Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1117/2003 AI generated

Interest rate for delayed dividends: applicability of the central bank discount rate under O.G. 9/2000 to pre-enactment commercial debts

Case Number Decizia nr. 1117/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by both the plaintiff-shareholder and the defendant-company, thereby upholding the Court of Appeal's decision to award delayed dividends interest calculated based on the National Bank of Romania's discount rate rather than the plaintiff's requested bank rate. The dispute concerned a shareholder's action for default interest on 1997 dividends paid with a significant delay, with the plaintiff arguing for a higher interest rate applicable to pre-2000 obligations and the defendant contending that the sale of its shareholding extinguished the accrued debt. The Supreme Court held that Legislative Decree No. 9/2000 mandating the use of the central bank discount rate for commercial debts applies without creating incompatibilities with the principle of *tempus regit actum*, and reaffirmed that the alienation of share capital does not extinguish pre-existing creditor rights or the distinct legal nature of dividend claims, which remain enforceable under commercial law irrespective of changes in ownership.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Interest rate for delayed dividends: applicability of the central bank discount rate under O.G. 9/2000 to pre-enactment commercial debts: Recurenta-pârâtă susține că, la data de 9 iulie 1999, societatea comercială s-a privatizat, cumpărând pachetul majoritar de acțiuni de la F.P.S., iar în caietul de prezentare era prevăzută numai suma de 71.043.592 lei pe care o datorează reclamantei, așa încât nu mai poate solicita o sumă de bani în plus față de oferta de vânzare, aceasta, cu atât mai mult, cu cât dispozițiile art. 10 alin. (3) din actul constitutiv prevedea că drepturile și obligațiile legate de acțiune urmează acțiunea în cazul trecerii în proprietatea altor persoane.

Keywords

AI generated
interest rate bank discount central bank banking law commercial debt shareholder rights
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta F.P.S. București, a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Oradea, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 38.307.905 lei, daune-interese moratorii, pentru plata cu întârziere a dividendelor pe anul 1997.

Prin sentința civilă 475/L.C. din 24 aprilie 2001, Tribunalul Bihor a admis acțiunea, obligând pe pârâtă la plata daunelor-interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor pe anul 1997.

Instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta, în calitate de acționar al societății pârâte, avea dreptul la dividendele pe anul 1997, potrivit hotărârii A.G.A., în sumă de 71.043.592 lei, pe care le-a încasat la 28 octombrie 1999, iar datoria, având caracter comercial, este producătoare de dobânzi, fără a fi nevoie de punerea în întârziere.

Curtea de Apel Oradea, soluționând apelul declarat de pârâtă, prin decizia civilă 446/A/C din 27 septembrie 2001, a admis cererea și, schimbând în parte sentința, a obligat pe pârâtă la 27.610.077 lei dobânzi, pentru plata cu întârziere a dividendelor pe anul 1997, considerând că suma datorată trebuie calculată în funcție de nivelul ratei de scont stabilită de B.N.R.

Împotriva deciziei astfel pronunțată, părțile au declarat recurs.

Recurenta-reclamantă, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că, în mod greșit, instanța de apel a redus cuantumul daunelor-interese moratorii, legea prezumând că lipsa de folosință a unei sume de bani produce prejudiciu, iar acesta este stabilit potrivit dobânzii bonificate la B.R.D., pentru că obligația a luat naștere anterior O.G. nr. 9/2000.

Chiar și în condițiile aplicării ratei de scont a B.N.R., daunele-interese mai mari decât cele acordate, întrucât, pentru perioada 16 aprilie 1998 - 31 iulie 1999, nivelul ratei de scont stabilit de B.N.R. a fost de 40% pe an.

Recurenta-pârâtă susține că, la data de 9 iulie 1999, societatea comercială s-a privatizat, cumpărând pachetul majoritar de acțiuni de la F.P.S., iar în caietul de prezentare era prevăzută numai suma de 71.043.592 lei pe care o datorează reclamantei, așa încât nu mai poate solicita o sumă de bani în plus față de oferta de vânzare, aceasta, cu atât mai mult, cu cât dispozițiile art. 10 alin. (3) din actul constitutiv prevedea că drepturile și obligațiile legate de acțiune urmează acțiunea în cazul trecerii în proprietatea altor persoane.

Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune.

Pentru uniformizarea practicii în materia dobânzilor datorate pentru datorii comerciale lichide și plătibile în bani, O.G. nr. 9/2000 a stabilit ca nivelul ratei de scont a B.N.R. să fie aplicabil acestora. În considerația acestui fapt, instanța de apel a făcut aplicația actului normativ menționat, calculând, la nivelul impus de acesta, dobânda comercială, pentru dividendele plătite cu întârziere. Norma de principiu, în aplicarea unitară a legii, nu poate crea incompatibilități cu principiul tempus regit actum. De aceea, instanța de apel, printr-o interpretare judicioasă a legii, a pronunțat o soluție legală și temeinică.

Susținerea pârâtei-recurente, așa cum s-a prevăzut, de altfel, și în motivele de apel, este nefondată.

Textul art. 10 alin. (3) din actul constitutiv al societății comerciale nu are nici o legătură cu dobânzile, care se datorează de drept din ziua când devin exigibile.

Confuzia creată între capitalul social al entității juridice, dividendele la care au dreptul acționarii și dobânzile pentru neplata acestora este certă.

Prin capital social se înțelege suma totală a valorilor bunurilor cu care părțile contribuie la constituirea patrimoniului societății comerciale.

El este, astfel, format din aporturile pe care asociații le subscriu în scopul alcătuirii bazei materiale a entității colective, având finalitatea de a asigura mijloacele necesare desfășurării activității.

Dividendele reprezintă cota parte din beneficiu ce se plătește fiecărui asociat în proporție cu cota de participare la capitalul social. Ele reprezintă o contraprestație a societății comerciale datorată pentru actul juridic al subscrierii, care nu se confundă cu subscripția însăși.

Vânzarea, cesiunea sau orice altă formă de înstrăinare a cotei de participare la capitalul social al societății comerciale, nu pot afecta drepturile de creanță născute anterior actului de înstrăinare.

Datorând dividende pentru exercițiul financiar al anului 1997, plata cu întârziere a acestora este producătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor art. 43 C. com.

Stabilind natura juridică distinctă a celor două instituții, curtea de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate împotriva deciziei nr. 446/C/A din 27 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A.P.A.P.S. București și de pârâta SC M. SA Oradea împotriva deciziei nr. 446 din 27 septembrie 2001 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2003.