Human trafficking classification versus panderism and mandatory presence of detained defendants in appellate proceedings

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1081 din 18 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 3866/2005, în fondu după rejudecare, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute prin rechizitoriu față de inculpați, după cum urmează:

1. Pentru inculpatul I.L., în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.; art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen.; art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

2. Pentru inculpatul O.E.R., în infracțiunile prevăzute de: art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.; art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a), c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

3. Pentru inculpatul O.M.C. în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

4. Pentru inculpatul R.D. în infracțiunile prevăzute de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.; art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

1. În temeiul art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat inculpatul I.L. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

2. În temeiul art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul I.L. la pedeapsă de 6 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

3. În temeiul art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul I.L. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicate inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului I.L. pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), c), d), e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă prevenția de la 19 octombrie 2002 la 12 iunie 2003.

4. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.L., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a), c) C. pen.

1. În temeiul art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul O.E.R. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

2. În temeiul art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul O.E.R. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului O.E.R. pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 864 C. pen. s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 123/2001 a Judecătoriei Topoloveni, definitivă prin Decizia penală nr. 787/2001 a Tribunalului Argeș, pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul O.E.R., urmând să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicare art. 71, art. 64 lit. a), b), c), d), e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 01 noiembrie 2000 la 09 noiembrie 2000 și de la 21 octombrie 2002 la 12 iunie 2003.

3. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul O.E.R., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (2)1 lit. a), c) C. pen.

În temeiul art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul O.M.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 864 C. pen. s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 123/2001 a Judecătoriei Topoloveni, definitivă prin Decizia penală nr. 787/2001 a Tribunalului Argeș, pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul O.M.C. să execute pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), c), d), e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 01 noiembrie 2000 la 09 noiembrie 2000 și de la 21 octombrie 2002 la 12 iunie 2003.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul O.M.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a), c) C. pen.

În temeiul art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul R.D. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

2. În temeiul art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului R.D. pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), c), d), e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 18 octombrie 2002 la 12 iunie 2003.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a luat act că părțile vătămate M.E. și M.N.V. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpatul I.L. suma de 100 DOLARI SUA, de la inculpatul O.E. suma de 100 DOLARI SUA și de la inculpatul R.D. suma de 8.000.000 ROL.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la câte 300 ROL, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul R.D., în cuantum de 100 RON, s-a avansat din fondul M.J.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 6774/P/2002 din 4 iulie 2003 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaților: I.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (1), (2), (3) C. pen. (trei infracțiuni); art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (3) lit. a) C. pen.; art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din legea nr. 678/2001; prevăzute de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 (două infracțiuni) și art. 329 alin. (1), (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; O.E.R. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (două infracțiuni); art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicare art. 37 lit. a) C. pen.: art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicare art. 37 lit. a) C. pen.; art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 329 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; O.M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen.; art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 329 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și R.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (1), (2), (3) C. pen. fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (două infracțiuni); prevăzute de art. 13 din Legea nr. 678/2001 fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor, într-un dosar separat, față de numiții B.L., N.M., A.I., V.G. și B.S. (sub aspectul infracțiunilor menționate mai sus), precum și față de numitele M.E. și M.N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen. și identificarea celorlalți participanți la săvârșirea faptelor (numitul N. și ceilalți necunoscuți).

Prin actul de sesizare a instanței s-au reținut, în esență, următoarele:

1. În noaptea de 15/16 septembrie 2002 inculpatul I.L. (zis R.), O.E.R. (zis B.) și numitul N. (neidentificat până în prezent) au răpit-o pe partea vătămată M.E., din apropierea orașului Brezoi, județul Vâlcea și, lipsind-o de libertate, au transportat-o la București și au cazat-o într-un apartament în care se afla și inculpatul O.M.C. (zis G.). În apartament, inculpații I.L., O.E.R. și O.M.C. au deposedat-o prin violență de telefonul mobil și de suma de 600.000 ROL și, în continuare, i-au adresat amenințări, au bătut-o, iar inculpatul O.E.R. a ars-o pe tot corpul cu țigara pentru a o determina să fie de acord să se prostitueze în București și să practice relații sexuale orale. Cei trei inculpați au dus-o apoi la locuința învinuitei B.L., unde au vândut-o învinuitului N.M. (zis P.) și învinuitului A.I. (zis C.) care, după câteva săptămâni au vândut-o învinuitului V.G.

2. În luna septembrie 2002, inculpații I.L., O.E.R. și o altă persoană neidentificată au răpit-o pe partea vătămată M.N.V. (minoră), din zona comunei Leordeni, județul Argeș pe care, lipsind-o de libertate, au transportat-o în București, unde au încercat să o vândă învinuitei B.L. În final, au vândut-o inculpatului R.D., fiind răscumpărată de la acesta de martorul P.I.

3. La 16 octombrie 2002, inculpatul I.L., R.D. și învinuitul B.S. au răpit-o din nou pe partea vătămată M.N.V., din aceeași zonă, au transportat-o la București și au oferit-o spre vânzare mai multor proxeneți.

Comiterea faptelor a fost probată cu declarațiile părții vătămate M.E. și M.N.V., procese-verbal de depistare a părților vătămate, rapoartele de expertiză medico-legală nr. A1/11410/2002 și nr. A 1/11409/2002, declarații martori, recunoașteri din grup și de pe planșe foto și declarații inculpați.

Într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală nr. 146 din 04 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul penal nr. 3449/2003 s-a dispus:

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. c) și alin. (3) lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. pentru inculpații I.L., O.E.R. și O.M.C.

1. În baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (1), (2), (3) C. pen. (3 infracțiuni), art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 (2 infracțiuni), art. 329 alin. (1), (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. într-o infracțiune prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen. și două infracțiuni prevăzute de art. 329 alin. (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. pentru inculpatul I.L.

În baza art. 329 alin. (2) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului I.L. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 329 alin. (2), (3) C. pen. a dispus condamnarea aceluiași inculpat la două pedepse de câte 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 19 octombrie 2002 la 12 iunie 2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen.

2. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (2 fapte), art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 329 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. într-o infracțiune prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și o infracțiune prevăzută de art. 329 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. pentru inculpatul O.E.R.

În baza art. 329 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului O.E.R. la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 329 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 864 C. pen. s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 123/2001 a Judecătoriei Topoloveni, definitivă prin Decizia penală nr. 787/2001 a Tribunalului Argeș și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză; în final inculpatul execută 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 01 septembrie 2000 la 09 noiembrie 2000 și de la 21 octombrie 2002 la 12 iunie 2003.

În baza art. 1 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen.

3. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 329 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. într-o singură infracțiune, aceea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. pentru inculpatul O.M.C.

În baza art. 329 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen.

În baza art. 864 C. pen. s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 123/2001 a Judecătoriei Topoloveni, definitivă prin Decizia penală nr. 787/2001 a Tribunalului Argeș și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză; în final, inculpatul urmând să execute 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 01 septembrie 2000 la 09 noiembrie 2000 și de la 21 octombrie 2002 la 12 iunie 2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen.

4. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (două fapte), art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (două fapte) și art. 329 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în două infracțiuni prevăzute de art. 329 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. pentru inculpatul R.D.

În baza art. 329 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului R.D. la două pedepse de câte 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele și s-a dat spre executare inculpatului o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 18 octombrie 2002 la 12 iunie 2003.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. s-a luat act că părțile vătămate M.E. și M.N.V. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 329 alin. (4) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 100 DOLARI SUA de la inculpatul I.L., 100 DOLARI SUA de la inculpatul O.E. și 8 milioane lei de la inculpatul R.D.

Au fost obligați inculpații O.E.R. și O.M.C. la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat și pe inculpații I.L. și R.D. la câte 2.100.000 lei, din care, câte 600.000 lei, onorariul pentru avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că inculpații, în noaptea de 15/16 septembrie 2002 au răpit-o pe partea vătămată M.E., din apropierea orașului Brezoi, jud. Vâlcea și lipsind-o de libertate, au adus-o în București, au cazat-o și au supus-o la practicarea prostituției, iar apoi au vândut-o numitului V.G.

Totodată, tribunalul a reținut că inculpații, în două rânduri, în luna septembrie 2002 și apoi, la 16 octombrie 2002, au răpit-i pe partea vătămată M.N.V., minoră în vârstă de 17 ani, în comuna Leordeni, județul Argeș, unde se prostitua, au adus-o în București, prin folosirea violenței, au determinat-o să se prostitueze în folosul lor și apoi au vândut-o altor proxeneți.

S-a apreciat că, deși infracțiunea de trafic de persoane este reglementată printr-o lege specială, din redactarea art. 329 alin. (2) C. pen., modificat ulterior apariției Legii nr. 678/2001, rezultă că traficul de persoane, în scopul exploatării sexuale, constituie unul din elementele materiale ale infracțiunii de proxenetism.

S-a mai reținut că infracțiunea de lipsire de libertate este absorbită în traficul de persoane care realizează latura obiectivă a infracțiunii de proxenetism, iar în privința infracțiunii de tâlhărie, tribunalul a constatat că probele administrate în cauză nu dovedesc săvârșirea, dincolo de orice dubiu, a acestei fapte.

Împotriva sentinței penale nr. 146 din 4 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații O.E.R., I.L., O.M.C. și R.D.

Prin Decizia penală nr. 468/ A din 10 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpați, a fost desființată hotărârea atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare, la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București.

În considerentele deciziei s-a arătat că tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, în infracțiunile pentru care i-a condamnat, fără să pună în discuție noua încadrare, cea prevăzută de art. 329 alin. (2) și (3) C. pen., și să atragă atenția inculpaților că au dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă, sau să solicite amânarea judecății, pentru pregătirea apărării, așa cum obligă prevederile art. 334 C. proc. pen.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 20 iunie 2005, sub nr. 3866/2005 (26212/3/2005).

La termenul din 22 mai 2006, tribunalul, în conformitate cu art. 329 C. proc. pen. a renunțat la reaudierea inculpaților, părților vătămate și martorilor ascultați în faza de urmărire penală și în cadrul cercetării judecătorești, în Dosarul nr. 3449/2003, considerând, față de dispozițiile art. 385 C. proc. pen., că aceasta este inutilă soluționării cauzei, întrucât, astfel cum rezultă din considerentele deciziei de casare, ultimul act valabil efectuat în Dosarul nr. 34449/2003, a fost cel dinaintea punerii în discuție a schimbării de încadrare juridică.

Rejudecând cauza în fond, tribunalul a pronunțat sentința penală nr. 1081 din 18 septembrie 2006.

1. Referitor la faptele reținute în rechizitoriu, la punctul 1, analizând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

În seara de 15 septembrie 2002 partea vătămată M.E. s-a deplasat la barul aparținând SC A. SRL, situat în apropierea orașului Brezoi, județul Vâlcea, în parcarea căruia obișnuia să întrețină raporturi sexuale cu diferite persoane, contra cost.

În jurul orelor 23,00, partea vătămată s-a întâlnit cu prietena sa, martora C.M.I., căreia i-a spus că îl așteaptă pe soțul ei.

La un moment dat, partea vătămată și-a lăsat poșeta în incinta barului, astfel cum proceda de regulă când pleca cu „clienții” și a ieșit în parcare, lângă aceasta oprind un autoturism V.G. de culoare albă, condus de inculpatul I.L. în care se afla și inculpatul O.E.R. și o altă persoană rămasă neidentificată, aceste aspecte fiind observate și de martorul P.I., care își desfășura activitatea în calitate de barman la restaurantul aparținând SC A. SRL.

