Labor dispute jurisdiction: Territorial competence determined by employee's effective residence and workplace rather than administrative domicile

Asupra conflictului negativ de competență:

Constată că la data de 25 august 2008, reclamanta B.I. s-a adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului Teatrul Municipal „Tony Bulandra” Târgoviște, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 44 din 31 iulie 2008 emisă de pârâtă, obligarea acesteia la plata drepturilor bănești restante ce se acordă sub forma unor indemnizații pentru refacerea capacității de muncă, sporuri pentru asigurarea ținutei vestimentare, sporuri de fidelitate, stimulente cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, începând cu luna iunie 2008 și pentru viitor, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 751 din 18 martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 4622/120/2008, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Municipiului București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere prevederile art. 158 C. proc. civ. și art. 284 alin. (2) C. muncii, precum și faptul că domiciliul reclamantei s-a aflat în Municipiul București, iar instanța în drept să soluționeze cererea - este Tribunalul București.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 23463/3/2009 la data de 29 octombrie 2009 pe rolul Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, litigii de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 6720 din 29 octombrie 2010, Tribunalul București a admis excepția de necompetență teritorială, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta locuiește efectiv în municipiul Târgoviște, potrivit vizei de reședință aplicată pe actul de identitate al titularei cererii de chemare în judecată, cu valabilitate 21 august 2007 – 20 august 2008, și că pentru stabilirea competenței teritoriale prezintă interes domiciliul pe care reclamanta îl avea la momentul sesizării instanței, respectiv 25 august 2008.

Dintr-o eroare, dosarul a fost trimis Tribunalului Dâmbovița, unde a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 17 decembrie 2009 sub nr. 5586/120/2009.

Prin încheierea de ședință din data de 5 ianuarie 2010, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aparține Tribunalul Dâmbovița competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta B.I., avându-se în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (2) din Legea nr. 59/2003 ( Codul muncii), se reține faptul că, cererile referitoare la cauzele prevăzute în alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul.

Aceste dispoziții legale, au fost interpretate în sensul că prin noțiunea de domiciliu se are în vedere locuința efectivă și statornică a reclamantului, indiferent de faptul că acesta figurează pe actele de identitate cu domiciliul într-o altă localitate.

În cauză, chiar dacă reclamanta B.I. figurează cu domiciliul în Municipiul București, aceasta își are reședința în Municipiul Târgoviște, fiind angajata teatrului municipal din localitate, „Tony Bulandra”.

Mai mult chiar, pe perioada 21 decembrie 2007 – 20 decembrie 2008, reclamanta și-a stabilit în mod legal reședința în Municipiul Târgoviște, prin aplicare a vizei de reședință pe actul de identitate, viză de reședință deținută la data formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât este lipsit de relevanță faptul că, după această perioadă, aceasta nu și-a mai prelungit viza respectivă.

Ceea ce este esențial în cauză, în ceea ce privește stabilirea competenței de soluționare a cererii formulată de reclamantă, este reprezentat de faptul că aceasta a continuat să locuiască efectiv în Municipiul Târgoviște, localitate unde își desfășoară activitatea și unde își are sediul angajatorul.

Chiar dacă, din punct de vedere legal, domiciliul îl are în Municipiul București, iar viza de reședință pentru Municipiul Târgoviște i-a expirat și nu a mai fost prelungită după data de 20 decembrie 2008, în condițiile în care reclamanta locuiește efectiv în localitatea respectivă, competența de soluționare a cererii aparține Tribunalului Dâmbovița.

În sprijinul aceleiași idei, se adaugă și principiul unei mai bune administrări a justiției, atâta vreme cât ambele părți locuiesc și respectiv își au sediul în Municipiul Târgoviște, iar sediul Tribunalului Dâmbovița se află în aceeași localitate.

Față de cele arătate, în baza dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării acțiunii formulate de reclamanta B.I., în contradictoriu cu pârâtul Teatrul Municipal „Tony Bulandra” Târgoviște, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 iulie 2010.