Nullity of extraordinary appeal for lack of connection to the appealed decision's reasoning in land expropriation compensation

Asupra recursului civil de față,

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 267 din 26 februarie 2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis acțiunea promovată de reclamanta S.S. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general.

A constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 393 mp, situat în București, sector 4, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor legii speciale.

A obligat pârâtul la efectuarea formalităților necesare și înaintarea dosarului ce face obiectul notificării către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a făcut dovada că autorul reclamantei a fost proprietarul imobilului, care a fost expropriat prin Decretul nr. 266/1980.

Tribunalul a avut în vedere faptul că Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 dau posibilitatea probării dreptului de proprietate asupra imobilului nu numai prin titlul original, dar și prin alte înscrisuri care atestă direct sau indirect faptul că bunul a aparținut persoanei îndreptățite.

Prin decizia nr. 565 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București, prin primar general.

Instanța de apel a reținut că reclamanta a depus înscrisuri prin care a dovedit că are calitatea de persoană îndreptățită, iar Municipiul București nu a răspuns la notificare.

Chiar dacă a invocat art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, apelantul nu a probat că notificarea reclamantei ar fi fost soluționată în raport de toate actele depuse.

Instanța de apel a mai reținut că, prin decizia nr. 20/2007, pronunțată în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că, în aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite atunci când unitatea deținătoare refuză să răspundă la notificare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul București, prin primar general.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, notificatorului îi revine obligația de a depune actele doveditoare în termenul prevăzut de lege, care pot fi luate în considerare dacă se întregesc cu înscrisuri originare doveditoare ale dreptului de proprietate.

Recursul declarat este nul, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care există motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu de către instanță.

Potrivit textelor citate, criticile formulate trebuie să aibă legătură cu soluția pronunțată prin hotărârea atacată și cu dezlegarea pe care instanța de judecată a dat-o pricinii în drept.

In prezenta cauză, recurentul, prin declarația de recurs, a făcut susțineri referitoare la obligația reclamantei de a depune actele doveditoare în termenul prevăzut de lege

Această critică nu are legătură cu hotărârea atacată și cu dezlegarea pe care instanța a dat-o pricinii în drept, deoarece instanța de apel a constatat că reclamanta a dovedit calitatea de persoană îndreptățită prin toate înscrisurile depuse la dosar, că pârâtul are obligația de a răspunde la notificare și că instanțele de judecată au plenitudine de jurisdicție în soluționarea contestațiilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Recursul motivat pe aspecte care nu au legătură cu cele reținute de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată echivalează cu nemotivarea lui și este nul, în sensul art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva deciziei nr. 565 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iunie 2010.