Litigation costs liability for administrative authority despite dismissal as moot due to delayed resolution of citizenship application
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Justice, upholding the lower court’s decision which dismissed the plaintiff’s action as moot while ordering the defendant to pay 4.3 lei in litigation costs. The dispute arose from the plaintiff’s 2004 application for Romanian citizenship naturalization, which remained unresolved by the administration until the litigation was initiated; although the application was eventually approved during the pending proceedings, rendering the substantive claim moot, the court determined that the administration’s delay in providing a reasonable resolution constituted procedural fault. Citing Articles 274 and 275 of the Code of Civil Procedure, the court held that the defendant was liable for judicial expenses because the initial failure to act within a statutory timeframe necessitated the judicial intervention, thereby satisfying the condition for cost allocation despite the dismissal of the main claim.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 274 alin. (1) C. proc. civ, art. 12 din Legea nr. 21/1991; Litigation costs liability for administrative authority despite dismissal as moot due to delayed resolution of citizenship application: Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2377 din 3 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, prin care solicita obligarea acestuia să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române.
Prin aceeași sentință, instanța de fond a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că acțiunea a rămas fără obiect, față de împrejurarea că cererea reclamantului a fost avizată pozitiv de către Comisia pentru cetățenie, în ședința din 29 aprilie 2009, așa cum rezultă din întâmpinarea formulată de către pârât.
De asemenea, considerând că pârâtul s-a aflat în culpă procesuală, instanța de fond l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală exclusiv cu privire la aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, a declarat recurs autoritatea pârâtă, arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, față de împrejurarea că nu a pierdut procesul, cauza fiind rămasă fără obiect.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 275 din același cod, „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
În speță, reclamantul a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române în anul 2004 conform art. 12 din Legea nr. 21/1991 și, întrucât nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, s-a adresat instanței judecătorești la data de 9 martie 2009.
Este adevărat că la data de 29 aprilie 2009, cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie din cadrul autorității pârâte însă acest lucru s-a realizat după ce intimatul-reclamant formulase acțiunea și după ce, anterior introducerii acțiunii, formulase, pe care administrativă, încă două memorii de urgentare a soluționării cererii sale.
Așa fiind, în mod corect a constatat instanța de fond că, deși obiectul cererii a fost realizat, în sensul că cererea de redobândire a cetățeniei române a reclamantului a fost examinată, culpa autorității pârâte de a nu soluționa cererea într-un termen rezonabil a determinat formularea acțiunii în justiție și, implicit, efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate.
Se reține, așadar, că, deși acțiunea reclamantului a fost respinsă ca rămasă fără obiect, nu înseamnă că autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenții, în condițiile în care „pretențiile” deduse judecății au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluționarea cererii pe parcursul judecății cauzei, reclamantul fiind obligat să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiției sale.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței nr. 2377 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.