Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2011/2010 AI generated

Mayor’s procedurally defective appeal annulled; restitution award for house and land upheld.

Case Number Decizia nr. 2011/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) annulled as void the appeal (recurs) filed by the defendant mayor against the appellate decision, ruling for the claimants and leaving the lower appellate ruling fully in force. The underlying dispute concerned a claim under Law No. 10/2001 for restitution of a house and land; the first-instance court dismissed the action for lack of proof of completing the mandatory administrative phase, but the court of appeal reversed, holding that the notification's defects under former art. 22(3) do not trigger nullity and that the holding authority was obligated under art. 25(1) to issue a reasoned decision. The defendant's appeal failed procedurally because it lacked any statement or development of legal grounds as required by art. 302¹(1)(c) and art. 306(1) of the old Civil Procedure Code, and no grounds of public order were identified.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 306 alin. (1) C. proc. civ; Mayor’s procedurally defective appeal annulled; restitution award for house and land upheld: The underlying dispute concerned a claim under Law No. 10/2001 for restitution of a house and land; the first-instance court dismissed the action for lack of proof of completing the mandatory administrative phase, but the court of appeal reversed, holding that the notification's defects under former art. 22(3) do not trigger nullity and that the holding authority was obligated under art. 25(1) to issue a reasoned decision. The defendant's appeal failed procedurally because it lacked any statement or development of legal grounds as required by art. 302¹(1)(c) and art. 306(1) of the old Civil Procedure Code, and no grounds of public order were identified.

Keywords

AI generated
land law civil judgment public order grounds notification of the decision restitution of expropriated property administrative authority

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal null because it lacked the required grounds.

Art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule applied to declare the appeal null for lacking motivation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, la 28 mai 2008, reclamanții P.I. și P.A. au chemat în judecată pârâtul Primarul comunei Daneș solicitând admiterea cererii de restituire a imobilului (compus din teren și casă de locuit), situat în Daneș, județul Mureș.

Prin sentința civilă nr. 1949 din 11 decembrie 2008, Tribunalul Mureș a respins acțiunea, întemeiată în drept de dispozițiile Legii nr. 10/2001, apreciind că în cauză, reclamanții nu au tăcut dovada parcurgerii fazei administrative prevăzută obligatoriu de Legea nr. 10/2001, astfel încât nu subzistă obligația unității deținătoare a imobilului, conform art. 25 din actul normativ indicat, de a emite dispoziție motivată asupra cererii de restituire a imobilului.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea hotărârii atacate, în sensul obligării Primarului comunei Daneș, la soluționarea cererii de restituire a imobilului ce formează obiectul litigiului.

În motivarea apelului, reclamanții au arătat că deși au solicitat restituirea imobilului, adresându-se Primarului comunei Daneș, nu au primit niciun răspuns, motiv pentru care, după apariția Legii nr. 247/2005 au reiterat cererea și astfel, la data de 3 octombrie 2005, li s-a comunicat că aceasta este tardivă.

În cuprinsul motivelor de apel, reclamanții au precizat că nu au beneficiat de asistență juridică în demersul lor, insă, consideră că sunt îndreptățiți să primească un răspuns la cererea de restituire a imobilului.

Prin decizia nr. 58/A din 16 aprilie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, a admis apelul, a schimbat sentința tribunalului și a admis acțiunea, obligându-1 pe pârât să soluționeze cererea de acordare a măsurilor reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Pentru a decide ca atare, instanța de control judiciar ordinar a reținut că nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (fost art. 21) nu este sancționată cu nulitatea notificării, articolul invocat, reglementând elementele pe care trebuie să le cuprindă notificarea privind identificarea persoanei îndreptățite, a imobilului solicitat, acestea fiind înserate în cererea reclamanților.

Astfel, instanța de apel a apreciat că potrivit art. 25 alin. (1) (fost art. 23) din lege, unitatea deținătoare are obligația de a se pronunța prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituie a imobilului.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâtul Primarul comunei Daneș, fără însă a motiva calea extraordinară de atac.

Judecata recursului a fost suspendată, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților, la 16 decembrie 2009.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 6 ianuarie 2010, formulată de intimații-reclamanți P.I. și P.A., s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei și judecarea recursului, în lipsă.

Instanța a dispus repunerea cauzei pe rol și citarea părților pentru termenul din 24 martie 2010.

Recursul este nul

Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.

Recurentul-pârât a declarat calea de atac, fără a se conforma obligației de a formula cererea de recurs cu respectarea exigențelor procedurale menționate.

Ca atare, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre cele 9 pct. reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat.

Cum aceste exigențe nu au fost îndeplinite în cauză, deși pârâtul a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să poată face posibilă încadrarea în textele invocate, văzând dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și având în vedere că, în speță nu au fost identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Daneș împotriva deciziei nr. 58/A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2010.