Entitlement to wartime persecution benefits denied for failure to prove ethnic motive behind displacement
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal's prior rejection of the claimant's lawsuit, thereby confirming that the claimant did not prevail. The case involved an action challenging an administrative decision that denied the claimant benefits under the law for persons persecuted by the regime between 1940 and 1945 on ethnic grounds; the claimant sought annulment of the denial and entitlement to statutory rights, but failed to present witnesses summoned by the lower court and did not submit official documents proving the nature of the persecution. The decisive legal basis was the burden of proof under the relevant ordinance, which requires proving persecution through official acts or, if unavailable, any lawful evidence; the court held that the notarized witness statements, lacking immediate cross-examination due to the witnesses' absence, were insufficient to establish that the claimant's relocation constituted refuge from ethnic persecution rather than an unexplained move, thus failing to satisfy the statutory definition of a refugee.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 1169 C. civ; Entitlement to wartime persecution benefits denied for failure to prove ethnic motive behind displacement: Potrivit art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 329 din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios și administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Z.A., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, prin care solicita anularea hotărârii acesteia nr. 5526 din 12 decembrie 2008 și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale, potrivit cărora îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, reiterând argumentele invocate în fața instanței de fond.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 6l din același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În lipsa unor acte oficiale, în scopul dovedirii împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei declarațiile notariale ale unor martori.
În vederea audierii acestora, în mod nemijlocit, conform art. 129 și 169 C. proc. civ., pentru precizarea motivelor etnice la care fac referire în declarațiile notariale ale acestora, instanța de fond a dispus, la propunerea reclamantei, citarea celor doi martori care, însă, nu s-au prezentat la termenul stabilit, motiv pentru care reclamanta a fost decăzută din probă, conform art. 103 din același cod.
Cum din declarațiile notariale ale celor doi martori nu rezultă cauzele care au determinat refugiul reclamantei, raportat la prevederile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 1169 C. civ., în mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale, simpla mutare dintr-o localitate în alta, nemotivată de existența unor acte de persecuție etnică, neputând fi considerată refugiu în sensul dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Z.A. împotriva sentinței nr. 329 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios și administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2009.