Appeal admitted: pre-trial detention quashed for lack of bad faith in violating release obligations.

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 21 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 119/62/2005 s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 145 alin. (3) C. proc. pen., înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara dispusă cu privire la inculpatul G.E. prin încheierea din 21 noiembrie 2007 de către Tribunalul Brașov, cu măsura arestării preventive.

În temeiul disp. art. 160a C. proc. pen. rap. la art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen. a dispus arestarea preventivă a inculpatului G.E. (zis E., fiul lui E. și I.), pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din data de 8 martie 2005 s-a dispus - printre altele - trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G.E. pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (4), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a unei tentative la furt calificat prevăzută de art. 20 raportat la 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e), g), i) și alin. (4) C. pen., a infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și a infracțiunilor prevăzute de art. 78 alin. (1), respectiv de art. 79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002.

Ulterior, în cursul judecății în fond, măsura arestării preventive a inculpatului G.E. a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea a inculpatului G.E. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Prin aceeași încheiere i s-a impus inculpatului să respecte obligațiile prevăzute de art. 1451 raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen., printre care și aceea de a se prezenta la instanța de judecată ori de câte ori este chemat.

Prin sentința penală nr. 578/S din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Brașov a dispus condamnarea inculpaților, pentru inculpatul G.E. fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare și interzicerea drepturilor pe o perioadă de 2 ani.

Totodată, s-a constatat că față de inculpatul G.E. s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, măsură valabilă pe parcursul întregului proces penal sau până la revocarea sau înlocuirea ei.

Instanța de apel, la termenul de judecată din 21 aprilie 2010, a constatat că inculpatul nu s-a prezentat și nici nu a adus la cunoștință instanței despre existența vreunui motiv temeinic de împiedicare, împrejurare în care, din oficiu, a pus în discuție aplicarea disp. art. 145 alin. (3) C. proc. pen. și art. 160a C. proc. pen., cu referire la art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen.

S-a reținut că inculpatul G.E. a încălcat cu rea-credință obligația care îi revenea conform art. 145 raportat la art. 145 alin. (1)1 lit. a) C. proc. pen., respectiv să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat.

Reaua-credință a inculpatului a fost dovedită și prin faptul că la termenul de judecată anterior, din data de 24 martie 2010, acesta a fost prezent personal și a luat termenul în cunoștință. Mai mult, la acel termen i s-a pus în vedere inculpatului G.E. să se prezinte la termenul următor (cel din data de 21 aprilie 2010) pentru că se va pune în discuție necesitatea audierii sale, în situația în care va dori să dea declarație în fața curții de apel.

Cu toate acestea, inculpatul G.E. nu s-a prezentat și nici nu a adus la cunoștința instanței că ar exista vreun motiv temeinic care l-ar împiedica să se prezinte.

Prin urmare devin aplicabile prevederile art. 145 alin. (3) C. proc. pen. referitoare la înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive.

S-a apreciat ca fiind îndeplinite și temeiurile prevăzute de art. 160a C. proc. pen. raportat la art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen., în sensul că inculpatul G.E. a încălcat, cu rea-credință, obligațiile ce-i revin pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara existând probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală, aspecte ce rezultă din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Pe cale de consecință, instanța de apel în baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen. a înlocuit măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă cu privire la inculpatul G.E. prin încheierea din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, cu măsura arestării preventive.

În temeiul art. 160a C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen. se va dispune arestarea preventivă a inculpatului G.E. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării inculpatului.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, a formulat recurs inculpatul G.E., solicitând casarea acesteia și, în rejudecare a se constata că nu sunt îndeplinite condițiile legii cu privire la înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive.

Pentru termenul din data de 21 aprilie 2010, fixat pentru judecarea apelului recurentul inculpat a depus o adeverință medicală care atestă imposibilitatea sa de a se prezenta la judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul în conformitate cu disp. art. 38514 C. proc. pen., cu referire la art. 145 alin. (3) C. proc. pen. constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 578/S din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția penală, s-a dispus, condamnarea inculpatului G.E. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., la care s-a adăugat un spor de 1 an, inculpatul executând în final pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 208 alin. (1) rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i), art. 20 rap. la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i), art. 323 alin. (1) C. pen., art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 61 C. pen. s-a dispus revocarea restului de pedeapsă de 594 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1891 din 20 septembrie 2002 de Judecătoria Brașov, rest ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată, inculpatul executând în final pedeapsa de 11 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În esență, s-a reținut că în data de 23/24 decembrie 2004, inculpatul G.E., împreună cu alte persoane, pe timp de noapte, prin efracție și din loc public au sustras autoturismul părții vătămate B.V.

Același inculpat, în aceeași noapte, împreună cu alte persoane, au sustras bancomatul din incinta PTTR Zărnești, cauzând un prejudiciu de 2.470.725.463 lei.

