Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5258/2009 AI generated

Appeal unfounded; refugee status benefits upheld for ethnic persecution from 1940–1944.

Case Number Decizia nr. 5258/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's decision which had annulled the defendant's rejection ruling and ordered it to recognize the claimant's refugee status for the period October 1, 1940 – December 1, 1944 and grant the associated rights under O.G. no. 105/1999, as approved by Law no. 189/2000, effective October 1, 2008. The dispute arose from the claimant's application for benefits as a person ethnically persecuted during the wartime regime in Northern Transylvania; she had fled her residence in 1940 due to ethnic persecution following the cession of Northern Transylvania to Hungary and returned in 1944. The court held that under Article 1(c) of O.G. no. 105/1999, a Romanian citizen who suffered ethnic persecution by being a refugee, expelled, or relocated qualifies for benefits, and under Article 61, proof may be made through official documents or, where impossible, any lawful means of evidence; here, notarial witness statements sufficiently proved the refugee status, so the lower court's factual findings and application of law were correct, making the appeal meritless.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 C. proc. civ; Appeal unfounded; refugee status benefits upheld for ethnic persecution from 1940–1944: Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Keywords

AI generated
ethnic persecution refugee status right of residence Roma asylum application status of official credibility of asylum claims

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 206 din 11 mai 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, dispunând anularea hotărârii nr. 5494 din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat, în perioada 01 octombrie 1940 - 01 decembrie 1944 și să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 01 octombrie 2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamanta și familia sa s-au refugiat, în toamna anului 1940, din cauza persecuțiilor etnice suferite, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria, din localitatea de domiciliu Hălmașd, în localitatea Beiuș, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în iarna anului 1944.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta C.J.P. Sălaj, susținând că este netemeinică și nelegală și invocând prevederile 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta arată, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice în conformitate cu prevederile legale aplicabile, în sensul că la dosarul cauzei nu se află nici un act oficial care să ateste susținerile reclamantei.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 61 din același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. l se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Or, din declarațiile notariale ale martorilor S.P. și G.T., ei înșiși beneficiari ai drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, acest din urmă martor, precum și un al treilea, H.T., din cauza persecuțiilor etnice, culminând chiar cu uciderea, la care era supusă populația de etnie română, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamanta și familia sa s-au refugiat, în luna noiembrie a anului 1940, din localitatea Halmașd, în care își aveau domiciliul, în localitatea Beiuș, întorcându-se în localitatea de domiciliu în decembrie 1944.

În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască și să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Sălaj împotriva sentinței nr. 206 din 11 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2009.