Legislator Case Law & Legislation
Sentința nr. 1778/2009 AI generated

Judicial abuse of office complaint: sufficiency of evidence for criminal prosecution of judicial decisions

Case Number Sentința nr. 1778/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the complainant's petition, upholding the prosecutor's decision not to initiate criminal proceedings against a judge for abuse of office, and ordered the complainant to pay 200 lei in judicial costs. The dispute arose from the complainant's allegation that the judge abused their service by issuing legally contrary rulings and refusing to adjudicate a suspended case, leading the Prosecutor's Office to issue a resolution of non-initiation based on the absence of criminal indicators and a simple exercise of official duties, which was subsequently affirmed by the superior prosecutor. Applying Article 278^1 of the Code of Criminal Procedure, the court held that mere dissatisfaction with judicial decisions does not constitute solid arguments to launch a criminal investigation, finding no evidence of a criminal act and declaring the prosecutorial resolutions lawful and well-founded.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. pen, art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 278 C. proc. pen, art. 2781 alin. (7) C. proc. pen, art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen; Judicial abuse of office complaint: sufficiency of evidence for criminal prosecution of judicial decisions: Examinându-se întregul dosar al cauzei și rezoluția atacată în condițiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., se constată că soluția adoptată de procuror - confirmată în condițiile art. 278 C. proc. pen. - este temeinică și legală și, pe cale de consecință, plângerea de față se învederează nefondată.

Keywords

AI generated
criminal complaint judicial investigation allegations of abuse duty of the prosecutor costs of investigation sufficiency of evidence

Cited Legislation

AI generated
art. 246 C. pen
pen., neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 246 C. pen.
art. 10 lit. a) C. proc. pen
(6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art.
art. 278 C. proc. pen
Plângerea, formulată de petiționar în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva sus-arătatei Rezoluții, a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr.
art. 2781 alin. (7) C. proc. pen
Examinându-se întregul dosar al cauzei și rezoluția atacată în condițiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., se constată că soluția adoptată de procuror - confirmată în condițiile art.
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
Așa fiind, plângerea urmează a fi va fi respinsă ca atare, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., cu obligarea petiționarului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat (200 lei).
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra plângerii de față

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin plângerea adresată la 12 iunie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin Ordonanța nr. 649/P/2008, numitul T.V. a solicitat efectuarea de cercetării fată de D.D.C. judecător la Tribunalul Dolj cu grad profesional de Curte de Apel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen., în legătură cu modul în care i-au fost soluționate mai multe dosare constând în aceea că nu a ținut cont de probe și a dat soluții contrarea legii fără respectarea Codului penal și a Codului de procedură penală și că a refuzat în mod abuziv soluționarea cererii formulate la 12 mai 2008, cauza fiind suspendată deși el solicitase judecarea în lipsă.

Prin Rezoluția nr. 1316/P/2008 din 9 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 246 C. pen. , față de intimatul D.C. - președintele Tribunalului Dolj.

Pentru a adopta soluția de neîncepere a urmăririi penale, Parchetul a apreciat că intimatul nu au făcut decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, neexistând indicii în sensul exercitării abuzive de către acesta a atribuțiilor de serviciu.

Plângerea, formulată de petiționar în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva sus-arătatei Rezoluții, a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 8373/3969/II/2/2009 din 19 august 2009 a Procurorului Șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că rezoluția atacată este legală și temeinică, neexistând date, indicii sau dovezi că ar fi fost săvârșită infracțiunea sesizată.

Împotriva sus-menționatelor rezoluții, petiționarul T.A. a formulat plângerea de față, la dezbaterea căreia a lipsit, solicitând (fila 1), admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și, pe fond, trimiterea cauzei la Parchet în vederea efectuării de cercetări față de intimat, întrucât soluțiile pronunțate sunt nelegale și netemeinice.

Examinându-se întregul dosar al cauzei și rezoluția atacată în condițiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., se constată că soluția adoptată de procuror - confirmată în condițiile art. 278 C. proc. pen. - este temeinică și legală și, pe cale de consecință, plângerea de față se învederează nefondată.

Înalta Curte constată, că din actele premergătoare administrate în cauză nu rezultă săvârșirea vreunei fapte penale de către intimat, iar simpla nemulțumire față de soluțiile pronunțate nu poate constitui un argument solid și serios pentru a declanșa urmărirea penale împotriva intimatului.

Așa fiind, plângerea urmează a fi va fi respinsă ca atare, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., cu obligarea petiționarului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat (200 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.A. împotriva rezoluției nr. 1316/P/2008 din 9 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată In ședință publică, azi 30 octombrie 2009.