Partea vătămată M.E. a discutat aproximativ 2 minute cu inculpatul O.E.R., după care autoturismul a plecat, partea vătămată revenind în incinta barului, spunându-i martorei C.M. că inculpații s-au dus să închirieze o cameră la un hotel din apropiere, urmând să se întoarcă pentru a o lua pe partea vătămată în vederea întreținerii de relații sexuale cu aceasta.

Totodată, partea vătămată a rugat-o pe martoră să vină spre dimineață la bar și să o ia acasă pe aceasta, în urma discuției martora plecând.

Între timp, inculpații au revenit în parcarea localului, iar partea vătămată a urcat în autoturismul acestora, spunându-le însă că nu vrea să mai meargă la hotel, propunându-le să întrețină relațiile sexuale în parcare.

Inculpații au blocat ușile, autoturismul demarând brusc, transportând-o pe partea vătămată la București, ducând-o într-un apartament în care se afla inculpatul O.M.C. Aici, inculpatul O.E.R. a ars-o pe tot corpul cu țigara, pentru a o determina să fie de acord cu practicarea prostituției în București.

În dimineața de 16 septembrie 2002, în jurul orelor 2.00-3.00, la barul aparținând SC A. SRL, a ajuns soțul părții vătămate, martorul M.C. care a aflat de la barman (martorul P.I.) că partea vătămată lăsase poșeta în incinta barului și plecase cu un autoturism V.G., M.C. alarmându-se și sesizând poliția din Brezoi.

În jurul orelor 4.00, la bar a revenit și martora C.M., căreia martorul P.I. i-a comunicat că partea vătămată a plecat cu un autoturism V.G., lăsându-și poșeta în cuier, cei doi martori susținând că, de fiecare dată când partea vătămată pleca cu clienții, își lăsa poșeta în incinta localului, dar și-o recupera întotdeauna la întoarcere, nelăsând bunuri personale în bar, de pe o zi pe alta.

A doua zi, inculpații I.L., O.E.R. și O.M.C. au dus-o pe partea vătămată acasă la martor B.L., transportul efectuându-se cu același autoturism V.G., cu alte numere de înmatriculare, condus de data aceasta de inculpatul O.M.C.

Partea vătămată a rămas în locuința martorei până seara, când au venit martorii A.I. și N.M., acesta din urmă cumpărând-o cu suma de 150 DOLARI SUA.

După aproximativ o săptămână, martora C.M.I. s-a întâlnit cu numita G.M., care i-a povestit că a fost sunată de partea vătămată, aceasta din urmă comunicându-i că este sechestrată și nu știe cânt va mai putea telefona, întrucât este scoasă din casă doar când trebuie să se întâlnească cu clienții. Martora C. a mai declarat că G.M. i-a relatat că partea vătămată a susținut că a reușit să îmbete un client pentru a-i folosi telefonul și că aceasta era speriată și plângea.

Numita G.M. nu a putut fi audiată de organul de urmărire penală și de instanța de fond, întrucât este plecată din țară.

Timp de aproape două săptămâni partea vătămată M.E. a fost obligată să se prostitueze, fiind depistată la data de 18 octombrie 2002 de un echipaj de poliție al Secției 10, în zona străzii I.B., aceasta spunându-le polițiștilor că a fost răpită, vândută și obligată să se prostitueze.

Deși, inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, situația de fapt mai sus reținută a rezultat fără echivoc din declarațiile inițiale ale părții vătămate M.E., care s-au coroborat cu cele ale martorilor C.M.I., P.I., M.C., B.L., A.I., N.M., B.N.C. și V.G., cu procesele-verbale întocmite cu ocazia recunoașterii din grup a celor trei inculpați de către partea vătămată, precum și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală din care rezultă că M.E. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur și ardere (posibil țigară), pot data din septembrie - octombrie 2002 și au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Tribunalul a înlăturat declarațiile ulterioare ale părții vătămate în care a susținut, în esență, că a fost transportată la București de către inculpați la cererea ei și că aceștia nu ar fi exercitat violențe asupra sa, ca nesincere, pe de-o parte fiind infirmate de celelalte mijloace de probă administrate pe parcursul procesului penal, iar, pe de altă parte, nefăcându-se dovada existenței vreunei împrejurări care să o determine pe partea vătămată să nu spună adevărul în primele declarații.

S-a avut în vedere și împrejurarea că din declarațiile învinuiților A.I. și V.G., din faza de urmărire penală rezultă că după arestare inculpaților, familiile acestora au dat bani părților vătămate pentru a-și retracta declarațiile inițiale.

Deși în cadrul cercetării judecătorești, N.M., A.I. și V.G., audiați ca martori, au revenit asupra declarațiilor inițiale, tribunalul a luat în considerare doar depozițiile lor din faza de urmărire penală care se coroborează cu celelalte mijloace de probă, ținând seama și de faptul că aceștia sunt cercetați penal în legătură cu cauza, într-un dosar separat.

În privința martorului P.I. audiat cu ocazia rejudecării cauzei la termenul din 25 noiembrie 2005, deși acesta nu a mai redat cu fidelitate faptele pe care le-a perceput în mod direct la data de 15 septembrie 2002, instanța a apreciat că aceasta se datorează trecerii timpului, neexistând indicii că martorul ar fi fost influențat în vreun fel, cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală.

În drept, fapta inculpatului I.L., care la data de 15 septembrie 2002, împreună cu inculpatul O.E.R., prin lipsire de libertate, au transportat-o pe partea vătămată M.E. la București, cazând-o într-un apartament în care se afla și inculpatul O.M.C., cu scopul de a o determina să practice prostituția în București, după care, împreună cu ceilalți doi inculpați, au vândut-o altor proxeneți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Fapta inculpatului O.E.R. care, la data de 15 septembrie 2002, împreună cu inculpatul I.L., prin lipsire de libertate, au transportat-o pe partea vătămată M.E. la București, cazând-o într-un apartament în care se afla și inculpatul O.M.C., exercitând violențe asupra acesteia cu scopul de a o determina să practice prostituția în București, iar ulterior, împreună cu ceilalți doi inculpați, au vândut-o altor proxeneți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Fapta inculpatului O.M.C. care, împreună cu inculpații I.L. și O.E.R. au vândut-o pe partea vătămată M.E. unor proxeneți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Față de inculpații O.E.R. și O.M.C. s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., având în vedere că aceștia au săvârșit faptele deduse judecății în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 123/2001 a Judecătoriei Topoloveni, definitivă prin Decizia penală nr. 787/2001 a Tribunalului Argeș.

Tribunalul a considerat că nu poate fi reținută infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., în modalitatea traficului de persoane, în scopul practicării prostituției, semnificația acestei sintagme fiind diferită de înțelesul expresiei „trafic de persoane”, așa cum este explicată în art. 2 pct. 1 din Legea nr. 678/2001.

Astfel, tribunalul a apreciat că elementul semnificativ, esențial, de diferențiere între cele două infracțiuni, îl constituie consimțământul persoanei traficate, care, în cazul proxenetismului nu este viciat, pe când în cazul traficului de persoane, acesta nu îndeplinește condițiile unui consimțământ valabil exprimat.

Diferit de infracțiunile de trafic de persoane, în cazul infracțiunii de proxenetism, recrutarea și traficul de persoane nu se fac în scopul obligării la practicarea prostituției, persoana recrutată sau traficată practicând de bună voie prostituția, iar în ceea ce privește proxenetismul sub forma constrângerii la prostituție, acesta nu presupune în mod implicit și recrutarea sau traficul de persoane în acest scop, fiind reglementată sub această formă ca o variantă alternativă în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 329 C. pen.

În schimb, în cazul infracțiunilor de trafic de persoane, constrângerea constituie unul dintre mijloacele de realizare a elementului material al laturii obiective a acestor din urmă infracțiuni, în toate modalitățile lor alternative de săvârșire (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane), astfel cum este cazul speței de față.

Tribunalul a constatat că în mod greșit a fost reținută în rechizitoriu și infracțiunea prevăzută de art. 189 C. pen., întrucât lipsirea de libertate a părții vătămate M.E. fost necesară realizării elementului material al infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001; în aceste condiții este evident că lipsirea de libertate este absorbită în mod natural în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane.

Tribunalul a apreciat că în mod greșit s-a reținut în concurs, infracțiunea de trafic de persoane și infracțiunea de proxenetism, având în vedere că prima infracțiune este reglementată printr-o normă specială, care conține toate elementele normei generale, acest concurs de legi penale găsindu-și soluționarea pe baza principiului specialității, norma specială primind prioritate de aplicare față de norma generală.

Prin urmare, față de cele reținute, în baza art. 334 C. proc. pen., tribunalul schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care cei trei inculpați au fost trimiși în judecată, reținute la punctul 1 din rechizitoriu, în sensul reținerii doar a câte unei infracțiuni prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Cu privire la infracțiunile de tâlhărie reținute la pct. 1 din rechizitoriu, s-a constatat, în primul rând, că încadrarea juridică din actul de inculpare este greșită, faptele descrise de procuror putând constitui infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a), c) C. pen., (deposedarea părții vătămate M.E., prin violență, de bunuri și bani, atât într-un mijloc de transport, cât și într-o locuință), motiv pentru care, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dat acestor infracțiuni încadrarea juridică corespunzătoare.

Tribunalul a apreciat însă, că din probele administrate pe parcursul procesului penal, nu a rezultat cu certitudine că inculpații au săvârșit și aceste infracțiuni, declarațiile părții vătămate M.E., în sensul că a fost tâlhărită de aceștia, necoroborându-se cu niciun alt mijloc de probă.

În privința martorelor C.M. și B.L., s-a constatat că acestea nu au perceput în mod direct aceste fapte, fiind martori indirecți, furnizând doar informații ce le-au fost aduse la cunoștință de către partea vătămată M.E.

În consecință, ținând seama de principiul „in dubio pro reo”, tribunalul a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunile de tâlhărie, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând probe certe care să conducă la concluzia că aceștia au săvârșit fapte care să prezinte anumite trăsături caracteristice acestei infracțiuni.

2. Referitor la faptele descrise în rechizitoriu, la pct. 2, analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Într-una din zilele lunii septembrie 2002, în timp ce partea vătămată M.N. (minoră în vârstă de 17 ani) se afla în apropierea comunei Ștefănești, județul Argeș, loc în care practica prostituția, prin constrângere, aceasta a fost transportată cu un autoturism de către inculpații I.L. și O.E.R. la București, fiind cazată într-un apartament din cartierul Vitan, timp de 3 zile.

Pentru a o determina să practice prostituția în București, inculpatul O.E.R. a exercitat violențe asupra părții vătămate și a ars-o cu țigara, conform raportului de expertiză medico-legală, leziunile suferite de aceasta putându-se produce prin lovire cu corp dur și arsură (posibil țigară), putând data din septembrie-octombrie 2002.

După trei zile, inculpații I.L. și O.E.R. au vândut-o pe partea vătămată M.N., cu suma de 200 DOLARI SUA, inculpatului R.D., care a găzduit-o pe aceasta la domiciliul său, aducându-i „clienți” cu care partea vătămată trebuia să întrețină relații sexuale în schimbul unor sume de bani, pe care le lua inculpatul.

După o perioadă de timp, partea vătămată a convenit cu inculpatul R.D. să fie „răscumpărată” de martorul P.I., zis R., prieten cu partea vătămată, inculpatul fiind de acord.

Astfel, în noaptea de 21/22 septembrie 2002 inculpatul R.D. l-a contactat telefonic pe martorul P.I., solicitându-i suma de 300 DOLARI SUA, în caz contrar amenințând că o va vinde pe partea vătămată M.N., care i-a confirmat că a fost răpită, sechestrată și vândută.

