Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3947/2010 AI generated

Property restitution claim barred by lapse of time during suspension for death of party

Case Number Decizia nr. 3947/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal by declaring it barred (perimat), thereby leaving the Court of Appeal's decision to dismiss the claim as final and irrevocable. The dispute concerned a civil action for the restitution of a real estate property, which was previously dismissed at first instance and on appeal because the claimant failed to prove ownership or heir status to the tabular owner. The Supreme Court invoked procedural provisions regarding the suspension of proceedings following the death of a party and the subsequent lapse of time without heirs being introduced into the case. Applying the specific norm regarding the barring of appeals after a suspension exceeding one year and three months (Article 250(2) in relation to Article 243(1) of the Code of Civil Procedure), the Court found that the procedural conditions for maintaining the appeal were not met, resulting in the automatic dismissal of the recourse.

Legislator headnote

AI generated

art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 243 pct. 1 C. proc. civ; Property restitution claim barred by lapse of time during suspension for death of party: Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul de la 25 aprilie 2007 judecarea recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât nu s-a cerut termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor recurentului decedat la 13 decembrie 2004.

Keywords

AI generated
restitution of property civil dispute real estate civil status heir estate of deceased

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 133 din 10 februarie 2003 Tribunalul Sălaj a respins ca nedovedită acțiunea formulată de reclamantul L.S. împotriva pârâților Primăria comunei Năpradea, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Sălaj, Consiliul Local Năpradea, R.N.P. D.S. Sălaj, Prefectura Județului Sălaj și SC F. SA Cluj privind restituirea imobilului Canton-Năpradea.

In considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul nu a dovedit proprietatea asupra imobilului sau calitatea de moștenitor al proprietarului tabular.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul susținând că este beneficiarul testamentului lăsat de mama sa emis de notarul F. al comunei Năpradea.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 83 din 21 mai 2003 a respins apelul, menținând sentința primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, reiterând motivele de apel.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul de la 25 aprilie 2007 judecarea recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât nu s-a cerut termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor recurentului decedat la 13 decembrie 2004.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen pentru astăzi 23 iunie 2010.

Curtea constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 250 alin. (2) raportat la art. 243 pct. 1 C. proc. civ.

Prin urmare, văzând că în speță, de la data suspendării judecății și până astăzi a trecut mai mult de un an și trei luni, urmează a se constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul L.S. împotriva deciziei nr. 83 din 21 mai 2003 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.