State liability for judicial decisions: exclusion of undue prosecution and unlawful detention for validly adjudicated criminal convictions

Asupra cauzei penale de față;

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la 6 septembrie 2007, petentul P.S. din penitenciarul Giurgiu a atacat rezoluția nr. 193/P/2007 din 19 aprilie 2007 prin care s-a dispus soluția de neînceperea urmăririi penale față de magistratul S.A. – procuror în cadrul Departamentului Național Anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 266 și art. 268 C. pen. și față de ofițerii de poliție I.P. și M.V. din cadrul I.P.J. Giurgiu pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 266 C. pen. și art. 289 C. pen.

Prin plângerea inițială, petentul a reclamat săvârșirea infracțiunilor de arestare nelegală și represiune nedreaptă, în contextul în care persoanele arătate au instrumentat dosarul 166/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu în care s-a dispus trimiterea sa în judecată. A mai susținut că este nevinovat și că pe parcursul urmăririi penale – profitându-se că nu știe carte, i-a fost reținută în sarcină o stare de fapt nereală.

Inițial plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și ulterior, în considerarea faptului că magistratul reclamat a fost numit în structura Direcției Naționale Anticorupție, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din cuprinsul actelor premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză rezultă următoarele:

Prin rechizitoriul din 12 mai 2004, P.S. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., art. 176 lit. d) C. pen. și art. 211 alin. (1) C. pen.

S-a reținut în sarcina acestuia că în contextul deplasării la locuința părinților săi în scopul de a-și însuși prin violență o sumă de bani deținută de aceștia, a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit fratelui său, producându-i vătămări în urma cărora acesta a decedat.

Deși inculpatul a recunoscut prezența sa la locul faptei și comiterea unor acte materiale, cum ar fi însușirea prin violență a sumei de bani de la părinți, a negat intenția de a-și ucide fratele, susținând că acesta încercând să-l agreseze, a intrat singur în cuțit și nu urmarea acțiunii sale.

Din ansamblul probator administrat în cauză, dar mai ales din declarațiile părinților săi, P.I. și P.F. a rezultat, fără dubiu, în detaliu, modul în care a acționat inculpatul.

Mai mult martorii oculari au infirmat susținerile inculpatului arătând că victima a fost înjunghiată în pat, iar concluziile raportului medico – legal au exclus varianta prezentată de inculpat, ca mod de producere a plăgii înjunghiate care a provocat decesul.

De altfel, prin sentința nr. 105 din 21 martie 2005, Tribunalul Giurgiu a reținut starea de fapt prezentată în actul de acuzare și constatând vinovăția inculpatului în comiterea faptelor reținute în sarcină, l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare.

Sentința de condamnare a rămas definitivă prin respingerea apelului, cât și a recursului, declarate de inculpat.

Desigur, în raport de datele și faptele prezentate este evident că un act de justiție nu poate constitui în sensul legii fapta de represiune nedreaptă și de arestare ilegală atâta timp cât, privarea de libertate, trimiterea în judecată și condamnarea petentului s-a realizat motivat în condițiile legii în funcție de starea de fapt rezultată dintr-un probatoriu corect administrat pe parcursul procesului penal.

Tot astfel, nemulțumirea petentului față de o soluție dispusă de procuror și menținută de instanțele de judecată, prin hotărâri intrate în puterea lucrului judecat nu poate antrena în condițiile legii nici răspunderea procurorului și nici a judecătorului, atâta timp cât, aceste activități au fost realizate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și cu respectarea dispozițiilor legale.

Acestea au fost considerentele pentru care în cauză împotriva persoanelor reclamate s-a dispus o soluție de neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. prin rezoluția nr. 193/P/2007 din 19 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În condițiile art. 278 C. proc. pen., petentul s-a adresat și procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția nr. 7335/2935/2007 din 19 iunie 2007 a respins pentru aceleași motive, ca nefondată, plângerea petentului.

În același context de fapt și de drept, apreciind că faptele reclamate nu există, se va menține ca legală și temeinică soluția dispusă de procuror, prin respingerea, ca nefondată, a plângerii potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.S. împotriva rezoluției nr. 193/P/2007 din 19 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2008.