A doua zi, martorul, care locuia în Pitești, s-a deplasat la București și ajungând la locuința inculpatului R.D., i-a dat acestuia o parte din suma solicitată și un telefon mobil, după care, împreună cu partea vătămată, martorul a revenit la Pitești.

Inculpații O.E.R. și I.L. nu au recunoscut săvârșirea faptelor, iar inculpatul R.D. a susținut că partea vătămată a fost la locuința sa pentru a întreține cu el relații sexuale, că nu a primit bani de la martorul P.I., precizând însă că aceasta i-a precizat că a fost răpită de ceilalți doi inculpați.

Tribunalul a apreciat că acestea sunt simple afirmații, neconforme cu realitatea, fiind contrazise de declarațiile inițiale ale părții vătămate M.N., care se coroborează cu cele ale martorului P.I., cu procesele-verbale întocmite cu ocazia recunoașterii de grup a inculpaților R.D. și I.L. și cu raportul de expertiză medico-legală.

În declarațiile ulterioare, partea vătămată a încercat să acopere activitatea infracțională a celor trei inculpați, depoziții care însă vor fi înlăturate ca nesincere, întrucât, pe de-o parte, nu s-a făcut dovada existenței vreunei împrejurări care să o fi determinat pe partea vătămată să nu spună adevărul cu ocazia primelor audieri, iar, pe de altă parte, așa cum am mai arătat, declarațiile sale inițiale au fost confirmate de celelalte mijloace de probă administrate.

În drept, fapta inculpatului I.L., care în luna septembrie 2002, împreună cu inculpatul O.E.R., prin lipsire de libertate, au transportat-o și cazat-o în București pe partea vătămată M.N. (minoră, în vârstă de 17 ani), cu scopul de a o determina să practice prostituția, după care au vândut-o inculpatului R.D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001.

Fapta inculpatului O.E.R. , care în luna septembrie 2002, împreună cu inculpatul I.L., prin lipsire de libertate, au transportat-o și cazat-o în București pe partea vătămată M.N. (minoră, în vârstă de 17 ani), după care a exercitat violențe asupra acesteia, cu scopul de a o determina să practice prostituția, iar ulterior au vândut-o inculpatului R.D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Fapta inculpatului R.D. care a cumpărat-o pe partea vătămată de la ceilalți doi inculpați, cu scopul de a o determina să practice prostituția, cunoscând că aceasta fusese adusă în București împotriva voinței ei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b C. pen., din examinarea fișei de cazier a acestui inculpat rezultând că a săvârșit fapta dedusă judecății în stare de recidivă postexecutorie.

Întrucât prin O.U.G. nr. 79 din 14 iulie 2005, art. 13 din Legea nr. 678/2001 a fost modificat, printre altele fiind prevăzute pedepse mai mari, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 13 C. pen., privind legea mai favorabilă.

Pentru considerentele expuse la pct. 1, nu au putut fi reținute față de inculpatul R.D. infracțiunile prevăzute de art. 189 C. pen. și art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., iar față de inculpații I.L. și O.E.R. infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., motiv pentru care a fost schimbată încadrarea juridică dată prin rechizitoriu, în sensul reținerii doar a câte unei infracțiuni de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, în privința celor trei inculpați.

3. Cu privire la faptele descrise în rechizitoriu, la pct. 3, examinând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 16 octombrie 2002, partea vătămată M.N. a fost din nou transportată, prin constrângere, din apropierea comunei Ștefănești, județul Argeș, la București, de către inculpații R.D. și I.L., fiind găzduită la locuința acestuia din urmă, cei doi inculpați fiind însoțiți și de învinuitul B.S. după care, a doua zi, au încercat să o vândă mai multor proxeneți, printre care și învinuitei B.L.

Față de învinuiții B.S. și B.L. s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat.

La data de 19 octombrie 2002, în urma unei percheziții efectuate de către organele de poliție la domiciliul inculpatului I.L., a fost găsită partea vătămată M.N., pe care inculpatul o ascunsese sub o plapumă, aceasta susținând în fața polițiștilor că a fost răpită, sechestrată, vândută și obligată să se prostitueze.

Inculpații R.D. și I.L. nu au recunoscut săvârșirea faptelor, însă vinovăția acestora a fost pe deplin dovedită prin celelalte mijloace de probă administrate: declarațiile inițiale ale părții vătămate care se coroborează cu procesul-verbal întocmit de polițiști cu ocazia depistării acesteia în locuința inculpatului I.L. și cu declarațiile numiților B.S. și B.L., audiați ulterior în calitate de martori.

Tribunalul a înlăturat declarațiile ulterioare ale părții vătămate M.N., pentru motivele arătate la pct. 2 din considerente.

În drept, faptele inculpaților R.D. și I.L. care, în data de 19 octombrie 2002, prin lipsire de libertate, au transportat-o pe partea vătămată M.N. (minoră, în vârstă de 17 ani) la București, fiind găzduită la locuința acestuia din urmă, după care au încercat să o vândă mai multor proxeneți, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, în privința inculpatului R.D. urmând a fi reținute și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

Pentru considerentele expuse anterior, tribunalul nu a putut reține în sarcina celor doi inculpați și infracțiunile prevăzute de art. 189 C. pen. și art. 329 alin. (1), (2) C. pen., însă s-a dat eficiență, în privința infracțiunii de trafic de minori dispozițiilor art. 13 C. pen., privind legea mai favorabilă, pentru motivele arătate la pct. 2.

La individualizarea pedepselor aplicate, s-a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor, de împrejurarea și modalitatea în care au fost comise, de urmările produse, precum și de circumstanțele personale ale celor trei inculpați: I.L. este necunoscut cu antecedente penale, O.E.R., O.M.C. și R.D. sunt recidiviști, toți patru având o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.

Întrucât faptele săvârșite de inculpații I.L., O.E.R. și R.D. au fost săvârșite înainte de a fi condamnați definitiv pentru vreuna din ele, aflându-se în concurs real, după stabilirea pedepsei pentru fiecare faptă s-a făcut aplicare regulilor concursului de infracțiuni prevăzut de art. 34 C. pen.

Conform art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpaților, pe lângă fiecare pedeapsă principală și câte o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., așa încât în privința inculpaților I.L., O.E.R. și R.D. să s-a dat eficiență dispozițiilor art. 35 C. pen.

Cu privire la inculpații O.E.R. și O.M.C., conform art. 864 C. pen. s-a revocat suspendarea executării pedepselor sub supraveghere aplicate prin sentința penală nr. 123/2001 a Judecătoriei Topoloveni, definitivă prin Decizia penală nr. 787/2001 a Tribunalului Argeș, acestea fiind cumulate cu pedepsele aplicate în cauză.

În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepselor principale li s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, apreciindu-se că inculpații sunt nedemni de a exercita și drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus durata reținerii și arestării preventive pentru toți inculpații.

Conform art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpatul I.L. suma de 100 DOLARI SUA, de la inculpatul O.E. suma de 100 DOLARI SUA și de la inculpatul R.D. suma de 8.000.000 ROL, obținute în urma traficării părții vătămate M.N.

Suma de 120 DOLARI SUA obținută din vânzarea părții vătămate M.E. nu a fost confiscată de la inculpați, întrucât probele administrate au dovedit că această sumă a fost primită de către martora B.L., nefăcându-se dovada că această din urmă a remis banii vreunuia dintre inculpați.

Împotriva sentinței penale nr. 1081 din 18 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 3866/2005, în fond după rejudecare, au declarat apel inculpații R.D., O.M.C., O.E.R. și I.L., motivele invocate de aceștia fiind o reiterare a celor susținute cu ocazia dezbaterilor în fond la judecata în primă instanță și care țin în esență de achitarea lor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) și d) C. proc. pen., iar, în subsidiar de schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de trafic de persoane și lipsire de libertate în mod ilegal, pentru care au fost trimiși în judecată, în infracțiunea de proxenetism.

Prin Decizia penală nr. 18/ A din 18 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, au fost admise apelurile inculpaților și a fost înlăturată pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că instanța de fond, în mod just, i-a condamnat pe inculpați, aceasta bazându-se pe probe certe și indubitabile, iar încadrarea juridică dată faptelor deduse judecății este corectă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații R.D., O.M.C., O.E.R. și I.L. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 9, 14 și 17 C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 5437 din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, au fost admise recursurile inculpaților, a fost casată în întregime decizia atacată și s-a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor acestora.

Examinând actele dosarului Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că motivul de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. relativ la aceea că hotărârea recurată a instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază este dirimant și prioritar față de celelalte critici aduse deciziei vizate.

Astfel, s-a apreciat că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. care statuează cu privire la efectul devolutiv, atât în fapt, cât și în drept al apelului, întrucât nu a descris și nu a analizat probele certe și indubitabile la care a făcut referire în considerente și nu a motivat încadrările juridice incidente pentru faptele imputate inculpaților și nici cererea acestora de a fi reaudiate părțile vătămate și martorii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a-II-a penală, la data de 26 februarie 2008 sub nr. 1242/2/2008 (440/2008).

Prin motivele scrise de apel, formulate la 16 ianuarie 2007, inculpații O.M.C. și O.E.R. au criticat sentința penală nr. 1081 din 18 septembrie 2006 pronunțată în fond după rejudecare, de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 3866/2005, în principal, sub aspectul greșitei lor condamnări pentru infracțiunile de trafic de persoane prevăzute de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, în condițiile în care din ansamblul probator administrat în cauză nu a rezultat, în mod indubitabil, că au săvârșit aceste fapte, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) și d) C. proc. pen.

În subsidiar, au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de trafic de persoane și lipsire de libertate în mod ilegal, pentru care au fost trimiși în judecată, în infracțiunea de proxenetism (filele 72-81 din Dosarul de apel nr. 26212/3/2005).

Cu prilejul rejudecării apelurilor, prin motivele scrise de apel, formulate la 15 mai 2008, inculpatul I.L. a solicitat desființare sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la Tribunalul București, întrucât cauza s-a judecat cu lipsă de procedură, nefiind citat la locul unde domicilia fără forme legale.

Totodată, a învederat că instanța de fond, rejudecând după desființare, nu i-a ascultat pe inculpați și pe părțile vătămate. Astfel, deși potrivit art. 378 alin. (1)1 C. proc. pen. ascultarea inculpaților era obligatorie instanța de fond a respins proba ca inutilă.

În subsidiar, a susținut că faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane ci de proxenetism și în mod greșit au fost reținute dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen. în loc de art. 41 alin. (2) din același cod (filele 51-56 din Dosarul de apel nr. 1242/2/2008).

La aceeași dată, inculpatul I.L. a formulat cerere prin care a solicitat audierea inculpaților, a părților vătămate, a martorilor din lucrări, încuviințarea probei cu acte în circumstanțiere și efectuare a unui referat de evaluare de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

Prin încheiere din 26 mai 2008, curtea de apel a încuviințat, în parte, cererile de probe formulate și anume: proba cu înscrisuri pentru toți apelanții inculpați, audierea părților vătămate M.E. și M.N., audierea martorilor B.L., G.M. și B.N.C.

Cu privire la martorii P.I., C.D., N.M., A.I., V.G. și B.S., curtea de apel a apreciat că nu se impune ascultarea lor în apel, întrucât au fost audiați de către instanța de fond.

Cu privire la martorii C.M. și P.I., curtea de apel a constatat că aceștia sunt plecați din țară, iar martorul M.C. este nedeplasabil, făcându-se aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

În cursul judecării apelului au fost ascultați inculpații R.D., I.L., partea vătămată M. (B.) E. și martora B.L. (filele 68, 108, 173 și 243 din Dosarul de apel nr. 1242/2/2008).

