Validity of debt assignment despite missing corporate authorization for reserved name term

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC O. SA, a chemat în judecată pe pârâtele SC K.N.E. SA Grecia, SC K.N.E.R. SRL și SC A.U. SRL, solicitând să se constate că valoarea creanței datorată de pârâta SC A.U. SRL către SC K.N.E. SA Grecia este de 138.393,80 euro și nu de 219.678 dolari S.U.A. și 453.489 euro, și să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă din 2009 și nulitatea absolută a cesiunii de creanță din 6 ianuarie 2006, întrucât în calitatea sa de creditor al SC A.U. SRL a sesizat încheierea actelor menționate în scopul sustragerii de la executare, având mențiuni eronate și cu încălcarea capacități de a contracta.

Tribunalul București, prin încheierea din 23 martie 2007, a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, considerându-se că reclamanta are calea realizării dreptului, și a admis litispendenței celui de-al doilea capăt de cerere întrucât o altă acțiune având același obiect se află pe rolul Curții de Apel București.

Prin sentința comercială nr. 15219 din 17 decembrie 2007, tribunalul a admis excepția lipsei calității de reprezentant al apărătorului reclamantei și a anulat cererea de chemare în judecată, considerând că reclamanta nu poate fi reprezentată de un avocat angajat de mandatorul reclamantei.

Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 249 din 12 mai 2008, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, apreciind că legalitatea mandatului are relevanță numai asupra executării dreptului de reprezentare în judecată nu și al executării dreptului de chemare în judecată.

Reluând judecata fondului, prin sentința nr. 9094 din 12 septembrie 2008, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea privind constatarea nulității contractului de cesiune de creanță.

Instanța a reținut că pentru primele două capete de cerere s-a pronunțat prin încheierea din 23 martie 2007 iar pentru cel de-al treilea, prin convenția din 6 martie 2003 încheiată la Salonic Grecia, consfințită prin sentința civilă nr. 13455/2004 a Tribunalului București SC K.N.E. SA avea de recuperat de la pârâta SC A.U. SRL sumele de 219.678 DOLARI S.U.A. și 453.489 euro, sume pe care prin cesiunea de creanță din 6 ianuarie 2006 le-a cesionat pârâtei SC K.N.E. SA. Cesionara nu și-a pierdut capacitatea de folosință sancțiune prevăzută de art. 39 din Legea nr. 26/1990 pentru firmele care nu înlătură din denumire cuvintele sau sintagmele ce pot fi folosite numai cu acordul scris al autorităților competente, fiind amenda.

Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 189 din 8 aprilie 2009, a respins ca nefondate apelurile reclamantei și pârâtei SC K.N.E. SA, considerând că primul capăt de cerere soluționat prin încheierea din 23 martie 2007 nu a format obiectul unor critici împotriva sentinței nr. 15219 din 17 decembrie 2007 așa încât instanța de fond s-a pronunțat iar pe fond a făcut aplicarea prevederilor art. 39 din Legea nr. 26/1990, societatea comercială înlăturând cuvântul „România” din denumirea ei.

Apelul declarat de pârâtă privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale active nu a fost motivat iar analiza devolutivă a acesteia a stabilit că într-o acțiune în nulitate absolută orice persoană interesată are calitatea procesuală activă.

Împotriva decizie astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că prin încheierea din 23 martie 2007 s-au soluționat excepțiile inadmisibilității primului capăt de cerere și a litispendenței, încheiere nesupusă căilor de atac odată cu fondul care astfel nu a intrat în puterea lucrului judecat.

Mai susține recurenta că în mod greșit instanțele de fond au aplicat dispozițiile art. 39 din Legea nr. 26/1990 prin care sancțiunea nerespectării prevederilor alin. (1) se sancționează cu amenda și radierea de drept a firmei înmatriculate, radiere care se constată de O.R.C. Faptul că societatea pârâtă nu a înlăturat din denumirea ei cuvântul „R.” în temeiul stabilit de lege atrăgea sancțiunea radierii firmei, așa încât la momentul încheierii contractului de cesiune de creanță, SC K.N.E.R. SRL nu mai funcționa legal.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.

Prin sentința comercială nr. 9094 din 12 septembrie 2008, tribunalul a stabilit că în privința excepțiilor inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea unei alte valori a creanței pe care SC A.U. SRL o datora pârâtei SC K.N.E.R. SRL și a litispendenței capătului de cerere privind nulitatea contractului de ipotecă din 2003, s-a pronunțat prin încheierea din 23 martie 2007, confirmând în considerentele hotărârii motivele care au condus la admiterea lor.

În calea de atac a apelului, apelanta reclamantă a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra primului capăt de acțiune și nu cum susține pentru prima dată în motivele de recurs, că încheierea din 23 martie 2007 ar fi intrat în puterea lucrului judecat.

Instanța de apel a răspuns criticii referitoare la nepronunțarea asupra unui capăt de cerere, în sensul că instanța de fond s-a pronunțat asupra acestuia respingând ca inadmisibilă acțiunea în constatarea cuantumului datoriei, în considerarea caracterului subsidiar al acesteia.

Astfel cum susține recurenta, încheierea din 23 martie 2007 este supusă căilor de atac odată cu fondul litigiului, iar instanța de apel nu a stabilit asupra autorități de lucru judecat a acesteia, ci a constat, răspunzând criticii apelantei, că tribunalul a soluționat primul capăt de cerere.

În această privință, soluția dată de instanța de apel este judicioasă și conformă unei jurisprudenței constante care statuează asupra inadmisibilități acțiunii în constatarea unei situați de fapt și a caracterului subsidiar al acesteia.

În privința greșitei aplicării a prevederilor a art. 39 din Legea nr. 26/1990 recurenta este în eroare. Constatarea radierii de drept a unei firme care în termenul stabilit de lege nu a înlăturat cuvintele sau expresiile pentru care era necesar acordul scris al autorităților competente, aparține O.R.C., care după administrarea dovezilor se pronunță. Ori astfel cum se susține în motivele de recurs, soluția pronunțată în această situație nu a fost de radiere a firmei, așa încât instanțele au analizat judicios calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC K.N.E.R. SRL și condițiile nulității absolute a cesiunii de creanță.

Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 189 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC O. SA Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 189 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.