Legislator Case Law & Legislation
Sentința nr. 865/2009 AI generated

Revision of constitutional referral rejection barred as extra-judicial act not resolving criminal merits

Case Number Sentința nr. 865/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal for revision filed by two petitioners, ordering them to pay state judicial fees, as the request was deemed inadmissible. The dispute centered on the petitioners' attempt to challenge a procedural court order that had rejected their constitutional referral regarding Article 47 of Law No. 10/2001, as well as a subsequent appellate decision that dismissed their appeal against that rejection as late. The court held that the revision remedy under the Code of Criminal Procedure is strictly limited to final judgments resolving the merits of a criminal case (condemnation, acquittal, or termination of the process); because the challenged acts were procedural decisions on admissibility and timeliness rather than substantive resolutions of the case, the extraordinary appeal failed to meet the statutory requirements of Articles 393 and 395(1)(c) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 395 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 399 alin. (5) C. proc. pen, art. 47 din Legea nr. 10/2001, art. 393 C. proc. pen, art. 304 C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Revision of constitutional referral rejection barred as extra-judicial act not resolving criminal merits: Examinând cererea de revizuire în raport de natura și conținutul hotărârilor judecătorești atacate, cât și de prevederile imperative cuprinse în art. 393 C. proc. pen. - se poate afirma că aceasta nu privește exclusiv o hotărâre judecătorească la care se referă norma procesual penală sus indicată.

Keywords

AI generated
criminal revision judicial law procedural orders constitutional limits substantive requirements plea of constitutional grievance

Cited Legislation

AI generated
art. 395 alin. (1) lit. c) C. proc. pen
56 din 26 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul 9 judecători, invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 395 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
art. 399 alin. (5) C. proc. pen
Conformându-se dispozițiilor art. 399 alin. (5) C. proc. pen., după efectuarea actelor de cercetare necesare, procurorul a înaintat lucrarea și materialul cauzei la instanța competentă, respectiv, Înalta Curte de Casație și Justiție la 18 martie 2009.
art. 47 din Legea nr. 10/2001
5304/1/2008 și prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de aceiași petenți, cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 47 din Legea nr. 10/2001.
art. 393 C. proc. pen
Examinând cererea de revizuire în raport de natura și conținutul hotărârilor judecătorești atacate, cât și de prevederile imperative cuprinse în art. 393 C. proc. pen.
art. 304 C. proc. pen
393 și art. 304 C. proc. pen., pot fi supuse revizuirii numai acele hotărâri judecătorești definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra revizuirii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la 4 martie 2009, petenții V.V., și G.V. au solicitat revizuirea încheierii din 4 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 5304/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și a deciziei penale nr. 56 din 26 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul 9 judecători, invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 395 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Conformându-se dispozițiilor art. 399 alin. (5) C. proc. pen., după efectuarea actelor de cercetare necesare, procurorul a înaintat lucrarea și materialul cauzei la instanța competentă, respectiv, Înalta Curte de Casație și Justiție la 18 martie 2009.

Fiind astfel investită, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la judecarea cererii de revizuire formulată de petenți, constatând însă că, aceasta este inadmisibilă pentru motivele ce urmează:

Este de observat că actul împotriva căruia se îndreaptă revizuirea dedusă judecății este încheierea de ședință din 4 noiembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5304/1/2008 și prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de aceiași petenți, cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Recursul declarat de petentul V.V. împotriva acestei soluții a fost soluționat prin decizia penală nr. 56 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Completul de 9 judecători în dosarul nr. 10274/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind respins, ca tardiv.

Examinând cererea de revizuire în raport de natura și conținutul hotărârilor judecătorești atacate, cât și de prevederile imperative cuprinse în art. 393 C. proc. pen. - se poate afirma că aceasta nu privește exclusiv o hotărâre judecătorească la care se referă norma procesual penală sus indicată.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 393 și art. 304 C. proc. pen., pot fi supuse revizuirii numai acele hotărâri judecătorești definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.

Or, în speță, petenții au atacat pe calea extraordinară de atac a revizuirii care se exercită strict în condițiile legii, o încheiere prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 și decizia penală prin care s-a respins, ca tardiv, recursul împotriva acestei ultime soluții.

În aceste condiții, petenții au exercitat o cale de atac extraordinară în alte condiții, decât cele arătate expres, limitativ și imperativ prin norma procesual penală, situație în care demersul procesual astfel exercitat este sancționat cu inadmisibilitatea.

Așa fiind, pentru considerentele expuse cererea de revizuire dedusă judecății de petenți se va respinge, ca inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. revizuienții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienții V.V. și G.V. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5304/1/2008 și deciziei penale nr. 56 din 26 ianuarie 2009 a Completului de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 10274/1/2008.

Obligă revizuienții la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2009.