Nu a fost posibilă ascultare martorelor G.M. și B.N.C., întrucât așa cum a rezultat din procesele-verbale întocmite de organele de poliție cu prilejul executării mandatelor de aducere, prima martoră este plecată din țară, iar cea de-a doua nu locuiește la adresa unde figurează în evidențele poliției că domiciliază (fila 267 din Dosarul de fond 3443/P/2003 și filele 94 și 144 din Dosarul de apel nr. 1242/2/2008).

Cu privire la partea vătămată M.N., apărătorul ales al inculpatului I.L. a declarat că nu insistă în audierea acesteia 8 fila 218 din Dosarul de apel nr. 1242/2/2008).

Având în vedere că în cursul judecării apelului, respectiv la 23 decembrie 2008, inculpatul O.M.C. a decedat, împrejurare ce rezultă din extrasul din Registrul de deces al comunei Leordeni, județul Argeș, curtea de apel a admis apelul și a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal față de acesta (fila 237 din Dosarul de apel nr. 1242/2/2008).

Prin Decizia penală nr. 51/ A de la 2 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1242/2/2008 (în format vechi 440/2008) au fost admise apelurile formulate de inculpații O.M.C., O.E.R., R.D. și I.L. împotriva sentinței penale nr. 1081 din 18 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 26212/3/2006.

A fost desființată, în parte, sentința apelată și rejudecând:

1. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, aplicate inculpatului O.E.R. și a repus în individualitatea lor pedepsele principale de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de 8 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen. și de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 123/2001 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, definitivă prin Decizia nr. 787/2001 pronunțată de Tribunalul Argeș, precum și cele două pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani fiecare.

A fost redusă pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului O.E.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen. la 7 ani închisoare (faptă descrisă la pct. 2 din rechizitoriu).

În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului O.E.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele principale de 6 ani și respectiv 7 ani închisoare și cele două pedepse complementare și a fost aplicată inculpatului pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 864 C. pen. s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 123/2001 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, definitivă prin Decizia nr. 787/2001 pronunțat de Tribunalul Argeș, pe care a cumulat-o cu pedeapsa de 7 ani aplicată în cauză, urmând ca inculpatul O.E.R. să execute pedeapsa de 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) din același cod.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 01 noiembrie 2000 la 09 noiembrie 2000 și de la 21 octombrie 2002 la 12 iunie 2003.

2. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal față de inculpatul O.M.C., întrucât acesta a decedat.

3. S-a înlăturat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. aplicată inculpaților R.D. și I.L.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor inculpaților au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a constatat că instanța de fond a stabilit situația de fapt printr-o evaluare justă a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, conferind, în mod corect, valoare probatorie doar acelor declarații ale inculpaților și ale părților vătămate care s-au coroborat cu fapte și împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză.

Astfel, cu privire la fapta săvârșită în noaptea de 15/16 septembrie 2002, în acord cu instanța de fond, curtea de apel a reținut că aflându-se în parcarea barului aparținând SC A. SRL, situat în apropierea orașului Brezoi, județul Vâlcea, partea vătămată M.E. a urcat, în vederea întreținerii de relații sexuale, în autoturismul V.G. de culoare albă, condus de inculpatul I.L. în care se afla inculpatul O.E.R. și o altă persoană rămasă neidentificată.

Inculpații au blocat ușile autoturismului și au transportat-o pe partea vătămată la București, în apartamentul martorei C.M., în care se afla inculpatul O.M.C. și împreună au amenințat-o și au bătut-o, iar inculpatul O.E.R. a ars-o cu țigara, în scopul de a o determina să practice prostituția în București. De asemenea, a doua zi cei trei inculpați au transportat-o la locuința martorei B.L., unde a rămas până a fost cumpărată de martorii A.I. și N.M. cu 120 DOLARI SUA.

Timp de aproape o lună partea vătămată M.E. a fost obligată să practice prostituția în București în folosul martorilor N.M., A.I. și V.G., fiind depistată la data de 18 octombrie 2002 de un echipaj de poliție al Secției 10, în zona străzii I.B., prilej cu care aceasta a declarat polițiștilor că a fost răpită, vândută și obligată să se prostitueze.

Situația de fapt expusă a rezultat din conținutul următoarelor mijloace de probă: declarația părții vătămate M.E., declarațiile martorilor C.M.I., P.I., M.C., B.L., A.I., N.M., B.N.C. și V.G., procesele-verbale întocmite cu ocazia recunoașterii din grup a celor trei inculpați de către partea vătămată, precum și concluziile raportului de expertiză medico-legală din care a rezultat că M.E. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur și ardere (posibil țigară), pot data din septembrie-octombrie 2002 și au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Inculpații I.L., O.E.R. nu au recunoscut săvârșirea faptelor, solicitând prin motivele de apel achitarea, întrucât din probe nu a rezultat, în mod indubitabil, că au săvârșit aceste fapte.

Examinând declarațiile inculpaților date în cursul procesului penal, curtea de apel a constatat că declarațiile succesive ale fiecărui inculpat conțin contradicții evidente, dar, chiar și declarațiile inculpaților sunt contradictorii între ele, cu privire la anumite împrejurări esențiale ce au contribuit la stabilirea situației de fapt.

Astfel, inculpatul O.E.R. a declarat inițial, că în perioada 10-18 septembrie 2002 nu s-a aflat nici în București și nici în Leordeni și că nu a văzut-o niciodată pe partea vătămată M.E., pentru ca ulterior să arate că împreună cu inculpatul I.L. au luat-o pe partea vătămată M.E. din parcarea barului SC A. SRL și au transportat-o la București, având consimțământul acesteia.

Inculpatul I.L. a negat inițial că a cunoscut-o pe partea vătămată și că ar fi trecut prin localitatea Brezoi, după care a revenit asupra declarației, recunoscând că a transportat-o pe partea vătămată de la Brezoi la București.

Prin urmare, declarațiile inițiale ale inculpaților sunt neveridice, iar cele date ulterior, prin care inculpații, deși recunosc implicarea în desfășurarea faptelor susțin că au avut consimțământul părții vătămate, nu se coroborează cu probele reținute de instanța de fond, care atestă contrariul.

Din declarația inițială a părții vătămate M.E. a rezultat că inculpații I.L. și O.E.R. au luat-o cu forța din parcare și au transportat-o în București, într-un apartament în care se afla inculpatul O.M.C., unde au amenințat-o, au bătut-o iar acesta din urmă a ars-o pe tot corpul cu țigara, în scopul de a o determina să accepte să practice prostituția în București.

A doua zi, a fost dusă de către inculpați la locuința martorei B.L. unde a rămas o vreme, după care a fost vândută numiților A.I. și N.M. pentru suma de 120 DOLARI SUA, o perioadă de 2 săptămâni a rămas în locuința lui N.M., fiind obligată să se prostitueze iar banii obținuți au fost încasați de acesta. Apoi a fost dusă la locuința lui A.I., fiind obligată, în continuare, să se prostitueze, până când A.I. și N.M. au aflat că partea vătămată este căutată de poliție astfel că, au vândut-o martorului V.G., care neavând bani le-a dat un autoturism marca O.

La data de 18 octombrie 2002 partea vătămată a fost luată de numitul A.I. care a încercat să o vândă unor proxeneți, fiind găsită, în aceeași zi la locul unde era obligată să se prostitueze.

Examinând materialul probator administrat în cauză, curtea de apel a constatat că declarația inițială a părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor C.M.I., P.I., M.C., B.L., A.I., N.M., B.N.C. și V.G., cu procesele-verbale întocmite cu ocazia recunoașterii din grup a celor trei inculpați de către partea vătămată, precum și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală din care a rezultat că M.E. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur și ardere (posibil țigară), pot data din septembrie-octombrie 2002 și au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Astfel, martora C.M.I. a arătat că se înțelesese cu partea vătămată să se întâlnească în dimineața de 16 septembrie 2002 ceea ce demonstrează că nu a avut, niciun moment, intenția de a pleca din localitate.

Aceeași martoră a declarat că la o săptămână după dispariție s-a întâlnit cu martora G.M. care i-a relatat că a fost sunată de partea vătămată, aceasta părea speriată și s-a plâns că este sechestrată și iese din casă doar pentru a merge la diferiți clienți.

De asemenea, împrejurarea că partea vătămată a fost răpită a rezultat și din declarațiile martorului P.I., barman la barul SC A. SRL, care a arătat că M.E. practica prostituția în parcarea de lângă bar și că atunci când pleca cu clienții, își lăsa geanta în local și o reluat la întoarcere precizând că în noaptea de 15/16 septembrie 2002 nu s-a mai întors să-și ia geanta.

Soțul părții vătămate, martorul M.C. a declarat că în noaptea de 15/16 septembrie 2002 s-a dus la barul SC A. SRL pentru a se întâlni cu partea vătămată, soția sa, însă barmanul, martorul P.I., i-a spus că, ultima dată a văzut-o discutând cu persoane aflate într-un autoturism V.G. De asemenea, i-a spus că și-a lăsat geanta la bar și nu s-a mai întors. Același martor a confirmat că, ulterior, martorele C.M.I. și G.M. i-au spus că au primit telefon de la partea vătămată care s-a plâns că a fost răpită, vândută de două ori și obligată să se prostitueze.

Totodată, martora B.L. a arătat că partea vătămată a fost adusă la locuința ei de către inculpații I.L., O.E.R. și O.M.C., care i-au cerut să o țină până găsesc clienți să o vândă. După ce au rămas singure, partea vătămată i-a spus că a fost luată cu forța de la Vâlcea. În apel, fiind ascultată, martora și-a menținut declarațiile anterioare cu privire la împrejurarea că partea vătămată i-a relatat că a fost răpită de inculpați.

Împrejurarea că, în final, partea vătămată a fost vândută de către inculpați martorilor N.M. și A.I., pentru a fi exploatată de către aceștia, a rezultat din declarațiile acestora.

Astfel, martorul N.M., zis P., a confirmat că a cumpărat-o pe partea vătămată M.E. cu suma de 120 DOLARI SUA și a obligat-o să se prostitueze în zona intersecției T. cu bd. U. după care i-a dat-o martorului A.I. pentru a obține și el bani din exploatarea acesteia.

De asemenea, martorul A.I. zis C. a confirmat că a cumpărat-o pe partea vătămată M.E. din locuința martorei B.L., cu suma de 120 DOLARI SUA, și că a ținut-o la locuința sa cca. 6-7 zile după care a dus-o la martorul V.G. căruia i-a vândut-o cu 6 milioane de lei.

Cu privire la faptul că partea vătămată a fost răpită de către inculpați, martorul V.G. a declarat că aceasta i-a relatat cum a fost luată cu forța din Vâlcea, de inculpatul I.L. și frații O. De asemenea, martorul a precizat că A.I. i-a spus că partea vătămată este căutată de poliție.

Martora B.N.C. a declarat că s-a întâlnit cu partea vătămată la locuința martorului V. și aceasta i-a spus că a fost răpită din Vâlcea și apoi vândută.

Din probatoriul anterior menționat, administrat imediat după descoperirea faptelor de către organele judiciare, curtea de apel a reținut că partea vătămată M.E. a fost lipsită de libertate prin răpire, transportată la București și obligată, prin amenințare și violență să practice prostituția. Din conținutul acelorași probe a rezultat că la comiterea faptei descrise au participat inculpații I.L., O.E.R. și O.M.C.

Este adevărat că, atât partea vătămată, cât și martorii, după arestarea inculpaților, și-au retractat declarațiile inițiale însă, nu au fost în măsură să infirme susținerile inițiale și nici nu au oferit o explicație credibilă cu privire la retractarea acestora, așa încât, curtea de apel a constatat că, în mod corect, instanța de fond a înlăturat acele depoziții, apreciindu-le ca nesincere.

