Human trafficking and migrant smuggling convictions upheld; appellate decision quashed to reinstate first-instance judgment

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 415 din 27 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secție penală, în Dosarul nr. 6366/101/2007, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică, privind pe inculpatul V. (U.) I., din infracțiunea prev. de art. 13 din Legea 678/2001, în două infracțiuni, respectiv infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (3) și (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen., privind partea vătămată P.M., și infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, privind pe partea vătămată M.C.M.I.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul V. (U.) I. pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (3) și (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen., privind pe partea vătămată P.M.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev, de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., privind pe partea vătămată M.C.M.I.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul V. (U.) I. pentru infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., privind pe partea vătămată M.C.M.I.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică, pentru inculpatul V. (U.) I., din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., privind pe partea vătămată T.A.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul V. (U.) I., fiul lui C. și M., la 2 ani închisoare și la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., conform art. 65 C. pen., privind pe partea vătămată T.A.

În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul V. (U.) I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată, urmare a reținerii și arestului preventiv, începând cu 11 aprilie 2007 și până la pronunțare.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului V. (U.) I.

S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul V. (U.) I. pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 329 alin. (4) C. pen. și art. 18 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea, în folosul statului, a sumei de 1050 euro sau c/val. acesteia în momentul executării de la inculpatul V. (U.) I.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, privind pe inculpatul S.I.L., din infracțiunea prev. de ari 13 din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului S.I.L. pentru infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului S.I.L. pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, a fost condamnat inculpatul S.I.L., fiul lui A. și V., la 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. proc. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 4 ani, termen de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv, de la 11 aprilie 2007, la 16 aprilie 2007, când a fost liberat.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea, în folosul statului, de la inculpatul S.I.L., a sumei de 200 euro sau c/val. acesteia în momentul executării.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligă inculpatul S.I.L. la 1.500 lei, cheltuieli judiciare în folosul statului, și inculpatul V. (U.) I. la 3.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele împrejurări de fapt și de drept:

La data de 20 iunie 2007 prin rechizitoriul D.I.I.CO.T- Biroul Teritorial Mehedinți, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului V. (U.) I., fiul lui C. și M., pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) și (2) și art. 13 din Legea nr. 678/2001 și art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și în stare de libertate a inculpatului S.I.L., fiul lui A. și V., pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) și (2) și art. 13 din Legea nr. 678/2001 și art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

Ca situație de fapt, s-a reținut că familia Unguru este compusă din U.C. zis B. și fii săi U.V.C. zis I., U.Ș. zis D. și V. (U.) I. zis B., iar în perioada 2002-2007 aceștia s-au organizat cu scopul de a recruta și transporta în Italia persoane pe care le-au obligat fa practicarea cerșetoriei, precum și tinere minore provenind din familii sărace, pe care le induceau în eroare, promițându-le asigurarea unor locuri de muncă, însă în realitate, o dată ajunse acolo, erau obligate să practice prostituția, iar banii astfel obținuți erau însușiți de către membrii familiei U. În anii 2006-2007, la acest grup au aderat și inculpatul S.I.L. și învinuiții U.N. zis N. și V.C. zis P.

Astfel, s-a reținut că în vara anului 2002 partea vătămată P.M., pe atunci în vârstă de 17 ani a fost racolată de către U.V.C. care i-a promis asigurarea unui loc de muncă bine plătit la un restaurant în Italia. Întrucât tânăra nu poseda pașaport, a fost găzduită o perioadă de două săptămâni la locuința din Burila Mică, timp în care U.C. zis B. s-a ocupat de formalitățile necesare obținerii documentului de călătorie și a achitat toate taxele legale.

La data de 27 august 2002 minora a ieșit din țară prin punctul de trecere a frontierei Porțile de Fier I, prin același punct ieșind din România, la aceeași dată și U.V.C. împreună cu inculpatul V. (U.) I., aspect confirmat de evidentele de trafic ale politiei de frontieră. În Serbia, partea vătămată a fost preluată de către inculpatul V. (U.) l. și transportată la Roma la un restaurant, unde a fost regizată organizarea unei nunți în care victima a fost îmbrăcată mireasă, timp în care minora a fost vândută unui cetățean străin, de naționalitate sîrbă, inculpatul V. (U.) I. și fratele său primind de la acesta suma de 4.000 euro și un autoturism, după care au plecat.

Ulterior, cetățeanul străin i-a confecționat fraudulos un act de identitate cu aparența unui înscris oficial aparținând Republicii Croația și a transportat-o în Spania, unde a ținut-o sechestrată într-o rulotă până în luna aprilie 2003, când poliția spaniolă l-a arestat pe cetățeanul străin și victima a avut posibilitatea să revină în țară cu sprijinul autorităților spaniole din Barcelona. Aspectele relatate s-a arătat că sunt dovedite cu depoziția pârtii vătămate și a mamei sale și de imprimatul înscrisului purtând numele de S.M.

Deși inculpatul V. (U.) I. zis B. și U.C. zis B. nu au recunoscut această stare de fapt, susținând că nici nu o cunosc pe P.M., s-a apreciat că probatoriul administrat în cauză a confirmat faptul că atât inculpatul cât și U.C., au încercat prin diverse mijloace să influențeze pe partea vătămată, cât și pe mama acesteia să-și revizuiască declarațiile. în acest sens, s-au reținut declarațiile lui P.M., D.J. și procesul verbal de supraveghere.

În drept s-a precizat că fapta comisă de inculpatul V. (U.) I. de a induce în eroare pe partea vătămată P.M., în sensul de a-i promite un loc de muncă în străinătate, dar în realitate de a urmări vânzarea acesteia în scopul obținerii de venituri, lucru care s-a și realizat, constituie infracțiunea de trafic de minori prevăzut de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

De asemenea, în actul de sesizare s-a mai reținut că la începutul lunii decembrie 2006, părțile vătămate T.A. în vârstă de 19 ani și minora M.C.M.I. în vârstă de 17 ani au fost recrutate de U.Ș. care Ie-a promis locuri de muncă în Italia, cele două tinere fiind de acord cu propunerea acestuia.

Cele două tinere au fost transportate din România în Italia, ieșind din țară prin punctul de trecere a frontierei Nădlac în data 14 decembrie 2006 cu autoturismul aparținând învinuitului U.V.C. zis Inspectorul, care era condus de către martorul F.D.O. zis A. Ajunse în insula Sardinia orașul Cagliari, numiții V.C. zis I. și U.Ș. zis D. Ie-a obligat pe cele două să practice prostituția pentru a le achita o presupusă datorie de 3.500 euro ce reprezenta o sumă impusă de cei doi, drept cheltuieli ocazionate cu obținerea pașaportului și de transport din România până în Italia.

Părțile vătămate au fost nevoite să se prostitueze timp de 3 săptămâni, veniturile obținute din prestarea acestei activități - în sumă de 300-350 euro pe zi, trebuind să le predea în fiecare seară membrilor familiei U., mai precis câte 50 euro fiecare inculpatului V. (U.) I. zis B., drept taxă de stradă, iar restul în schimbul achitării altor pretinse datorii.

S-a menționat că faptele descrise sunt dovedite cu declarațiile victimelor, procesele -verbale de interceptări și depoziția martorului F.D.O.

În drept, s-a arătat că, faptele inc. V. (U.) I. și ale învinuiților U.V.C. și U.Ș. de a exploata pe cele două tinere în scopul obținerii de venituri constituie infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, precum și constituirea unui grup organizat în scopul comiterii unor infracțiuni.

S-a mai menționat că din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că cele două victime au fost racolate de către U.Ș. zis D., transportate în Italia de către U.V.C. zis I. și aici obligate să practice prostituția de către cei doi cât și de inc. V. (U.) I.

În depozițiile lor, victimele arată că în locul în care au fost cazate pe „Câmp" un loc unde erau amenajate mai multe barăci în care trăiesc la marginea orașului mai multe persoane în condiții insalubre, respectiv tară apă sau curent electric, mai erau găzduite încă 12 tinere românce care erau obligate să practice prostituția în folosul membrilor familiei U.

În acest sens, au făcut referire la numitele S.A., G.N., l. (V.) J.C., B.D.C., C.I.l., T.G.A. și B.V.D.

În timpul urmăririi penale, aceste aspecte au fost învederate atât de victima minoră M.M.C.I., cât și de martorul F.D.O., însă aceștia datorită presiunii și influențelor exercitate de către membrii familiei U., ulterior audierii la parchet, au revenit asupra declarațiilor și au tăcut afirmații mincinoase.

Astfel, M.M.C.I. a revenit asupra declarației anterioare, din care rezultă implicarea în activitatea infracțională atât a inculpatului V. (U.) I., cât și a celorlalți membrii ai grupului și a susținut că nu cunoaște membrii familiei U. cu excepția lui U.V.C. și U.N. zis N., afirmație contrazisă categoric de interceptările convorbirilor telefonice înregistrate, cât și de actele întocmite de organele de poliție cu prilejul unor activități de investigație, materializate în procesul verbal de supraveghere, planșa foto și declarația martorei M.A.M.

Din procesele verbale de supraveghere operativă și planșele foto întocmite la 6 martie 2007; 11 martie 2007 și 16 martie 2007 s-a arătat că rezultă faptul că, M.M.C.I. îi cunoștea atât pe U.Ș. zis D., cât și pe S.A.E. și pe inculpatul V. (U.) I., cu care s-a întâlnit în datele respective.

Pe de altă parte, în data de 18 aprilie 2007 M.M.C.I., prin intermediul martorei M.A.M. a fost determinată, în schimbul obținerii sumei de 400 euro să-și modifice declarația în favoarea inculpatului V. (U.) I. zis B., aspect ce rezultă din procesul verbal și planșa foto întocmite de organele de poliție, precum și din declarația martorei.

Totodată, din conținutul interceptării convorbirilor telefonice rezultă faptul că aceeași victimă cunoaște pe învinuitul U.Ș. zis D., care i-a dat îndrumări în sensul de a determina pe martorul F.D.O. zis A. să manifeste prudență în ceea ce declară organelor în drept, de asemenea, recomandându-i și ei același lucru.

Aspectele învederate în primele declarații ale victimelor M.C.M.I. și T.A. și ale martorului F.D.O. sunt confirmate și de poliția Italiană, care a comunicat prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională că în luna martie 2007, în orașul Cagliari - Italia, au fost identificate numitele B.D.V., B.D.C., l. (V.) J., S.A.E., C.M.A., G.N., T.G. și L.L.A. practicând prostituția împreună cu alte tinere românce.

Începând cu luna august 2006, o parte dintre tinerele ce au fost semnalate ca prostituate în Insula Sardinia - Italia și care au fost exploatate de către membrii familiei U., au fost transportate din România în Italia de către inculpatul S.I.L., acesta cunoscând scopul deplasării acestora și obținând venituri din această activitate.

Mai mult decât atât, s-a mai reținut că, inculpatul S.I.L. facilita deplasarea în străinătate a unor minori prin întocmirea unor procuri de însoțitor pe numele său.

