Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3532/2008 AI generated

Annullment of shareholder resolution and pre-trial stamp duty compliance as a condition for appellate jurisdiction

Case Number Decizia nr. 3532/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal, rendering the Court of Appeal's decision final and leaving the lower court rulings intact. The dispute concerned a commercial action to annul a general assembly decision, where the initial claim was dismissed by the Commercial Tribunal for insufficient stamp duty, and the subsequent appeal was dismissed by the Court of Appeal for failing to pay the required judicial stamp and tax. The plaintiff argued that evidence of payment was submitted after the hearing due to time constraints, alleging a violation of the right to a fair trial. The Court held that the obligation to pay stamp duty and judicial tax is a pre-condition for adjudication under Article 20 of Law No. 146/1997; since the evidence of payment was deposited after the court had deliberated and pronounced the decision, the lower courts correctly applied the sanction for non-compliance with Article 20(3), finding no violation of procedural fairness or the ground for cassation under Article 304(9) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Annullment of shareholder resolution and pre-trial stamp duty compliance as a condition for appellate jurisdiction: The dispute concerned a commercial action to annul a general assembly decision, where the initial claim was dismissed by the Commercial Tribunal for insufficient stamp duty, and the subsequent appeal was dismissed by the Court of Appeal for failing to pay the required judicial stamp and tax. The plaintiff argued that evidence of payment was submitted after the hearing due to time constraints, alleging a violation of the right to a fair trial. The Court held that the obligation to pay stamp duty and judicial tax is a pre-condition for adjudication under Article 20 of Law No. 146/1997; since the evidence of payment was deposited after the court had deliberated and pronounced the decision, the lower courts correctly applied the sanction for non-compliance with Article 20(3), finding no violation of procedural fairness or the ground for cassation under Article 304(9) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty shareholder rights grounds for cassation commercial dispute tax procedure right of deposit

Cited Legislation

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut că apelanta nu a depus taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, deși a fost citată cu această mențiune, situație în care a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997
Este de observat că, în lipsa dovezii îndeplinirii obligației timbrării cererii de apel cu taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate – obligație ce trebuia îndeplinită anticipat, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, de care, în respectarea cerințelor alin.
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ
Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded, leading to the final operative order.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded, leading to the final operative order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Comercial Mureș, reclamanta K.S.E.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.I. SA, anularea hotărârii A.G.E.A. societății pârâte din data de 15 octombrie 2007.

Tribunalul Comercial Mureș a anulat menționata cerere, ca fiind insuficient timbrată, prin sentința nr. 8/C, pronunțată la data de 15 februarie 2008, cu motivarea că reclamanta nu a achitat, în totalitate, taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei, cu toate că a fost citată cu această mențiune.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului a fost anulat, ca netimbrat, de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 38/A, pronunțată la data de 14 aprilie 2008.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut că apelanta nu a depus taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, deși a fost citată cu această mențiune, situație în care a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, având în vedere că taxa de timbru fusese achitată anterior termenului de judecată, dar, față de durata scurtă a ședinței de judecată, dovezile de achitare a timbrajului au fost depuse la dosar după dezbateri.

Recursul este nefondat.

Astfel, examinarea actelor și lucrărilor dosarului relevă că dovezile achitării timbrajului datorat de apelantă pentru cererea sa de apel au fost depuse la dosar la data de 14 aprilie 2008, după deliberare, conform rezoluției de primire a acestora, deci după pronunțarea deciziei atacate.

Este de observat că, în lipsa dovezii îndeplinirii obligației timbrării cererii de apel cu taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate – obligație ce trebuia îndeplinită anticipat, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, de care, în respectarea cerințelor alin. (2) al evocatului articol apelanta a fost încunoștiințată – instanța de apel a făcut o corectă aplicare a sancțiunii prevăzută de art. 20 alin. (3) din precitata lege privind taxele judiciare de timbru și cum obligația timbrării unei cereri este prealabilă judecății ei, nu se poate susține, în speță, încălcarea dreptului apelantei la un proces echitabil, întrucât examinarea cerințelor statuate cu privire la acest drept impun „desfășurarea unui proces”, așa încât nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta K.S.E.S., împotriva deciziei Curții de Apel Târgu Mureș nr. 38 din 14 aprilie 2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2008.