Astfel, partea vătămată a revenit afirmând că nu a fost răpită de către inculpați, ci a fost de acord să plece cu aceștia, întrucât se certase cu soțul ei. De asemenea, a susținut că a avut o relație de concubinaj cu martorul N.M. și a declarat în fața organelor de poliție că a fost răpită pentru a avea o justificare pentru soțul ei și pentru a obține bani de la inculpați.

De asemenea, martorii au revenit asupra declarațiilor anterioare negând că ar fi cunoscut că partea vătămată a fost răpită de către inculpați, transportată la București și obligată să practice prostituția.

Astfel, declarațiile inițiale ale părții vătămate și ale martorilor sunt concordante cu privire la împrejurările în care partea vătămată a fost răpită de către inculpați fiind transportată la București în scopul practicării prostituției, rezultând fără echivoc că aceasta nu a avut niciun moment intenția de a pleca de bună voie în altă localitate.

Semnificativ este și faptul că din declarațiile martorilor B.L. și V.G. a rezultat că inculpații se ocupau, de regulă, cu traficul de femei.

Totodată, curtea de apel a constatat că declarațiile de retractare a susținerilor inițiale au condus la apariția unor contradicții care au convins instanța că, acestea sunt nesincere.

Astfel, în timp ce în fața instanței de fond martorul N.M. a susținut că a întâlnit-o pe partea vătămată pe stradă și nu o cunoaște pe martora B.L., martorul A.I. a susținut, în fața aceleiași instanțe, că a fost împreună cu martorul N.M. la locuința martorei, unde se afla partea vătămată și de unde au plecat împreună cu aceasta din urmă.

Cu privire la leziunile constatate, ca urmare a examinării medico-legale, pe corpul părții vătămate M.E., aceasta a afirmat, cu prilejul audierii în apel, că se datorau unor furunculi, susținere ce nu poate fi primită câtă vreme printr-o probă științifică, și anume, raportul de expertiză medico-legală s-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur și arsură (posibil țigară).

Încercând să stabilească motivul pentru care, atât partea vătămată, cât și martorii, au revenit asupra depozițiilor inițiale, instanța de fond a reținut că, în împrejurări care exclud orice înțelegere anterioară, martorii A.I. și V.G. au afirmat că partea vătămată a primit 2000 DOLARI SUA (60 milioane de lei) de la familiile inculpaților, arestați la acea dată, pentru a-și retracta declarațiile inițiale.

De asemenea, a reținut că martora B.L. a declarat că la data de 21 octombrie 2002 inculpații i-au transmis ei și familiei amenințări cu moartea și cu sechestrarea copiilor dacă va spune organelor de urmărire penală că au răpit-o pe partea vătămată M.E.

Criticând hotărârea instanței de fond, inculpații au susținut că ultimele declarații ale părții vătămate și ale martorilor sunt cele care reflectă adevărul.

Potrivit dispozițiilor art. 69 și art. 75 C. proc. pen., declarațiile părților făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză.

Așa cum s-a menționat anterior, analiza probatoriului administrat a relevat că declarația inițială a părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor C.M.I., P.I., M.C., B.L., A.I., N.M., B.N.C. și V.G., cu procesele-verbale întocmite cu ocazia recunoașterii din grup a celor trei inculpați de către partea vătămată, precum și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, așa încât curtea de apel, în acord cu instanța de fond le-a apreciat că exprimând adevărul în cauză.

O altă critică adusă hotărârii instanței de fond constă în încălcarea principiului nemijlocirii administrării probatoriului, constând în omisiunea instanței de fond de a audia partea vătămată M.E. și martorii C.M.I., G.M., M.C., B.L. și B.N.C.

Cu privire la această critică, curtea de apel a constatat că instanța de fond a întreprins toate demersurile pentru a audia persoanele anterior menționate însă, în unele cazuri, acestea nu s-au prezentat, iar în altele, cum ar fi cel al martorului M.C., ascultarea nu a fost posibilă fiind nedeplasabil, așa încât s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., iar în legătură cu martorii C.M. și P.I. din verificări a rezultat că aceștia sunt plecați din țară.

Ca urmare a cererii prin care inculpatul I.L. a solicitat administrarea de probe, curtea de apel a încuviințat audierea părților vătămate M.E. și M.N. și a martorilor B.L., G.M. și B.N.C.

Așa cum a rezultat din procesele-verbale întocmite de organele de poliție cu prilejul executării mandatului de aducere, martora G.M. nu s-a prezentat în fața curții de apel, întrucât este plecată în Italia, iar martora B.N.C. nu locuiește la adresa unde are domiciliu (fila 267 din Dosarul de fond 3443/P/2003 și filele 94 și 144 din Dosarul de apel nr. 1242/2/2008).

Partea vătămată M.E. și martora B.L. au fost ascultate de instanța de apel (filele 173 și 243 din dosar).

În ce privește critica vizând greșita reținere ca probe a depozițiilor unor martori indirecți, cum ar fi martorii C.M.I., G.M., P.I. și M.C., care nu au fost audiați de instanța de fond, curtea de apel a constatat că este neîntemeiată, întrucât în cauză au fost administrate și probe directe cum sunt declarațiile părții vătămate și ale martorilor B.L., A.I., N.M., B.N.C. și V.G., astfel încât reținerea situației de fapt și a vinovăției inculpatului s-a realizat prin examinarea tuturor probelor directe și indirecte, prin coroborare.

Concluzionând, curtea de apel a reținut că din analiza materialului probator a rezultat fără niciun dubiu, că la data de 15 septembrie 2002, inculpații I.L., O.E.R., prin lipsire de libertate, au transportat-o pe partea vătămată M.E. din localitatea Brezoi, județul Vâlcea în București și au cazat-o la locuința martorei C.D., unde se afla și inculpatul O.M.C. și împreună au amenințat-o și au bătut-o, iar inculpatul O.E.R. a ars-o cu țigara, în scopul de a o determina să practice prostituția în București.

În raport cu situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat, instanța de fond, în mod corect, a stabilit că faptele descrise anterior există, constituie infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și au fost săvârșite de către inculpații O.M.C., O.E.R. și I.L.

Totodată, curtea de apel a constatat că situația de fapt reținută de tribunal este în deplină concordanță cu conținutul probelor și a condus la o corectă încadrare juridică a faptelor.

Încadrarea juridică dată faptelor de către instanța de fond, prin schimbare de încadrare juridică, este corectă, în drept, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, așa încât, criticile formulate de către inculpați, prin care au solicitat achitarea și în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., sunt nefondate.

Cu privire la deosebirea dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 și respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., prin decizia în interesul Legii nr. XVI din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a decis că distincția este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracțiunilor prevăzute de Lege nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și asigurare licită a mijloacelor de existență.

Ca atare, s-a statuat că în situația unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin amenințare, violență, răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitate acelei persoane de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Prin urmare, orice modalitate de trafic de persoane la care se referă art. 12 și respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001, în măsura în care este realizată prin una dintre formele concrete de constrângere la care se referă aceste texte de lege, independent dacă este comisă în scopul obligării la practicarea prostituției ori în alte scopuri, trebuie încadrată în infracțiunea de trafic de persoane prevăzută, după caz, în unul dintre cele două texte de lege menționate.

Or, în cauză probatoriul a evidențiat și s-a reținut că inculpații au lipsit-o de libertate, au amenințat-o și au exercitat violențe asupra părții vătămate în scopul practicării prostituției, ceea ce înseamnă că faptele acestora se încadrează în infracțiunea de trafic de persoane.

Referitor la faptele comise în cursul lunii septembrie 2002, curtea de apel a reținut că în timp ce partea vătămată M.N. (minoră în vârstă de 17 ani) se afla în apropierea comunei Ștefănești, județul Argeș, loc în care practica prostituția, inculpații I.L. și O.E.R., prin constrângere, a fost transportată la București, fiind cazată într-un apartament din cartierul Vitan, timp de 3 zile.

Pentru a o determina să practice prostituția în București, inculpatul O.E.R. a exercitat violențe asupra părții vătămate și a ars-o cu țigara, conform raportului de expertiză medico-legală, leziunile suferite de aceasta putându-se produce prin lovire cu corp dur și arsură (posibil țigară), putând data din septembrie-octombrie 2002.

După trei zile, inculpații I.L. și O.E.R. au vândut-o pe partea vătămată M.N., cu suma de 200 DOLARI SUA, inculpatului R.D., care a găzduit-o pe aceasta la domiciliul său, aducându-i „clienți” cu care partea vătămată trebuia să întrețină relații sexuale în schimbul unor sume de bani, pe care le lua inculpatul.

În noaptea de 21/22 septembrie 2002 inculpatul R.D. l-a contactat telefonic pe martorul P.I., solicitându-i suma de 300 DOLARI SUA, în caz contrat amenințând că o va vinde pe partea vătămată altor proxeneți.

A doua zi, martorul, care locuia în Pitești, s-a deplasat la București și ajungând la locuința inculpatului R.D., ia dat acestuia o parte din suma solicitată și un telefona mobil, după care, împreună cu partea vătămată, martorul a revenit la Pitești.

Situația de fapt expusă a rezultat din conținutul următoarelor mijloace de probă: declarațiile inițiale ale părții vătămate M.N., ale martorului P.I., procesele-verbale întocmite cu ocazia recunoașterii de grup a inculpaților R.D. și I.L. și raportul de expertiză medico-legală.

Inculpații O.E.R. și I.L. nu au recunoscut săvârșirea faptelor, iar inculpatul R.D. a susținut că partea vătămată a fost la locuința sa pentru a întreține cu ele relații sexuale, că nu a primit bani de la martorul P.I.

Prin urmare, declarațiile inculpaților sunt neveridice și în mod just au fost înlăturate de instanța de fond, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Din declarația inițială a părții vătămate M.N. a rezultat că inculpații O.E.R. și I.L., prin folosirea violenței au constrâns-o să urce în autoturismul cu care au transportat-o în București unde au continuat să o lipsească de libertate, ținând-o într-un apartament. De asemenea, au exercitat violențe pentru a o determina să practice prostituția în București. Partea vătămată a mai relatat că îi cunoștea pe inculpații O.E.R. și O.M.C. ca fiind proxeneți ce scot fete pentru practicarea prostituției în zona benzinăriei O. Pitești. După ce a ajuns, prin vânzare la inculpatul R.D. a fost păzită în permanență și obligată să practice prostituția. De asemenea, a precizat că inculpații știau că este minoră dar au obligat-o să spună că a împlinit vârsta de 18 ani.

Partea vătămată a revenit asupra celor declarate inițial, susținând că retractează cele afirmate precizând că a venit de bună voie la București pentru a căuta un prieten pe care nu l-a mai găsit, motiv pentru care a fost pe la inculpatul R.D. unde a stat de vorbă cu soția și copii acestuia. Cu privire la leziunile constatate a afirmat că s-au datorat unei infecții alimentare.

În mod just, instanța de fond a înlăturat ca fiind nesincere ultimele declarații ale părții vătămate, întrucât probatoriul administrat a confirmat declarația inițială.

Declarațiile sale inițiale au fost confirmate de celelalte mijloace de probă administrate, astfel martorul P.I. a declarat că a vorbit la telefon cu partea vătămată M.N., care i-a confirmat că a fost răpită, sechestrată și vândută, iar raportul de expertiză medico-legală a confirmat că leziunile au fost produse prin lovire cu corp dur și arsură (posibil țigară).

Prin urmare, curtea de apel a constatat că declarațiile inițiale ale părții vătămate M.N. se coroborează cu cele ale martorului P.I., cu procesele-verbale întocmite cu ocazia recunoașterii de grup a inculpaților R.D. și I.L. și cu raportul de expertiză medico-legală.