Împrejurarea că inculpatul S.I.L. cunoștea scopul pentru care însoțea până în Italia pe tinere, s-a reținut că rezultă fără echivoc, din conținutul convorbirilor telefonice purtate atât cu U.V.C. zis I., cât și cu U.Ș. zis D., precum și cu inculpatul V. (U.) I. zis B.

În aceste discuții, persoanele traficate erau denumite „bagaje" și trebuiau să ajungă în Italia, stabilindu-se să le fie reținute de către inculpatul S.I.L. atât buletinul, cât și pașaportul până la preluarea acestora. Inculpatul S.L. era contactat în mod frecvent de membrii familiei U., pentru a transporta în insula Cagliari „băieți și fete" și a contribuit la influențarea unor victime ale traficului de persoane, în sensul că acestea să nu declare adevărul organelor de poliție.

Tot din interceptările convorbirilor telefonice rezultă faptul că inculpatul S.I.L. intermedia trimiterea de anumite sume de bani din Italia în România la membrii familiilor persoanelor traficate, tăinuind totodată locul unde se află victimele și modul în care sunt câștigați banii de către acestea.

În luna februarie 2007, inculpatul S.I.L. și inculpații V. (U.) I. zis B. și S.V.E., au organizat scoaterea din țară a doi emigranți cetățeni indieni, respectiv pe V.S.S. și J.S., folosind cărți de identitate false, întocmite pe numele de P.V. și respectiv R.I.

Din probele administrate în cauză, s-a reținut că în ziua de 20 februarie 2007, la autogara din Tr. Severin, inculpatul S.I.L. s-a întâlnit cu inculpatul V. (U.) l. zis B., după ce în prealabil vorbiseră la telefon și aici, alături de martorul S.V.E., au inițiat trecerea ilegală peste frontieră a celor doi indieni.

Din autogara Tr. Severin, în după amiaza zilei de 20 februarie 2007, au plecat cele trei microbuze aparținând firmei SC L., administrată de inculpatul S.I.L. încărcate cu pasageri cu destinația Italia. Unul dintre microbuze era condus de O.A. cu ajutor T.V., celălalt condus de S.I.L. cu ajutor H.C., iar cel de al treilea condus de către S.E.V., zis D. Cele trei microbuze au ajuns în Ungaria, iar la granița cu Austria, în microbuzul condus de S.E.V. au fost descoperiți în dimineața zilei de 21 februarie 2007 cei doi cetățeni indieni care trecuseră fraudulos frontiera de stat a României.

Ca urmare a anchetei autorităților maghiare, S.E.V. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de trafic de migranți, necunoscându-se în acel moment și participarea altor persoane. Deși nu se cunoaște cu exactitate locul de unde au fost luați migranții și nici câștigul financiar al martorului S.E.V. și al inculpaților S.I.L. și V.U.I., coautoratul acestora din urmă s-a precizat în rechizitoriu, că rezultă indubitabil din probatoriul administrat.

Astfel, martorii O.A. și T.V., șofer pe microbuzele care au transportat persoane în străinătate la acea dată, au declarat că toți pasagerii din toate cele trei microbuze care au plecat din Drobeta Tr. Severin au fost verificați și controlați de către administratorul firmei, respectiv inculpatul S.I.L., iar pe traseu, până în Ungaria, nu au mai fost îmbarcați alți pasageri, fapt ce demonstrează împrejurarea că inculpatul S.I.L. a cunoscut de la început că în unul din microbuzele firmei sale sunt pasageri ce urmau să fie scoși ilegal din țară.

Pe de altă parte, implicarea în traficul de migranți, atât a lui S.I.L., cât și a lui V.U.I. rezultă din interceptarea convorbirilor telefonice purtate între cei doi, cât și între inculpatul S.I.L. și martorul S.E.V., precum și din convorbirile purtate de acesta din urma și S.C. și S.D.

Din conținutul acestor convorbiri rezultă în esență faptul că cei doi inculpați, împreună cu martorul S.E.V. aveau cunoștință despre trecerea ilegală a migrantilor peste frontieră și că aceștia aveau documente de identitate false. Mai mult decât atât, din conținutul acelorași convorbiri rezultă faptul că inculpatul S.I.L. i-a indicat fratelui său S.E.V. să fugă și să se ascundă pentru a nu fi descoperiți de organele de poliție.

În data de 11 aprilie 2007, cu prilejul percheziției domiciliare efectuată la locuința inculpatului S.I.L. au fost descoperite un număr de 19 pașapoarte și 9 buletine de identitate.

Referitor la susținerile numitei P.R., conform cărora ar fi fost vândută în anul 2005 unor cetățeni germani, pe teritoriul acestei țări de către inculpatul S.I.L. împreună cu alții, avându-se în vedere contradictorialitatea declarațiilor victimei, precum și necesitatea administrării de noi probe, s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce o privește pe aceasta.

În drept s-a precizat că faptele inculpaților V. (U.) I. și S.L. ș.a de a se constitui într-un grup infracțional organizat în scopul obligării părților vătămate la practicarea prostituției sau pentru a facilita ieșirea ilegală din țară constituie infracțiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

În continuarea rechizitoriului s-a arătat că în definiția sa, în art. 2 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, grupul infracțional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar.

Astfel s-a menționat că activitatea infracțională a inculpaților și a învinuiților s-a desfășurat pe o perioadă lungă de timp (anii 2002 - 2007), a fost coordonată în mod principal de către U.Ș. zis D. și a urmărit prin aceasta comiterea mai multor infracțiuni grave în scopul obținerii unor beneficii financiare.

Faptul că U.Ș. zis D. împreună cu ceilalți membrii a familiei obligau mai multe tinere să se prostitueze în Italia și că aceștia au reușit să-și creeze un grup bine structurat în acest scop, s-a stabilit că rezultă din Notele transmise de Chestura Torino în datele de 16 martie 2007 și 26 martie 2007 conform cărora autoritățile italiene au descoperit practicând prostituția pe B.V.D., B.D.C., l.(V.) C.J., S.A.E., C.A., G.N., T.G. și L.L.A., existând indicii în sensul că familia U. întreține strânse legături cu numitul M.G., cetățean italian, cunoscut ca fiind cercetat de către poliția italiană pentru exhibiționism violent, tâlhărie, tentativă de omor, distrugere, furt, deținere ilegală de arme, comportare abuzivă și găzduire de persoane clandestine.

Pe de altă parte, s-a menționat în rechizitoriu că existența grupului infracțional organizat, constituit pentru comiterea infracțiunilor descrise, rezultă și din conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice pe care le-au avut în lunile februarie-martie purtate între U.Ș., V. (U.) I. și ceilalți membrii ai familiei, din care reiese că exista o repartiție a unui număr de femei într-o zonă, pe străzi sau sectoare din Cagliari, care erau obligate să predea sumele obținute din practicarea prostituției.

Mai mult decât atât, interceptarea convorbirilor telefonice purtate între U.Ș. zis D. și o altă persoană necunoscută, confirmă faptul că inculpatul V. (U.) I. „a vândut strada" unde tinerele românce practicau prostituția în schimbul sumei de 15.000 euro, unei alte persoane, iar de aici s-au iscat disensiuni între membrii familiei U.

Tribunalul, procedând la soluționarea cauzei, după ce li s-au adus la cunoștință inculpaților drepturile care le au potrivit art. 322 C. proc. pen., și au fost de acord să dea declarații în cauză, s-au luat interogatorii acestora și s-a trecut la cercetarea judecătorească.

Tribunalul, analizând întreg materialul probator, a constatat următoarele:

O primă infracțiune reținută în sarcina inculpatul V. (U.) I. prin actul de sesizare se referă la fapta din anul 2002 privind pe partea vătămată P.M. în vârstă de 17 ani, arătându-se în rechizitoriu că aceasta a fost racolată de către U.V.C. care i-a promis asigurarea unui loc de muncă bine plătit în Italia și pentru că partea vătămată nu avea pașaport a fost găzduită o perioadă de două săptămâni la locuința lui U.V.C., timp în care U.C. zis B. s-a ocupat de formalitățile necesare obținerii pașaportului și a achitat toate taxele legale. S-a mai reținut prin același act că la data de 27 august 2002 minora a ieșit din țară prin P.T.F. Porțile de Fier I, prin același punct ieșind din România și la aceeași dată și U.C.V. împreună cu inculpatul V. (U.) I., susținându-se că acest fapt este dovedit cu evidențele de la poliția de frontieră.

Instanța, verificând aspectul de mai sus, a constatat că la acea dată inculpatul V. (U.) I. nu a ieșit din România și mai mult decât atât, din relațiile poliției de frontieră rezultă că inculpatul în cursul anului 2002 nu apare cu ieșiri sau intrări în țară.

În continuare se precizează în rechizitoriu că, din Serbia partea vătămată a fost preluată de inculpat și transportată la Roma, la un restaurant unde a fost vândută unui cetățean străin de naționalitate sârbă și pentru aceasta inculpatul și fratele său U.V.C. ar fi primit 4000 de euro și un autoturism, menționându-se că starea de fapt descrisă este dovedită cu declarația părții vătămate și a mamei sale și cu imprimatul înscrisului purtând numele de S.M., înscris confecționat fraudulos de acel cetățean străin.

Avându-se în vedere probele invocate în rechizitoriu, instanța de fond a reținut că, martora D.J. și partea vătămată P.M. nu au mai menținut declarațiile date la procuror.

Astfel, partea vătămată P.M. arată că, menține doar declarația dată la 26 mai 2003 pe care a scris-o personal și din care nu se desprinde faptul că la comiterea infracțiunii ar fi participat și inculpatul V. (U.) I., iar la vânzarea sa către cetățeanul sârb rezultă că erau prezenți U.V.C. și A.R. Ulterior, în anul 2007, deci după 4 ani, în declarația de la parchet, arată că după ce a trecut granița din România, autoturismul în care se afla aceasta a oprit într-o parcare unde a oprit și un alt autoturism în care erau V. (U.) I. și fratele său și a fost preluată de aceștia. Așa cum rezultă din relațiile comunicate de poliția de frontieră, inculpatul nu a trecut granița la acea dată, situație în care este credibilă prima declarație a pârtii vătămate data în anul 2003, mai aproape de data săvârșirii faptei, cât și cea de la instanță, întrucât acestea se coroborează cu evidențele traficului de frontieră comunicate de poliție, iar organele de urmărire penală nu au reușit să lămurească contradicțiile existente între declarațiile părții vătămate date în această fază a procesului penal.

De asemenea, martora D.J., mama părții vătămate nu a menține declarația dată la procuror cu motivarea că cele scrise au fost dictate de polițist și tot aceștia i-au spus să declare că a fost rugată de tatăl inculpatului cu suma de 500 euro. Referitor la cele aflate de la fiica sa, precizează că aceasta i-a spus că în Italia a cerșit și că s-a căsătorit. Se constată că și martora D.J. are declarații contradictorii la urmărirea penală, nelămurite de către organele de anchetă, având în vedere că la 08 noiembrie 2002 în declarația scrisă de aceasta a relatat faptul că a aflat de la A.R. că U.V.C. a dus-o pe partea vătămată P.M. la un bărbat pe nume H. pentru a se mărita și a fost și aceasta de față, afirmațiile martorei coroborându-se cu cele relatate de fiica sa, partea vătămată P.M., în declarația dată în anul 2003 pe care și-o menține, probe din care nu rezultă participarea inculpatului V. (U.) l.

