Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1236/2003 AI generated

Nullity of cooperative asset sale via public auction: good faith and substantial performance vs. administrative publicity guidelines

Case Number Decizia nr. 1236/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the former cooperative (now a joint-stock company), upholding the lower courts' decisions that rejected its claim for the absolute nullity and restitution of sold fixed assets; the appellate court's decision dated July 12, 2001, stands as final. The dispute centered on the validity of a 1992 public auction where the plaintiff-cooperative sold fixed assets to the defendant-buyer, with the plaintiff arguing that specific publicity requirements under a 1990 executive bureau decision (press announcements and notice periods) were not met, rendering the sale null and void. The court determined the appeal unfounded, holding that the transaction was validly conducted via public auction with proper notice in local media and a starting price significantly lower than the final adjudicated price, thereby proving the buyer's good faith and the absence of actual prejudice to the selling entity's members; the court relied on the Civil Procedure Code provisions regarding civil procedure terms and nullity, finding that compliance with these statutory formalities outweighed the non-fulfillment of the administrative guidelines, which could not independently invalidate the contract.

Legislator headnote

AI generated

Nullity of cooperative asset sale via public auction: good faith and substantial performance vs. administrative publicity guidelines: Lista cu mijloacele fixe supuse vânzării a fost afișată la sediul cooperativei. Prețul de pornire a fost de 534.355 lei și a fost adjudecat la prețul de 2.206.778. Au fost respectate și dispozițiile art.431 – 449 cod procedură civilă privitor la termenul de 15 zile.

Keywords

AI generated
public auction sale nullity of contract terms of sale public notice fixed assets good faith
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta

La apelul nominal s-a prezentat recurenta reclamantă prin avocat B. A., lipsind intimata – pârâtă S.C.”C. G.” S.A. Suceava.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că: recurenta este legal timbrat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, dă cuvântul în fond recurentei.

Având cuvântul pe fondul cererii, recurenta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, cu cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Asupra recursului de față constată:

În fond după casare, prin sentința civilă nr.84 din 1 februarie 2001, pronunțată de Tribunalul Suceava a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C.C.A. „C” Suceava, prin care s-a solicitat să se constate nulitatea bsolută a vânzării mijloacelor fixe prevăzute în anexa 1 la acțiune, și să-i fie restituite.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că vânzarea s-a făcut corect prin publicitate, iar cumpărătoarea a fost de bună credință sentința a fost menținută de către Curtea de Apel care a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta S.C.C.A.” C.” Suceava.

Împotriva deciziei Nr.343 din 12 iulie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Suceava reclmanata S.C.C.A. „C.” Suceava a declarat recurs criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât nu au fost analizate condițiile de vânzare – cumpărare între Coop.”P.”.Fălticeni și pârâta intimată S.C.”C. G.” S.R.L.

Dacă cu ocazia tranzacției contestate au fost asigurate condițiile de publicitate inclusiv a organizării unei licitații publice conform celor prescrise în decizia nr.482 din 18 decembrie 1990 a Biroului Executiv, în sensul anunțării prin presă a fondurilor fixe supuse vânzării cu cel puțin 15 zile a lucrului orei și prețului de la care începe licitația, decizia fiind nemotivată sub aceste aspecte.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate în raport de criticile formulate se constată că recursul declarat este nefondat.

Din analiza actelor și lucrărilor rezultă:

Vânzarea – cumpărarea mijloacelor fixe au avut loc potrivit contractului încheiat la 25 martie 1992, între fosta Coop.” P.” Fălticeni și pârâta intimată, în urma unei licitațiii publice anunțată în ziarul local „C. N.”.

Lista cu mijloacele fixe supuse vânzării a fost afișată la sediul cooperativei. Prețul de pornire a fost de 534.355 lei și a fost adjudecat la prețul de 2.206.778. Au fost respectate și dispozițiile art.431 – 449 cod procedură civilă privitor la termenul de 15 zile.

Buna credință a intimatei pârâte în calitate de cumpărător a fost dovedită în cauză, formalitățile suplimentare impuse de decizia U.C.E.C.O.M. nr.482/1990 nu poate fi invocată ca motiv de nulitate, membrii cooperatori nu au fost vătămați în drepturile lor prin vânzarea acelor mijloace fixe.

Prețul de vânzare a fost mult mai mic decât cel de pornire a licitației, iar bunurile mobile erau deja în posesia cumpărătorului, unitatea care a vândut mijloacele fixe nu a suferit nici un prejudiciu real care să justifice invocare nulitații actului; situație corect reținută și de instanța.

Dispozițiile art.261 alin.4 cod procedură civilă au fost respectate în cauză.

Astfel fiind, recursul declarat fiind nefondat se impunea a fi respinsă decizia pronunțată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C.C.A. „C.” Suceava împotriva deciziei nr.343 din 12 iulie 2001 a Curții de Apel Suceava, Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2003.