În concluzie, curtea de apel a reținut că în luna septembrie 2002, inculpații I.L. și O.E.R., prin constrângere, au transportat-o pe partea vătămată M.N. din localitatea Ștefănești, județul Argeș în București și au sechestrat-o într-o locuință, unde au amenințat-o și au bătut-o, iar inculpatul O.E.R. a ars-o cu țigara, în scopul de a o determina să practice prostituția în București.

În raport cu situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, în mod corect, instanța de fond a constatat că faptele există, constituie infracțiunile prevăzute de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 și au fost săvârșite de către inculpații O.E.R., I.L. și R.D.

Totodată, curtea de apel a constatat că situația de fapt reținută de tribunal este în deplină concordanță cu conținutul probelor și a condus la o corectă încadrare juridică a faptei.

Încadrarea juridică dată faptelor celor trei inculpați de către instanța de fond este corectă, în drept, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, așa încât, criticile formulate de către inculpați, prin care au solicitat achitarea și în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., sunt nefondate.

Fără a relua considerentele deciziei în interesul Legii nr. 16 din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, având în vedere că inculpații au lipsit-o de libertate și au exercitat violențe asupra părții vătămate M.N. în scopul practicării prostituției, valoarea socială lezată fiind libertatea de voință și acțiune a persoanei, faptele inculpaților se încadrează în infracțiunea de trafic de persoane.

Întrucât prin O.U.G. nr. 79 din 14 iulie 2005, art. 13 din Legea nr. 678/2001 a fost modificat, printre altele fiind prevăzute pedepse mai mari, în mod corect, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 13 C. pen., privind legea mai favorabilă.

Cu privire la faptele comise în ziua de 16 octombrie 2002, examinând întregul material probator administrat în cauză, curtea de apel a reținut că inculpații R.D. și I.L., prin constrângere, au transportat-o pe partea vătămată M.N., din comuna Ștefănești, județul Argeș, la București fiind găzduită la locuința acestuia din urmă, cu scopul de a practica prostituția. A doua zi, au încercat să o vândă mai multor proxeneți, printre care și învinuitei B.L.

La data de 19 octombrie 2002, în urma unei percheziții efectuate de către organele de poliție la domiciliul inculpatului I.L., a fost găsită partea vătămată M.N., pe care inculpatul o ascunsese sub o plapumă, aceasta susținând în fața polițiștilor că a fost răpită, sechestrată, vândută și obligată să se prostitueze.

Inculpații R.D. și I.L. nu au recunoscut săvârșirea faptelor, însă vinovăția acestora este pe deplin dovedită prin celelalte mijloace de probă administrate, respectiv declarațiile inițiale ale părții vătămate care se coroborează cu procesul-verbal întocmit de polițiști cu ocazia depistării acesteia în locuința inculpatului I.L. și cu declarațiile numiților B.S. și B.L., audiați în calitate de martori.

În mod just, instanța de fond a înlăturat ca fiind nesincere ultimele declarații ale părții vătămate prin care aceasta a retractat declarația inițială, apreciind că declarațiile sale inițiale au fost confirmate de celelalte mijloace de probă administrate.

În concluzie, analizând materialului probator, curtea de apel a reținut că la data de 16 octombrie 2002, inculpații R.D. și I.L., prin constrângere, au transportat-o pe partea vătămată M.N. din localitatea Ștefănești, județul Argeș în București și au sechestrat-o în locuința acestuia din urmă, în scopul de a o determina să practice prostituția în București.

În raport cu situația de fapt reținută, instanța de fond, în mod corect, a stabilit că faptele astfel cum au fost descrise există, constituie infracțiunile prevăzute de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 și au fost săvârșite de către inculpații I.L. și R.D.

Încadrarea juridică dată faptelor celor doi inculpați de către instanța de fond este corectă, în drept, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea 678/2001, așa încât criticile formulate de către inculpați, prin care au solicitat achitarea și în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen., sunt nefondate.

Fără a relua considerentele deciziei în interesul Legii nr. 16 din 19 martie 2007, Înalta Curte și Justiție, Secțiile Unite, având în vedere că inculpații au lipsit-o de libertate și au exercitat violențe asupra părții vătămate M.N. în scopul practicării prostituției, valoarea socială lezată fiind libertatea de voință și acțiune a persoanei, faptele inculpaților s-au încadrat în infracțiunea de trafic de persoane.

Întrucât prin O.U.G. nr. 79 din 14 iulie 2005, art. 13 din Legea nr. 678/2001 a fost modificat, printre altele fiind prevăzute pedepse mai mari, în mod corect, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 13 C. pen., privind legea mai favorabilă.

Cu privire la critica vizând greșita reținere a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. în loc de art. 41 din același cod, Curtea de Apel a apreciat că în raport cu împrejurarea că faptele de trafic de persoane nu s-au produs în aceleași condiții de timp și loc, precum și faptul că există pluralitate de persoane traficate este corectă reținerea pluralității infracționale sub forma concursului.

Referitor la pedepsele aplicate inculpaților R.D. și I.L., curtea de apel a constatat că instanța de fond a individualizat, în mod judicios, pedepsele principale și complementare aplicate, acestea fiind apte să conducă la realizarea funcțiilor și scopului pedepsei așa cum reies din conținutul dispozițiilor art. 52 alin. (1) C. pen.

Astfel, instanța de fond a realizat o corectă adecvare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de gradul de pericol sociale concret al fiecărei fapte reținute, de circumstanțele reale în care acestea au fost săvârșite, de circumstanțele personale ale inculpatului (inculpatul R.D. fiind recidivist).

Totodată a constatat că pedepsele complementare aplicate inculpaților R.D. și I.L. au fost just individualizate.

Sub aspectul pedepselor accesorii aplicate inculpaților R.D. și I.L., curtea de apel a constatat că în mod greșit s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., în condițiile în care aceștia nu s-au folosit de o anumită profesie, funcție sau activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru comiterea infracțiunilor.

Prin urmare, a înlăturat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. aplicată inculpaților R.D. și I.L.

În ceea ce privește pedeapsa principală, de 8 ani închisoare, aplicată inculpatului O.E.R. pentru fapta comisă în septembrie 2002, aceasta este vădit disproporționată față de faptul că pentru o participare asemănătoare la comiterea aceleiași fapte, inculpatului I.L. i s-a aplicat o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar inculpatului R.D., în condițiile reținerii dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., o pedeapsă de 7 ani închisoare.

Este adevărat că inculpatul O.E.R. a comis fapta în condițiile recidivei postcondamnatorii, însă instanța a aplicat tratamentul sancționator prevăzut de art. 864 C. pen., așa încât nu putea să mai țină seama de această cauză de agravare și cu prilejul individualizării pedepsei principale pentru fapta comisă în septembrie 2002, pentru că ar fi dat de două ori eficiență stării de recidivă.

De asemenea, împrejurarea că acest inculpat a exercitat violențe asupra părții vătămate M.N. nu poate justifica majorarea cu 2 ani a pedepsei principale aplicate, în raport cu cuantumul pedepsei principale stabilit pentru inculpatul I.L., care a participat la comiterea faptei fără a exercita violențe asupra victimei.

Prin urmare, curtea de apel a apreciat că, față de faptul că inculpatul O.E.R. a exercitat violențe asupra părții vătămate M.N. se impune aplicarea unei pedepse cu un an mai mare în raport cu cea aplicată inculpatului I.L., participant la comiterea aceleiași fapte.

Astfel, a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, aplicată inculpatului O.E.R. și a repus în individualitatea lor pedepsele principale de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de 8 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen. și de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 123/2001 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, definitivă prin Decizia nr. 787/2001 pronunțată de Tribunalul Argeș precum și cele două pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani fiecare.

A fost redusă pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului O.E.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen. la 7 ani închisoare (faptă descrisă la pct. 2 din rechizitoriu).

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului O.E.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele principale de 6 ani și respectiv 7 ani închisoare și cele două pedepse complementare și a aplicat inculpatului pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 864 C. pen. s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 123/2001 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, definitivă prin Decizia nr. 787/2001 pronunțată de Tribunalul Argeș pe care a cumulat-o cu pedeapsa de 7 ani aplicată în cauză, urmând ca inculpatul O.E.R. să execute pedeapsa de 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) din același cod.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 01 noiembrie 2000 la 09 noiembrie 2000 și de la 21 octombrie 2002 la 12 iunie 2003.

În fine, în ceea ce privește critica formulată de inculpatul I.L. vizând soluționarea cauzei în fond, în condițiile în care nu a fost legal citat la adresa unde locuia fără forme legale, curtea de apel a constatat că la termenul din 08 iulie 2005 acesta a fost prezent așa încât, în continuare a avut termen în cunoștință, nefiind necesară citarea sa (fila 11 din dosarul de fond).

În raport de considerentele mai sus expuse, curtea de apel a admis apelurile formulate de inculpații O.M.C., O.E.R., R.D. și I.L., a desființat în parte sentința apelată și rejudecând, a procedat conform celor anterior arătate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul O.M.C.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale, apreciind că, sub celelalte aspecte, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor formulate de inculpați au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpații R.D., O.E.R. și I.L., fără a arăta inițial în scris motivele de recurs.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 21668 la 29 mai 2009, aflate la filele 20-24 dosarul Înaltei Curți, motivele de recurs formulate în scris de către inculpatul I.L., prin apărător.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris, recurentul inculpat prin apărător a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., respectiv lipsa de procedură cu care s-a judecat cauza în fond.

Astfel, cu ocazia cercetării judecătorești în apel, a indicat adresa unde locuiește, producând dovezi în sensul evacuării din imobilul situat în sectorul 3, casa fiind retrocedată foștilor proprietari, solicitând în mod expres, ca toate actele de procedură să fie îndeplinite la adresa indicată, drept domiciliu în fapt. În acest sens, urmează să constatați că nu a fost legal citat, sens în care a invocat dispozițiile art. 291 C. proc. pen., urmând a se admite recursul, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în fond.

Un alt motiv de recurs invocat a fost cel întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Pe fondul cauzei este de remarcat că cu ocazia rejudecării instanța a împărtășit același punct de vedere, pronunțând o soluție de achitare pentru infracțiunea de tâlhărie, temeiul juridic fiind art. 10 lit. a) C. proc. pen., parchetul nemaiuzând de căi de atac.

S-a mai menționat că problema diferenței dintre infracțiunea de proxenetism și cea de trafic de persoane reglementată în legea specială, a fost făcută de către Înalta Curte de Casație și Justiție, deosebirea fiind dată de obiectul juridic protejat, Legea nr. 678/2001 făcând referire la viața, integritatea fizică și psihică, libertatea persoanei, iar C. pen. prin incriminarea infracțiunii de proxenetism protejând norme relative la conviețuirea socială.

Astfel, s-a apreciat că în niciun caz faptele reținute nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute în legea specială, ci eventual infracțiune de proxenetism, că în mod greșit au fost reținute incidența în cauză a prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., nefiind vorba de infracțiuni în concurs, ci eventual de acte materiale ale unei infracțiuni continuate.

Față de toate aceste aspecte, recurentul inculpat prin apărător a constatat că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice pusă în discuție cu ocazia dezbaterilor pe fond, într-un prim ciclu procesual, indicată în decizia de casare cu trimitere spre rejudecare la fond, reiterată cu ocazia dezbaterilor, nepronunțare care aduce atingere dreptului la apărare în condițiile art. 6 C. proc. pen., art. 6 C.E.D.O., văzând și sancțiunea pentru astfel de încălcări în condițiile art. 197 alin. (2), precum și soluția posibilă în condițiile art. 38515 pct. 2 lit. c), solicitând admitere recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața instanței de fond.

Totodată a mai invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 18, grava eroare de fapt în care s-a aflat instanța cu privire la conținutul constitutiv al infracțiunilor, respectiv latura obiectivă.

