Ethnic persecution status: admission of witness testimony for refugee reparations in absence of official records

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința Civilă nr. 128 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G.I. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, instanța dispunând anularea Hotărârii nr. 5605 din 12 decembrie 2008 și obligarea pârâtei să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 01 iulie 1944 - 01 noiembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 decembrie 2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din probatoriul administrat rezultă că părăsirea domiciliului de către reclamant și familia acestuia s-a datorat persecuțiilor etnice, iar câtă vreme legea nu exclude de la beneficiul său copii care s-au refugiat cu părinții, aceștia suportând consecințele nefavorabile rezultate dintr-o atare situație, excluderea reclamantului de la beneficiul în speță este nelegală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Sălaj, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate prin prisma art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., susținând, în esență, reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice.

A susținut recurenta că adeverința nr. 5197 din 03 noiembrie 2008 emisă de Primăria Comunei Calatele are un caracter generic și nu atestă că familia G. ar fi fost refugiată, iar declarațiile martorilor au un caracter sumar, în raport cu obiectul cauzei, recurenta invocând și prevederile art. 1191 C. civ.

De asemenea, prin comunicarea nr. C/2435 din 19 noiembrie 2008 emisă de A.N.D.J. Cluj arată în mod clar că nu se dețin documente care să ateste refugiul familiei G. în perioada 1940 - 1945.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit prevederilor art. l din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.

Prin „persoană strămutată” în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Art. 4 alin. (l) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 prevede că „dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. l din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente”, iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.”

Aceste dispoziții sunt date în aplicarea art. 61 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”.

Legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, iar prin persoana persecutată se înțelege atât persoana care a suferit acele persecuții în mod direct, cât și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele persecuției.

Acesta este și cazul persoanelor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și care au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din aceasta situație.

Se constată că probatoriul administrat, în speță înscrisurile aflate la dosarul de fond, atestă cu caracter unitar împrejurarea că intimatul-reclamant se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de aceasta în conformitate cu prevederile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva Sentinței Civile nr. 128 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2009.