Salary-discrimination appeal referred to appellate labor court after jurisdictional shift

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1898/1991 din 16 mai 2008, pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanții N.N.C., S.L., C.M., B.R., D.M., G.L.N., B.M., S.D., U.M., D.D., O.I., G.A., C.D.L., C.C. și B.A., C.D., G.G., O.R. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Galați, Judecătoria Adjud, Judecătoria Focșani, Judecătoria Panciu, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și Tribunalul Vrancea, solicitând obligarea lor la plata despăgubirilor echivalente cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu (diferențele de drepturi salariale cuvenite reclamanților calculate în funcție de treapta profesională a acestora și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști și drepturile salariale primite efectiv de reclamanți, care au fost calculate în funcție de treapta profesională a reclamanților și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, arhivari și grefierii registratori), diferențe calculate începând cu luna ianuarie 2007 și până la încetarea discriminării; să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății despăgubirilor solicitate; să fie recunoscute reclamanților grefieri arhivari și grefieri registratori studiile superioare la acordarea drepturilor salariale.

Acțiunea a fost soluționată de Curtea de Apel Galați, care la acea dată, potrivit dispozițiilor, art. I și art. II din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției avea competența materială de soluționare ca primă instanță.

Prin sentința civilă nr. 4F din 11 septembrie 2008 Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Justiției, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Vrancea, Curtea de Apel Galați, Judecătoria Panciu, Judecătoria Adjud și Judecătoria Focșani.

Această hotărâre a fost atacată cu recurs de reclamanți, iar prin decizia civilă nr. 730 R din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținându-se că, urmare a evenimentelor legislative intervenite în legătură cu aplicarea O.U.G. nr. 75/2008, competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii curții de apel pronunțată în primă instanță conform art. 4 pct. 1 C. proc. civ., revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 1898/91/2008 la data de 29 decembrie 2008.

Având în vedere prevederile deciziei Curții Constituționale nr. 104 din 20 ianuarie 2009 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 75/2008, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Curții de Apel Galați pentru următoarele considerente:

potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, cererile menționate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora fac parte și solicitările reclamanților, erau soluționate în primă instanță de curțile de apel;

conform alin. (2) din textul de lege menționat mai sus, recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstitutionalitate invocată din oficiu de instanța supremă în mai multe dosare și s-a constat că dispozițiile art. I și art. II din O.U.G. nr. 75/2008 sunt neconstituționale.

În susținerea excepției de neconstitutionalitate s-a invocat încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) și (6) și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Curtea Constituțională a constatat că elementele cuprinse în nota de fundamentare care însoțește O.U.G. nr. 75/2008, referitoare la necesitatea ca justiția să reprezinte un factor esențial de echilibru în statul de drept, ceea ce implică unificarea practicii judiciare, inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor salariale, la necesitatea asigurării unui cadru unitar privind administrarea fondurilor în domeniul justiției, la dificultățile întâmpinate în executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în materie, printre altele, nu sunt de natură să justifice adoptarea Ordonanței de urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) teza I din Constituția României.

De asemenea, aspectele ce țin de oportunitatea adoptării reglementării nu își pot găsi, însă, soluționarea în modificarea unor norme ce reglementează competența în primă instanță și în recurs.

Mai mult, a constatat Curtea Constituțională că niciunul dintre obiectivele O.U.G. nr. 75/2008 nu este susceptibil de a fi atins prin măsura schimbării de competență, adică prin derogare de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă, în domeniul acțiunilor privind valorificarea drepturilor salariale ale personalului din justiție.

S-a reținut și înfrângerea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României prin dispozițiile art. I și art. II din Ordonanță, deoarece se afectează regimul unei instituții fundamentale a statului, Înalta Curte de Casație și Justiție al cărei statut constituțional este prevăzut de art. 126 alin. (4) din legea fundamentală.

În continuare, Înalta Curte a mai constatat că, stabilirea în competența instanței supreme a soluționării recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în primă instanță are ca efect extinderea sferei sale de competență și supradimensionarea activității acesteia, în condițiile în care, potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu funcționează în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție o secție specializată în soluționarea conflictelor și litigiilor de muncă.

A mai reținut că dispozițiile ordonanței de urgență respective nu satisfac nici exigențele art. 21 alin. (3) din Constituție în ceea ce privește soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât supradimensionarea instanței supreme are repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, grav afectând activitatea actului de justiție.

În esență, Curtea a constatat că nerespectarea normelor constituționale ale art. 115 alin. (4) și 4 și art. 21 alin. (3), prin art. I și art. II din O.U.G. nr. 75/2008 atrage și înfrângerea prevederilor constituționale ale art. I alin. (5), conform cărora: ,În România, nerespectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".

Ulterior deciziei Curții Constituționale s-a adoptat Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008, cu mai multe modificări și completări, printre care și abrogarea art. I din Ordonanță, text de lege care stabilea competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca atare, având în vedere declararea neconstituționalității art. I din Ordonanță, precum și abrogarea ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în competență în prezent soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de către curțile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiție, ca, de altfel, în nici o altă categorie de litigii de muncă.

Chiar dacă, prin Legea nr. 76/2009, în urma abrogării art. I, nu s-au prevăzut și norme tranzitorii în ceea ce privește competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de către curțile de apel, având în vedere considerentele Curții Constituționale în exercitarea controlului de constituționalitate a acestui control de lege, este fără dubiu că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a stabili, în continuare, competența de soluționare a recursurilor declarate în materia supusă discuției în favoarea Înaltei Curți. O asemenea interpretare ar conduce la concluzia că legea de aprobare a O.U.G. nr. 75/2008, ulterioară deciziei Curții Constituționale, în loc să transpună concepția în materie a instanței constituante în legătură cu degrevarea instanței supreme de această categorie de litigii, față de volumul semnificativ de activitate al acesteia, dar și de inexistența unei secții specializate în materia conflictelor de muncă în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a perpetuat tocmai acele considerente avute în vedere în Nota de fundamentare a Ordonanței de urgență, considerente ca fiind elaborate cu înfrângerea dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6), precum și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

În esență, instanța de drept comun, în materia soluționării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță, în domeniul litigiilor de muncă, este reprezentată de curțile de apel, care au secții specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanțe aparține sentința recurată.

Pentru aceste argumente, în baza art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să decline competența de soluționare a recursului declarat de reclamanți în favoarea Curții de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții N.N.C., S.L., C.M., B.R., D.M., G.L.N., B.M., D.S., U.M., D.D., O.I., G.A., C.D.L., C.C. și B.A. împotriva deciziei nr. 4F din 11 septembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în favoarea acestei instanțe (Curtea de Apel Galați).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2010.