Legislator Case Law & Legislation
Sentința nr. 73/2010 AI generated

Inadmissibility of judicial review of prosecutorial decisions resolving complaints against investigative acts outside statutory Article 278/1 C. proc. pen. scope

Case Number Sentința nr. 73/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the complaints filed by the petitioners against two prosecutorial resolutions dated September and November 2009, upholding the validity of these acts and ordering the petitioners to pay 100 RON each in judicial costs. The dispute concerned the petitioners' attempt to challenge a 2008 order by the Chief Prosecutor that had quashed a prior military prosecutor's decision to resume criminal proceedings regarding the 1989 Târgu Mureș events, and a subsequent resolution rejecting their complaint against an older 2003 resolution. The court held that under Article 278/1(1) of the Code of Criminal Procedure, judicial review is limited to specific outcomes such as non-initiation, closing, or discontinuation of criminal proceedings, and does not extend to general decisions on the merits of investigative phases or the manner in which complaints against investigative acts were resolved, rendering the filed complaints inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 278 C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of judicial review of prosecutorial decisions resolving complaints against investigative acts outside statutory Article 278/1 C. proc. pen. scope: Legea nu prevede și o cale de atac împotriva modului de soluționare a plângerilor contra actelor și măsurilor de urmărire penală, în fața instanței de judecată, în afara celor delimitate concret în cuprinsul art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen.

Keywords

AI generated
judicial review cassation review scope of review code of criminal procedure discontinuation of proceedings chief military prosecutor

Cited Legislation

AI generated
art. 278 C. proc. pen
art. 278 C. proc. pen., fără alte completări în cazul în care nu avem de a face cu incidența art.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenții P.A., A.P., P.A.A., M.S.F. și I.V.F. au înțeles ataca expres „rezoluția nr. 8987/4357/VIII/1 din 29 septembrie 2009 a Procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Facem precizarea că plângerile petenților deși înregistrate separat au același conținut și fiecare face trimitere expresă la aceeași rezoluție cu nr. 8987/4357.

Pe parcursul instrumentării cauzei, aceeași petenți, tot prin înscrisuri separate dar cu conținut identic (f.17-20), cu precizări orale și din partea numitului I.V.F., au specificat că înțeleg a formula și „plângere împotriva rezoluției 5395/VIII/1 din 16 noiembrie 2009 a Procurorului General”.

Ca și motivare, se arată că ordonanța nr. 2135/1251/VIII/2008 a Procurorului General este nelegală întrucât nu au fost audiați toți militarii implicați în represiunea demonstrațiilor desfășurate în decembrie 1989 și totodată nu s-a procedat la o reconstituire la fața locului, ori atâta vreme cât pe calea soluției nr. 8987 se respinge plângerea formulată împotriva ordonanței 2135/1251, devine și acesta nelegală și netemeinică urmând să se dispună reluarea cercetărilor în dosarul Revoluției de la Târgu Mureș.

Pe de altă parte, raportat la rezoluția 5395, acesta are la bază tot soluția menționată, cu numărul 2135/1251, astfel că se impune infirmarea rezoluției și să se dispună redeschiderea urmăririi penale.

Instanța de judecată examinând plângerile petiționarilor, cu precizările aduse, prin care se atacă practic două soluții propuse de procurori - 8987/4357/VIII/1 din 29 septembrie și respectiv 5395/VIII/1 din 16 noiembrie 2009, în funcție de derulările anchetei efectuate, specificate de petenți, dar mai ales din conținutul acestor două rezoluții, depuse la dosar, din care se desprind cu claritate etapele efectuate, reține următoarele:

Prezentând într-o anumită ordine soluțiile propuse de procurori cu ocazia anchetei penale vizând „evenimentele din decembrie 1989 petrecute la Târgu Mureș”, este de consemnat că în seara zilei de 21 decembrie 1989 în Târgu Mureș s-a intervenit împotriva manifestanților anticomuniști de către forțele de ordine și militari având drept rezultat decesul și vătămarea a 6, respectiv 21 de persoane și arestarea altor câțiva. Cercetările au fost declanșate din oficiu și au format obiectul dosarului 2/P/1990 a fostului Parchet Militar Târgu Mureș.