Urmează a se avea în vedere dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., constatând lipsa laturii subiective (lipsa intenției, atât în forma directă, cât și în formă indirectă) în condițiile în care nu a participat la răpirea, amenințarea, privarea de libertate, vânzarea părților vătămate M.E., M.N., apreciind că ar fi incidente dispozițiile art. 51 C. pen., necunoscând dacă părțile vătămate au fost sechestrate, cumpărate, vândute, obligate să se prostitueze.

Văzând dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportate la dispozițiile art. 10 lit. e) C. proc. pen., urmează a se aprecia asupra erorii de fapt, ca și cauză care înlătură caracterul penal al faptei, situație față de care a solicitat achitarea sa.

De asemenea, în condițiile în care se va aprecia că faptele există, sunt săvârșite de către el, cu vinovăție, solicită a se da eficiența cuvenită dispozițiilor art. 74 - art. 76 C. pen., urmând a se constata că este la primul contact cu legea penală, a dat declarații în cauză, a participat la procesul penal și văzând și concluziile referatului de evaluare, să se aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, având în vedere și perioada de timp scursă de la data săvârșirii infracțiunii, 7 ani, perioada de timp care atenuează pericolul social al faptei, văzând și perioada reținerii și arestării preventive, constatând că nu a mai săvârșit alte fapte de natură penală, coborând pedepsele sub minimul special prevăzut de lege, făcând și regulile concursului de infracțiuni, urmând a se avea în vedere dispozițiile art. 861 C. pen., solicitând admiterea recursului.

La termenul de judecată de la 4 iunie 2009, în recurs, Înalta Curte, față de lipsa de procedură cu recurentul inculpat I.L. a amânat cauza la 2 iulie 2009, dispunând citarea recurentului inculpat I.L. și intimatele părți vătămate la adresele indicate, menținând delegațiile apărătorilor desemnați din oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 34 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse și motivele de recurs formulate în scris de către recurentul inculpat O.E.R., prin apărător, aflate la filele 49-54 dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat, prin apărător a solicitat admiterea recursului în baza art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unor hotărâri greșite de condamnare, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. în sensul aplicării unor pedepse greșit individualizate.

De asemenea, a fost făcut un istoric al cauzei prin referiri la primul ciclu procesual, respectiv la hotărârile pronunțate, la cel de-al doilea ciclu procesual, cu indicarea hotărârilor date, la situația de fapt.

Recurentul inculpat prin apărător a mai menționat că din ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, determinând instanțele ca în urma cercetării judecătorești să dispună chiar achitarea pentru infracțiunea de tâlhărie, ridicându-se serioase semne de întrebare și în privința celorlalte fapte reținute în sarcina lor și cu privire la care instanțele au dispus schimbări de încadrare juridică semnificative, a invocat dispozițiile art. 62 C. proc. pen.

Raționamentul în virtutea căruia instanțele au dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie nu a fost aplicat cu aceeași rigoare și în legătură cu celelalte fapte imputate, deși mutatis mutandis, acestea erau identice.

În ceea ce privește presupusa „răpire” a părții vătămate M.E. a arătat că inițiativa de a merge la București a aparținut în exclusivitate acesteia, ca pe tot parcursul deplasării a avut deplina libertate de decizie și de mișcare, aspecte confirmate, atât de declarațiile acesteia, cât și de declarațiile coinculpaților.

De altfel, atitudinea procesuală a părții vătămate a fost mai mult decât oscilantă, aceasta revenind în mai multe rânduri asupra declarațiilor anterioare, în care nu a spus adevărul pentru a se putea justifica în fața soțului sau, punându-se de acord cu cealaltă parte vătămată în fața organelor de urmărire penală, în vederea obținerii de foloase materiale de la inculpați, așa cum și anchetatorii le-au sugerat.

Martora C.D. a confirmat susținerile inculpaților, cât și ale părții vătămate M.E., rezultând ca aceasta a venit în București din proprie inițiativă, în urma disensiunilor avute cu soțul său, că nu a fost agresată, traficată sau deposedată de vreun bun.

De asemenea, toate aceste situații au fost confirmate și de soțul părții vătămate, martorul M.C.

Recurentul inculpat, prin apărător a apreciat, că din cele arătate, se exclude de plano vinovăția sa, atâta vreme cât acesta nu a desfășurat niciun fel de activități culpabile, care să facă posibilă condamnarea sa pentru infracțiunea de trafic de persoane, făcând referiri la considerente ale deciziei recurate.

Cu toate acestea, în mod constant, instanțele au înlăturat probatoriile favorabile inculpaților, apreciind că este surprinzător cum orice element ar conduce la înlăturare vinovăției inculpaților este considerat ca fiind nesincer, nesemnificativ, de neluat în considerare, încălcându-se în mod flagrant principii de drept consacrate și obstrucționat dreptul la apărare, așa cum este reglementat, atât de legislația internă, cât și de normele internaționale.

Referitor la partea vătămată M.N.V., aceasta a declarat că asupra ei au fost exercitate presiuni pentru a-i acuza pe inculpați de săvârșirea mai multor infracțiuni, dar ca de fapt aceștia nu se fac vinovați de pretinsele fapte de lipsire de libertate săvârșite împotriva sa și ca inculpatul O.E.R. nu a săvârșit infracțiunea în care aceasta apare ca parte vătămată.

Mai mult, declarațiile inițiale ale părților vătămate pe care se construiește întreaga acuzare a inculpaților, date în faza de urmărire penală au fost luate prin constrângere de către organele de cercetare, asupra lor fiind exercitate presiuni severe pentru a furniza probatorii care să conducă la arestarea u orice preț a inculpaților.

Practica constantă a instanțelor judecătorești, în interpretarea corectă a dispozițiilor procesual penale a stabilit că probele strânse în cursul urmăririi penale servesc doar ca temei al investirii instanțelor și ca judecătorul își formează convingerea numai în urma administrării probelor în fața instanței, în condiții de oralitate, publicitate și contradictorialitate. Între probele administrate în cele două faze ale procesului penal nu exista nici o ierarhie prestabilită, urmând a fi reținute ca reprezentând adevărul acele probe care se coroborează unele cu altele și care condus în mod neechivoc la stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpaților.

De asemenea se impune o analiză severă a declarațiilor martorilor audiați în prezenta cauză, atâta vreme cât aceștia sunt ei înșiși implicați în cauze asemănătoare care au fost disjunse, existând riscul trimiterii lor în judecată în situația în care declară adevărul.

Rațiunea Legii nr. 678/2001 este aceea de a proteja victime inocente ale traficului de persoane și nu de a ocroti persoane care practică în mod notoriu prostituția și care contribuie în mod activ la punerea lor în situațiile pe care legea le definește ca infracțiuni.

Referitor la reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, curtea de apel a apreciat că „…pedeapsa principală de 8 ani închisoare… este vădit disproporționată față de faptul că pentru o participare asemănătoare la comiterea aceleiași fapte, inculpatului I.L. i s-a aplicat o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar inculpatului R.D., în condițiile reținerii dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. o pedeapsă de 7 ani închisoare…”.

Cu toate acestea recurentul inculpat, prin apărător a apreciat că pentru respectarea principiului egalității de tratament și luând în considerare toate elementele cauzei s-ar fi impus ca pedeapsa aplicată acestui inculpat să fie mult mai redusă.

Pentru aceste considerente, a solicitat admitere recursului în baza textelor de lege invocate, casarea hotărârilor pronunțate și, în principal, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1), (3) și (4) din aceeași lege, toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În subsidiar, a solicitat redozarea severă a pedepselor aplicate, având în vedere că prin modul lor de individualizare nu-și ating nici rolul educativ și nici pe cel general preventiv.

La termenul de judecată de la 2 iulie 2009, apărătorul recurentului inculpat O.E.R. a învederat instanței că deține informații că acesta se află în Penitenciarul Colibași, arestat în altă cauză, solicitând acordarea unui nou termen de judecată pentru a verifica această informație și a fi citat, față de care reprezentantul M.P. și apărătorii desemnați din oficiu, au solicitat amânarea judecării cauzei și citare recurentului inculpat O.E.R. la locul de deținere cu mandat de transfer.

Înalta Curte față de lipsa de procedură cu recurentul inculpat O.E.R. , a cărui citare se impune a fi efectuată și prin A.N.P. a amânat cauza la 24 septembrie 2009, dispunând citarea recurentului inculpat O.E.R. prin A.N.P., efectuarea unei adrese la A.N.P. pentru a comunica locul de detenție a recurentului inculpat O.E.R., cu mențiunea de a fi transferat și menținerea delegațiilor apărătorilor desemnați din oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 55 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 24 septembrie 2009, Înalta Curte a apreciat ca întemeiată cererea de amânare a apărătorului ales recurentului inculpat O.E.R. și față de Hotărârea Adunării Generale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a solidarizat la protestul celorlalte instanțe din țară, asigurarea condițiilor statutului judecătorilor de către stat a amânat cauza la 22 octombrie 2009, dispunând efectuarea adresei la A.N.P. pentru a comunica data începerii detenției recurentului inculpat O.E.R., potrivit încheierii de ședință de la acea dată, aflată la filele 68-69 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă adresa din 06 octombrie 2009 a Administrației Naționale a Penitenciarelor, aflată la fila 80 dosarul Înaltei Curți în care se comunică să numitul O.E.R., cu datele de stare civilă menționate, se află în Penitenciarul Colibași, a fost arestat la data de 14 august 2007, preventiv pentru Legea nr. 678/2001, la data de 02 martie 2009 se află în Penitenciarul Colibași.

La termenul de judecată de la 22 octombrie 2009, Înalta Curte a apreciat că, în raport de conținutul relațiilor solicitate la termenul anterior se impun precizări pentru comunicarea numărului de mandat în baza căruia a fost arestat inculpatul O.E.R. și data emiterii acestuia, perioada de arest preventiv și dacă în prezent se află arestat în baza acestui mandat, precum și față de lipsa de apărare a recurentului inculpat R.D., a amânat cauza la 19 noiembrie 2009, dispunând efectuarea unei adrese la A.N.P. pentru a se comunica numărul de mandat în baza căruia a fost arestat inculpatul O.E.R. și data emiterii acestuia, perioada de arest preventiv, data începerii detenției și dacă în prezent se află arestat în baza acestui mandat, precum și efectuarea unei adrese la baroul București în vederea desemnării unui apărător din oficiu R.D., așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 84 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost întocmit un referat la data de 18 noiembrie 2009 ca urmare a luării legăturii telefonice cu A.N.P., Serviciul Evidență, care a comunicat faptul că în prezent inculpatul O.E.R. se află arestat în baza M.A.P. nr. 2311/109 din 14 august 2007 emis de Tribunalul Argeș.

De asemenea, a fost depusă la dosarul cauzei, adresa din 04 noiembrie 2009 a Administrației Naționale a Penitenciarelor, aflată la fila 94 dosarul Înaltei Curți, în care s-a comunicat că O.E.R., cu datele de stare civilă, se află în Penitenciarul Colibași, că a fost arestat la data de 14 august 2007, preventiv pentru Legea nr. 678/2001, conform mandatului de arestare preventivă din 14 august 2007 emis de Tribunalul Argeș.

