Failure to concretely verify well-justified case and imminent harm for suspending dismissal from public office

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 154/CA/2008, pronunțată în dosarul nr. 1176/57/2008, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea formulată de reclamantul T.V., împotriva pârâtei A.N.P.M. și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 585 din 18 iulie 2008, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în cauză sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea 554/2004, respectiv cazul bine justificat și evitarea producerii unei pagube iminente.

S-a arătat de către judecătorul fondului că reclamantul a formulat acțiune împotriva deciziei a cărei suspendare se cere, situație care conduce la îndeplinirea condiției privind cazul bine justificat.

În ceea ce privește paguba iminentă s-a avut în vedere că înlăturarea reclamantului din funcția de director executiv i-ar putea crea grave prejudicii materiale și morale.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către pârâta A.N.P.M.

În motivarea recursului s-a susținut că prima instanță nu a analizat concret îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 R, ci a efectuat numai o expunere teoretică a acestor condiții.

A mai criticat recurenta sentința, arătând că instanța de fond a aplicat greșit legea și că, mai mult, prevederile legale invocate în hotărâre nu au fost examinate prin prisma probatoriilor administrate.

Recurenta a precizat că nu există situații de fapt care să justifice soluția adoptată și că în hotărâre nu s-a arătat care sunt prejudiciile morale și materiale ce pot fi suferite de reclamantul intimat, în situația executării actului administrativ.

Un alt motiv de recurs a vizat împrejurarea că prin trimiterea la dispozițiile Recomandării nr. 8/1999 a C.M.C.E. nu se poate pune în discuție preeminența dreptului comunitar, față de dreptul intern, posibilitatea suspendării actului administrativ fiind reglementată chiar în dreptul intern.

Înalta Curte, din examinarea probelor administrate în cauză și a legislației aplicabile, reține următoarele:

Prin decizia nr. 585 din 18 iulie 2008, A.N.P.M. l-a destituit pe reclamant din funcția publică de director executiv al A.P.M. Alba Iulia, motivat de faptul că din raportul Comisiei de disciplină din cadrul A.N.P.M., rezultă existența stării de incompatibilitate și a conflictelor de interese, cu funcția publică deținută.

Reclamantul a solicitat autorității emitente revocarea actului, iar ulterior a introdus la Curtea de Apel Alba Iulia acțiune în anularea Deciziei nr. 585/2008, emis de A.N.P.M.

Prezenta cauză are ca obiect suspendarea actului administrativ de destituire din funcția publică de conducere.

Judecătorul fondului a admis cererea de suspendare, reținând aplicabilitatea art. 14 din Legea nr. 554/2004 R.

Din examinarea hotărârii, se constată că aceasta nu este motivată, așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit textului precizat, hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept, care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților.

În considerarea acestor cerințe legale, judecătorul trebuia să verifice și să motiveze îndeplinirea concretă a celor două condiții prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 R, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente ce s-ar putea produce prin executarea actului.

Verificarea se impunea ca efect al prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004 R, care definește cazul bine justificat ca fiind împrejurarea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă este definită în același text la lit. ș), ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil.

Așa cum s-a precizat mai sus, hotărârea pronunțată de prima instanță nu este motivată cu privire la îndeplinirea condițiilor legii, judecătorul fondului efectuând numai o analiză sub aspect teoretic al celor două condiții, fără însă a face vreo referire la situația de fapt existentă în cauză.

În lipsa motivării îndeplinirii celor două condiții legale, de care este condiționată suspendarea actului administrativ, Înalta Curte nu poate efectua controlul legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe, potrivit argumentelor ce se vor expune în continuare.

Căile de atac se exercită de partea nemulțumită de hotărârea instanței și reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiției, protecția dreptului subiectiv sau al interesului.

În sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.

Motivarea, în fapt și în drept, este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției.

În cauza de față, se constată că prima instanță a expus numai sub aspect teoretic condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, fără a verifica dacă în speță sunt întrunite condițiile respective și anume cele referitoare la existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului pricinii.

Înalta Curte mai precizează că, prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere și prevederilor art. 6 din C.E.D.O., respectiv dreptului la un proces echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica C.E.D.O.

Potrivit jurisprudenței Curții, care se regăsește și în cauza Albina contra României, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză.

În baza prevederilor art. 11 din C.R., tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

C.E.D.O. a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, așa încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul național are obligația legală de a aplica atât prevederile Convenției, cât și cele ale jurisprudenței Curții, care împreună se constituie în blocul de convenționalitate.

Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a sentinței, pentru ca instanța de fond să verifice dacă în cauză sunt întrunite concret cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 R, privind suspendarea actului administrativ, urmând ca hotărârea să fie motivată corespunzător cu cerințele legii, în sensul analizării apărărilor formulate de toate părțile implicate în litigiu.

În rejudecare, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se va pune în vedere părților să propună și să administreze probe de natură a contura existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Având în vedere, atât prevederile art. 261 C. proc. civ., cât și prevederile art. 6 din C.E.D.O., Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe este nemotivată, așa încât în baza art. 312 C. proc. civ. și art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentința primei instanțe, cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.P.M. împotriva sentinței civile nr. 154/CA/2008 din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2009.