În ceea ce privește acel înscris de identitate falsă, acesta a fost întocmit de cetățeanul sârb și nu are nici o legătură cu faptele reținute în sarcina inculpatului V. (U.) I., înscrisul dovedind că partea vătămată a ajuns la acest sârb, aspect recunoscut și de P.M. încă din declarația din anul 2003, dar prin intermediul lui U.V.C. și A.R.

Mai mult decât atât, partea vătămată P.M. precizează în instanță că nu îl cunoaște pe inculpatul V. (U.) I., iar mențiunea făcută pe fotografia acestuia s-a datorat presiunii exercitată de mama sa, cum de altfel susține că tot de frica mamei nu a declarat adevărul în fața procurorului și pentru acest considerent menține doar declarația pe care a scris-o personal în anul 2003.

Instanța față de faptul că infracțiunea descrisă în rechizitoriu se reține că a fost comisă în anul 2002 și având în vedere disp. art. 13 C. pen. A constatat că încadrarea corectă a faptei este în disp. art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen., lege mai favorabilă față de modificările intervenite prin O.U.G. nr. 79/2005 și drept urmare, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea 678/2001, în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea 678/2001 cu aplic. art. 13 C. pen.

De menționat că nici procesul verbal de supraveghere din 16 iunie 2007 din care rezultă că soția inc. V. (U.) I. și sora acestuia au fost depistați în zona P.G. din Tr. Severin, mai exact într-un autoturism parcat pe str. M., colț cu str. K. nu poate duce la concluzia că prezența lor în acel loc s-a datorat faptului că în apropiere locuia partea vătămată P.M., întrucât aceasta locuiește pe str. Independenței, astfel că prin prezența celor două persoane în cartierul unde domiciliază partea vătămată nu se poate prezuma că s-a urmărit contactarea părții vătămate sau a mamei sale, câtă vreme nu s-a putut demonstra acest fapt.

Pentru această faptă, având în vedere materialul probator administrat în fața instanței, contradicțiile existente în declarațiile părții vătămate P.M. și ale martorei D.J. de la urmărirea penală, relațiile comunicate de poliția de frontieră care infirmă susținerea din rechizitoriu că inculpatul a trecut frontiera în anul 2002, ș-a constatat că nu s-a dovedit fără nici un dubiu că inc. V. (U.) I. a participat la comiterea acestei infracțiuni, situație în care s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11, pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din 678/2001, cu aplic, art. 13 C. pen. privind pe partea vătămată P.M., în prezent purtând numele de C.M. prin căsătorie.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, s-a mai reținut că la data de 14 decembrie 2006, părțile vătămate T.A. și minora M.C.M.I. în vârstă de 17 ani care au fost recrutate de U.Ș. și care Ie-a promis locuri de muncă în Italia, au trecut frontiera cu autoturismul învinuitului U.V.C. zis I. care era condus de martorul F.D.O. zis A. și ajunse în insula Sardinia, orașul Cagliari, învinuiții U.V.C. zis Inspectorul și U.Ș. zis D. Ie-a obligat pe cele două părți vătămate să se prostitueze pentru a le achita o presupusă datorie de 3500 euro. S-a mai reținut că părțile vătămate au fost nevoite să se prostitueze timp de 3 săptămâni, obținând venituri de 300-350 euro pe zi, care erau predate în fiecare seară membrilor familiei U., mai precis 50 euro fiecare inculpatului V. (U.) I., zis B. drept taxă de stradă, iar restul pentru achitarea altor pretinse datorii. S-a arătat că aceste fapte sunt dovedite la urmărirea penată cu declarațiile părților-vătămate, declarația martorului F.D.O. și procesele-verbale de interceptări.

Instanța de fond a constatat că la urmărirea penală partea vătămată T.A. declară că a dat 50 euro, inculpatului V. (U.) I. în fiecare zi pentru locul pe trotuar. În fața instanței partea vătămată T.A. nu a mai menținut declarația de la procuror și a arătat că a fost obligată de tatăl său și de poliția de frontieră să declare astfel. în declarația de la instanță precizează că nu îl cunoaște pe inculpatul V. (U.) I., iar în Italia a fost la niște prieteni și nu a practicat prostituția. Martorul F.D.O. declară la urmărirea penală că fiecare din tinerele care se prostituau plăteau 50 euro zilnic taxă pentru că foloseau trotuarele străzii, însă tot în cursul urmăririi penale acesta revine și nu mai menține afirmația făcută privindu-l pe inculpat, declarând ulterior că nici nu îl cunoaște. In fața instanței, acesta menține ultima declarație dată la procuror cu motivarea că prima declarație a dat-o sub amenințarea lucrătorilor de poliție și în prezența acestora. în continuare precizează că nu îl cunoaște pe inc. V. (U.) I. și că nu a văzut pe cele două părți-vătămate pe care Ie-a transportat în Italia că se prostituau.

Partea vătămată M.C.M.I. declară la urmărirea penală că nu a practicat prostituția, dar primea bani de milă de la diverși italieni și acești bani erau luați seara de U.Ș. Mai precizează că a văzut că inculpatul V.I. percepea zilnic fiecărei fete care se prostitua câte 50 euro taxă, iar ulterior această taxă a fost dată lui U.V.C. zis I. Tot la urmărirea penală revine la declarație și precizează că afirmațiile privind taxa de 50 euro sunt mincinoase și că nici nu îl cunoaște pe inculpat.

În instanță M.C.I.M. menține doar ultima declarație dată procurorului cu motivarea că prima declarație a dat-o fiind învățată ce să declare de către poliție. Face din nou precizarea ca nu a practicat prostituția în Italia și că nu îl cunoaște pe inculpat.

Prima instanță reține că din interceptările convorbirilor telefonice ale învinuitului U.Ș. cu o persoană necunoscută rezultă că într-adevăr inculpatul V. (U.) I. "închinase„ o stradă pe care apoi a vândut-o unei alte persoane cu 15.000 euro, aspect ce l-a deranjat pe acesta.

Coroborând aceste probe, instanța a concluzionat că inculpatul V. (U.) I. deținea controlul unei străzi și pentru folosirea acesteia în vederea racolării unor persoane care practicau prostituția se plătea o taxă, așa cum a afirmat martorul F.D.O. în prima declarație luată de procuror, cât și partea vătămată T.A. în declarația dată la urmărirea penală.

Referitor la partea vătămată M.C.M.I., aceasta a precizat că nu a practicat prostituția, în toate declarațiile, și că a primit doar anumite sume de bani de milă, fiind minoră, din partea unor persoane, iar faptul că ar fi practicat prostituția nu este dovedit nici cu alte probe.

Reținerea din rechizitoriu că cele două victime au fost obligate să practice prostituția de inculpatul V. (U.) I., s-a apreciat astfel, că nu are suport probator.

În concluzie, din probatoriul administrat privind pe cele două părți vătămate rezultă că activitatea inc. V. (U.) I. se limita la a percepe o taxă de 50 euro de la persoanele care practicau prostituția și în speță s-a dovedit că de la partea vătămată T.A. a primit 50 de euro zilnic conform declarației dată la urmărirea penală, apreciată ca reflectând realitatea, întrucât motivarea din fața instanței că a fost obligată de tatăl său să nu spună adevărul, nu poate fi primită câtă vreme aceasta nu a dat declarațiile în prezența tatălui. Potrivit art. 12 din Legea nr. 678/2001, constituie infracțiune recrutarea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă și înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

În cauză s-a apreciat că nu s-a dovedit că inculpatul V. (U.) I. a comis fapta în formele recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primire și nici modalitățile cerute de textul de lege menționat. Ceea ce s-a probat este faptul că acesta a perceput 50 euro zilnic taxă de stradă de la partea vătămată T.A., deci activitatea sa infracțională privește doar obținerea unui folos material de pe urma practicării prostituției, fără ca acesta să exercite acte de constrângere asupra părții vătămate.

Cum partea vătămată T.A. cât și M.M.C.I. au fost racolate de U.Ș. și transportate în Italia de U.V.C. în scopul practicării prostituției, împotriva acestora existând indicii că se fac vinovați de infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1) și (2) și art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea 678/2001, acțiuni infracționale care s-au consumat prin comiterea uneia din formele de trafic de persoane în condițiile reglementate de Legea nr. 678/2001 și s-au epuizat prin încetarea acestei activități infracționale a celor doi învinuiți fată de cele două părți vătămate.

Că între inc. V. (U.) I., U.Ș. și U.V.C., nu exista niciun fel de înțelegere prealabilă sau concomitentă la comiterea acestei infracțiuni s-a apreciat că rezultă din convorbirile telefonice purtate de U.Ș. zis D. care era supărat că inculpatul V. (U.) I. a vândut acea stradă cu 15.000 euro unei alte persoane, ceea ce denotă că activitatea fiecăruia era independentă și necondiționată de un eventual acord.

Același aspect este dovedit și prin aceea că inculpatul percepea doar 50 euro, neinteresându-l cât realiza fiecare prostituată zilnic pentru a percepe un eventual procent din suma obținută, banii rezultați fiind dați celor care le-au racolat și constrâns să practice prostituția.

De asemenea, este cert că părțile vătămate T.A., cât și M.C.I. au fost constrânse să practice prostituția de învinuiții U.Ș. și U.V.C., dar această constrângere nu a fost exercitată și de inc. V. (U.) I., care nu rezultă că știa sau că îl interesa dacă cele care practicau prostituția și plăteau acea taxă, o tăceau de bună voie sau pentru că erau constrânse de alte persoane, singurul aspect dovedit este acela că persoanele care foloseau acea stradă plăteau 50 euro zilnic inculpatului V. (U.) I. Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângeri, trage foloase de pe urma practicării prostituției, săvârșește infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. Cum în cauză s-a dovedit că cele două părți vătămate au fost traficate de U.Ș. și U.V.C., nerezultând vreun act de constrângere din partea inculpatului și nefiind probată cunoașterea de către V. (U.) I. că persoanele ce se prostituau și plăteau acea taxă erau constrânse să practice prostituția, din interceptările telefonice rezultând că unele persoane au făcut-o de bună voie, s-a apreciat că inculpatul V. (U.) I. se face vinovat de infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. fața de partea vătămată T.A. și drept urmare s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. faptă pentru care a fost condamnat.

Pentru aceleași considerente s-a schimbat încadrarea juridică față de inculpatul V. (U.) I. și din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 privind pe partea vătămată M.C.M.I. în infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., faptă pentru care inculpatul V. (U.) I. a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., nerezultând din probele administrate că această parte vătămată i-a plătit vreo sumă de bani cu titlul de „taxă de stradă".

Infracțiunea de proxenetism restrânge exploatarea persoanei doar la forma specifică de exploatare sexuală, în timp ce infracțiunea de trafic de persoane se concentrează și asupra condițiilor de muncă forțată, aservire, ținere în stare de sclavie și asupra altor procedee de lipsire de libertate, ceea ce nu a rezultat din activitatea infracțională desfășurată de inculpatul V. (U.) I.

