Contestație în anulare: limitele căii extraordinare de atac privind greșelile materiale versus erorile de judecată în materia dobânzilor bancare

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 8731 din 23 octombrie 2006, tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată și s-a admis cererea precizată formulată de reclamanta S.M. SA în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București. În consecință a fost obligată pârâta A.V.A.S. București la plata sumei de 4.131.220,92 lei reprezentând dobânda datorată la plata sumei de 5.047,63 dolari S.U.A. reprezentând dobânda pentru sumele indivize, aflate în conturile societății reclamante și la plata sumei de 47.643,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de expert.

Curtea de Apel București prin decizia comercială nr. 199 din 18 aprilie 2007 a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. București, schimbând în parte sentința atacată în sensul că respinge în tot cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Recursul declarat împotriva acestei decizii de către reclamanta S.M. SA, a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1027 din 12 martie 2008.

Împotriva deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare contestatoarea S.M. SA întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. solicitând admiterea contestației, anularea deciziei atacate și fixarea unui nou termen pentru rejudecarea recursului.

În argumentarea motivelor contestației în anulare, contestatoarea a susținut în esență că Înalta Curte nu s-a pronunțat asupra unui aspect din motivul de recurs și anume cel referitor la dubla calitate a băncii – atât cea de creditor cât și cea de debitor precum și faptul că instanța de recurs a invocat o situație pe care părțile nu au susținut-o niciodată și anume că fostul B. din momentul punerii în aplicare a ordonanțelor judecătorești de poprire, nu mai avea obligația de informare.

Contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 este nefondată.

Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri definitive dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă soluția este rezultatul unei erori materiale evidențiate (art. 317 și art. 318 C. proc. civ.).

Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În cazul în care contestația în anulare privește și omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această cale motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanța de recurs, chiar dacă soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau a aplicării legii.

Astfel, contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate să examineze justețea soluției pronunțate.

Examinând hotărârea atacată în raport de dispozițiile legale imperative menționate mai sus, se constată că reclamanta invocă prin contestația în anulare de față erori de judecată și nu erori materiale în sensul celor de mai sus.

Astfel, nu este întemeiată contestația în anulare pe motiv că instanța de recurs nu a răspuns fiecărui argument al recurentei în dezvoltarea motivelor de recurs.

Se reține că instanța de recurs, grupând criticile recurentei, a răspuns motivelor invocate printr-un raționament global, esențial, ce a dezlegat pricina.

În această situație, chiar dacă petiționara reclamantă consideră că prin soluția la care s-a oprit instanța de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe această cale procesuală, a contestației în anulare care este o cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate.

În consecință se constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare formulată de reclamant urmând a fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.M. SA Bacău împotriva deciziei nr. 1027 din 12 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 27 noiembrie 2008.