțele reale, dar și circumstanțele personale ale inculpaților, astfel cum au fost arătate în cele ce preced, instanța de prim control judiciar a considerat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins în cazul tuturor inculpaților, prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de prima instanță, nefiind necesară executarea pedepsei în regim de detenție, în ceea ce le privește pe inculpatele C.M. și D.F.
S-a mai relevat că cele două inculpate au o situație specială, inculpata D.F. a săvârșit infracțiunea în timpul minorității, așa încât s-a constatat că beneficiază, în temeiul art. 109 C. pen., de reducerea la jumătate a limitelor legale de pedeapsă, iar inculpata C.M., așa cum rezultă din adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, la data de 26 martie 2009 (după terminarea urmăririi penale), a formulat un denunț care s-a materializat cu prinderea și tragerea la răspundere penală a inculpatului L.P.V., care a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (fila 186 din dosarul instanței de apel), fiind incidente astfel dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Pe cale de consecință, instanța de prim control judiciar a considerat adecvată aplicarea inculpatelor D.F. și C.M. a dispozițiilor art. 1101 C. pen., respectiv art. 861 C. pen., prin impunerea unui regim de supraveghere de natură, pe de o parte, a trage atenția acestora asupra consecințelor săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală, iar pe de altă parte, de a asigura executarea pedepsei în regim de detenție, în situația în care inculpatele perseverează în comiterea de infracțiuni.
Împotriva Deciziei penale nr. 242/ A din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, inculpații J.C.C., B.A., M.A. și S.M. au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Astfel, recurenții inculpați S.M., J.C.C. și M.A., prin apărători, au invocat dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. și au solicitat, în esență, admiterea recursurilor, casarea ambelor hotărâri și,pe fond, în rejudecare, față de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, funcție de circumstanțele personale și față de poziția lor procesuală, să se acorde o mai largă eficiență circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen. și, pe cale de consecință, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită, având în vedere că, anterior comiterii faptelor, toți erau încadrați în muncă făcând trimitere și la actele depuse în circumstanțiere la dosar.
Recurentul inculpat B.A., prin apărătorul ales, a invocat, de asemenea, drept caz de casare dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, să se constate că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 282/2002 și că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins și dacă pedeapsa aplicată acestuia este mai redusă, iar ca modalitate de executare se poate reține incidența dispozițiilor art. 861 C. pen., cu atât mai mult cu cât din actele și lucrările cauzei a rezultat că au fost trimise în judecată și condamnate atât concubina sa cât și mama acesteia, aplicându-li-se pedepse într-un cuantum sensibil redus și cu reținerea dispozițiilor art. 861 C. pen.
De asemenea, a mai susținut că recursul mai vizează și cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., apreciind că instanța de prim control judiciar a omis a se pronunța cu privire la sumele de bani consemnate în procesele verbale realizate la momentul efectuării perchezițiilor (3250 RON și respectiv, 2200 RON) sume cu privire la care s-a menționat că ar fi fost găsite la domiciliu inculpatului, dar care, de fapt, aparțineau soacrei și concubinei acestuia și, pe cale de consecință, a solicitat Înaltei Curți să aprecieze dacă, este posibil, ca pe calea pronunțării unei încheieri de îndreptare eroare materială vădită, în baza art. 196 C. proc. pen., să îndrepte această eroare.
Recursurile formulate de inculpații J.C.C., B.A., M.A. și S.M. sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că atât instanța de fond cât și instanța de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.
Totodată se mai constată că instanța de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când, observând existența unor aspecte de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii pronunțată de către Tribunalul București, secția a-ll-a penală, Ie-a îndreptat, corectat și completat, extinzând efectele apelului și cu privire la inculpații B.M. și D.F.G., procedând, pe de o parte, la o justă individualizare a pedepselor aplicate tuturor inculpaților, prin reducerea cuantumului acestora, funcție de criteriile prevăzute de dispozițiile ari 72 C. pen., iar pe de altă parte, aplicând inculpatei minore D.F. pedeapsa accesorie prevăzută de dispozițiile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a și lit. b) C. pen., dar și dispozițiile art. 1101 C. pen. cu referire la art. 863 C. pen.
Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Dispozițiile art. 74 C. pen., cu privire la care inculpații au solicitat acordarea unei mai largi eficiente, se referă la împrejurări de fapt care, raportate la fapta și persoana inculpatului, pot dobândi prin aprecierea instanței valențe atenuante. Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei, situație ce, în speță, a fost deja valorificată în mod justificat de către instanța de apel, prin coborârea cuantumului pedepselor aplicate celor 4 inculpați sub minimul special.
În speța dedusă judecății, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când, printre altele, a redus cuantumul pedepselor aplicate inculpaților J.C.C. (de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare), B.A. și M.A. (ambilor de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare) și S.M. (de la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare), apreciindu-le ca fiind suficiente și corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., întrucât acestea, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, sunt apte să atingă scopul preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., chiar și în condițiile în care nu s-a aplicat vreun spor.