După ce se dispusese inițial începerea urmăririi penale a unor persoane, ulterior, prin ordonanța din 12 aprilie 1994 s-a dispus scoaterea și neînceperea urmăririi penale a acestora.

Urmare plângerii Asociației 21 decembrie 1989, prin ordonanța nr. 2170 din 26 noiembrie 1999 s-a dispus infirmarea parțială a ordonanței 2/P/1990 și clasarea cauzei.

Cert este că, într-o altă etapă, în dosarul 529/P/1999 a Secției Parchetelor Militare prin ordonanța din 26 septembrie 2007 s-a admis plângerea Asociației 21 decembrie 1989 și s-a infirmat soluția de scoatere de sub urmărire penală adoptată la 22 octombrie 2003 dispunându-se reluarea urmăririi penale.

În dosarul nr. 172/P/2007 al Secției Parchetelor Militare, prin ordonanța din 21 ianuarie 2008 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Secției de urmărire penală și criminalistică.

La un moment dat intervine ordonanța adusă în discuție de petenți, cu nr. 2135/1251/VIII/2008 din 15 aprilie 2008 unde s-a consemnat că ordonanța 529/P/1999 din 26 septembrie 2007 a Secției Parchetelor Militare a fost adoptată după intrarea în vigoare a deciziei 610 din 20 iunie 2007 a Curții Constituționale care stabilea o altă regulă de competență. Așadar ordonanța este lovită de nulitate absolută. În consecință, la data de 15 aprilie 2008 prin ordonanța 2135 amintită a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a infirmat ordonanța 529 din 26 septembrie 2007 dispusă de procurorul militar șef adjunct dar și respingerea ca neîntemeiată a plângerii Asociației 21 Decembrie 1989 formulată împotriva rezoluției 529 din 22 octombrie 2003.

Aceasta este derularea cauzei, însă în continuare petenții au înțeles a iniția două plângeri prin care, pe de o parte, în dosarul 8987/4357, formulează plângere împotriva ordonanței 2135 ( unde doar cât au primit explicații că procurorul ierarhic superior a soluționat o plângere cu titlu definitiv) și, pe de altă parte, nr. 5395/VIII/2009 unde, de asemenea, se respinge ca neîntemeiată o plângere a petenților împotriva rezoluției 529/P/1999 din 22 octombrie 2003, după cum s-a arătat.

În aceste condiții, văzând disp. art. 278/1 alin. (1) c. proc. pen. care fac trimitere expresă la soluțiile ce pot fi atacate pe calea unei astfel de plângeri, de neîncepere, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, așadar nu și soluțiile mai sus precizate, calea urmată de petenții de față nu poate fi privită decât ca inadmisibilă, vizând cele două soluții prezentate, ce astfel vor fi menținute, fără o dezbatere pe fond a situației. După cum s-a precizat expres, aspecte concretizate inclusiv în preambulul rezoluțiilor amintite, unde se specifică că se atacă „ordonanța nr. 2135/1251/VIII/1/2008 din 15 aprilie 2008 a Procurorului General”, pe calea respectivă s-a infirmat ordonanța 529 din 26 septembrie 2007 precum și respingerea unei plângeri - din punct de vedere a fazei de urmărire penală, plângerea împotriva actelor și măsurilor de urmărire penală este reglementată de disp. art. 278 C. proc. pen., fără alte completări în cazul în care nu avem de a face cu incidența art. 278/1 C. proc. pen.

Legea nu prevede și o cale de atac împotriva modului de soluționare a plângerilor contra actelor și măsurilor de urmărire penală, în fața instanței de judecată, în afara celor delimitate concret în cuprinsul art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen.

În concluzie, actele procurorului general, în contextul menționat, nu sunt atacabile pe disp. art. 278/1 C. proc. pen.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarii P.A., I.V.F., A.P., P.A.A. și M.S.F. împotriva rezoluțiilor nr. 8987/4357/VIII/1/2009 din 28 septembrie 2009 și nr. 5395/VIII/1/2009 din 16 noiembrie 2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care le menține.

Obligă petiționarii la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2010.