La termenul de judecată de la 19 noiembrie 2009, Înalta Curte, față de lipsa de procedură cu inculpatul O.E.R., aflat în stare de arest și neprezentat instanței, precum și față de lipsa de apărare a recurentului inculpat R.D., a amânat cauza la 17 decembrie 2009, dispunând citarea inculpatului O.E.R. la Penitenciarul Colibași, efectuarea unei adrese la Baroul București în vederea desemnării unui apărător din oficiu R.D., așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 96 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 17 decembrie 2009, Înalta Curte, apreciind necesar revenirea cu adresă la A.N.P., în completarea motivelor arătate în adresa anterioară, în sensul solicitării de a se preciza începerea detenției inculpatului O.E.R., a amânat cauza la 4 februarie 2010, dispunând menținerea delegațiilor apărătorilor din oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședința de la acea dată, aflată la fila 111 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă adresa din 07 ianuarie 2010 a A.N.P., aflată la fila 123 dosarul Înaltei Curți, în care s-a comunicat că numitul O.E.R., cu datele de stare civilă, se află în Penitenciarul Colibași, a fost arestat la data de 14 august 2007, în baza mandatului de arestare preventivă din 14 august 2007 emis de Tribunalul Argeș, care a fost prelungit până la data de 31 ianuarie 2010.

La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat R.D., în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului declarat, casarea ambelor hotărâri atacate și în rejudecare achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că din probe rezultă un puternic dubiu referitor la vinovăția inculpatului. De asemenea, apărătorul recurentului a mai invocat și cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat în situația când se va trece peste primul motiv invocat, reducerea pedepsei aplicată inculpatului.

Apărătorul recurentului inculpat O.E.R. în susținerea orală a motivelor scrise de recurs a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, ca urmare a răspunsului A.N.P., apreciind că judecarea apelului a avut loc în lipsa inculpatului arestat, astfel că s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare. Față de dispozițiile procesuale imperative referitoare la prezența inculpatului arestat în fața instanței a arătat că se impune casarea hotărârilor atacate sau a deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei în vederea reluării judecății la Curtea de Apel București.

În subsidiar, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârilor atacate și în rejudecare achitarea inculpatului, în baza art. 1 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând motivele dezvoltate pe larg în scris, sens în care a arătat că instanța de apel a făcut o greșită apreciere a probatoriului, având în vedere prioritar declarațiile părții vătămate doar în cursul urmăririi penale, asupra cărora a revenit în totalitate în cursul cercetării judecătorești. Or, conform practicii instanței supreme, probele de la urmărirea penală servesc doar ca temei de trimitere în judecată, având valoare probatorie doar prin administrarea lor nemijlocită, în condiții de oralitate, publicitate și contradictorialitate în fața instanței, iar în cauză au fost obținute doar în fața acuzatorului, astfel că trebuie interpretate în sensul nevinovăției inculpatului.

În susținerea ultimului temei de casare, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea pedepsei aplicată inculpatului.

Apărătorul recurentului inculpat I.L. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen. și a solicitat, în susținerea orală a motivelor scrise de recurs, admiterea recursului declarat, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, invocând dispozițiile art. 197 alin. (2) raportate la art. 334 C. proc. pen. În acest sens, a arătat că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului, prin omisiunea instanței de fond de a pune în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunile reținute în rechizitoriu în infracțiunea de proxenetism și de a-l audia pe inculpat.

Ca al doilea temei de casare a invocat dispozițiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., menționând că judecata fondului a avut loc în condițiile lipsei de procedură cu inculpatul I.L., acesta fiind un motiv de apel la care instanța a răspuns, însă pe citativ nu s-a consemnat prezența inculpatului.

De asemenea a mai invocat temeiurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 și 10 C. proc. pen., motivând că nu s-au avut în vedere toate motivele de apel formulate în cauză.

În raport cu recursul coinculpatului O.E.R., întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., precum și cu încadrarea juridică dată faptelor, inculpatul I.L. fiind complice, a solicitat extinderea efectelor acestui recurs, casarea deciziei cu trimiterea spre rejudecare la instanța de apel pentru a se da posibilitatea exercitării apărării în raport cu noua încadrare.

În subsidiar, a invocat temeiurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen., solicitând achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând motivele dezvoltate pe larg în scris. Sub acest aspect, a arătat că referitor la infracțiunea de tâlhărie, s-a dispus achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., soluție menținută de două instanțe de fond și necriticată de parchet, iar părțile vătămate sunt acuzate de denunț calomnios.

În ce privește temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, raportat la probele în circumstanțiere depuse la instanța de apel după casare și aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen., ca urmare a reținerii art. 74 - art. 76 C. pen., pe baza circumstanțelor personale ale inculpatului.

În concluzie, a menționat că prioritar a solicitat casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel, unde pot fi administrate probe și poate fi exercitat deplin dreptul la apărare, față de caracterul devolutiv al apelului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate a arătat că lasă soluția la latitudinea instanței, raportat la poziția procesuală a intimatelor și la motivele de recurs invocate.

Reprezentantul M.P. a susținut, cu privire la critica nepunerii în discuție a încadrării juridice de către instanța de fond, că nu este un caz de nulitate absolută, nefiind printre cele enumerate expres de lege, astfel că nu se impune casarea hotărârilor sub acest aspect.

Cu privire la motivul de recurs invocat de apărătorul recurentului inculpat O.E.R. a arătat că acesta este întemeiat, deoarece la data soluționării apelului, a fost lipsă de procedură cu inculpatul arestat, a cărei prezență era obligatorie, astfel că se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului în ce privește pe acest inculpat. A menționat că nu se impune disjungerea, în raport cu natura faptei și participația inculpaților care necesită examinarea în ansamblu, iar, pe de altă parte, motivele de recurs ale inculpatului I.L. sunt întemeiate, sub aspectul omiterii instanței de apel de a răspunde la toate motivele de apel.

În concluzie a solicitat admiterea recursurilor, în temeiul art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.

Poziția recurentului inculpat O.E.R. din ultimul cuvânt a fost consemnată în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de inculpații R.D., O.E.R. și I.L. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele de recurs invocate întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen. pentru inculpatul R.D., art. 3859 pct. 21, 18, 14 din același cod referitor la inculpatul O.E.R., art. 3859 pct. 6, 21, 9, 10, 18, 14 C. proc. pen. pentru inculpatul I.L., Înalta Curte constată că recursurile inculpaților sunt fondate, însă în temeiul unui alt caz de casare decât cel invocat, art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., ca fiind prioritar, în recursul inculpatului O.E.R., și anume art. 3859 pct. 5 din același cod, ca urmare a încadrării motivului de recurs în concret menționat în acest din urmă caz, care, în același sens prevalează în raport cu toate celelalte motive evidențiate, pentru considerentele ce se vor arăta.

Astfel, din analiza cauzei în apel, rezultă că la termenul de judecată de la 16 februarie 2009 „la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: apelantul-inculpat R.D., cercetat în stare de libertate, personal și asistat de avocat ales C.I., în baza împuternicirii avocațiale din 01 mai 2008, atașată la fila 47 dosar, pentru apelanții-inculpați O.M.R. și O.E.R. a răspuns apărător ales L.I., în baza împuternicirii avocațiale din 30 martie 2008, atașată la fila 31 dosar, pentru apelantul-inculpat I.L. a răspuns avocat ales T.C., în baza împuternicirii avocațiale din 05 mai 2008, atașată la fila 46 dosar, martora B.L., lipsind apelanții-inculpați O.M.R., O.E.R., I.L. și intimatele-părți vătămate. Procedura de citare este legal îndeplinită…”, consemnări ce se găsesc în încheierea de la data precizată, încheiere în care, de asemenea au fost evidențiate și concluziile părților, din dezbateri, fiind amânată succesiv pronunțarea, pentru data de 23 februarie 2009, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, precum și la data de 2 martie 2009, având nevoie de timp pentru a delibera, aflată la filele 245-248 Dosarul nr. 1242/2/2008 (în format vechi 440/2008).

Din verificarea aceluiași dosar al curții de apel, la fila 228, se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare a apelantului inculpat O.E.R., citat în comuna Leordeni, sat Ciulnița, județul Argeș pentru termenul de judecată de la 16 februarie 2009, existând mențiunea de primire de către B.T.I., rudă cu destinatarul.

În raport cu cele mai sus arătate, precum și față de mențiunea că inculpatul O.E.R. se află arestat la Penitenciarul Colibași, din data de 14 august 2007, în baza mandatului de arestare preventivă din 14 august 2007 emis de Tribunalul Argeș, care a fost prelungit până la data de 31 ianuarie 2010, așa cum rezultă din adresa din 07 ianuarie 2010 emisă de A.N.P., stare de arest în care se află și în prezent și la termenul de astăzi, în recurs, Înalta Curte constată că la data judecării apelurilor declarate de inculpații O.M.C., O.E.R., R.D. și I.L., de către Curtea de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 16 februarie 2009, când au avut loc dezbaterile și respectiv 2 martie 2009, când a fost pronunțată decizia, apelantul inculpat O.E.R. a lipsit, acesta fiind citat doar la adresa indicată, în condițiile în care acesta se afla arestat preventiv încă din data de 14 august 2007, la Penitenciarul Colibași, prezența la judecată a apelantului inculpat aflat în stare de arest, chiar într-o altă cauză, fiind obligatorie.

Astfel, instanța de apel nu a dat dovadă de rol activ cu privire la verificarea motivului de neprezentare a apelantului inculpat la termenul stabilit, încălcând nu numai dispozițiile art. 4, dar și art. 375 alin. (3) și art. 314 C. proc. pen.

În conținutul art. 375 alin. (3) C. proc. pen. prevede că „Judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere”, iar potrivit art. 314 din același cod, „(1) Judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere. (2) Aducerea inculpatului arestat la judecată este obligatorie.”

Înalta Curte constată că instanța de apel, judecând apelurile declarate de inculpați, în lipsa apelantului inculpat O.E.R. care era arestat într-o altă cauză, prezența sa fiind obligatorie, a pronunțat o decizie cu încălcarea dispozițiilor art. 375 alin. (3) și art. 314 C. proc. pen., ce se sancționează cu nulitatea absolută, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, motivul de recurs invocat de către recurentul inculpat O.E.R. este fondat, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen., așa cum a fost apreciat ca urmare a încadrării în acest caz, din cel inițial invocat și anume art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că neregularitatea citării apelantului inculpat O.E.R. la data judecării apelului, invocată în recurs, de chiar partea, căreia i s-a produs o vătămare prin încălcarea dispozițiilor legale în materia citării, are drept consecință rejudecarea cauzei în apel în ansamblul ei, față de toți titularii căii ordinare de atac exercitate, având în vedere natura și participația inculpaților la infracțiunile reținute în sarcina acestora.

Înalta Curte consideră că motivul de recurs privind lipsa de procedură arătată este preeminent, față de consecința pe care o impune, respectiv rejudecarea cauzei, în apel, în raport, cu celelalte motive invocate de recurenți întemeiate pe cazurile de casare expres arătate, ce vizează, atât critici privind fondul cauzei, dar și cu privire la nemotivare, în raport cu motivele de apel invocate, care urmează, însă a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării apelurilor declarate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) teza I-a C. proc. pen. va admite recursurile declarate de recurenții inculpați R.D., O.E.R. și I.L. împotriva Deciziei penale nr. 51/ A din 2 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Se va casa în integralitate decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor inculpaților la instanța de apel, Curtea de Apel București, cu respectarea dispozițiilor legale în materia citării părților, în raport cu starea de arest sau de libertate în care acestea se află.

Se va constata că recurentul inculpat O.E.R. este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea recurentului inculpat R.D., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatelor părți vătămate, în sumă de câte 150 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții inculpați R.D., O.E.R. și I.L. împotriva Deciziei penale nr. 51/ A din 2 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în integralitate decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor inculpaților la instanța de apel, Curtea de Apel București.

Constată că recurentul inculpat O.E.R. este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea recurentului inculpat R.D., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatelor părți vătămate, în sumă de câte 150 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 4 februarie 2010.