Astfel în cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că inculpații J.C.C., B.A., M.A. și S.M. au recunoscut și regretat constant, încă din faza de urmărire penală, faptele săvârșite, declarațiile acestora coroborându-se cu declarațiile martorilor A.V., N.F.L., S.M., C.N., N.G., N.F., C.A.R., B.C.l. si O.C., dar și cu celelalte probatorii administrate în cauză (cu procesele-verbale de interceptare audio-video din mediul ambiental, procesele-verbale de redare ale convorbirilor telefonice purtate de inculpați, procesele verbale de percheziție domiciliară și cu rapoartele de constatare tehnico-științifică), rezultând starea de fapt corect reținută de ambele instanțe, relevându-se, în mod justificat, că faptele inculpaților J.C.C., B.A. și M.A., astfel cum au fost descrise în actul de inculpare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,în formă continuată, iar faptele inculpatului S.M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în formă continuată și deținere de droguri de mare risc în scopul consumului propriu, prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în concurs real.
De asemenea, se constată că atât instanța de fond cât si instanța de prim control judiciar, chiar dacă au constatat că inculpații sunt infractori primari, iar faptele pentru care au fost deduși judecății afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viața și sănătatea populației, au ținut cont și de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, de faptul că aceștia au avut o conduită corespunzătoare anterior săvârșirii faptelor, dar și de atitudinea procesuală sinceră și cooperantă a inculpaților pe parcursul procesului penal, care au recunoscut constant săvârșirea faptelor, astfel cum au rezultat din întregul probatoriul administrat, apreciind justificat că pedepsele de câte 4 ani închisoare (în cazul inculpaților B.A. și M.A.) și respectiv, de câte 5 ani închisoare (în cazul inculpaților S.M. și J.C.C.), fără aplicarea vreunui spor și fără a se face aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. sau art. 81 din același cod, sunt îndestulătoare și apte pentru a se atinge scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.
În același sens, se mai constată că nici solicitarea recurentului inculpat B.A. vizând reducerea pedepsei aplicate ca efect al reținerii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 282/2002, nu este fondată întrucât în actele și lucrările dosarului nu există dovezi în sprijinul celor afirmate, susținerile apărătorului său ales fiind lipsite de orice suport probator.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acestora, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpaților, nu se justifică reducerea cuantumului pedepselor aplicate și nici schimbarea modalității de executare a acestora.
Nu poate fi primită nici solicitarea recurentului inculpat B.A. vizând îndreptarea deciziei pronunțată în apel, chiar și pe calea pronunțării în recurs a unei încheieri de îndreptare eroare materială, cu privire la omisiunea instanței de prim control judiciar de a se pronunța cu privire la sumele de bani consemnate în procesele verbale realizate la momentul efectuării perchezițiilor, (caz de casare ce s-ar circumscrie dispozițiilor art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.), întrucât, pe de o parte, potrivit dispozițiilor art. 195 C. proc. pen. „Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu."
De asemenea dispozițiile art. 196 C. proc. pen. prevăd că dispozițiile mai sus citate „se aplică și în cazul când organul de urmărire penală sau instanța, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, apărători, potrivit dispozițiilor art. 189 sau 190, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii", situație, ce în mod evident nu este aplicabilă în cauza de față, presupusa eroare materială vădită reclamată de recurentul inculpat B.A. fiind atribuită instanței de prim control judiciar, iar nu instanței de ultim control judiciar, în fața căreia de află în acest moment cauza dedusă judecății.
Pe de altă parte, în procesele verbale la care recurentul inculpat B.A. a făcut referire s-a menționat, în mod clar, că sumele de bani respective aparțineau numitei C.M. (mama concubinei inculpatului) și, prin urmare, nu aparțineau inculpatului, astfel încât instanța nu era obligată să dispună restituirea respectivelor sume de bani acestuia.
În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepselor aplicate inculpaților nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora.
Fată de cele menționate mai sus, Înalta Curte, urmează a constata că recursurile declarat de inculpații J.C.C., B.A., M.A. și S.M. împotriva Deciziei penale nr. 242/ A din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sunt nefondate, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., le va respinge ca atare.
În baza art. 38517 C. proc. pen. se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților J.C.C., B.A., M.A. și S.M., durata reținerii și arestării preventive de la 5 august 2008 la 22 martie 2010.
În baza art 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenții inculpați J.C.C. și M.A. la plata sumelor de câte 1.100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru aceștia, se vor avansa din fondul M.J.L.C., iar recurenții inculpați B.A. și S.M. vot fi obligați la plata sumelor de câte 875 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru aceștia, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul M.J.L.C., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații J.C.C., B.A., M.A. și S.M. împotriva Deciziei penale nr. 242/ A din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaților J.C.C., B.A., M.A. și S.M., durata reținerii și arestării preventive de la 5 august 2008 la 22 martie 2010.
Obligă recurenții inculpați J.C.C. și M.A. la plata sumelor de câte 1.100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru aceștia, se vor avansa din fondul M.J.L.C.
Obligă recurenții inculpați B.A. și S.M. la plata sumelor de câte 875 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru aceștia, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.