De asemenea, prima instanță a reținut că în cazul proxenetismului, constrângerea este prevăzută ca modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii în formă agravată, iar în cazul infracțiunii de trafic de persoane, constrângerea constituie unul din mijloacele de realizare a elementului material al laturii obiective acestei din urmă infracțiuni, în toate modalitățile ei de săvârșire (recrutare, transportare, transferare, cazare sau primirea unei persoane).

Or, pentru inculpatul V. (U.) I. nu s-a probat că ar fi comis vreuna din aceste modalități reglementate de Legea nr. 678/2001, față de părțile vătămate T.A. și M.C.M.I.

În rechizitoriu se explică revenirea asupra declarațiilor a părții vătămate M.C.I.M. și a martorului F.D.O. urmare a intervenției membrilor familiei inculpatului V. (U.) I., aspect reținut ca demonstrat de procesul verbal de supraveghere, planșele fotografice și declarația martorei M.A.M. care relatează că la 18 aprilie 2007 i-a dat părții vătămate M.C.M., suma de 400 euro de la soția învinuitului U.Ș., zis D. Despre întâlnirea dintre martoră și partea vătămată M.C.M.I., poliția a fost încunoștințată de însăși partea vătămată, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 18 aprilie 2007. De asemenea, martorul F.D. în prima declarație de la urmărirea penală arată că a primit amenințări prin telefon pentru că a fost la poliție și ulterior se constată că revine la declarația inițială.

Din aceste probe, instanța reține că este de necontestat faptul că partea vătămată și martorul au fost influențați, însă nici anterior intervenirii acestor influențe, partea vătămată M.M.C.I. nu a declarat că ar fi practicat prostituția și nici că i-ar fi dat bani inculpatului V. (U.) I., ea afirmând doar că alte fete care se prostituau îi plăteau acestuia 50 euro ca „taxă de stradă". De altfel, din declarația martorei M.A.M., prima instanță a reținut că aceasta a fost contactată de U.Ș. zis D. și că banii i-a primit de la soția acestuia, astfel că nu s-a dovedit că banii au fost dați părții vătămate M.C.M.I. pentru a schimba declarația în favoarea inculpatului V. (U.) I., câtă vreme inculpatul U.Ș. era cercetat în aceeași cauză, fiind începută urmărirea penală și împotriva sa pentru infracțiunea de trafic de persoane, iar banii proveneau de la soția învinuitului, iar nu de la soția inculpatului V. (U.) I.

De asemenea, din interceptările telefonice s-a concluzionat faptul că rezultă că același U.Ș. zis D. a vorbit cu partea vătămată M.C.M.I., dându-i îndrumări acesteia de a-l determina pe martorul F.D.O. să fie prudent în ceea ce declară la poliție, recomandându-i și părții vătămate același lucru, ceea ce demonstrează că cel care a încercat să influențeze mersul anchetei în favoarea sa a fost U.Ș. și nu inculpatul V. (U.) l. Că partea vătămată M.M.C. îl cunoștea și pe inculpatul V. (U.) l. se arată în rechizitoriu că rezultă din procesele verbale de supraveghere operativă și planșele foto întocmite la 6 martie 2007, 11 martie 2007 și 16 martie 2007. Observând aceste procese verbale tribunalul a constatat că din procesele verbale de supraveghere din 6 martie 2007 și cel din 16 martie 2007 partea vătămată M.C.M. s-a întâlnit cu alte persoane, iar nu cu inculpatul V. (U.) I., ele neconfirmând cele reținute în rechizitoriu. Din procesul verbal din 11 martie 2007 rezultă că partea vătămată M.C.M. s-a întâlnit la acea dată cu A.V. zis D. și E.M. zis M. și încă două persoane necunoscute. împreună au plecat la restaurantul V. unde au stat circa o oră după care la orele 19,10 au fost opriți de organele de poliție, stabilindu-se că la aceea întâlnire au participat C.I., E.M., A.V., P.E., E.M. și partea vătămată M.C.M. După control poliția a constatat că autoturismul cu care circulau aceștia s-a defectat, iar numitul A.V. l-a sunat pe inculpatul V. (U.) I. care a venit în ajutor, în autoturismul lui urcând A.V., partea vătămată M.M.C. și celelalte două tinere P.E. și E.M. În localitatea Schela Cladovei a coborât P.E., apoi a coborât E.M. cu A.V., după care au stat de vorbă 10 minute în scara blocului, în timp ce inculpatul V. (U.) I. a rămas în mașină cu partea vătămată M.C.I. La orele 20,00, se precizează că cele două tinere au plecat spre locuință, iar inculpatul a plecat cu A.V. Ori, din aceste procese verbale tribunalul a reținut că se poate trage concluzia că partea vătămată M.C.I. l-a văzut cu aceea ocazie pe V. (U.) I., nedovedindu-se faptul că aceasta îl cunoscuse anterior datei de 11 martie 2007, mai ales că inculpatul nu a participat la aceea întâlnire, fiind chemat de A.V. pentru că autoturismul se defectase.

Partea vătămată M.C.M. a declarat în fața instanței că nu îl cunoaște pe inculpat, dar indiferent de faptul că îl cunoștea sau nu pe inculpat, aceasta nu a declarat niciodată că a plătit vreo taxă inculpatului V.U.I. și nici alte probe nu dovedesc că inculpatul a perceput bani de la partea vătămată M.C.I.M.

Din aceste considerente, prima instanță a stabilit că nu se poate reține că inculpatul V. (U.) I. a comis vreo faptă penală față de partea vătămată M.C.M., neconfirmându-se nici în cursul urmăririi penale și nici în fața instanței vinovăția inculpatului pentru obținerea unor foloase materiale din practicarea prostituției de către aceasta.

Tribunalul a concluzionat totuși că, apărarea inculpatului în sensul că nu putea percepe nicio taxă de la persoanele care se prostituau în Italia, întrucât în perioada când se susține în rechizitoriu că ar fi perceput aceste taxe el se afla în România, nu este dovedită, având în vedere că martorul P.T. nu cunoaște nimic în cauză, iar martorul G.T. nu îl cunoaște pe inculpat, dar a auzit că cei din familia B., unul D. și unul B. au provocat un scandal în comuna Dănceu pe 26 decembrie 2006, această afirmație nedemonstrând că inculpatul V. (U.) I. a fost prezent în Dănceu la aceea dată câtă vreme martorul nu îl cunoștea.

În aceiași ordine de idei, prima instanță a reținut din relațiile comunicate de I.J.P.F. la 23 martie 2007 aflate la fila 29 dosar urmărire penală, rezultă că inculpatul la 15 decembrie 2006 a ieșit din țară, iar de la fila 68 vol. III urmărire penală, rezultă că a revenit în țară la 29 decembrie 2006, ceea ce probează că până la sfârșitul anului 2006 s-a aflat în Italia, confirmându-se susținerea părții vătămate T.A. că i-a plătit inculpatului 50 euro zilnic circa trei săptămâni.

Prin același rechizitoriu inculpații V. (U.) I. și S.I.L. au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de trafic de imigranți, comisă la 20 februarie 2007, reținându-se că la această dată, în autogara din Tr. Severin inculpatul S.I.L. s-a întâlnit cu inculpatul V. (U.) I. zis B., după ce în prealabil vorbiseră la telefon și aici au inițiat trecerea ilegală peste graniță a doi cetățeni indieni.

În această privință, tribunalul a reținut următoarele: Din autogara Tr. Severin, în după amiaza zilei de 20 februarie 2007 au plecat cele trei microbuze aparținând firmei SC L. SRL administrate de inculpatul S.I.L., încărcate cu pasageri cu destinația Italia. Unul dintre microbuze era condus de O.A. cu ajutor de șofer T.V., iar celălalt microbuz era condus de inc. S.I.L. ajutat de H.C., iar celălalt era condus de S.E. zis D. Cele trei microbuze au ajuns în Ungaria, iar la granița cu Austria, în microbuzul condus de S.E.V. au fost depistați în dimineața de 21 februarie 2007 cei doi indieni care trecuseră fraudulos frontiera de stat a României. Urmare anchetei efectuată de autoritățile maghiare, S.E.V. a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea executării.

Referitor la coautorul celor trei, s-a apreciat că aceasta este dovedit cu probatoriul administrat în cauză. Astfel, martorii O.A. și T.V., șoferi pe microbuzele care au transportat călători în străinătate la acea dată au declarat că toți călătorii din cele trei microbuze care au plecat din Tr. Severin au fost verificați de inc. S.I.L., iar pe traseu până în Ungaria nu s-au mai urcat alți pasageri. De altfel, comiterea acestei infracțiuni de cei doi inculpați și de martorul S.E.V., s-a reținut ca fiind dovedită fără niciun dubiu de interceptările convorbirilor telefonice purtate între inc. S.I.L. și inc. V. (U.) I. cât și între inc. S.I.L. și fratele său S.E.V., precum și din convorbirile telefonice purtate de acesta din urmă cu martorele S.C. și S.D. Din conținutul acestor convorbiri rezultă clar că cei doi inculpați aveau cunoștință despre trecerea ilegală a celor doi migranți, despre naționalitatea acestora, cât și despre documentele de identitate false.

De asemenea, co-autoratul celor doi inculpați s-a apreciat că rezulta și din procesul-verbal de efectuare a unor acte premergătoare în care s-a menționat că la data de 20 februarie 2007 inculpatul V. (U.) I. s-a întâlnit cu inculpatul S.I.L. și că în mașina cu care a venit inc. V.I. pe bancheta din spate se mai aflau două persoane. După ce au discutat cei doi inculpați, rezultă că inc. S.I.L. a coborât din autoturism însoțit de cele două persoane și toți trei s-au îndreptat spre cele trei microbuze proprietatea inculpatului. Mai rezultă că la această întâlnire a participat și numitul A.V. Din convorbirile telefonice interceptate și purtate între inculpatul S.I.L. și A.V. în noaptea de 20/21 februarie 2007, rezultă că inculpatul S.I.L. a trecut granița din România în Ungaria cu cei doi migranți în schimbul unei sume de bani primiți de la inculpatul V. (U.) I. și inculpatul primește indicații unde să-i transporte. Din convorbirile telefonice din zilele de 21 și 22 februarie 2007 purtate de martorul S.E.V. cu inc. S.I.L., S.C. și S.D., rezultă clar că cei doi migranți au fost preluați de inc. S.I.L. de la inculpatul V. (U.) l. în schimbul sumei de 100 euro fiecare și că la trecerea frontierei în Austria au fost descoperiți în auto proprietatea inculpatului S.I.L., condus de fratele său S.E.V.

Tribunalul a apreciat că toate aceste probe se coroborează și cu afirmațiile inc. S.I.L. și V. (U.) I. care recunosc că s-au întâlnit în autogara pe 20 februarie 2007, dar nu recunosc că au discutat și despre cei doi migranți.

Inculpatul S.I.L. explică prezența inculpatului V.I. la acea dată în autogara prin faptul că mulți din călătorii din acea zi erau rudele sale. Această susținere este însă infirmată de tabelele depuse de inculpat în instanță, cuprinzând numele călătorilor transportați în 20 februarie 2007 cu cele două microbuze și se constată că nu este consemnată nici o persoană cu numele de V. sau U.

