Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3797/2010 AI generated

Five-day deadline for appealing a declination of jurisdiction renders civil appeal for damages and procedural remedies against public authorities time-barred

Case Number Decizia nr. 3797/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

Înalta Curte de Casație și Justiție dismissed the appeal as late, thereby upholding the lower court's declination of jurisdiction to the Bucharest Sector 2 Court. The dispute concerned a civil action for damages and procedural remedies filed by individuals against the Ministry of Public, the Ministry of Administration and Interior, and specific prosecutors and police officers regarding their handling of prior criminal complaints; the Court of Appeal had previously declined competence in favor of the lower court based on a procedural request and Article 278 of the Code of Criminal Procedure. The Supreme Court determined that under Article 158(3) of the Code of Civil Procedure, which sets a special five-day filing deadline for appeals against jurisdictional declinations running from the date of pronouncement, the appellants had lost their procedural right to challenge the 2004 decision by filing their appeal in 2009, resulting in the mandatory dismissal of the late appeal under Article 103(1) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 278 C. proc. pen, art. 158 alin. (3) C. proc. civ, art. 301 C. proc. civ, art. 103 alin. (1) C. proc. civ; Five-day deadline for appealing a declination of jurisdiction renders civil appeal for damages and procedural remedies against public authorities time-barred: La termenul de judecată din data de 17 iunie 2010, în ședință publică, Înalta Curte a invocat excepția tardivității declarării recursului, în raport de dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 301 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
procedural deadline Civil Procedure Code declining of jurisdiction actions for damages filing of criminal complaint late submission preclusion

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 26 din 19 mai 2004, pronunțată în dosarul nr. 322/2004, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamantele I.M. - în nume propriu și N.A.C. prin mandatar I.M., în contradictoriu cu intimații Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Ministerul Administrației și Internelor, V.L. - prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 2 București, R.R. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 2 București, C.D. - inspector principal la Secția 9 Poliție, în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 322/2004, reclamantele I.M. - în nume propriu și N.A.C. - prin mandatar I.M. au chemat în judecată pârâții Ministerul Public, Ministerul Administrației și Internelor, V.L., R.R. și C.D. pentru a fi obligați să socotească plângerile penale nr. 4825/P/2000, nr. 340/P/2002 și nr. 6192/P/2003, toate înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 2, ca fiind temeinice, legale și formulate în termen; obligarea pârâților în solidar la plata contravalorii prejudiciului creat prin exercitarea funcției cu rea credință.

Prin cererea modificatoare a acțiunii principale, formulată la data de 06 aprilie 2004, reclamantele în cauză au solicitat declinarea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului 2 București.

La termenul de judecată din 19 mai 2004 s-a pus în discuție excepția invocată prin cererea modificatoare și în raport de dispozițiile art. 278 C. proc. pen., potrivit cărora, pentru plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale competența de soluționare aparține instanței competente să soluționeze fondul.

Împotriva sentinței curții de apel au promovat recurs reclamantele I.M. - în nume propriu și N.A.C. - prin mandatar I.M.

La termenul de judecată din data de 17 iunie 2010, în ședință publică, Înalta Curte a invocat excepția tardivității declarării recursului, în raport de dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 301 C. proc. civ.

Textul art. 158 alin. (3) C. proc. civ. reprezintă o normă specială care stabilește că pentru toate căile de atac formulate împotriva hotărârii de declinare a competenței (inclusiv recursul) termenul se calculează de la pronunțarea hotărârii.

Potrivit acestui text de lege, termenul pentru exercitarea recursului împotriva hotărârii de declinare este de 5 zile de la pronunțarea hotărârii, în această materie legea instituind o derogare de la termenul de drept comun prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Se constată astfel, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată la data de 19 mai 2004, iar reclamantele au declarat recursul la 03 decembrie 2009, conform vizei de primire (fila 55 – dos. recurs), la data de 05 decembrie 2009 (fila 9 – dos. recurs) și la data de 23 decembrie 2009 (fila 3 – dos. recurs).

În conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data pronunțării hotărârii de declinare a competenței, respectiv 19 mai 2004, moment de la care s-a născut și dreptul reclamantelor la exercitarea căii de atac.

Ca atare, declararea în cauză a recursului în luna decembrie 2009 apare ca fiind îndeplinită cu nesocotirea termenului prevăzut de lege în mod imperativ, fapt ce atrage stingerea dreptului procedural pe baza căruia ar fi putut avea loc examinarea căii de atac.

Drept consecință, în conformitate cu art. 103 alin. (1) C. proc. civ., intervenind sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantele I.M. - în nume propriu și N.A.C. - prin mandatar I.M. împotriva sentinței civile nr. 26 din 19 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.