Cassation admissibility: Failure to demonstrate that error in interpreting lease evidence changed the act's legal nature or clear meaning under Art. 304(8) CPP
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by the tenant, upholding the lower courts' rulings that rejected the tenant's principal claim and granted the landlord's reconventional motion to terminate the lease. The dispute arose from a commercial lease where the tenant claimed the landlord breached its obligation to provide utilities, while the landlord counterclaimed that the tenant failed to maintain the premises and issued no proper notice prior to vacating. The appellate court had previously found that the tenant's unilateral dismantling of infrastructure and decision to leave constituted a de facto termination of the contract, and that the claimed damages were unsubstantiated. In dismissing the cassation, the court held that the arguments regarding the misinterpretation of evidence and the lease agreement did not meet the strict threshold of Article 304(8) of the Code of Civil Procedure, which requires a change in the legal nature or the clear and unequivocal meaning of the legal act, and that the claim of insufficient judicial initiative was unfounded as the court's active role does not extend to compensating for arbitrary procedural conduct by the parties.
Legislator headnote
AI generatedart. 999 C. civ, art. 1169 C. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 pct. 7 C. proc. civ, art. 304 pct. 8 C. proc. civ, art. 129 alin. (5) C. proc. civ; Cassation admissibility: Failure to demonstrate that error in interpreting lease evidence changed the act's legal nature or clear meaning under Art. 304(8) CPP: Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă pârâtă SC N.M.I. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând „casarea sentinței și deciziei și, pe fond, admiterea cererii principale, astfel cum a fost formulată și precizată și respingerea cererii reconvenționale”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 6606, pronunțată la data de 17 mai 2007, Secția a VI-a comercială a Tribunalului București a respins cererea principală formulată de reclamanta SC N.M.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC R.P. SA, a admis, în parte, cererea reconvențională și a dispus rezilierea contractului de închiriere din 27 septembrie 2004, încheiat între părți, respingând, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei reconvenționale – la plata sumei de 7.000 ron, reprezentând contravaloare energie electrică și a sumei de 20.000 ron, reprezentând contravaloarea distrugerilor provocate de aceasta.
Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ce privește cererea principală, că probele administrate atestă că pârâta a pus la dispoziția reclamantei toate utilitățile necesare desfășurării activității, inclusiv cele de alimentare cu apă potabilă și de canalizare, iar, cu referire la cererea reconvențională, că pârâta reconvențională, în calitate de locatar a încălcat obligațiile asumate prin art. 4, art. 7 și art. 10 din contract, privind menținerea și predarea spațiului în bună stare către locator și nu a emis preavizul prevăzut de art. 10, iar, în dovedirea pretențiilor solicitate, nu s-au administrat probe care să ateste existența prejudiciului.
Apelul formulat de reclamanta - pârâtă reconvențională SC N.M.I. SRL împotriva sentinței Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 41, pronunțată la data de 25 ianuarie 2008.
Pentru a pronunța această decizie instanța de control judiciar, examinând sentința apelată în raport cu actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel formulate, a considerat că nu pot fi reținute criticile aduse instanței de fond referitoare la greșita stabilire a situației de fapt, la greșita interpretare a convenției sau la culpa exclusivă a intimatei, conform art. 998 – art. 999 C. civ., în distrugerea punctului T. și a stației electrice, cât timp, din probele administrate, rezultă că acestea au fost vandalizate de persoane necunoscute, iar solicitarea de rebranșare la energia electrică se putea face de chiriaș în baza contractului de închiriere, atitudinea apelantei fiind analizată în legătură cu hotărârea sa de a părăsi spațiul închiriat și de a demonta infrastructura, fapte ce echivalează cu o încetare în fapt a contractului, apreciind ca lipsite de relevanță, atât argumentarea apelantei că nu mai era în măsură să respecte clauzele 4 și 7 din contract, cât și indicarea greșită a temeiului de drept în cererea principală pentru pronunțarea soluției în fond și considerând nedovedită, conform art. 1169 C. civ., afirmația că modificarea obiectului de activitate al societății intimate relevă culpa sa exclusivă în încetarea contractului.
Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă pârâtă SC N.M.I. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând „casarea sentinței și deciziei și, pe fond, admiterea cererii principale, astfel cum a fost formulată și precizată și respingerea cererii reconvenționale”.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al probelor administrate în stabilirea situației de fapt, considerând, nejustificat, că nu a fost îndeplinită ipoteza prevăzută la art. 11 din contract și nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului, calificând drept simplă afirmație faptul că prin încetarea contractului nu se urmărea decât construirea unor cartiere rezidențiale – recurenta neprecizând relevanța susținerilor vizând fondul cauzei față de decizia atacată, din perspectiva cerințelor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului litigiului și nedezvoltând în niciun fel motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., spre a putea fi analizat.
Intimata a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului, considerând în principal că aspectele evocate în motivarea acestei cereri nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 și că acestea sunt neîntemeiate.
Recursul este nefondat.
Astfel, cum potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greșită a actului juridic poate determina modificarea hotărârii judecătorești numai în acele împrejurări în care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii actului juridic sau a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, se constată că aspectele invocate de recurentă, vizând greșita stabilire a situației de fapt prin interpretarea probelor administrate, inclusiv a actului juridic dedus judecății ca înscris depus în probațiune, nu se circumscriu acestor ipoteze și nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs.
Este de observat că critica lipsei de stăruință a instanței de apel pentru clarificarea aspectului evocat de recurentă nu-și găsește justificare în dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., știut fiind că rolul activ al instanței nu este un mijloc de promovare a conduitei procesuale arbitrare a părților, așa încât nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speță.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.M.I. SRL București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 41 din 25 ianuarie 2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2008.