Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1525/2010 AI generated

Sequestration dispute; appeal time-barred, forfeiting claimant's right to challenge.

Case Number Decizia nr. 1525/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as time-barred, thereby upholding the lower court's judgment that rejected the claimant's challenge to execution. The underlying dispute concerned the claimant's opposition to the registration of a sequestration order placed on shares it held in another company, which the court of first instance had found did not target the claimant's own assets absent an enforceable title. The legal basis for the dismissal was procedural: under Article 301 of the Civil Procedure Code, the appeal deadline is 15 days from communication of the judgment, which the claimant missed (filing on 18 December 2009 against a 30 November 2009 communication), resulting in forfeiture of the right to appeal per Article 103. The decision is final and irrevocable.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 8 C. proc. civ, art. 301 C. proc. civ, art. 103 C. proc. civ; Sequestration dispute; appeal time-barred, forfeiting claimant's right to challenge: Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea SC E. SA BUCUREȘTI, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra acțiunilor deținute de SC T. SA.

Keywords

AI generated
forfeiture of right enforceable title time of filing civil dispute missed deadline procedural rights

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București la data de 11 aprilie 2008 reclamanta SC E. București SA a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București o cerere intitulată opoziție împotriva înregistrării la registrul comerțului de către executorii A.V.A.S. București a sechestrului instituit asupra acțiunilor deținute de către reclamantă, solicitând ca, prin încheierea ce se va pronunța, să se dispună respingerea mențiunii de înregistrare a instituirii sechestrului asupra acțiunilor reclamantei.

Prin sentința comerciala nr. 11656 din 4 noiembrie 2008 pronunțată Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția necompetentei materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția comercială, reținând incidența dispozițiilor art. 44-45 din O.U.G. nr. 51/1998 modificată.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința nr. 143 din 17 noiembrie 2009 a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea SC E. BUCUREȘTI SA, reținând că întrucât sechestrul instituit de intimată nu vizează acțiunile contestatoarei, ci pe cele deținute la aceasta de către SC T. SA, astfel că, susținerile contestatoarei din cuprinsul contestației în sensul că s-a instituit sechestrul asupra bunurilor altei persoane juridice față de care intimata nu deține nici un titlu executoriu sunt lipsite de temei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea SC E. SA BUCUREȘTI, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra acțiunilor deținute de SC T. SA.

La termenul de astăzi, din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția tardivității recursului.

Examinând actele dosarului se constată că, contestatoarei SC E. SA BUCUREȘTI i s-a comunicat sentința recurată la data de 30 noiembrie 2009 (fila 98 dosar ) și că aceasta a declarat recurs la data de 18 decembrie 2009 (fila 5 dosar recurs).

Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la data comunicării hotărârii ce se atacă, rezultă că recursul a fost declarat cu depășirea acestui termen.

Față de această situație, când legea procesuală stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, potrivit dispozițiilor art. 103 C. proc. civ.

Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., că partea nu dovedește că a fost împiedicată în exercitarea în termen a dreptului de a ataca cu recurs sentința pronunțată, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Înalta Curte, urmează să dea eficiență dispozițiilor legale mai sus invocate și să dispună în sensul respingerii recursului ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatoarea SC E. SA BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 143 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca tardiv.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.