De asemenea, din declarația martorului T.V. dată în instanță, rezultă că în mașina condusă de S.E.V. s-au urcat din autogara Drobeta Tr. Severin la 20 februarie 2007, 5-6 persoane. Martorul O.A. arată că după ce martorul S.E.V. a fost reținut la granița ungară, inc. S.L. s-a întors și a luat mașina din vama ungară, iar în aceasta a observat că erau 3-4 persoane în mașină, deci mai puțin cu două persoane decât cele care urcaseră din autogara Tr. Severin, așa cum relateaază martorul T.V. Ori, coroborând aceste aspecte relatate de cei doi martori, prima instanță a stabilit că cei doi migranți indieni au plecat din autogara Tr. Severin, în mașina condusă de S.E.V., cu știința inc. S.I.L., care verifica fiecare pasager și care i-a preluat de la inculpatul V.U.I.

În concluzie, instanța a apreciat că în cauză s-a făcut dovada că cei doi inculpați V.U.I. și S.L. au comis infracțiunea de trafic de migranți prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, fapte pentru care au fost condamnați.

Deși în instanță, martorii propuși în apărare, respectiv S.D. și S.E.V. au declarat că cei doi migranți au fost luați de pe teritoriul Ungariei, tribunalul a stabilit că aceste declarații sunt izolate, necoroborându-se cu alte probe și neducând la infirmarea probelor mai sus menționate și dat fiind și gradul de rudenie apropiată cu inculpatul S.I.L., nu au fost luate în considerare, fiind nesincere și infirmate chiar de propriile lor convorbiri telefonice interceptate, când martorii nu cunoșteau că împotriva fratelui și respectiv cumnatului se derulează o anchetă penală.

În ceea ce privește infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, instanța a apreciat că probatoriul administrat nu dovedește vinovăția inculpatului S.I.L. pentru comiterea acestor fapte.

De altfel, în actul de sesizare al instanței nu se descrie starea de fapt reținută în sarcina acestuia și ce activități infracționale a săvârșit inculpatul și care sunt victimele, mai ales că au fost conceptate ca părți vătămate doar P.M., T.A. și M.C.I.M., care s-a stabilit că au fost transportate în Italia de U.V.C., zis Inspectorul, iar nu de inculpatul S.I.L.

Faptul că s-au găsit la domiciliul inculpatului S.I.L. mai multe pașapoarte și buletine nu a fost apreciat ca probând traficul de persoane, având în vedere că deținea o firmă de transport, că răcea curse în străinătate în mod legal și că nici o persoană căreia îi aparținea vreun act de identitate găsit la domiciliul său nu s-a plâns că a fost traficată de acesta.

S-a stabilit că martorele audiate în cauză, l.D., T.G., G.G.A. au declarat că au apelat la inculpatul S.I.L. să le ducă în Italia, aflând că are firmă de transport și i-au plătit doar contravaloarea călătoriei. Prima instanță a apreciat că nu rezultă din nicio probă faptul că inculpatul S.I.L. ar fi efectuat aceste transporturi în scopul exploatării vreunei persoane și nici nu s-a dovedit că știa că peroanele transportate în Italia, vor urma să practice prostituția. De asemenea, persoanele minore transportate aveau procuri date de părinții lor, neexistând nimic nelegal în aceste transporturi și nici plângeri penale formulate împotriva inculpatul S.I.L. că ar fi indus în eroare pe cineva în scopul obținerii unui profit.

Față de cele de mai sus, inculpatul S.I.L. a fost achitat în baza art. 11, pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) și art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, nefiind dovedită vinovăția acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Referitor la infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 prima instanță a constatat că vinovăția inculpaților Z.I.L. și V. (U.) I. nu s-a dovedit, întrucât acțiunile celor doi inculpați nu întrunesc elementele constitutive ale faptelor incriminate prin legea menționată, având în vedere că latura obiectivă a acesteia se poate realiza prin una din următoarele acțiuni: inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui asemenea grup.

Prin acțiunea de inițiere a unui grup infracțional organizat se înțelege efectuarea de acte menite să determine și să pregătească constituirea grupului. Prin acțiunea de constituire se înțelege intrarea într-un grup infracțional, activitatea acestuia fiind caracterizată prin durata în timp și realizarea unui scop infracțional comun.

Astfel, prima instanță a reținut că inculpatul V. (U.) I. a tras foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către partea vătămată T.A. tară a rezulta că a întrebuințat acțiuni de constrângere împotriva vreunei persoane. Astfel, activitatea infracțională a inculpatului V. (U.) I. nu a avut drept scop realizarea traficului de persoane și ea s-a desfășurat independent de cea a membrilor familiei sale față de care s-a disjuns cauza.

De asemenea, tribunalul a afirmat că pentru reținerea acestei fapte, se impunea a se stabili și dovedi vinovăția a cel puțin trei persoane care să constituie un grup, cât și o ierarhie și o structură organizatorică a grupului. Neexistând în cauză asemenea dovezi, instanța a dispus achitarea inculpatului V. (U.) I. pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, nefiind îndeplinite cerințele cerute de lege.

Cu atât mai mult, în ceea ce-l privește pe inculpatul S.I.L., față de care nu s-a dovedit vinovăția sa pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane și minori, s-a concluzionat că implicit nu s-a probat nici aderarea sa la un grup infracțional constituit în acest scop.

În aceiași ordine de idei, instanța a concluzionat că această infracțiune nu subzistă nici în ceea ce privește traficul de migranti unde chiar dacă s-a constatat existența unui grup de 3 persoane, înțelegerea acestora a fost spontană, tară a exista o desfășurare în timp și în mod repetat a unor activități cu scopul traficării unor migranti, așa cum cer dispozițiile art. 7 alin. din Legea nr. 39/2003.

În consecință, inculpații au fost achitați în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

La individualizarea pedepselor pentru faptele care s-au dovedit și care au fost reținute în sarcina inculpaților, instanța a avut în vedere pericolul social concret al acestora, limitele speciale de pedeapsă, lipsa antecedentelor penale și poziția procesuală nesinceră.

Prin urmare inculpatul V. (U.) I. a fost condamnat pentru infracțiunile prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. privind pe partea vătămată T.A. și pentru infracțiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, fapte aflate în concurs real și ținându-se cont și de numărul infracțiunilor și gravitatea lor, s-a apreciat că pentru realizarea cerințelor art. 52 C. pen. s-a impus aplicarea unei pedepse privative de libertate orientată la minimul prevăzut de lege, iar în baza art. 33-34 C. pen. s-a dispus să se execute pedeapsa cea mai grea. întrucât, infracțiunea de proxenetism prevede și o pedeapsă complementară, inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 teza a II-a lit. a) și lit. b) pe o durată de 2 ani, în conformitate cu dispozițiile art. 65 C. pen.

S-a apreciat că în ceea ce-l privește pe inculpat nu se impune a i se interzice dreptul de vot, întrucât ar însemna o restricție și limitare nejustificată a acestui drept recunoscut și garantat de Constituție și ar duce la încălcarea nejustificată a unui drept fundamental al omului ocrotit de normele C.E.D.O., astfel că pentru aceleași motive aceleași drepturi au fost interzise și ca pedeapsă accesorie, în baza art. 71 C. pen.

Potrivit art. 329 alin. (4) C. pen. și art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul V. (U.) I. a sumei de 1050 euro sau contravaloarea acesteia în momentul executării, reprezentând suma primită de la partea vătămată T.A. câte 50 euro pe zi în perioada celor trei săptămâni cât aceasta a practicat prostituția.

În ceea ce-l privește pe inculpatul S.I.L., găsit vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, s-a apreciat că față de lipsa antecedentelor penale, de faptul că are asigurată existența din prestarea unei activități în societatea al cărei administrator este, că are 2 copii minori în întreținere, și că a comis o singură infracțiune s-a apreciat că aplicarea minimului de pedeapsă cu suspendarea executării acesteia creează garanția reeducării inculpatului care se află la prima încălcare a legii penale.

S-a apreciat că atitudinea de a nu recunoaște fapta săvârșită este o reacție instinctivă și nu este determinantă la individualizarea pedepsei, întrucât inculpatul a dovedit o bună comportare anterior comiterii infracțiunii, cât și ulterior acesteia prin faptul că a fost prezent și a răspuns la fiecare chemare în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței.

În conformitate cu art. 359 C. proc. pen. inculpatului i s-a atras atenția și asupra condițiilor în care se poate dispune revocarea suspendării condiționate a pedepsei potrivit art. 83 C. pen.

În baza art. 118 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul S.I.L. a sumei de 200 euro sau contravaloarea acesteia în momentul executării, bani care au fost primiți pentru traficul de migranți.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, au declarat apel inculpații și D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, în termen și motivat, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, astfel:

Apelul I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți s-a referit în esență la următoarele critici: în mod greșit tribunalul a ajuns la concluzia de achitare a inculpaților pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată și la schimbarea încadrării juridice, ca urmare a neobservării probelor sau aprecierii acestora într-un mod defectuos.

Cu privire la prima parte - vătămată P.M., a solicitat să se constate că în faza de urmărire penală a fost audiată, dar ulterior aceasta și mama sa și-au schimbat declarațiile. A solicitat să se aprecieze dacă această schimbare de declarații este justificată.

Cu privire la celelalte părți vătămate, a solicitat să se constate că revenirile asupra declarațiilor nu se justifică, că în cazul M. este dovada că i s-a înmânat de către familie inculpatului suma de 400 euro, că urma să se stabilească o întâlnire, întâlnire care a avut loc și a primit suma de 400 euro.

Cu privire la schimbarea încadrării juridice, aceste părți vătămate n-au fost racolate direct de inculpatul U.I., dar există indicii că au fost obligate de către inculpatul U. să se prostitueze.

În ceea ce privește infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, s-a arătat că în mod greșit prima instanță nu a avut în vedere că față de inculpații pentru care s-a disjuns cauza, ca membrii ai grupului, se continuă cercetările. A solicitat să se aibă în vedere împrejurarea în ceea ce o privește pe partea vătămată P.M. că în străinătate se află arestate alte persoane care au preluat-o și au vândut-o. S-a susținut că există la dosar dovezi că inculpatul S. a transportat în străinătate minore pe care Ie-a avut trecute pe propria procură; bagajele la care se referă sunt persoanele transportate de S. și acesta știa ce transportă.

S-a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, să se constate că încadrarea juridică este cea din actul de sesizare și să se condamne inculpații cu privire la aceste fapte.

Apelul inculpatului V. (U.) I. s-a referit în esență la următoarele critici: privind infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și a dispus condamnarea sa.

Susține că în cauză nu există probe de natură a demonstra că ar fi coautor la infracțiunea de trafic de imigranți, instanța de fond bazându-se doar pe simple presupuneri, nesusceptibile de a demonstra vinovăția acestuia. Mai susține că s-a luat în considerare procesul-verbal de efectuare a unor acte premergătoare existent la dosar la fila 51 din dosarul de urmărire penală, în conținutul căruia se fac referire la evenimente care s-au petrecut atât anterior cât și ulterior datei întocmirii sale. Din conținutul acestui proces - verbal rezultă că este un act pro causa, susținând că ar fi fost necesar să existe o ordonanță a parchetului în acest sens.

