Contractual warranty period does not suspend six-month statute of limitations for hidden defects in construction services
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the defendant contractor's appeal, modified the lower appellate court's decision to admit the defendant's appeal against the first-instance judgment, and ultimately dismissed the claimant contractor's action as time-barred, reversing the obligation to redo defective construction works and pay associated costs. The dispute concerned a contract for interior renovation works where the claimant alleged hidden defects and sought specific performance and damages, but the case was decided on procedural grounds rather than the merits of the technical deficiencies. The court held that the claimant's right to action for hidden defects without fraud was subject to a special six-month statute of limitations under Article 5 of Decree No. 167/1958, which began running from the date of discovery (July 9, 2004), rather than from the expiration of the contractual warranty period; because the claimant filed suit in July 2005, exceeding the January 9, 2005, expiration date, the action was prescribed, and the lower court's reliance on the contractual warranty clause to toll the limitation period was deemed an erroneous application of law.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ; Contractual warranty period does not suspend six-month statute of limitations for hidden defects in construction services: Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta-pârâtă SC A.E.C.G.C. SRL, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 4 iulie 2005, reclamanta SC S. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A.E.C.G.C. SRL, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la refacerea, pe cheltuiala sa, a lucrărilor de construcții - montaj care prezintă deficiențe, estimate la valoarea de 153.804.700 lei și la plata sumei de 250 Euro pe lună, începând cu data de 8 septembrie 2004, până la data predării lucrării remediate, cu titlu de daune.
Judecătoria Sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 7718, pronunțată la data de 27 septembrie 2005, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției comerciale a Tribunalului București, făcând aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Prin sentința comercială nr. 1195, pronunțată la data de 31 ianuarie 2007, Secția a VI-a comercială a Tribunalului București a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SC S. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A.E.C.G.C. SRL, pe care a obligat-o să refacă lucrările executate la sediul reclamantei și să plătească acesteia suma de 1.000 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâtele au încheiat contractul de prestări servicii nr. 005, la data de 23 februarie 2004, al cărui obiect îl constituie realizarea de către pârâtă, în calitate de prestator, a unor lucrări de amenajări interioare pentru reclamantă, în calitate de beneficiar, cu materialul acesteia și că pârâta nu a respectat, întocmai, clauzele contractuale, încălcând, în executarea lucrărilor, norme de ordin tehnic, detaliate în raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care s-au constatat o serie de deficiențe în realizarea pardoselilor din hală și magazie.
Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia nr. 426, pronunțată la data de 26 octombrie 2009, a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de apelanta-pârâtă și, ca nefondat, apelul formulat de această parte împotriva sentinței tribunalului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, cu referire la excepția prescripției dreptului la acțiune, că termenul de prescripție reglementat de art. 5 din Decretul nr. 167/1958, începe să curgă de la data expirării termenului de garanție de 18 luni, stipulat prin art.5.8 din contract, în raport de care acest termen, nu numai că nu s-a împlinit, dar nici nu a început să curgă.
În ce privește motivele de apel vizând fondul cauzei, instanța de control judiciar a reținut, în principal, că interpretarea coroborată a probelor administrate de către prima instanță nu conduce la schimbarea soluției pe care aceasta a pronunțat-o, aceeași concluzie impunând-o și examinarea probelor administrate în apel, și a considerat că raportul de expertiză efectuat în cauză a lămurit situația de fapt prezentată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, stabilind că lucrarea efectuată de pârâtă, în temeiul contractului încheiat cu reclamanta, prezintă deficiențe.
Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta-pârâtă SC A.E.C.G.C. SRL, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea recurată este dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii în stabilirea termenului de prescripție prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958 și a momentului de la care acesta începe să curgă, potrivit art. 11 alin. (1) din același decret, în raport cu data la care reclamanta a comunicat pârâtei sesizarea privind pretinsele vicii - aspecte ce se circumscriu motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - recurenta nedezvoltând motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., spre a putea fi analizate și reiterând criticile aduse raportului de expertiză efectuat în cauză, fără a preciza relevanța acestora față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Intimata-reclamantă a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, ca fiind legală și temeinică.
Recursul este fondat.
Astfel, având în vedere că lucrările executate de pârâtă în beneficiul reclamantei au fost afectate de vicii ascunse fără viclenie, față de obiectul acțiunii în răspundere pentru aceste vicii, se constată că termenul de prescripție al dreptului material la acțiune al reclamantei este cel special de șase luni, prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958, care a început să curgă de la data descoperirii lor, potrivit art. 11 alin. (1) din același act normativ.
Rezultă, așadar, că, față de data descoperirii viciilor ascunse fără viclenie: 9 iulie 2004, când pârâta a fost notificată de reclamantă cu adresa nr. 1421 - cum chiar aceasta arată în cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 4 iulie 2005- menționata cerere a fost introdusă cu depășirea precitatului termen de prescripție, care se împlinise la data de 9 ianuarie 2005 - instanța de apel reținând, greșit, incidența prevederilor art. 5.8 din contractul nr. 005 din 23 februarie 2004, încheiat între părți, inaplicabile în stabilirea momentului de la care începe să curgă prescripția, în speță.
Așa fiind, se constată că prin respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de apelanta-pârâtă, instanța de apel a încălcat precitatele dispoziții ale Decretului nr. 167/1958, inducând, astfel, aplicarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza 1, alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia atacată, în sensul că va admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care o va schimba, în tot, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de apelanta-pârâtă și va respinge acțiunea formulată în cauză, ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC A.E.C.G.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 426 din 26 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică, în tot, în sensul că admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței comerciale nr. 1195 din 31 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.
Schimbă sentința apelată.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei SC S. SA București, formulată de pârâtă, și, în consecință, respinge, ca prescrisă, cererea de obligare a pârâtei la refacerea lucrărilor de construcții-montaj care prezintă deficiențe de calitate.
Înlătură obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.