Restitution denial quashed; transformer station occupant loses cassation appeal, compensation awarded stands.
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) dismissed as unfounded the respondent company's appeal against the Court of Appeal Galați's decision no. 83/A of 26 February 2009, thereby upholding that decision, which had partly reversed the trial court, annulled the 2004 restitution decision under Law no. 10/2001, recognized the claimant's right to equivalent compensation under Title VII of Law no. 247/2005 for a 36.65 m² plot in Brăila, and ordered referral of the file to the Central Commission for Compensation; the lower court's ruling stands as final. The dispute concerned a challenge to a refusal of restitution in kind based on the presence of a transformer station on the land. The Court held that the appeal court had properly followed the binding legal guidance of the prior cassation decision under Article 315(1) of the Civil Procedure Code, and that the respondent's second ground—alleging factual error regarding the land area (8.35 m² instead of 36.65 m²)—did not fall within the exhaustively listed cassation grounds of Article 304 points 1–9 C. proc. civ., so it could not be reviewed.
Legislator headnote
AI generatedart. 315 alin. (1) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Restitution denial quashed; transformer station occupant loses cassation appeal, compensation awarded stands: 83/A of 26 February 2009, thereby upholding that decision, which had partly reversed the trial court, annulled the 2004 restitution decision under Law no. 10/2001, recognized the claimant's right to equivalent compensation under Title VII of Law no. 247/2005 for a 36.65 m² plot in Brăila, and ordered referral of the file to the Central Commission for Compensation; the lower court's ruling stands as final. The dispute concerned a challenge to a refusal of restitution in kind based on the presence of a transformer station on the land. The Court held that the appeal court had properly followed the binding legal guidance of the prior cassation decision under Article 315(1) of the Civil Procedure Code, and that the respondent's second ground—alleging factual error regarding the land area (8.35 m² instead of 36.65 m²)—did not fall within the exhaustively listed cassation grounds of Article 304 points 1–9 C. proc. civ., so it could not be reviewed.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
SC E.M.N. SA a emis, în baza Legii nr. 10/2001, decizia nr. 787 din 11 martie 2004, prin care a fost soluționată notificarea formulată de petentul C.E., privind restituirea în natură sau prin echivalent a terenului situat în Brăila, în sensul respingerii cererii, cu motivarea că pe acest teren se află postul de transformare (P.T.6KV).
Prin sentința nr. 436 din 29 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția civilă, a fost respinsă contestația, ca nefondată, împotriva acestei decizii și pentru lipsa calității procesuale pasive față de pârâta SC F.D.F.E.E. E.M.N. SA – S.D.F.E.E. Brăila, soluție confirmată prin decizia nr. 64/A din 18 ianuarie 2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a pronunțat decizia nr. 350 din 18 ianuarie 2007, prin care a fost admis recursul declarat de contestator, au fost casate ambele hotărâri susmenționate și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, Tribunalului Brăila.
Rejudecând cauza, Tribunalul Brăila,secția civilă, a pronunțat sentința nr. 579 din 1 septembrie 2008, prin care a fost respinsă, ca nefondată contestația formulată în contradictoriu cu pârâta SC F.D.F.E.E. E.M.N. SA Ploiești și pentru lipsa calității procesuale pasive în privința pârâtelor SC F.D.F.E.E. E.M.N. SA Ploiești – S.D.E.E. Brăila și SC E. SA București.
Apelul declarat de reclamant a fost admis, prin decizia nr. 83/A din 26 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, a fost schimbată, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a fost admisă contestația, a fost anulată decizia nr. 787/2004 emisă de SC F.D.E.E. E.M.N. SA, a fost constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 36,65 mp., a fost dispusă înaintarea dosarului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către emitenta deciziei contestate și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F.D.E.E. E.M.N. SA Ploiești, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu au fost respectate îndrumările date prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și că a fost făcută o greșită apreciere a probelor cu înscrisuri și expertiză tehnică, din care rezultă că suprafața terenului este doar de 8,35 mp.
Recursul este nefondat.
Prin decizia nr. 350 din 18 ianuarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, au fost casate sentința tribunalului și decizia curții de apel pronunțate în primul ciclu procesual și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, Tribunalului Brăila.
Prin considerentele acestei decizii s-a stabilit că terenul a fost preluat fără titlu, abuziv, de către stat, teren ce este deținut de SC F.D.F.E.E. E.M.N. SA, situație în care, reclamantul are deschisă calea prevăzută în Legea nr. 10/2001, privind verificarea în justiție a legalității deciziei contestate și a existenței dreptului raportat la acest act normativ.
Or, prin decizia atacată cu recurs, instanța de apel s-a conformat problemelor de drept dezlegate prin decizia de casare, respectând astfel prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Cea de-a doua critică formulată de recurentă vizează netemeinicia deciziei curții de apel, critică ce nu poate fi analizată deoarece nu se încadrează în motivele de casare sau modificare prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.D.E.E. E.D.M.N. SA împotriva deciziei nr. 83/A din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.