În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune pentru care a fost condamnat, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Susține că instanța de fond a aplicat în mod greșit criterii diferite când a procedat la stabilirea forței probante a declarațiilor. Cu privire la partea vătămată T.A., neexistând niciun motiv justificat pentru înlăturarea declarației dată de aceasta în fața instanței de judecată și menținerea celei dată la urmărirea penală. A susținut că în acest dosar nu sunt probe, că înregistrarea convorbirii telefonice s-a tăcut cu încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. și că instanța de fond și-a încălcat rolul activ.

A solicitat admiterea apelului, achitarea sa pentru infracțiunile prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și art. 329 alin. (1) C. pen.

În subsidiar, a solicitat suspendarea condiționată, iar în situația în care va fi găsit totuși vinovat, să se reducă în mod corespunzător pedeapsa aplicată și să se constate că a executat practic pedeapsa aplicată de instanța de fond.

Apelul inculpatului S.I.L. se referă în esență la următoarele critici: în mod greșit prima instanță a reținut că inculpatul a săvârșit fapta de trafic de migranți și nu a stabilit în concret în ce a constat activitatea infracțională a inculpatului, neexistând nici o dovadă care să probeze racolarea, îndrumarea sau călăuzirea migrantilor indieni. Raționamentul folosit de instanță la achitarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de minori, este aplicabil și în acest caz. Instanța de fond a avut în vedere declarațiile a doi martori audiați, cei doi șoferi angajați ai inculpatului care au declarat cum decurge procedura îmbarcării, iar din conținutul acestor declarații nu se poate deduce vinovăția acestuia, depozițiile de martori fiind în favoarea inculpatului.

A mai arătat că instanța de fond ia în considerare procesul - verbal de întocmire a actelor premergătoare întocmit de către lucrătorii poliției de frontieră, care nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 91 C. proc. pen. Susține că acest proces - verbal este întocmit pro causa pentru că nu putea să fie cunoscută la acea dată sancțiunea aplicată fratelui inculpatului. Solicită să nu fie luat în considerare la reaprecierea probelor.

A susținut că există o convorbire telefonică la 22 februarie 2007 ora 20 ce se află în volumul V din dosarul cauzei, între S.E. și S.I.L. în care într-un moment de sinceritate, îi comunică S.E. fratelui său că a fost nevoit să modifice declarația sinceră dată în fața autorităților ungare. Solicită să se aibă în vedere că este esențială această sinceritate.

S-a mai susținut că există o serie de întreagă de incertitudini care generează dubii serioase și de elemente care dovedesc nevinovăția.

Sub aspectul celui de-al doilea motiv de apel, a solicitat să se constate că în mod greșit inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 și pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a apreciat că temeiul juridic corect este art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., probele dovedesc că faptele pentru care a fost sesizată instanța nu există, art. 17 C. pen. care reglementează noțiunea de infracțiune arată că infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Însăși instanța a reținut că nu este dovedită vinovăția inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 31 din 10 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 6366/101/2007, s-a dispus respingerea ca inadmisibil a apelului declarat de Parchetul de pa lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, împotriva sentinței penale nr. 415 din 27 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secție penală, în Dosarul nr. 6366/101/2007 și, totodată, respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul V. (U.) I.. Totodată, s-a admis ca fondat apelul declarat de inculpatul S.I.L. împotriva sentinței penale nr. 415 din 27 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secție penală în Dosarul nr. 6366/101/2007; s-a desființat în parte sentința penală nr. 415 din 27 decembrie 2007 a Tribunalului Mehedinți pronunțată în Dosar nr. 6366/101/2007, referitor la acest inculpat și numai în ceea ce privește pedeapsa accesorie aplicată acestuia. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului S.I.L., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale și s-a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova și inculpații V. (U.) I. și S.I.L., arătând că prin Decizia nr. 3153 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 6366/101/2007, s-a dispus admiterea recursurilor declarate de către Parchet și inculpați, casându-se Decizia nr. 31 din 10 iulie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția minori și familie, și dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor formulate în speță.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în mod greșit instanța de apel a respins ca inadmisibil apelul parchetului, în condițiile în care, libertatea de apreciere cu privire la soluția pronunțată de Tribunalul Mehedinți, a procurorului care a instrumentat cauza, este admisă de lege, care nu limitează dreptul acestuia de a exercita calea de atac atunci când apreciază că hotărârea este netemeinică sau nelegală chiar dacă nu a participat la judecarea cauzei. în decizie s-a mai arătat că la instanța de apel, cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere criticile formulate în recursurile inculpaților și se vor administra probele pe care instanța le va găsi necesar să le administreze.

La Curtea de Apel Craiova, Dosarul a fost înregistrat sub nr. 541/54/2009, iar cu ocazia rejudecării, au fost ascultați inculpații, iar la cererea inculpatului a fost ascultat martorul C.G.C.

Analizând întreg materialul probator aflat la dosar și examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a apreciat că apelul M.P. este nefondat, iar apelurile inculpaților sunt fondate numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor.

Concret, s-a respins prin Decizia penală nr. 254 din 4 decembrie 2099 a Curții de Apel Craiova, ca nefondat, apelul declarat de M.P. – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, împotriva sentinței penale nr. 415 din 27 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 6366/101/2007.

S-au admis apelurile declarate de inculpații V. (U.) I. și S.I.L. S-a desființat în parte sentința, sub aspectul individualizării modalității de executare a pedepsei.

În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aplicată inculpatului V. (U.) I. pe durata termenului de încercare de 4 ani compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani stabilit de instanță. Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului V. (U.) I.

Pe durata suspendării condiționare a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului S.I.L.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V. (U.) I. durata detenției preventive de la 27 decembrie 2007, la 23 februarie 2008.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

în continuare, împotriva deciziei amintite, s-a exercitat calea de atac a recursului atât de către M.P., cât și de către inculpatul V.I.

Parchetul, în final, în funcție și de precizările orale din fața instanței de recurs, invocă următoarele:

Nelegal și netemeinic instanța de apel a respins ca nefondat apelul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți menținând soluția de schimbare a încadrării juridice, dispusă de instanța de fond, din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., în ceea ce-l privește pe inculpatul V. (U.) I., parte vătămată fiind M.C.M.l.

Nelegal, instanța de apel a menținut soluția de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., dispusă de instanța de fond față de inculpații V. (U.) I. pentru infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., art. 7 din Legea nr. 39/2003 și inculpatul S., conțin, pentru infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 și art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Potrivit art. 329 C.pen., infracțiunea de proxenetism constă în "îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană".

Prin dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a statuat că „constituie infracțiunea de trafic de persoane, recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra, sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane în scopul exploatări acestei persoane".

Din analiza conținutului celor două infracțiuni, rezultă că atâta timp cât pentru existența infracțiunii de proxenetism prev. în art. 329 alin. (1) C. pen. nu este necesară exercitarea de acte de constrângere asupra victimei sau supunerea ei la presiuni din partea unei persoane, a cărei autoritate asupra sa a fost cumpărată, elementul de diferențiere dintre acestea constă tocmai în modalitatea particulară de viciere a poziției subiective a victimei de săvârșire prin „constrângere la prostituție".

Instanța de fond printr-o interpretare eronată a probatoriului și prin neluare în considerare a disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., a considerat că în speță este vorba de infracțiunea prevăzute de dispozițiile art. 329 C. pen. și pe cale de consecință a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul V. (U.) I. din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., privind partea vătămată M.M.C.l. și din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., privind partea vătămată T.A.

Din cuprinsul notelor transmise de Chestura din Torino-ltalia, la datele de 16 martie 2007 și 26 martie 2007 (filele 37-39, vol. l, Dosar urmărire penală nr. 37D/P/2005), coroborat cu declarațiile părților vătămate T.A. și M.M.C.l. (filele 135-139, vol. l dosar urmărire penală), rezultă că pe teritoriul Italiei au fost transportate în Italia prin inducerea în eroare, respectiv prin promisiunea falsă de a desfășura o activitate legală, respectiv de a munci într-un restaurant. Ulterior, ajungând în Italia cele două părți vătămate au constatat că au fost înșelate, respectiv „locul de muncă promis consta în practicarea prostituției. Din suma obținută zilnic, cele două părți vătămate erau obligate să achite suma de 50 euro numitului V. (U.) I. zis B., sumă ce reprezenta taxa pentru locul de muncă.

Din declarația părții vătămate M.M.C.l. (fila 138 verso), rezultă aceiași stare de fapt cu cea prezentată de către partea vătămată T.A. Nu lipsite de relevanță sunt și depozițiile martorelor M.A.M. (filele 146-147 dosar urmărire penală) și F.D.O. (filele 148-150 vol.l dosar urmărire penală), din care rezultă că aveau cunoștință de faptul că mai multe fete din România, printre care și cele două părți vătămate au fost recrutate și transportate în Italia, unde prin constrângere au practicat prostituția, iar din sumele obținute erau obligate să achite taxa de 50 euro/zi inculpatului V. (U.) I.

Revenirea ulterioară a părților vătămate asupra depozițiilor date în fața procurorului cu respectarea dispozițiilor legale, apreciem că nu este de natură a înlătura întreg probatoriul administrat în timpul urmăririi penale și a da eficiență numai probelor administrate în timpul cercetării judecătorești, în sensul că nu a existat vreun act de constrângere din partea inculpatului V. (U.) I. asupra pârtilor vătămate pentru a practica prostituția.

Având în vedere Decizia nr. 16 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite publicată în M. Of. - partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008, precum și probatoriul administrat în cauză, apreciem că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 privind pe partea vătămată M.M.C.l. și art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind partea vătămată T.A.

Pe de altă parte, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 prin grup infracțional organizat se înțelege „grupul structurat format din 3 sau mai multe persoane care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multe infracțiuni grave pentru a obține în mod direct sau indirect un beneficiu financiar sau un alt beneficiu material", iar în conformitate cu prev. art. 7 alin. (1) din aceiași lege „inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5-20 ani și interzicerea unor drepturi".

Din probele administrate în timpul urmăririi penale rezultă că activitatea inculpaților s-a desfășurat împreună cu activitatea numiților U.C., U.Ș., U.N., U.V.C., V.C. și S.l.L. pe perioada mai multor ani, activitate care era coordonată în principal de către U.Ș. zis D., iar ceilalți aveau roluri bine stabilite, în sensul că unii participanți recrutau persoanele din România, alții le transportau în Italia, iar alții le obligau să practice prostituția reținându-le actele de identitate și obligându-le totală să achite „taxa de stradă" (activitate infracțională desfășurată de V. (U.) I., respectiv perceperea taxei de stradă.

Referitor la inculpatul S.l.L. este de menționat că acesta cunoștea scopul pentru care le însoțea pe tinere în Italia, având înțelegere în acest sens cu inculpatul V. (U.) I. și numiții U.V.C. și U.Ș. (față de care s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor) cu care discuta destul de des despre victime numindu-le „bagaje" și stabilindu-se ca inculpatul S.l.L. să le rețină atât buletinul, cât și pașaportul până la preluarea acestora în Cagliari - Italia.

