Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1897/2010 AI generated

Inadmissibility of constitutional challenge to suspension of revision proceedings and irrevocability of appellate suspension orders

Case Number Decizia nr. 1897/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant’s recourse as unfounded regarding the lower court’s refusal to refer the unconstitutionality exception to the Constitutional Court, and as inadmissible regarding the lower court’s dismissal of the appeal against the suspension order, thereby upholding the Court of Appeal’s decision. The dispute arose from a motion for revision where the first-instance court suspended proceedings due to the absence of parties, and the appellant challenged the Court of Appeal’s refusal to refer the unconstitutionality of Article 303(5) of the Code of Civil Procedure, arguing it violated constitutional rights and that the exception had a necessary link to the case. The Court held that the unconstitutionality challenge was inadmissible because the appellant failed to demonstrate a causal link between the normative provision and the resolution of the specific procedural suspension, and further ruled that the appeal against the Court of Appeal’s judgment on the suspension was inadmissible under Article 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure, which renders judgments rendered in appeal proceedings irrevocable.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 303 alin. (5) C. proc. civ, art. 30 din Constituția, art. 105 C. proc. civ, art. 105 alin. (2) C. proc. civ, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992; Inadmissibility of constitutional challenge to suspension of revision proceedings and irrevocability of appellate suspension orders: Sub acest aspect, calea de atac împotriva dispoziției de respingere a cererii este numai recursul conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., criticile nefiind limitate la cele care se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
constitutional revision revision proceedings objection of unconstitutionality article of civil procedure procedural rights right to demonstrate

Cited Legislation

AI generated
art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Prin încheierea din 18 mai 2009 s-a dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
art. 303 alin. (5) C. proc. civ
și Asociația „C.E.”, iar ulterior au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (5) C. proc. civ.
art. 30 din Constituția
28 și art. 30 din Constituția României, nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât nu se impune sesizarea Curții Constituționale.
art. 105 C. proc. civ
În ceea ce privește încheierea de suspendare, recurenții nu precizează care ar fi formele procedurale prevăzute de art. 105 C. proc. civ.
art. 105 alin. (2) C. proc. civ
În ceea ce privește încheierea de suspendare, recurenții nu precizează care ar fi formele procedurale prevăzute de art. 105 C.
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
Sub acest aspect, calea de atac împotriva dispoziției de respingere a cererii este numai recursul conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art.
art. 3041 C. proc. civ
47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., criticile nefiind limitate la cele care se încadrează în dispozițiile art.
art. 304 C. proc. civ
civ., criticile nefiind limitate la cele care se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 23 ianuarie 2009 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, cererea de revizuire formulată de revizuienții A.I., P.S.D.S.E.S.M.B. și Asociația „C.E.” împotriva hotărârii pronunțat în dosarul nr. 31/1999 al Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Prin încheierea din 18 mai 2009 s-a dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs revizuienții P.S.D.S.E.S.M.B. și Asociația „C.E.”, iar ulterior au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (5) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1205 din 8 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale și, totodată, a respins ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii de suspendare.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Având în vedere că recursul s-a declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecății unei cereri de revizuire pentru lipsa părților, dispozițiile procedurale cuprinse în art. 303 alin. (5) C. proc. civ. despre care recurenții consideră că intră în coliziune cu art. 129, art. 21, art. 7, art. 8, art. 10, art. 12, art. 17, art. 19, art. 20, art. 22, art. 25, art. 28 și art. 30 din Constituția României, nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât nu se impune sesizarea Curții Constituționale.

În ceea ce privește încheierea de suspendare, recurenții nu precizează care ar fi formele procedurale prevăzute de art. 105 C. proc. civ. care ar fi fost încălcate cu ocazia pronunțării respectivei încheieri.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuienta, invocând încălcarea competenței Curții Constituționale a României, încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., inserarea unor motive străine de natura pricinii, încălcarea cu premeditare a legilor justiției din România și a mai multor instrumente juridice fundamentale semnate de Statul Român, trecerea sub tăcere a mai multor mijloace de apărare și probe irefutabile în favoarea celor interesați în practicarea traficului de influență, chiar și după data aderării României la Uniunea Europeană .

În drept, recurenta și-a întemeiat cerere pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 5, 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Analizând cererea, Înalta Curte constată următoarele:

Partea din hotărâre supusă recursului este numai cea privitoare la modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în recurs.

Sub acest aspect, calea de atac împotriva dispoziției de respingere a cererii este numai recursul conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., criticile nefiind limitate la cele care se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Cu toate acestea, din criticile invocate de recurentă singura care poate fi considerată ca având legătură cu soluția atacată este cea privitoare la încălcarea competenței Curții Constituționale.

Această critică este nefondată, deoarece curtea de apel nu s-a substituit Curții Constituționale și nu a respins excepția de neconstituționalitate invocată, ci doar a verificat condițiile de admisibilitate a sesizării instanței de contencios constituțional, una din condiții fiind aceea a existenței unei legături între excepția invocată și soluționarea cauzei.

Or, în speță, această legătură nu a putut fi identificată și nici în recurs revizuienta nu a fost în măsură să arate în ce mod admiterea excepției de neconstituționalitate a art. 303 alin. (5) C. proc. civ. ar fi putut influența judecata recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cererii de revizuire.

Celelalte critici nu au fost dezvoltate de o manieră care să permită stabilirea unei legături între afirmațiile făcute de recurentă și soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva dispoziției de respingere a recursului îndreptat împotriva încheierii de suspendare, acesta este inadmisibil față de dispozițiile exprese ale art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., care prevede că sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Or, în speță, s-a atacat o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, prin care aceasta s-a pronunțat asupra legalității și temeiniciei suspendării judecății în primă instanță.

Față de cele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul declarat împotriva dispoziției referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale și ca inadmisibil recursul declarat împotriva dispoziției de respingere a recursului împotriva încheierii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta A.C.M.E. împotriva dispoziției referitoare la respingerea cererii de sesizare Curții Constituționale din decizia nr. 1205 din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de aceeași revizuientă împotriva dispoziției referitoare la respingerea recursului din aceeași decizie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.