Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1303/2009 AI generated

Judicial recognition of revolutionary status and exclusion of special administrative procedures

Case Number Decizia nr. 1303/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, quashed the lower court's decision, and referred the case to the Court of the 1st Sector of Bucharest for competent resolution. The dispute concerned a plaintiff's action to have their status as a revolutionary with distinguished deeds in the December 1989 Revolution judicially recognized, which the Court of Appeal had dismissed as inadmissible on the grounds that the plaintiff had failed to exhaust the administrative procedure under specific legislative frameworks. The Supreme Court determined that the plaintiff's claim was of a civil nature because they expressly stated they did not seek a revolutionary certificate under the applicable special laws, thereby establishing that the administrative court lacked functional jurisdiction; consequently, the decision was based on the general civil procedure norms regarding lack of jurisdiction and the appeal remedy.

Legislator headnote

AI generated

art. 111 C. proc. civ, art. 313 C. proc. civ; Judicial recognition of revolutionary status and exclusion of special administrative procedures: Având în vedere dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și art. 313 C. proc. civ., teza finală, urmează a se admite recursul declarat de reclamant, se va casa sentința atacată ca fiind pronunțată de o instanță lipsită de competență și se va trimite cauza instanței competente potrivit legii.

Keywords

AI generated
administrative status grounds for cassation recognition of states civil status certificate special jurisdiction special legislative procedure
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26 mai 2008, reclamantul P.P. a formulat cerere de chemare în judecată a S.R., reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și împotriva S.S.P.R., solicitând să se constate calitatea sa de revoluționar, luptător remarcat prin fapte deosebite pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că, fiind fotoreporter profesionist, corespondent al ziarului „Sportul” a realizat fotografii document ale Revoluției Române, luând parte la Revoluția Română. Precizează că nu a solicitat certificat de revoluționar întrucât nu a dorit să fie confundat cu impostorii care au obținut drepturi în baza Legii nr. 42/1990 și nr. 341/2004.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2184 din 9 septembrie 2008, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului, apreciind că reclamantul nu a respectat procedura specială prevăzută de Legea nr. 42/1990 și ulterior prin Legea nr. 341/2004, ci s-a adresat direct instanței de contencios administrativ pentru recunoașterea acestei calități.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.P., criticând-o pentru nelegalitate. Recurentul susține în esență că întrucât acțiunea sa este de natură civilă, completul care a judecat cauza nu avea competența funcțională.

Recursul este fondat.

Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat să se constate calitatea sa de revoluționar, menționând în mod expres faptul că nu a solicitat certificat de revoluționat, ceea ce presupune că nu a înțeles să se prevaleze de dispozițiile Legii nr. 42/1990 și ale Legii nr. 341/2004.

Așa fiind, în mod greșit instanța i-a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Având în vedere dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și art. 313 C. proc. civ., teza finală, urmează a se admite recursul declarat de reclamant, se va casa sentința atacată ca fiind pronunțată de o instanță lipsită de competență și se va trimite cauza instanței competente potrivit legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul P.P. împotriva sentinței nr. 2184 din 9 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2009.