Motivația instanțelor în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr. prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, deoarece nu au fost trimiși în judecată decât 2 inculpați este contradictorie cu literatura de specialitate în sensul că atâta timp cât cercetările continuă și cu privire la alți participanți, nefiind dispusă până în prezent vreo soluție de netrimitere în judecată a acestora.

De altfel, legiuitorul prin dispozițiile art. 2, lit. a) din Legea nr. 39/2003 a definit grupul structurat ca „fiind format din 3 sau mai multe persoane", grup care de altfel din speța dedusă judecății este format dintr-un număr de 6 persoane, cercetate în continuare și doi inculpați.

Vinovăția inculpatului S.l.L., în ceea ce privește comiterea infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (2) și (3) din Legea 678/2001 și art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 rezultă din conținutul interceptărilor telefonice, precum și din activitatea desfășurată ulterior sesizării organelor de urmărire penală, respectiv aceea de a influența victimele să nu declare adevărul organelor de urmărire penală (vol. V, filele 2-3, 12-13, 36-42, 194-197).

Fată de cele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385 C. proc. pen. pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor instanțelor de fond și de apel, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Recursul inculpatului V. (U.) I. s-a referit în esență la următoarele critici: Susține că în cauză nu există probe' de natură a demonstra că ar fi coautor la infracțiunea de trafic de imigranți, instanța de fond bazându-se doar pe simple presupuneri, nesusceptibile de a demonstra vinovăția acestuia.

În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune pentru care a fost condamnat, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Susține că instanța de fond a aplicat în mod greșit criterii diferite când a procedat la stabilirea forței probante a declarațiilor. A susținut că în acest dosar nu sunt probe, că înregistrarea convorbirii telefonice s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. și că instanța de fond și-a încălcat rolul activ.

Fără a reda că hotărârile instanțelor ierarhic inferioare sunt întrutotul legale și temeinice; sub aspectul redării stării de fapt, analizată prin prisma probatoriului existent la dosar și ținând cont de regulile clasice în materie - legal urmărirea penală are ca obiect strângerea de probe pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată, fiind de apanajul strict al instanței de judecată ca pe calea cercetării judecătorești să se ajungă la aflarea adevărului cert și absolut pentru a putea ancora în concret o hotărâre de condamnare a inculpatului - acestea au procedat în deplină corectitudine, fiind astfel de consființit aceste împrejurări.

Astfel, referitor la fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu, acuzarea se bazează pe declarațiile părții vătămate P.M., ale mamei sale D.J. (filele 115 -117, 128 dosar urmărire penală), imprimatul înscrisului purtând numele S.M. (fila 303, vol. I -dosar urmărire penală) și procesul-verbal de supraveghere (fila 129). Chiar în rechizitoriu s-au arătat aspecte contradictorii cu privire la modul în care inculpatul Velcu Ionel a ieșit din România, în sensul că, la data de 27 august 2002, minora a ieșit din țară prin P.T.F. Porțile de Fier I, prin același punct și la aceeași dată ieșind U.C.V. împreună cu inculpatul V.I.

Însă, în cursul cercetării judecătorești s-a constatat că inculpatul V.I., la 27 august 2002 nu a ieșit din România, așa cum rezultă din relațiile Poliției de Frontieră, potrivit cărora, în cursul anului 2002, inculpatul nu apare cu ieșiri sau intrări în țară.

Partea vătămată P.M. și mama sa D.J. au dat de-a lungul timpului mai multe declarații. în fața instanței de fond, până la urmă declarații esențiale pentru aflarea adevărului, P.M. a precizat că declarația care corespunde adevărului este cea din 26 mai 2003 (fila 19 - dosar urmărire penală), iar D.J. a arătat că nu menține declarația dată la procuror. Important este faptul că declarațiile date de P.M. la 26 mai 2003 și de D.J. la 08 noiembrie 2002 (fila 121 - dosar urmărire penală) sunt cele mai apropiate din punct de vedere cronologic de la data de 27 august 2002, în timp ce declarațiile de la 19 martie 2007, 25 iunie 2007 au fost date după o lungă perioadă de timp.

Având în vedere faptul că declarațiile părții vătămate P.M. din 26 mai 2003 și declarațiile martorei D.J. din 08 noiembrie 2002, 09 ianuarie 2003, 28 iulie 2003 se coroborează, că aspectul că la 27 august 2002 inculpatul V.I. nu a ieșit din România, având în vedere dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., este de apreciat că în mod corect instanța de fond, iar ulterior și cea de apel, la stabilirea stării de fapt, a avut în vedere declarațiile date cu ocazia cercetării judecătorești, potrivit cărora, inculpatul V. (U.) I. nu a participat la această faptă.

Referitor la fapta descrisă la pct. 2 din rechizitoriu, chiar în actul de sesizare se arată că părțile vătămate T.A. și M.M.C. au fost recrutate de U.Ș., au ieșit din țară prin P.T.F. Nădlac în data de 14 decembrie 2006 cu autoturismul lui U.V.C., ce era condus de martorul D.D.O., iar când au ajuns în Cagliari, au fost obligate de către U.V.C. și U.Ș. să practice prostituția. Singura faptă imputată inculpatului V. (U.) I. este aceea că Ie-a solicitat celor două părți vătămate câte 50 euro pe zi, drept „taxă de stradă".

În toate declarațiile date, indiferent de perioadă și faza procesuală, partea vătămată M.M.C. a arătat că nu a practicat prostituția, ci a primit bani din mila altor persoane, care erau luați de U.Ș.

Cu privire la partea vătămată T.A., din nici o probă administrată fie la urmărirea penală, fie la instanța de fond, nu rezultă că inculpatul V. (U.) I. ar fi participat la recrutarea, transportarea sau constrângerea acesteia la practicarea prostituției, activitatea acestuia limitându-se la a percepe zilnic 50 euro cu titlu de „taxă de stradă".

Din interceptările telefonice, mult vehiculate în speță, legal luate, rezultă aspectul că V. (U.) I. „a vândut strada" unde prostituau tinerele, cu 15.000 euro, ceea ce a generat o nemulțumire din partea lui U.Ș.

În privința aspectului că partea vătămată M.M.C. a fost influențată, așa cum rezultă din procesele-verbale de supraveghere, planșele fotografice și declarațiile martorei M.A.M., semnificativ este faptul că și înainte de a fi influențată partea vătămată a precizat că ea nu s-a prostituat, iar ea a văzut că inculpatul V. (U.) I. „percepea zilnic fiecărei fete care se prostitua câte o taxă de 50 euro, spunând că reprezintă taxă de folosire a străzii unde agățau clienții" (fila 139 verso - dosar urmărire penală).

În aceste condiții, schimbarea declarațiilor părții vătămate nu a avut efect asupra încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului V.I., parte vătămată fiind T.A.

În consecință, de asemenea, soluția adoptată de instanța de fond cu privire la cele două părți vătămate M.M.C. și T.A., este una corectă.

La pct. 3 din rechizitoriu se arată că inculpatul S.I.L., începând cu luna august 2006, a transportat din România în Italia mai multe tinere, cunoscând că acestea erau exploatate de către membrii familiei U. Totodată, inculpatul intermedia trimiterea de sume de bani din Italia în România, la membrii familiilor persoanelor traficate. Atât la urmărirea penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, din probele administrate - printre care declarațiile martorelor l.D., T.G., G.G.A. - rezultă că inculpatul S.I.L. avea o firmă de transport internațional, efectuând transport de persoane contra cost. Cu ocazia efectuării transporturilor s-au respectat toate formalitățile cerute de lege, persoanele minore beneficiind de procuri pentru a putea ieși din țară. Pe de altă parte, din nicio probă nu rezultă că S.I.L. ar fi avut vreo înțelegere cu alte persoane din care să rezulte scopul în care se deplasau clienții transportați în străinătate. Din notele privind conținutul convorbirilor telefonice, nu rezultă numele persoanelor transportate în Italia și, îndeosebi, nu reiese că S.I.L. ar cunoaște motivul deplasării acestora în străinătate.

În privința infracțiunii prev de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, esențială este împrejurarea de ordin juridic că deși inculpații au fost trimiși în judecată pentru comiterea unor anumite infracțiuni bine individualizate, identice ca și încadrare juridică și cu implicarea unei legături subiective, în fapt, între aceștia, cu o stare de fapt corespunzătoare; așa cum s-a arătat însă anterior, până la urmă s-a certificat că activitatea principală infracțională a inculpatului V. (U.) I. constituie infracțiunea de proxenetism, iar inculpatul S.I.L. nu a săvârșit infracțiunile prev de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001.

Trecând peste condiția vizând demonstrarea vinovăției a cel puțin trei persoane atâta vreme cât în speța de față au fost implicați și numiții U.C., U.Ș., U.N., U.V.C., V.C., relevant este că între aceștia trebuie să existe o ierarhie bine stabilită și o structură organizatorică a grupului infracțional organizat. Ori activitatea acestora nu a avut caracter repetat, între ei existând o înțelegere spontană, de moment, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev de art. 7 alin. (1) din Legea 30/2003.

Pe de altă parte, este de consemnat aceeași împrejurare a lipsei de fundament, în promovarea recursului de către inculpatul V.I.

Referitor la infracțiunea de proxenetism prev de art. 329 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul V. - parte vătămată T.A. - Tribunalul a reținut o corectă stare de fapt.

Astfel, prezența inculpatului în Italia este probată prin relațiile I.J.P.F. (fila 29, vol. I - dosar urmărire penală), potrivit cărora inculpatul, la 15 decembrie 2006 a ieșit din țară și s-a întors la 29 decembrie 2006 cu autoturismul înmatriculat în Italia (filele 68, 74, vol. III - dosar urmărire penală). Faptul că inculpatul, în această perioadă, s-a aflat în Italia, este confirmat și de declarațiile părților vătămate T.A. și M.C.M., care, la data de 14 decembrie 2006 au ieșit din țară prin P.T.F. Nădlac, (fila 60, voi. II - dosar urmărire penală) ce aparține lui U.V.C., condus de F.D.O.

Părțile vătămate au ajuns în insula Sardinia, orașul Cagliari, unde T.A. s-a prostituat, ocazia cu care îi plătea zilnic inculpatului V. (U.) I. suma de 50 euro, reprezentând taxă pentru locul pe trotuar.

Deși partea vătămată T.A. a dat mai multe declarații pe parcursul cercetărilor, diferite ca și conținut, în mod corect tribunalul a reținut ca cea adevărată, declarația dată la urmărirea penală la data de 09 martie 2007. Audierea părții vătămate s-a făcut de procuror, fiind greu de crezut că acesta ar fi acceptat ca partea vătămată să fie influențată cu privire la modul în care dă declarații. Partea vătămată, în cazul în care nu era de acord cu conținutul declarației, avea posibilitatea să refuze să o semneze, dar ea a semnat declarația respectivă, în care a descris amănunțit ce s-a întâmplat. Nici tatăl martorei, nici alte persoane nu aveau cum să știe amănuntele cuprinse în declarație.