În data de 16 ianuarie 2005, inculpatul G.E. a încercat să sustragă bancomatul B.C.R. Suceava, amplasat în loc public, executarea fiind întreruptă de intervenția Departamentului Poliției de Intervenție Rapidă Suceava.

Inculpatul G.E. împreună cu alți inculpați s-au asociat în scopul comiterii de infracțiuni, au pus bazele unor planuri infracționale bine stabilite, care le-au asigurat parțial reușita.

Același inculpat, în data de 29 noiembrie 2004 pe timp de noapte, a condus pe drumurile publice autoturismul D., fără a poseda permis de conducere și fiind surprins în trafic, a refuzat cererea expresă a organelor de poliție, în sensul supunerii recoltării probelor biologice.

În cursul cercetării judecătorești, la instanța de fond prin încheierea din 20 noiembrie 2007 s-a dispus în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul G.E., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu apel de către inculpații G.E., P.M.M., M.Ș.M., S.C. și B.S., constituind obiectul Dosarului nr. 119/62/AP/2005 al Curții de Apel Brașov, iar prin încheierea din 21 Aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive.

Potrivit disp. art. 1451 alin. (2) și art. 145 alin. (3) C. proc. pen. în caz de încălcare cu rea credință a măsurilor aplicate sau a obligațiilor, măsura obligării de a nu părăsi țara, va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. Organul de poliție desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanța, în cursul judecății.

Textul de lege invocat anterior, a fost modificat prin art. 1 pct. 6 din O.U.G. nr. 60/2006.

Anterior modificării legislative, în dispozițiile art. 145 alin. (1) ultim C. proc. pen., se prevedea că, în caz de încălcare a măsurilor restrictive de libertate, împotriva învinuitului sau inculpatului se poate lua una din celelalte măsuri.

Prin Legea nr. 356/2006, au fost introduse și dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen., potrivit cu care, măsura arestării preventive a inculpatului se poate dispune și atunci când acesta a încălcat cu rea credință, măsura obligării de a n u părăsi localitatea sau țara ori obligațiile care îi revin pe durata acestei măsuri.

Prin reglementarea acestui caz distinct de arestare preventivă, legiuitorul a introdus, însă, o condiție suplimentară și anume aceea a încălcării de către învinuit sau inculpat, cu rea credință, a obligațiilor stabilite de organele judiciare, obligații ce trebuiesc respectate pe toată durata măsurii.

Reaua credință, nu se prezumă ea trebuie dovedită prin informațiile culese de organul judiciar însărcinat cu supravegherea executării măsurii, judecătorului sau instanței de judecată, revenindu-i obligația de a aprecia dacă nerespectarea obligațiilor s-a produs sau nu cu rea – credință.

Măsura arestării preventive, dispusă pe acest temei, are un caracter subsidiar, ea putând fi luată numai după ce în prealabil, s-a luat față de învinuit sau inculpat o măsură preventivă mai ușoară, obligarea de a nu părăsi localitatea/țara, măsuri pe care acesta le încalcă, cu rea credință.

În cauza dedusă judecății, deși faptele reținute în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen. și, pe cale de consecință arestarea preventivă a inculpatului G.E. este nelegală.

Informațiile cu privire la încălcarea obligațiilor impuse trebuiesc prezentate de organul de poliție desemnat să supravegheze executarea măsurii, iar instanța de judecată, în urma verificării împrejurărilor în care s-a produs nerespectarea măsurii, urmează să constate dacă aceasta s-a produs cu rea – credință.

La dosarul cauzei lipsesc astfel de informații ce s-ar fi impus a fi furnizate instanței de apel, iar în ceea ce privește judecata cauzei în apel, se constată că inculpatul a fost prezent la fiecare termen acordat: - 20 ianuarie 2010 (fil. 56 dos. apel); 17 februarie 2010 (fil. 89 dos. apel); 24 martie 2010 (fil.127 dos. apel); iar pentru termenul din 21 aprilie 2010, când s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G.E., acesta a fost bolnav, astfel cum rezultă din adeverința medicală depusă la instanța de recurs (fil. 4 dosar).

În aceste condiții, cum reaua credință nu a fost dovedită, în mod greșit s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G.E., nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen.

Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul disp. art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., admite recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii de ședință din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 119/62/2005.

Va casa încheierea atacată numai în ceea ce privește dispoziția de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive, dispusă în baza art. 160a C. proc. pen. rap. la art. 148 alin. 1 lit. a)1 C. proc. pen., dispoziție pe care o va înlătura.

Va anula mandatul de arestare preventivă nr. 1 din 21 aprilie 2010, emis de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 119/62/2005.

Va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii de ședință din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 119/62/2005.

Casează în parte încheierea recurată numai în ceea ce privește dispoziția de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive, dispusă în baza art. 160a C. proc. pen. rap. la art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen., dispoziție pe care o înlătură.

Anulează mandatul de arestare preventivă nr. 1 din data de 21 aprilie 2010, emis de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 119/62/2005.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2010.