Mai mult, potrivit declarației martorului B.P. din 18 aprilie 2007 (fila 269, vol. I - dosar urmărire penală), cele două părți vătămate, împreună cu V.C., au intenționat să iese din țară înainte de 14 decembrie 2007, dar nu au reușit din cauza faptului că minora M.M.C. nu avea toate actele necesare (fila 31, vol. III - dosar urmărire penală).

În declarația dată în fața instanței de fond, partea vătămată arată aspecte care nu se coroborează cu celelalte probe. Astfel, partea vătămată a arătat că a avut bani pentru pașaport de la părinții săi, în timp ce tatăl acesteia – B.N. (fila 34 - 36, vol. III - dosar urmărire penală) a precizat că nu i-a dat bani în acest scop, iar fiica sa a obținut pașaport plătind taxă de urgență. Totodată, partea vătămată susține că în orașul Cagliari a stat doar o zi, fără să spună numele complet al persoanei la care a stat, iar martorul C.G.C. a declarat că în preajma sărbătorilor, la sfârșitul anului 2006, T.A. l-a sunat spunându-i că este în Verona, unde a ajuns cu o persoană care făcea curse. Ori, de la data ieșirii din țară - 14 decembrie 2006 -până când martorul a arătat că partea vătămată a ajuns la Verona, a trecut o perioadă de timp, în care partea vătămată a practicat prostituția în Cagliari. Altă neconcordanță o constituie susținerea părții vătămate referitoare la numărul persoanelor la care a stat la Verona, în sensul că T.A. a arătat că erau două persoane, dar martorul C.G.C. a arătat că fratele său, C.L.V. nu a cunoscut-o pe T.A., în acea perioadă fiind gardian public.

Declarația părții vătămate T.A. dată în fața procurorului este confirmată și de conținutul convorbirii telefonice din 13 martie 2007, purtată de la telefonul lui U.Ș. - fratele inculpatului - din care rezultă că V. (U.) I. zis B. a dat strada numitului L. pentru suma de 15.000, ceea ce a produs supărare fratelui inculpatului, care a spus că, dacă numitul L. va primi bani - taxa de trotuar, va goni fetele acasă (fila 23, 24 vol. VI - dosar urmărire penală). Din convorbirea respectivă rezultă că înainte de a ceda strada, inculpatul V. (U.) I. încasa sume de bani drept „Taxă de trotuar" de la tinerele care practicau prostituția.

Interceptarea a fost autorizată potrivit legii, nefiind de susținut împrejurări contrare.

Sugestiv este faptul că instanța de fond a luat în considerare primele declarații date de părțile vătămate, care se coroborează cu celelalte probe, procedând potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

In mod corect, la stabilirea stării de fapt s-a avut în vedere declarația martorului F.D.O., dată în fața procurorului la 07 martie 2007, întrucât acesta, în declarațiile ulterioare, a arătat aspecte care diferă de la declarație la alta, referitoare la locul în care a stat în Italia, perioada, persoana de la care a împrumutat bani.

Referitor la aspectul privitor la data ieșirii din țară a inculpatului V. (U.) I. - 14 decembrie 2006 - și data întoarcerii - 29 decembrie 2006, nu are importanță asupra existenței infracțiunii de proxenetism, în condițiile în care inculpatul pretindea o taxă de 50 euro pe zi pentru folosirea unei străzi de către tinerele care practicau prostituția. Chiar dacă inculpatul nu era prezent, taxa era încasată. Mai mult, T.A. a și specificat suma totală de bani pe care o plătea și modul în care se împărțeau banii (fila 136, vol. I - dosar urmărire penală).

Referitor la infracțiunea prev.de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, din întreg materialul probator existent în cauză, rezultă că inculpatul V. (U.) I. la data de 20 februarie 2007, după o discuție prealabilă cu S.I.L., a organizat trecerea frauduloasă a frontierei României, de către doi cetățeni indieni, faptă descoperită pe teritoriul Ungariei la granița cu Austria, cei doi având documente de identitate românești falsificate.

Astfel, după o discuție prealabilă purtată la telefon între inculpații S.I.L. și V. (U.) I., aceștia s-au întâlnit în Autogara din Drobeta Turnu Severin, punând la punct un plan pentru trecerea ilegală peste graniță a celor doi indieni în după amiaza zilei de 20 februarie 2007, când au plecat trei microbuze aparținând firmei SC L. SRL, administrată de inculpatul S.I.L., ce transportau pasageri spre Italia. Unul dintre microbuze, era condus de O.A. cu ajutor de șofer T.V., (celălalt autobuz era condus de inculpatul S.I.L., ajutat de H.C., iar cel de-al treilea, era condus de S.E.V., fratele inculpatului S.I.L. În momentul în care au ajuns la granița dintre Ungaria și Austria, în microbuzul condus de fratele inculpatului S.I.L., au fost depistați în dimineața de 21 februarie 2007, orele 7,45, cei doi indieni care trecuseră fraudulos frontiera de stat a României.

Potrivit înscrisurilor aflate la pag. 71-76 din vol. I al dosarului de urmărire penală, rezultă că Judecătoria orășenească Mosonmagyarovar pe data de 22 februarie 2007 l-a condamnat pe S.E.V. la pedeapsa de 1 an închisoare, fiind suspendată executarea pe o perioadă de 2 ani.

Potrivit martorilor O.A. și T.V., toți călătorii din cele trei microbuze care au plecat din Drobeta Turnu Severin au fost verificați de inculpatul S.I.L., iar pe traseu nu s-au mai urcat alți pasageri.

Implicarea inculpaților V. (U.) I. și S.I.L., alături de S.E.V. în trecerea frauduloasă a frontierei de stat de către cei doi cetățeni indieni este probată și prin interceptările convorbirilor telefonice purtate atât între cei doi inculpați din cauza de față, cât și dintre S.I.L. și fratele său, cum și din convorbirile telefonice purtate dintre S.E.V. și martorele S.C. și S.D. Potrivit convorbirii telefonice purtată în limba română la 20 februarie 2007, orele 12,30, între inculpații V. (U.) I. și S.I.L. (fila 19 vol. V u.p.), cei doi inculpați și-au dat întâlnire în autogara la orele 15,30-16,00, înainte de plecarea în cursă, iar potrivit tabelelor depuse de S.I.L. ce cuprind numele călătorilor transportați la 20 februarie 2007, printre aceștia, nu se află nicio persoană cu numele V. sau U., astfel încât susținerea inculpatului V. (U.) I., că ar fi venit în autogara pentru a conduce nade care plecau în Italia, este neîntemeiată, în condițiile în care nu a precizat nici numele acestor rude. Tot din conținutul unei convorbiri telefonice purtată la 21 februarie 2007, orele 2:34, între cei doi inculpați, rezultă că V. (U.) I. s-a interesat tot timpul de situația celor două persoane de origine indiană pentru a se asigura că trecerea frontierei de stat a României s-a făcut fără probleme.

Pe de altă parte, martorul T.V. a arătat că în mașina condusă de S.E.V. s-au urcat din punctul de plecare - Autogara Drobeta Turnu Severin 5-6 persoane, iar potrivit declarației martorului O.A., după ce S.E.V. a fost reținut la granița ungară, inculpatul S.L. s-a întors să preia aceeași mașină din vama ungară, dar în aceasta mai erau doar 3-4 persoane, mai puțin cu 2 persoane, fiind vorba de cei doi cetățeni indieni.

Convorbirile telefonice din zilele de 21 și 22 februarie 2007, purtate în limba română, între S.E.V. și S.I.L., S.C., S.D., probează faptul că cei doi migranti au fost preluați de inculpatul S.I.L. de la inculpatul V. (U.) I., în schimbul sumei de 100 euro fiecare.

Deși cetățenii indieni nu au fost descoperiți de către autorități în momentul ieșirii din România, acest aspect nu duce la concluzia că migranții au fost îmbarcați de pe teritoriul Ungariei, ținând cont de faptul că aceștia au prezentat la punctul de trecere acte de identitate false a căror autenticitate nu putea fi stabilită decât printr-o examinare amănunțită.

Procesul-verbal de efectuare a unor acte premergătoare încheiat la 22 februarie 2007 (fila 51 vol.l. d.u.p.), confirmă restul probelor, potrivit cărora inculpații V. (U.) I. și S.I.L. au colaborat cu S.E.V., la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

Observații și corecturi sunt de consemnat însă în cauză referitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului V. (U.) I., unde trebuie avute în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care acesta a fost condamnat, infracțiunile prezentând un grad de pericol ridicat, modalitatea de săvârșire, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.

Deși sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 861 C. pen., Curtea de Apel a apreciat cu totul greșit că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen., poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, perioada arestului preventiv fiind suficientă pentru ca acesta să conștientizeze consecințele faptelor sale, iar pe viitor să aibă un comportament prin care să nu aducă atingere valorilor ocrotite de lege. în consecință, în baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani, compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, stabilit de instanță.

În niciun caz o astfel de modalitate de executare a sancțiunii rezultante nu este oportună, în funcție de cele mai sus consemnate ca fiind săvârșite de acest inculpat. Chiar și în contextul în care învinuirile inițiale nu au avut un suport suficient în susținere, fiind pronunțate achitări și schimbări de încadrare juridică, nu trebuie omis contextul infracțional săvârșit, dedarea la manopere infracționale ce produceau consecințe asupra unor persoane aflate în deplină vulnerabilitate, așa încât dacă nici față de astfel de persoane nu se iau măsuri de executare efectivă a sancțiunilor, rolul organelor judiciare în acest sens ar fi unul ce se apropie de ineficientă.

În acest context, mai apropiată de adevăr a fost instanța fondului care a aplicat măsura executării pedepsei închisorii efectiv, așa încât recursul parchetului, ce vizează și aceste împrejurări, pe această coordonată va fi de admis, cu consecința casării deciziei și menținerea sentinței pronunțate.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul suspendării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, raportat la inculpatul S., sunt de făcut următoarele remarci: nu lipsită de relevanță, sub acest aspect ar fi abordarea teoriei interesului pe care trebuie să-l justifice cel ce promovează calea de atac- utilitatea funcțională pentru partea ce declară recurs, dar și aspectul că această împrejurare juridică privind suspendarea pedepselor accesorii nu a fost invocată. Altfel spus, în contextul în care textul art. 71 alin. (5) C. pen. funcționează legal, are aplicabilitate concretă, iar ceea ce critică parchetul vizeză chestiuni de fond (nefăcând niciun moment trimitere la pedepsele accesorii), s-au invocat doar chestiuni de substanță, doar pe regimul sancționator al unui inculpat apărând ca fiind fondat recursul, nu prezintă utilitate inserarea formală din partea instanței de recurs a unor dispoziții de admitere a căii de atac raportat și la chestiunile juridice auxiliare abordate.

În funcție de cele precizate, recursul doar al parchetului va fi admis, cu consecința casării deciziei și menținerii sentinței, în contextul menționat, recurs inculpatului V.I. fiind de respins ca nefondat pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. art. 192 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva Deciziei penale nr. 254 din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 415 din 27 decembrie 2007 a Tribunalului Mehedinți.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V. (U.) I. împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.I.L., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 iulie 2010.